Invitație de participare în „Programul de monitorizare a speciilor nocturne din habitate deschise și semideschise”

Asociația „Grupul Milvus” în parteneriat cu Societatea Ornitologică Română a inițiat schema de „Evaluare a speciilor nocturne din habitate deschise și semideschise” în 2014. Scopul proiectului a fost colectarea de date despre distribuția și abundența unor specii nocturne, precum cristelul de câmp (Crex crex), caprimulgul (Caprimulgus europaeus), ciușul (Otus scops), ciuful de pădure (Asio otus), cucuveaua (Athene noctua), pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus) etc., care vor servi ca date de bază pentru un program de monitorizare. Dintre aceste specii cristelul de câmp are un statut aparte, fiind ținta plăților de agro-mediu, astfel monitorizarea efectivelor sale este de importanță majoră. În 2014-2015 a fost realizată prima evaluare în majoritatea țării (cu excepția Câmpiei Românești, unde evaluarea a fost realizată numai parțial), urmată de analiza datelor și reevaluarea metodologiei (un sumar al rezultatelor poate fi găsit aici:).

rezultate-specii-nocturne-din-habitate-deschise

Începând cu 2016 dorim să transformăm schema într-un program de monitorizare bazat pe voluntariat, prin care cel puțin o parte a pătratelor incluse în schemă ar fi repetate anual. Pentru a putea analiza într-un mod adecvat datele de tip trend, repetarea anuală a evaluării este indispensabilă, mai ales în cazul unor specii precum cristelul de câmp, a cărei populației prezintă fluctuații anuale puternice.

Esența programului este:
• o singură ieșire nocturnă într-un pătrat de 10×10 km în perioada 20 mai – 10 iunie și completarea a câte 5 minute de observații pe min. 10 (sau opțional mai multe) puncte de observație
• observațiile trebuie repetate o dată pe an
• este de preferat alegerea unui pătrat care a fost deja completat în 2014-2015, dar este posibilă alegerea și unor pătrate necompletate până în prezent
• pentru pătratele completate în anii precedenți este necesară o mașină de teren, dar încercăm să oferim posibilitate de participare și persoanelor care nu dețin autovehicule de teren

Menționăm că deși momentan nu există finanțare pentru program, anul acesta la solicitarea voluntarului există posibilitatea decontării cheltuielilor de transport, în special în cazul pătratelor mai grele realizate cu mașini de teren sau a pătratelor aflate la distanță mai mare de reședința voluntarului.

Pătratele care se pot alege se pot viziona aici:

 


DE AICI poate fi descărcată metodologia detaliată.

Vă invităm să repetați observațiile în una sau chiar mai multe dintre pătratele completate de dumneavoastră în anii precedenți sau să vă alăturați programului începând cu anul acesta! Dacă sunteți interesați, vă rugăm să-l contactați pe Kovács István pe adresa istvan.kovacs@milvus.ro.

Lăsați un comentariu