În ultimele luni am făcut o mulțime de „retușuri” în gândurile noastre, pe calculator, pe pânză și, bineînțeles, pe pereții Grădinii Zoologice din Târgu Mureș pentru a crea acele graffiti-uri care să evidențieze consecințele cât mai semnificative a schimbărilor climatice. Dar care este scopul acestui proiect? Ce ne transmit aceste ilustrații? Mai jos vei afla totul.
Grupul Milvus este implicat din anul 2019 în proiectul internațional Game On! – Don’t let climate change end the game, care și-a propus să atragă atenția asupra efectelor negative ale schimbărilor climatice și să propună soluții prin care putem încetini acest proces.
În cadrul proiectului, ne-am angajat să creăm conținut suplimentar în cadrul unei expoziții care să evidențieze impactul negativ al schimbărilor climatice asupra mediului, să provoace la reflecție și să încurajeze oamenii să se implice în lupta împotriva schimbărilor climatice. Am dorit să creăm ceva spectaculos și memorabil, așa că am optat pentru arta graffiti. Decizia finală a fost influențată și de faptul că, pe lângă mediul digital, ne-am dorit să ne adresăm mai ales generației tinere, iar arta stradală ni s-a părut cea mai bună soluție.
Am ales o locație unde se plimbă cât mai mulți oameni de diferite vârste, așa că am ales o grădină zoologică, la fel ca partenerii noștri slovaci. Ne-am gândit la Grădina Zoologică din Târgu Mureș nu doar datorită proximității sale, ci pe lângă faptul că este o atracție foarte vizitată, este și cea mai mare grădină zoologică din țara noastră.
Conducerea grădinii zoologice a salutat inițiativa noastră și a fost deschisă să acorde o mai mare importanță protecției mediului, arătând astfel vizitatorilor că natura are nevoie de spațiu pentru a-și îndeplini funcțiile și că nu este suficient să salvăm doar câteva specii în grădinile zoologice. Împreună am identificat spațiile care nu au primit atenția cuvenită și pe care le-am putut îmbunătăți estetic cu graffiti-urile.
Odată ce am avut conceptul și locația, am putut începe brainstormingul. Ce fel de imagini ar trebui să decoreze pereții grădinii zoologice? Am lucrat mult cu artiștii de la Black Book Creative Group, care le-au realizat într-un mod profesionist.
În final, au fost realizate trei graffiti:
- Primul graffiti colorează peretele casei maimuțelor. Ilustrația prezintă o atitudine legată de schimbările climatice: „Nu vorbim despre asta, nu vedem, nu auzim”, reprezentată prin cele trei emoji cunoscute. În plus, bananele etichetate sugerează că activitățile economice și comerciale duc la exploatarea și distrugerea pădurilor tropicale, ceea ce duce la pierderea habitatului natural al multor animale.
- Cel de-al doilea graffiti se află în casa elefanților. Aici putem vedea o zebră care are doar în ochi reflexia naturii. În mod similar, elefantul poate vedea natura doar în reflexia apei care se usucă. Iar girafele se plimbă acum în jungla de beton. Acest lucru ilustrează modul în care schimbările climatice drastice cauzate de activitatea umană erodează încet-încet habitatele naturale.
- Cea de-a treia imagine este pe peretele din spatele casei ursului, unde ultimul urs așteaptă ultima albină pentru a face miere din nectarul singurei flori rămase pe planetă. Această imagine atrage atenția asupra faptului că lipsa insectelor cauzează probleme pentru polenizarea naturală și duce la dispariția a tot mai multe animale și plante.
Pe lângă graffiti, în jurul grădinii zoologice au fost amplasate alte 7 bannere colorate, care transmit mesaje profunde, cum ar fi girafa care privește cu tristețe cum frunzele copacului „se epuizează” sau albina care a fost nevoită să cumpere flori de la florărie.
În ansamblu, aceste graffiti au fost create prin colaborarea biologilor și artiștilor, mesajul fiind prezentat în mod subtil, simbolic. Cu toate că culorile și estetica imaginilor sunt foarte impresionante, dacă privim mai atent și ne uităm dincolo de imagini, realizăm că aceste ilustrații transmit un singur mesaj:
… Noi trebuie să ne schimbăm, nu clima!