Hărțile militare din secolul XVII arată că în hotarul Sândominicului din Harghita, fânațele de acum erau, în fapt, păduri
După cum arată peisajul de acum, am crede că în bazinul Ciucului, pădurile de molid sunt normalitatea, însă în această zonă existau și păduri de foioase, dominate de gorun și fag, iar în fostele lunci inundabile ale Oltului au existat și arini, mestecănișuri și galerii de plopi
Dacă dorim să plantăm păduri trebuie să analizăm, atent, diferiți factori
Alegerea speciilor de arbori potriviți pentru a planta o pădure variază de la o zonă la alta
Decizia potrivită depinde de trei factori: trecutul, prezentul și viitorul.
Cercetările arheologice, resturile de lemn întâlnire în excavații sau chiar grinzile bisericilor sunt dovezi concrete despre prezența gorunului
Acest lucru demonstrează că gorunii, dar și alte specii foioase de esențã tare existau, de asemenea, în număr mare în această regiune
Însă, trebuie să ținem cont de faptul că schimbările climatice pot provoca în această zonă, schimbarea climatului într-unul mai uscat și mai cald
Molizii plantați nu tolerează un astfel de climat. Pădurile similare de molizi de aceeași vârstă sunt expuși la efectele încălzirii climatice și vremii extreme
Rădăcinile sale nu sunt adânci, iar furtunile, care apar din ce în mai des, îl pot „doborî” cu ușurință.
Pe de altă parte, gorunul este iubitor de căldură, tolerează bine seceta și are rădăcini adânci.
Motiv pentru care este mai rezistent împotriva efectelor schimbărilor climatice pe care viitorul ni le aduce!
Astfel plantarea gorunului este cea mai potrivită alegere pentru această zonă.