Conferința Școlilor Pădurii din Bazinul Carpatic

Colegele noastre din domeniul educației ecologice, Beáta Réka Kiss și Andrea Miholcsa, au luat parte la prima ediția a Conferinței Școlilor Pădurii din Bazinul Carpatic, un eveniment binevenit și o noutate în acest domeniu. La conferința organizată în Vlăhița (județul Harghita), și-au împărtășit experiențele pedagogi cu o vastă experiență în educația ecologică, reprezentanți ai școlilor forestiere din Ungaria și profesioniști în conservarea naturii și nu numai. Principalele teme ale conferinței au fost educația alternativă centrală pe natură, apropierea dintre elevi și pădure și importanța pădurii din punct de vedere economic, social și ecologic. 


În ultimii ani există un interes din ce în ce ai mare pentru educația ecologică, astfel că nu este de mirare numărul mare de pedagogi, profesori și specialiști care au venit la acest eveniment din Ungaria și din toată Transilvania. Cei prezenți au avut ocazia să asculte prezentări extrem de interesante, precum cea despre rolul resurselor forestiere în educație, formare și consolidarea comunității sau inițiativele de sensibilizare ale Asociației Forestiere Naționale din Ungaria.

În a doua parte a zilei școlile forestiere și organizațiile invitate au avut șansa să-și prezinte activitățile. Standul Grupului Milvus a fost luat cu asalt de educatori și colegi de breaslă interesați de modul în care abordăm noi educația ecologică și materialele educative care ne ajută să transmitem mesajul copiilor.

Lăsați un comentariu