Număr mare de ciuvici observate în Carpații Orientali
Odată cu începutul toamnei, pe lângă alte activități de recensământ, am reînceput studiile care vizează evaluarea efectivelor, densitatea populației dar și cartarea distribuției ciuvicii (Glaucidium passerinum) în România. În perioada 11-13 noiembrie 2014 membrii Asociației „Grupul Milvusˮ au efectuat observații în diferite zone din județele Neamț și Suceava. (mai mult…)
Ziua mondială a păsărilor de țărm– rezultate
România ocupă locul 9 în ceea ce privește numărul locațiilor vizitate și listele trimise cu ocazia Zilei Mondiale a Păsărilor de Țărm (World Shorebirds Day), organizat în cadrul Global Shorebird Counting Program (6 Septembrie 2014). Un număr semnificativ de locuri au fost vizitate de către membrii Asociației „Grupul Milvusˮ.
Încă odată mulțumiri ornitologilor din țară care au participat la eveniment și au făcut ca România să fie între primile zece țări din lume.
http://worldshorebirdsday.wordpress.com/2014/11/06/global-shorebird-counting-report-part-one/
(mai mult…)Recensământ de iarnă al ciufilor de pădure (2014-2015)
Ca și în anii anteriori, Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii “Grupul Milvus” organizează și în această iarnă Recensământul de iarnă al ciufilor de pădure (Asio otus). La această schemă inițiată în 2009 de către International Long-eared Owl Network (ILEON), participă voluntari din mai multe țări din Europa Centrală și de Est. Coordonatorul programului din România este Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii “Grupul Milvus”. (mai mult…)
Expoziție foto: Al șaselea Concurs Internațional de Fotografie de Natură „Milvus”
Vă invităm la deschiderea expoziției celui de-al șaselea Concurs Internațional de Fotografie de Natură „Milvus”. Vernisajul va avea loc în 22 octombrie 2014 la orele 17.00 la Teatrul Național Tîrgu Mureș.…
Încă o ursoiacă salvată din lațul braconierilor
În după-amiaza de 24 septembrie (după exact o lună de la un eveniment asemănător) am reușit să salvăm încă o ursoaică adultă dintr-un laț montat de braconieri. Intervenția a avut loc în zona de deal al proiectului nostru axat pe urși. După ce am fost anunțați de către asociația locală de vânătoare, în câteva ore am ajuns la fața locului. Animalul era prins pe malul unui râu, la marginea unei localități. Acțiunea de salvare a avut loc cu ajutorul vânătorilor locali, iar asistența veterinară de specialitate a fost asigurată de către colegii de la Vets4Wild. (mai mult…)
Nu trece o vară fără Școala Naturii Milvus
Nici în vara anului 2014, nu au lipsit taberele din Școala Naturii Milvus din Rigmani. Timp de 4 săptămâni, iurtele au oferit sălaș la peste 100 de elevi din județele Brașov, Harghita, Mureș și Sibiu. Tabăra tradițională pentru copii al Grupului Milvus a fost organizată pentru a opta oară, unde mulți dintre participanți revin anual. (mai mult…)
Activități de conservare a vânturelului de seară – monitorizarea locurilor de înnoptare, urmărirea vântureilor cu ajutorul transmițătoarelor
După o lungă perioadă de pregătire, vântureii de seară încep migrația spre cartierele de iernare. În aceste perioade vântureii formează aglomerări de la câteva zeci la peste o mie de exemplare în anumite pâlcuri de arbori, unde petrec nopțile împreună. Păsările folosesc în mod tradițional aceleași locuri, an după an. Grupul Milvus monitorizează dinamica acestor păsări de mai mulți ani. Începând din mijlocul lunii august până în prima săptămână lui octombrie, în Câmpia Panonică (Ungaria, România și Serbia) au loc observații sincronizate asupra acestor locuri de înnoptare, adică numărătoarea vântureilor se efectuează în fiecare săptămână în aceeași zi, simultan. Ca și în anii precedenți, în vestul României se monitorizează șase aglomerări de vânturei de seară (cu această ocazie dorim să-i mulțumim tuturor care participă la aceste activități ajutând munca noastră!) (mai mult…)
Ziua mondială a păsărilor de țărm
În data de 6 septembrie va avea loc evenimentul intitulat „Ziua mondială a păsărilor de țărmˮ, la care deja s-au înregistrat peste 400 de participanți de pe toate continentele lumii.…
Ursoaică adultă salvată din lațul braconierilor
Duminică, în data de 24 august am reușit să salvăm o ursoaică adultă dintr-un laț montat de braconieri. Sâmbătă seara târziu am fost anunțați de către AJVPS Mureș, a căror…
Tabără și excursie: răsplata pentru câștigătorii concursului „Și eu fac parte din Natura 2000”
Echipele care au ajuns în finala celei de-a doua ediții a concursului „Și eu fac parte din Natura 2000” din clasele II-IV au fost invitate într-o excursie la Sovata și Praid pe…
S-a încheiat a doua ediție al concursului „Și eu fac parte din Natura 2000”
În urma succesului primei ediții a concursului „Și eu fac parte din Natura 2000”, în octombrie 2013 a fost lansată a doua ediție a acestei competiții.
În acest an s-au înscriși peste 200 de elevi, dar în total 129 elevi din 8 școli au reușit să termine primele două etape ale concursului. (mai mult…)
Două colonii de popândăi mutate din habitatele lor care în curând vor fi distruse
Indivzi din două colonii de popândăi, ale căror habitate urmau să fie distruse, au fost mutați într-o zonă mai sigură. Pe parcursul mini-vacanței de 1 Mai, timp de cinci zile, câțiva membri ai grupului Milvus au campat în Banat, în zona în care trăiau două colonii de popândăi amenințați cu dispariția habitatului. (mai mult…)
Grupul Milvus organizează tabără de inelare pe Grindul Chituc
Grindul Chituc, situat la extremitatea estică a României, acționează ca o pâlnie în ceea ce privește migrația păsărilor cântătoare, fiind situat între Lacul Sinoe și Marea Neagră. Pentru a studia intensitatea și dinamica migrației, Grupul Milvus a organizat două tabere de inelare în 1996 și 1997. Anul acesta, între 5 august și 1 noiembrie, are loc cea de-a treia tabără de inelare pe Grindul Chituc, și se anunță a fi una dintre cele mai mari tabere de inelare organizate vreodată în România și totodată cel mai mare eveniment ornitologic din 2014 în țara noastră, activitatea de inelare fiind continuă pe parcursul a 13 săptămâni. (mai mult…)
Ielcovan estic slăbit pe Grindul Chituc (Delta Dunării)
În data de 8 august, membrii taberei de inelare de pe Grindul Chituc au prins pe mare, aproape de mal un ielcovan estic (Puffinus yelkouan) slăbit.
După capturarea păsării, echipa din tabără a examinat pasărea și au început să o hrănească cu pești de talie mică. (mai mult…)
Salvarea unui pui de acvilă de munte
Ornitologii Grupului Milvus verifică anual mai multe cuiburi de păsări răpitoare în perioada de cuibărit. Scopul verificării cuiburilor printre altele sunt constatarea succesului de cuibărit, inelarea puilor și determinarea factorilor periclitanți. Pe data de 25 iunie membrii Grupului Milvus au vizitat un cuib de acvilă de munte, unde au fost întâmpinați de o imagine nu tocmai plăcută: cuibul construit pe un pin de pădure se găsea cu câțiva metri sub locația originală. Probabil a fost deteriorat în timpul unei furtuni din zilele anterioare, din fericire puiul și o parte din cuib a rămas agățat pe crengile mai joase. Specialiștii au constatat că cuibul nu va mai suporta încă o furtună, viața puiului este în pericol astfel au decis să-l salveze. L-au transportat în Centrul de Reabilitare din Tîrgu Mureș unde după examinarea medico-veterinară s-au asigurat că este în condiție bună pentru eliberare. În următoarea zi l-au dus înapoi la locul de cuibărit, unde o echipă compusă din mai mulți specialiști a montat un cuib artificial în locul celui original. Înainte de relocarea în noul cuib acvila a fost inelată. După ce echipa a părăsit locul, părinții de acvile erau deja acolo observând puiul lor îndeaproape. Cu ocazia unei ieșiri de teren în urmă cu o lună puiul de acvilă de munte a fost deja văzut zburând.
(mai mult…)- Go to the previous page
- 1
- …
- 46
- 47
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- …
- 62
- Go to the next page