Când neglijența cauzează suferință

Un fir de pescuit lăsat neglijent în natură poate avea consecințe catastrofale asupra vieții sălbatice.

Vă oferim un exemplu concret.

Voluntara noastră a fost sesizată în legătură cu un pui de lebădă care prezenta probleme evidente la un picior. Colegul nostru, Lőrinc Bărbos, a intrat în apele Crișului Repede pentru a salva pasărea aflată în nevoie urgentă de ajutor.

La scurt timp, au sosit și forțele de ordine, alertate de suspiciunea că am putea fi braconieri. După ce am clarificat situația, am transportat puiul la Vet Clinic din Oradea, unde a fost eliberat de firul de pescuit înfășurat în jurul piciorului.

Veștile nu sunt bune! Rana provocată de nepăsarea cuiva este adâncă și, deși primește tratament, puiul încă nu își poate folosi piciorul. Familia din care face parte a fost afectată pentru a doua oară de obiecte lăsate în urmă de pescari. În luna iunie, v-am povestit despre un alt pui, din aceeași familie, salvat ca prin minune după ce a fost rănit de un cârlig de pescuit.

Astfel de accidentări ar putea fi evitate cu ușurință dacă am fi mai atenți și nu am lăsa cârlige și fire de pescuit pe malurile apelor.

Răspunde-i lui Brigita Anulează răspunsul

This Post Has 2 Comments

  1. Brigita

    … CATA INDIFERENTA, CATA NEPASARE, … 🤔🙁 … oare de ce nu ma mir ?… trecem pe langa suferinta si intoarcem capul, asta ne caracterizeaza, … 🤨🙁 … si da, stiu ce vorbesc, … noroc ca mai sunt OAMENI care se gasesc la un moment dat in locul si la momentul potrivit, si alti OAMENI care sunt in stare sa repare, sa vindece, … Mai multe cuvinte sunt de prisos, … @ … sper ca acel puiut sa se vindece, sa se insanatoseasca, pentru a se intoarce la familia lui, care cu siguranta ii simte lipsa, … 🍀 … Eu va multumesc, … Cu stima,

    1. Fekete Zsuzsánna, responsabil comunicare

      Din fericire ieri a fost eliberat și este acum alături de ceilalți membri ai familiei.