Studiul migrației de toamnă a păsărilor răpitoare din Dobrogea – 2010, 2011

Post published:noiembrie 23, 2011
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

[singlepic id=771 w=320 h=240 float=left]Studiul migrației păsărilor răpitoare a constituit mereu una dintre activitățile principale ale Grupului Milvus. În cursul anilor trecuți am organizat mai multe tabere, ale căror scop principal a fost identificarea perioadelor de migrație a diferitelor specii de păsări răpitoare. Dintre toate, poate taberele organizate în Munții Măcin în perioada 2002-2007 au fost cele mai importante din acest punct de vedere.

În 2010 ne-am propus un obiectiv nou, și anume identificarea rutelor de migrație a păsărilor răpitoare din Dobrogea. Aceste noi informații ne vor servi pentru a înțelege posibilele efecte negative generate de parcurile eoliene existente și planificate asupra păsărilor răpitoare aflate în migrație.

[singlepic id=772 w=320 h=240 float=left]În primul an (2010) am reușit să acoperim cu studiul nostru numai Dobrogea de Nord, cu puncte de observare în următoarele 15 locuri: Munții Măcin – Culmea Pricopan, Rachelu, Niculițel, Peceneaga, Praporgescu, Consul, Denistepe, Agighiol, Beștepe, Hârșova, Rahmanu, Vasile Alecsandri, Caugagia, Enisala și Allah Bair. Observațiile în 2010 au avut loc între 20-30 septembrie. În 2011 ne-am mutat în partea de sud a regiunii. Observațiile s-au desfășurat simultan în 13 locații diferite, între 19 septembrie – 1 octombrie: Capidava, Allah Bair, Pantelimon, Cheile Dobrogei, Gura Dobrogei, Ostrov, Bugeac, Lipnița, Ion Corvin, Șipotele, Negrești, Amzacea și Techirghiol. Perioada studiului în ambii ani a fost aleasă în așa fel încât să se suprapună cu principala etapă a migrației acvilei țipătoare mici, una dintre speciile cheie în ceea ce privește activitățile noastre dedicate conservării păsărilor răpitoare. Observațiile s-au desfășurat în fiecare zi între orele 9.00-18.00, în fiecare oră notând și condițiile meteo pentru zona respectivă. Nu s-au făcut observații în condiții de ploaie sau ceață. Pe lângă păsările răpitoare am notat și alte specii migratoare de talie mare, ca barza albă (Ciconia ciconia), barza neagră (Ciconia nigra), pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), pelicanul creț (Pelecanus crispus), gâște, cormorani, etc. Pe lângă exemplarele enumerate în tabelele alăturate, au fost observate mai multe specii rare pentru fauna țării. Astfel în 2011 au fost observate două exemplare de șoimi mediteraneani (Falco eleonorae) pe punctele de observare din Amzacea și Bugeac, o drepnea palidă (Apus pallida) la Amzacea, un fluierar cu piept gălbui (Tryngites subruficollis) la Techirghiol, prima pentru fauna țării și două observații de prundăraș de munte (Charadrius morinellus) la Gura Dobrogei.

Toate datele adunate cu ocazia ecestor tabere sunt foarte importante pentru a realiza protecția păsărilor migratoare și a habitatelor folosite în această perioadă. Din acest motiv dorim să mulțumim tuturor participanților care au făcut posibilă realizarea acestei tabere: Aczél-Fridrich Zsuzsanna, Alfano Niccolò, Bărbos Lőrincz, Bartos Beáta, Benkő Zoltán, Berchi Marius, Böndi Erzsébet, Böndi László, Bóné Gábor, Ciulpan Corina, Csiszér Kinga Orsolya, Daróczi J. Szilárd, Dehelean Bogdan, Dehelean Luca, Dósa Attila, Fülöp Attila, Gábos Ede, Gyékény Gertrúd, Hegyeli Zsolt, Ilinoiu Adrian, Incze Anna, Kastal Ágnes, Delille Katrien, Kecskés Attila, Kiss István, Kiss Réka Beáta, Komáromi István Sándor, Kovács István, Latková Hana, Liviu Pârâu, Marta Peris-Cabré, Marton Attila, Máthé Orsolya, Mezey Zsófia, Miholcsa Tamás, Molnar Paul, Nagy András Attila, Nagy Attila, Ölvedi Szilárd Zsolt, Osváth Gergely, Papp Tamás, Pârvulescu Emanuel, Patkó Erika, Péter Zsolt, Sándor K. Attila, Sandu Andreea, Siklódi Attila, Sos Tibor, Sugár Szilárd, Szabó D. Zoltán, Táncos Mihály, Van Des Trate Nicolas, Zeitz Róbert.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!