Fiecare țară trebuie să găsească cele mai bune soluții posibile la criza climatică. Pe lângă reducerea emisiilor de carbon, este imperios necesar să punem accent pe creșterea capacității de captare și stocare a carbonului.

Astăzi, majoritatea țărilor, inclusiv România, încearcă să-și crească producția de energie verde și să planteze din ce în ce mai mulți copaci. Dar, dacă nu ținem cont de toate detaliile, la final am putea crea mai multe daune decât folos, chiar dacă avem impresia că am fi realizat multe.

Există o mulțime de exemple în lume care arată că, împădurirea inadecvată nu face decât să deterioreze și mai mult amprenta de carbon a zonei. În cazul pădurilor din Chile, de exemplu, care au fost plantate pentru comerțul cu cote de carbon, s-a dovedit că ele nu cresc captarea carbonului în ansamblu. Împădurirea ar trebui realizată în zone care nu dispun deja o capacitate bună de stocare a carbonului. De asemenea, este important să fie plantate specii native adecvate habitatului deoarece, de exemplu, salcâmul plantat deseori și la noi, usucă solul din mediul său datorită capacității sale speciale de gestionare a apei, distrugând astfel vegetația existentă, și provocând în ansamblu, doar pagube.

Când se instalează panouri solare în habitate naturale, este, de asemenea, foarte important să nu se distrugă un mediu cu capacitate bună de sechestrare a carbonului. Toate indiciile arată că, guvernul consideră pajiștile noastre, ecosistemele cu cea mai bună capacitate de stocare a carbonului, fiind cele mai potrivite pentru împădurire sau crearea unui parc solar. Pajiștile pot părea un habitat inutil în ochii unui amator, dar acesta este o greșeală fundamentală.

Pajiștile se caracterizează printr-o vegetație ierboasă perenă. Aceste habitate au fost utilizate timp de sute și mii de ani pentru cosit sau pășunat. Pajiștile noastre sunt foarte valoroase în ceea ce privește biodiversitatea și protecția climei , deoarece stochează cantități enorme de dioxid de carbon captat. Totuși, acest fenomen nu este la fel de spectaculos ca și în cazul pădurilor noastre, deoarece pajiștile stochează dioxidul de carbon în sol, și nu în vegetație. Când solul pajiștilor este deranjat, perturbat, dioxidul de carbon fixat în sol este eliberat în atmosferă.

Odată cu aderarea la UE, România s-a angajat să-și mențină pajiștile , dar acestea sunt tot mai amenințate de mai mulți factori:

• Schimbarea utilizării terenurilor (de ex.: transformarea în teren arabil sau în locații pentru proiecte de extindere imobiliară sau infrastructură):

Și potrivit datelor FAOSTAT , țara noastră a pierdut 46.000 ha de pajiști în perioada 2007-2019, în ciuda faptului că aratul pajiștilor este teoretic interzis prin lege. Un studiu realizat la solicitarea noastră, care modela pierderea efectivă de pajiște, arată o pierdere de cel puțin cinci ori mai mare (5,75-9,5% din pajiștile noastre au dispărut între 2012 și 2015).

• Legile care protejează pajiștile sunt ușor de ocolit și, la fel ca în cazul multor altor legi de conservare a naturii, autoritățile nu sunt pregătite să le aplice.

Legea actuală privind protejarea pajiştilor nu-şi poate atinge scopul. Printre altele, de exemplu o denunțare de arătură a pajiștei a fost respinsă (județul Satu-Mare, nr. 343522/2018), deoarece persoana a susținut că pe ea se afla ambrozie, deși problema ar fi putut fi rezolvată prin cosire.

Mai mult, chiar dacă cineva este obligat să refacă o pajiște arată, dioxidul de carbon eliberat în atmosferă ca urmare a arăturii va fi recaptat în sol după multe decenii, iar pășunile și fânețele, ca habitat pentru multe specii, vor dispărea. Prin urmare, ar fi foarte important să ne concentrăm pe prevenire.

• Au fost depuse la Parlamentul României proiecte de lege care să pună în aplicare măsuri de protecție a climei în detrimentul pajiștilor:

De exemplu, ar facilita instalarea de parcuri solare pe pajiști, această propunere și la fel și aceasta. Odată cu perturbarea pe care o implică instalarea unui parc de panouri, o parte din dioxidul de carbon sechestrat de-a lungul secolelor este eliberat înapoi în atmosferă, iar biodiversitatea valoroasă a zonei, precum și capacitatea de stocare a carbonului poate scădea drastic. Din păcate, acțiunile de împădurire vizează adesea pajiștile, în ciuda faptului că, acestea au o capacitate de stocare a carbonului mai mare decât pădurile.

• La fel, și planurile strategice agricole actuale ale țării dezavantajează gestionarea pajiștilor:

România a înaintat un Plan Național Strategic (PNS) la Uniunea Europeană pentru punerea în practică a subvențiilor agricole, care, în loc să crească posibilitățile de gestionare ecologică a pajiștilor, le va reduce comparativ cu ciclul anterior. Asociația noastră, împreună cu alte organizații experte, au protestat împotriva măsurilor în forurile interne și europene. Sperăm că, UE va cere revizuirea acestui plan.

În consecință, unde să amplasăm parcurile solare și unde să plantăm o pădure?

• Instalațiile de energie verde ar trebui amplasate în principal pe clădirile municipale, iazurile de decantare, instalațiile industriale în exploatare și degradate, minele de cărbune deschise, etc., acolo unde nu sunt distruse habitatele naturale

• Ar trebui identificate terenurile arabile nefertile și amplasate pe ele parcurile de energie verde sau plantate păduri. Din păcate, din cauza schimbării condițiilor climatice, tot mai puține zone produc o recoltă bogată. De exemplu, o parte din zonele sudice de câmpie devin încet-încet improprii pentru agricultură din cauza secetei. Ele pot fi cultivate doar cu risipă de apă, cu un consum ridicat de energie, astfel că ele merită cultivate doar datorită subvențiilor prioritare pentru agricultură.

• Nu în ultimul rând, ar fi foarte important să ne replantăm pădurile în zonele în care acestea au dispărut ilegal în ultimele decenii.

După cum se menționează în titlu, în prezent nimeni nu s-ar gândi să ardă o pădure pentru a amenaja un parc solar. După cum am încercat să evidențiem, și transformarea pajiștilor (de ex. în teren arabil aratul sau plantarea lor neadecvată) poate crea la fel de multe probleme în ceea ce privește protecția climei și a biodiversității, deoarece carbonul captat în solul pajiștilor poate fi eliberat cu ușurință înapoi în atmosferă, accentuând schimbările climatice și efectele sale extreme.