Aprilie, cu vulturi negri și eliberări de succes

Nici iarnă, nici primăvară, o zi rece și umedă, cu fulgi de zăpadă care se transformă în apă. Un huhurez mare stă de ore întregi pe caldarâmul rece la demisolul unui bloc de pe un bulevard circulat din Tîrgu Mureș. Problema e la aripă. Mișcați, o doamnă și fiul ei, încearcă să prindă pasărea, dar nu reușesc. Suntem sunați și preluăm pasărea. Consultat de Borka Levente, veterinar la Vets4Wild, huhurezul petrece trei luni de reabilitare. O primă încercare de eliberare eșuează, însă la a doua își ia zborul. E acasă, în sfârșit, acolo unde-i locul lui! Aceasta este povestea de succes din luna aprilie a Centrului de Reabilitare a Animalelor Sălbatice Rănite. Nouă păsări (berze, rață mare, cioară de semănătură, fâsă de pădure, ciocănitoare neagră, vânturel roșu, vultur negru) și un arici au ajuns la noi din – Arad, Iași, Oradea, Gheorgheni, Cluj Napoca, Tîrgu Mureș – majoritatea cu probleme la aripi sau intestine, curentate sau pur și simplu prea slăbite. Poate cel mai important și interesant caz a fost cel al vulturului negru, specie de mult dispărută în România. Pasărea a fost capturată, consultată veterinar, mai apoi îngrijită timp de o lună în Centrul nostru, povestea lui Juan, mai pe larg aici.

Lăsați un comentariu