Întâlnire anuală de monitoring

Post published:martie 19, 2026
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Societatea Ornitologică Română și Grupul Milvus organizează a XVI-a Întâlnire Anuală de Monitoring, la Agigea cu sprijinul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea”.

Program:

Sâmbătă, 21 Martie

13:00-13:15 Cristi Domșa – Monitorizarea Păsărilor Comune în România. 20 de ani, ediție aniversară

13:15-13:30 Anca Pui – Monitorizarea speciilor de ciocănitori în România

13:30-13:45 Papp Edgár – Monitorizarea speciilor nocturne și habitate deschise și semideschise

13:45-14:00 Emil Todorov – Monitorizarea speciilor de gâște care iernează în sud-estul României

14:00-14:15 Szabó D. Zoltán – Cum o pasăre mică mobilizează o mulțime de oameni: monitorizarea pescărelului negru

14:15-14:30 Emanuel-Ștefan Baltag – Monitorizarea păsărilor răpitoare de zi în perioada de iarnă (2023–2026): modele și tendințe

14:30-14:40 Judit Veres-Szászka – Monitorizarea speciilor acva􀆟ce cuibăritoare în România

14:40-15:00 Pauza de cafea

15:00-15:15 Vitalie Ajder – Monitorizarea speciilor comune de păsări în Republica Moldova

15:15-15:30 Emil Todorov – Monitorizarea acustică a presiunii vânătorii asupra populației de gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis) care iernează în România

15:30-15:45 Ciprian Fântână – Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă (Midwinter Count): 60 de ani de monitorizare pentru conservarea naturii

15:45-16:10 Daróczi J. Szilárd – Utlitatea și folosirea corectă a codurilor de cuibărit în cazul înregistrării datelor de teren

16:10-16:30 Ciprian Fântână – Restaurarea naturii in Romania – trecere in revista a țintelor europene de restaurare pentru anul 2030

16:30-16:50 Pauza de cafea și organizarea pentru atelierul colaborativ

16:50-18:00 Atelier de identificare a siturilor si habitatelor prioritare pentru restaurare. Comunicarea rezultatelor

18:00 Seară socială, discuții informale în cadru organizat

Duminică, 22 Martie

09:00-09:15 Alexandru-Mihai Pintilioaie – Analiza pe cinci ani a dinamicii determinate de condițiile meteorologice la populațiile de călugărițe native și alohtone, utilizând monitorizarea cu plase ornitologice

09:15-09:30 Zeitz Róbert – Reintroducerea vulturului sur în România: perspective și monitorizare ca unealtă de măsură a succesului ecologic al acțiunilor implementate

09:30-09:45 Ana Jurjescu – Monitorizarea migrației păsărilor la Marea Neagră: rezultate de la Agigea Bird Observatory (2025)

09:45-10:00 Miholcsa Tamás – Localizare prin înregistrări de sunet / evaluare densități?

10:00-10:15 Hegyeli Zsolt – Monitorizarea populației cuibăritoare a șoimului dunărean în Câmpia de Vest

10:15-10:30 Viorica Paladi – Monitorizarea ornitofaunei în zona umedă Ramsar ”Lacurile Prutului de Jos” –metodologie, rezultate și perspective

10:30-10:45 Judit Veres-Szászka – Reziliență într-o lume schimbătoare – un studiu compara􀆟v asupra tendințelor populațiilor de păsări comune

10:45-11:00 Codruț Helerea – Utilizarea habitatului de către avifauna pajiștilor alpine este influențată de limitarea spațiului altitudinal

11:00-11:20 Pauza de cafea

11:20-11:35 Laura-Elena Topală – Evaluarea poluării cu microplastic utilizând păsările și mamiferele ca bioindicatori

11:35-11:50 Adrian Bercan – Dincolo de observația vizuală: rolul monitorizării acustice în evaluarea avifaunei

11:50-12:05 Dani Drăgan – Atlasul Pasărilor din București – 10 ani de teren

12:05-12:20 Mihai Ghilan – Rezultatele Atlasului Păsărilor Iașiului

12:20-12:35 Dani Drăgan: Update – Alexandrinus krameri în România

12:35-12:50 Daróczi J. Szilárd – Statutul uliganului pescar (Pandion haliaetus) în România

12:50-13:00 Încheierea întâlnirii

Informații suplimentare:

Întâlnirea va avea loc în cadrul Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea”, Str. Nicolae Titulescu, Nr. 163, Agigea (Lat. 44.085899, Long. 28.640807).

Pe toată durata întâlnirii, sesiunea de inelare din cadrul Agigea Bird Observatory va fi în plină desfășurare, iar cei interesați vor putea asista la inelarea păsărilor. Dacă vor apărea specii rare sau interesante, acestea vor fi anunțate pe loc.

Vă așteptăm cu drag!

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!