Monitorizarea păsărilor răpitoare de zi cuibăritoare din România (MPR)

Post published:martie 23, 2017
Post category:Știri
Post comments:2 Comentarii

Stimați voluntari! Lansăm programul de monitorizare a păsărilor răpitoare de zi cuibăritoare din România (MPR). Este un program inițiat de Asociația Grupul Milvus și are ca scop urmărirea pe termen lung a schimbărilor în efectivele și productivitatea speciilor de păsări răpitoare de zi cuibăritoare pe tot teritoriul țării. Aici este inclusă – datorită biologiei reproducerii – și barza neagră (Ciconia nigra), respectiv corbul (Corvus corax). Programul este, în principiu, un program pe bază de voluntariat. Programul de monitorizare a păsărilor răpitoare din România este alcătuită din două scheme diferite. Cu un aspect dublu, el este menit să furnizeze o serie de date privind schimbările populaționale și de productivitate. În dezvoltarea metodologiei am folosit cele ale schemelor deja existente în România și din țările unde acestea au deja tradiție. Observațiile vor fi efectuate în pătrate de 10×10 km, iar în vederea menținerii continuității, voluntarii sunt rugați să aleagă pătrate pentru care există date din trecut.

Prima schemă, schema principală, este monitorizarea păsărilor răpitoare prin observații de pe puncte fixe. În cazul în care voluntarii nu au suficient timp liber pentru a implementa ambele scheme, această schemă poate fi efectuată și fără a doua.
A doua schemă va fi monitorizarea cuibăritului păsărilor răpitoare, barza neagră și corb. Aceasta constă în căutarea și monitorizarea tuturor cuiburilor existente a speciilor țintă în una sau mai multe din pătratele de 2X2km² din pătratul de 10X10 km²ales. Menționăm că metodologia celei de-a doua scheme va fi lansată în toamna anului 2017, în prezent fiind sub testare.

Pentru mai multe informații privind programul, vizitați pagina www.milvus.ro/mpr, unde găsiți detalii privind harta pătratelor, puteți alege un eșantion și puteți descărca punctele de observații, limita pătratelor, formularele și metodologia. Dacă doriți să participați în această monitorizare sau aveți întrebări legate de acest program vă rugăm să ne contactați pe adresele de mai: office@milvus.ro sau robert.zeitz@milvus.ro Vă mulțumim anticipat, În numele echipei, Zeitz Robert

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

This Post Has 2 Comments

Zeitz Robert martie 30, 2017 Răspunde

Bună ziua, formularele și hărțile comletate se trimit scanate pentru a avea o copie de siguranță dar se pot introduce și în baza noastră de date. Așa, cum este stabilit și în metodologie, în această schemă culegem doar date din eșantioanele țintă și voluntari care duc la bun sfârșit observațile necesare. Pătratele, care sunt fișiere de hărți digitalizate se pot pune pe hărți digitalizate în programe ca QGis sau Google Earth, după ce se pot lista, astfel se văd limitele pătratului. Pentru orientare pe teren aceste fișiere *.gpx se pot încărca în gps-uri sau telefoane și se pot suprapune cu hărți.
andreica cristian martie 27, 2017 Răspunde

Bună ziua, vreau să zic dacă formularul se poate completa electronic sau se trimite prin poștă? Oricum se pot trimite observații inedite sau cel puțin neremarcate de alți oameni? La urma urmei cum pot pune pătrate pe hartă?

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!