Zonele umede sunt în pericol!

Post published:februarie 2, 2024
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Existența noastră se bazează pe apă și totuși, de-a lungul anilor (din 1700 și până în prezent) am distrus 80% din zonele umede ale Pământului, acestea fiind cele mai periclitate ecosisteme. Cifrele sunt îngrijorătoare:

2,2 miliarde de oameni nu au apă potabilă;
485.000 mor în fiecare an din cauza lipsei apei potabile;
Una din trei specii de apă dulce și 25% dintre toate speciile din zonele umede riscă să dispară din cauza declinului acestor ecosisteme;
81% dintre speciile din zonele umede continentale și 36% dintre speciile marine au scăzut în ultimii 50 de ani;
Zonele umede dispar de trei ori mai repede decât pădurile.

Pe lângă furnizarea apei potabile, biodiversitatea bogată a zonelor umede susține calitatea vieții oamenilor din întreaga lume: asigură securitatea alimentară, furnizează medicamente, protejează împotriva inundațiilor și a altor dezastre naturale, reprezintă o sursă de venit, protejează împotriva bolilor prin asigurarea unor ecosisteme sănătoase și a unor spații sigure pentru animalele sălbatice departe de habitatele umane și stochează mai mult carbon decât orice alt ecosistem de pe Pământ.

*Parcul Natural Porțile de Fier – zonă umedă de importanță internațională; Foto: Parragh Katalin*

Cifrele vorbesc de la sine:

Aproximativ 1 din 8 oameni (>1 miliard la nivel mondial) își câștigă existența din zonele umede;
Zonele umede protejează 60% din populația umană aflată de-a lungul coastelor împotriva valurilor de furtună, a uraganelor și a tsunami-urilor;
40% din speciile de plante și animale din lume trăiesc sau se înmulțesc în zonele umede;
Turbăriile, deși acoperă doar 3% din suprafața globală, stochează 30% din carbonul de pe continente, de două ori mai mult decât toate pădurile din lume.

Lista motivelor pentru care nu putem exista fără zonele umede este lungă și, în general, totul pe pământ depinde de ele. De aceea, fiecare dintre noi trebuie să acționeze pentru a se asigura că zonele umede nu dispar.

Sursa: https://www.worldwetlandsday.org/

La 30 august 2021, Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție prin care a stabilit ziua de 2 februarie ca fiind Ziua mondială a zonelor umede. „Zonele umede și bunăstarea umană” este tema pentru Ziua mondială a zonelor umede 2024. Fiecare zonă umedă contează și fiecare efort, oricât de mic ar părea, contează. Putem face o diferență uriașă înțelegând semnificația și contribuția zonelor umede și asigurând utilizarea lor durabilă prin gestionarea înțeleaptă a acestora.

De-a lungul celor 30 de ani de existență Grupul Milvus a derulat mai multe proiecte, care aveau ca scop, printre altele și protecția acestor zone umede, prin realizarea unor planuri de management pentru mai multe situra Natura 2000, ultimul fiind un proiect axat pe râul Mureș.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!