Evenimentele din 2011 de la cuibul de barză cu cameră web

Post published:octombrie 13, 2011
Post category:Știri
Post comments:7 Comentarii

În 2006 Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii „Grupul Milvus” a montat prima cameră de luat vederi pe un cuib de barză din Dumbrăvioara. La început imaginile puteau fi urmărite doar de pe calculatorul din muzeul berzei. Din 2010 evenimentele din cuibul de barză nr.10 pot fi urmărite în lume prin ajutorul internetului. Timp de cinci ani masculul din perechea de barză care a ocupat acest cuib era o pasăre inelată (https://milvus.ro/white-storks-with-coloured-elsa-ring/66), însă anul acesta evenimentele au decurs mult mai palpitant. Pe 3 aprilie a venit o barză pe cuib iar pe 8 aprilie a venit și perechea acesteia. Primul ou a fost depus de femelă pe 19 aprilie iar următoarele pe 21 și 23 aprilie. Masculul nu a luat parte din clocit, astfel femela a început singură clocirea celor trei ouă. Spre surprinderea tuturor, pe noaptea de 27 femela a aruncat ouăle din cuib. Motivul acestui fapte este greu de explicat. Masculul nu a luat parte la clocire, femela a trebuit să clocească singură ouăle și nu a avut timp pentru căutarea hranei, astfel poate că a realizat că nu poate să-și crească puii de una singură. O altă explicație ar fi că ouăle ar fii fost infertile. În ziua următoare camera de web a transmis noutăți interesante: a apărut un mascul în cuib și de această dată împreună cu femela au început o nouă pontă. Pe 13 mai femela a depus primul ou din al doilea clocit, iar a doua ouă pe 15 mai. După o lună de clocire pe 13 iunie a eclozat primul pui. Cele două păsări adulte au adus mâncare pe rând puilor din cuib, până când puii au crescut îndeajuns încât să meargă împreună cu părinții după hrană. În jurul datei de 26-27 august berzele au părăsit cuibul nr. 10 din Dumbrăvioara. Înainte de a pleca pe drumul cel lung berzele se adună în grupuri. Pe drum ele se hrănesc și înnoptează împreună. Chiar dacă clocitul berzei în acest an a început cu eșec și un al doilea clocit părea să fie fără succes, la urmă nu numai adulții dar și berzele juvenile au putut pleca în Africa înainte de sosirea perioadei reci a anului. Obiectivul Grupului Milvus la anul următor este acela de a schimba camera pe una cu vedere nocturnă, astfel berzele vor putea fii urmărite și în întuneric.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

This Post Has 7 Comments

Pingback: Primul ou in cuibul de barză | Milvus Group - Bird and Nature Protection Association
Burger Éva martie 28, 2012 Răspunde

A sáromberki gólyák már megérkeztek.Nem tudom mikor fog beindulni a kamera.A kamera egész télen ott volt,csak nem működött.
Berzele au sosit.Nu ştiu când v-a porni camera web.Toată iarna era acolo numai nu funcţiona
Nagy Györgyné martie 21, 2012 Răspunde

Az nagyon jó volna, ha éjjel is láthatnánk őket!
Vajon mikor lesz visszaállítva a kamera? Lassan megérkeznek és lekésünk róluk. 🙂
1. zsani martie 21, 2012 Răspunde
  
  A kamera amely felkerül majd a gólyafészekhez eddig a madáretetőhöz volt felszerelve, ez valamennyivel élesebb képeket közvetít éjszaka is.
Burger Éva martie 20, 2012 Răspunde

Nagyon várom,hogy újra nézhessük a gólyákat.Kiváncsi vagyok a tavalyi gólyapár fog visszajönni??
TANTA ALISTAR martie 20, 2012 Răspunde

– Buna ziua si bun gasit din nou in lumea mirifica a berzelor de la Dumbravioara !!!
Astazi in jurul orei 12.30 am vazut in zbor prima barza in zona lacului de la barajul din Piatra Neamt !!! Era la altitudine destul de mare si plana maiestos in zona. Cred ca e semn bun…a venit cu adevarat primavara .
1. zsani martie 21, 2012 Răspunde
  
  În săptămâna aceasta camera de luat vederi va fi pusă pe cuibul de barză din Dumbrăvioara. Sperăm să vină și acolo cât mai devreme atât berzele cât și primăvara!

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!