Monitorizarea locurilor de înnoptare a vânturelului de seară – 2007

Asemănător cu anul trecut în cadrul proiectului LIFE (www.falcoproject.hu – acum și în lb. română!) dedicat conservării acestei specii și în această toamnă s-au efectuat observații sincronice în vederea urmăririi dinamicii păsărilor în perioada premergătoare a migrației către cartierele de iernare. Observațiile din vestul României s-au efectuat sincronizat (în fiecare săptămână miercuri seara respectiv joi dimineața)cu cele din Ungaria pentru a elimina posibilitatea de a număra aceleași păsări de două ori.

Față de anul trecut am reușit să identificăm încă două locuri de înnoptare care par a fi folosite tradițional de către păsări.

Trei locații cu număr însemnat de vânturei se află în Banat:

  1. Uivar – șirul de plopi hibrizi dintre Uivar și Pustiniș este cunoscut de mai mulți ani ca și loc de înnoptare. Anul acesta s-a format o nouă colonie de ciori de semănătură și au cuibărit 4 perechi de Falco vespertinus.
  2. Șirul de plopi piramidali din apropierea satului Livezile (de lângă Banloc) a fost găsit anul acesta. Aici există și o colonie de ciori de semănătură, însă deoarece colonia a fost găsită abia după sfârsitul perioadei de cuibărit deocamdată nu știm dacă aici cuibăresc și vânturei de seară.
  3. Locul cel mai ieșit din comun a fost găsit la Vălcani. De fapt dumbrava (câțiva plopi albi și piramidali respectiv arbuști) folosită pentru înnoptare se află în Serbia (în apropierea orașului Mokrin) de-a lungul terasamentului unei căi ferate nefolosită, la mai puțin de 50m de graniță, însă ziua păsările ies la vânătoare mai ales în zona Vălcani-Dudeștii Vechi. În data de 4. octombrie între păsările de aici a fost identificat un exemplar tânăr inelat la cuib cu inele colorate de colegii din Ungaria, la apr. 50 km de aici.

Pe lângă acestea în 2007 a fost vizitat și un loc de înnoptare din afara ariei de proiect. Conform informațiilor colegilor Sebastian Bugariu și Sándor D. Attila pâlcurile de copaci dintre Murighiol și Plopu au găzduit în toamna anului trecut până la apr. 5-600 de exemplare. Faptul că și anul acesta s-au observat vânturei înnoptând aici dovedește că avem de a face cu un loc folosit în mod tradițional.

Data observațiilor

Locația (JUDEȚUL)

Nr. păsări observate

Total nr. păsări observate în aceeași zi de sincron

15. august Livada de Bihor (BH)

32

56

Sânmartin (AR)

18

Adea (AR)

6

22. august Livada de Bihor (BH)

14

14

29. august Uivar (TM)

140

140

6. septembrie Murighiol (TL)

79

79

13-14. septembrie Uivar (TM)*

120

540

Livezile (TM)

170

Vălcani (TM)

250

20-21. septembrie Uivar (TM)*

12

26

Livezile (TM)*

14

27-28. septembrie Uivar (TM)

32

458

Livezile (TM)

400

Vălcani (TM)*

126

3-4. octombrie Livezile (TM)

58

282

Vălcani (TM)

224

* Numărătoare efectuată dimineața târziu, acuratețe redusă

Lăsați un comentariu