Recorduri doborâte la Concursul de Fotografie Milvus din acest an

Și anul acesta am avut ocazia să pătrundem în frumusețile naturii din întreaga lume prin intermediul unor fotografii uimitoare.

Cea de-a 16-a ediție a Concursului Internațional de Fotografie de Natură Milvus a stârnit un interes mai mare ca niciodată: a fost înregistrat un număr record de 2.333 de lucrări din 31 de țări.

La sfârșitul săptămânii, în cadrul galei Festivalului Lynx din Brașov, au fost premiate cele mai remarcabile creații.

La categoria Natură, fotografia aeriană realizată cu dronă de către László Simán în Islanda a fost preferata juriului. Fotograful din Ungaria a început să imortalizeze natura cu ajutorul dronei în urmă cu zece ani și a declarat că s-a simțit extrem de norocos că lucrarea sa a fost aleasă dintre atâtea creații excelente.

Câștigătorul categoriei Natura României a fost Raul Bambu, care și-a realizat fotografia premiată în decembrie 2022, în Munții Căpățânii.

La categoria Faună Sălbatică, cel mai bun a fost Shengfu Jiao din China. Acesta a mulțumit printr-un mesaj video pentru recunoașterea primită, pe care a câștigat-o cu o imagine ce prezintă un yak plimbându-se pe Platoul Tibetan.

De asemenea, câștigătorul categoriei Junior, Marina Gavrikova (Rusia) a povestit printr-un mesaj video cum a reușit să realizeze fotografia câștigătoare.

Fotografia care a fost favoritul publicului a fost realizat de către Ferenc-Alpár Gothárd, care a ajuns în finală pentru a doua oară cu o fotografie ce înfățișează un râs.

Cel mai așteptat moment al ceremoniei de premiere a fost anunțarea marelui premiu. Pentru prima dată în istoria concursului de fotografie, același fotograf a câștigat marele premiu doi ani consecutiv. Câștigătorul, Ervin Horesnyík (Slovacia), a povestit emoționat cât de surprins a fost de o nouă victorie, mai ales că a ezitat mult să participe și nu credea că are șanse reale după succesul de anul trecut.

„Am plecat să fotografiez capre negre, dar în ziua aceea n-am văzut niciun animal. Când deja mă întorceam acasă, am văzut cocoșul de munte. (…) Abia acasă, în fața ecranului, am observat ce formă aveau norii de asupra acestei păsări și că am reușit să fac o fotografie bună.” – ne-a spus Ervin, care a primit un trofeu sculptat din lemn de la Gavin Thurston, cameraman renumit pe plan mondial, câștigător a 5 premii Emmy și două premii BAFTA. 

Felicitări tuturor concurenților pentru lucrările extraordinare, dar și organizatorilor Festivalului Lynx, asociațiile România Sălbatică și Forona pentru încă o ediție de neuitat.

Nu uitați, până în data de 28 iunie puteți admira fotografiile selectate ale concursului din acest an în fața clădirii Rectoratului Universității Transilvania din Brașov. Dacă nu aveți drum spre Brașov, imaginile câștigătoare și cele selectate pentru expoziție pot fi vizionate aici.

Lăsați un comentariu