Puterea ascunsă a schimbărilor climatice

Post published:martie 30, 2021
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Scris de Láng Borbála

Efortul Chinei de zece ani pentru îmbunătățirea calității aerului și reducerea poluării are loc din cauza incidenței crescute a daunelor asupra sănătății. Reducerea poluării aerului cu aerosoli în Republica Chineză a condus la o încălzire a emisferei nordice, potrivit noilor cercetări publicate în Environmental Research Letters. Desigur, lucrul acesta nu este rezultatul direct al eforturilor țării asiatice de a atenua poluarea aerului, ci mai degrabă a schimbărilor climatice, al căror impact este mai sever decât se credea anterior, după cum se dovedește.

Aerosolii sunt particule mici care circulă în atmosferă ca produse secundare ale activităților umane (de exemplu arderea cărbunilor sau a lemnului) sau al fenomenelor geologice (erupții vulcanice). Acestea pot provoca o varietate de boli (în special ale sistemului respirator), dar pot afecta și randamentul agriculturii.

La fel cum aerosolii produși în urma unei erupții vulcanice pot reduce temperatura, particulele din aer provenite din activități umane pot provoca același lucru. Spre deosebire de gazele cu efect de seră care conduc la creșterea temperaturii, aerosolii (de multe ori în combinație cu vapori de apă) pot reflecta lumina soarelui mascând, astfel, efectul real al schimbărilor climatice.

Între 2006 și 2017, conducerea Chinei a urmat o așa-numită „politică a aerului curat” pentru a reduce cantitatea substanțelor nocive (cum ar fi sulfații și funinginea) în aer. Conform calculelor acest lucru a salvat, anual, viața a jumătate de milion de oameni.

Cu toate acestea, Yixuan Zheng (redactor al Environmental Research Letters) și colegii lui au fost curioși de impactul asupra climei a scăderii aerosolilor din atmosferă. Deoarece temperatura medie se schimbă foarte încet în condiții normale, chiar și o mică creștere în decurs de 10 ani poate fi descrisă ca o consecință a „politicii privind aerul curat”. Folosind un model bazat pe sistemele atmosferice și oceanice, Zheng și colaboratorii lui au ajuns la concluzia că din cauza politicii anti-poluare a Chinei, temperatura în emisfera nordică a crescut cu 0,1 grade. Acest rezultat ne arată că schimbările climatice sunt un fenomen atât de complex, încât măsurile de precauție locale pot scoate la iveală probleme mascate anterior.

Potrivit unui raport al Grupului interguvernamental privind schimbările climatice (Intergovernmental Panel on Climate Change – IPCC) o creștere a temperaturii globale de 1,5 până la 2,5 grade Celsius ar putea duce la dispariția multor specii de animale și plante, topirea ghețarilor și prăbușirea ecosistemelor.

Reducerea poluării aerului este o realizare extraordinară din partea Chinei, dar având în vedere rezultatele cercetărilor lui Zheng putem observa că ne confruntăm cu o problemă și mai complexă, mai gravă decât am crezut până acum.

„Bolile cauzate de poluarea aerului sunt o problemă gravă și prevenirea lor este, fără îndoială, importantă”, a spus Ken Caldeira, unul dintre colegii lui Zheng. „Dar este, de asemenea, important să înțelegem că eforturile noastre actuale și viitoare de îmbunătățire a calității aerului vor afecta lupta împotriva schimbărilor climatice”.

Surse:

1.Schreifels J J, Fu Y and Wilson E J 2012 Sulfur dioxide control in China: policy evolution during the 10th and 11th five-year plans and lessons for the future Energy Policy 48 779–89

2.Yixuan Zheng et al 2020 Environmental Research Letters 15 104052

3.https://www.met.hu/eghajlat/eghajlatvaltozas/hatasok-alkalmazkodas/

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!