Revoluția ONG

Justificarea proiectului
În general protecția naturii nu este considerată o prioritate în România. Investitorii – cu mici excepții – nu consideră imperativele legilor de protecția naturii ca o obligație de respectat ci mai degreabă un obstacol pentru care trebuie găsite soluțiile – mai mult sau mai puțin legale – prin care această “problemă” poate fi “rezolvată”. Din păcate acest tip de gândire și de acțiune este însușit adesea și de instituții ale statului care astfel devin partenere la distrugerea mediului și crează un precedent pentru următoarele cazuri. Odată cu aderarea României la UE legislația de protecția naturii a devenit mai riguroasă (prin adoptarea și aplicarea de regulamente și directive). Suprafața zonelor protejate – prin crearea rețelei Natura 2000 – a crescut semnificativ, dar în același timp există resurse financiare mult mai mari pentru realizarea unor investiții potențial dăunătoare naturii. În acest context cazurile de încălcări ale legii legate de protecția naturii au sporit semnificativ.

Scop
Creșterea capacității societății civile pentru a monitoriza respectarea legislației în arii naturale protejate (inclusiv situri Natura 2000) și pentru a reduce impactul negativ al investițiilor sau proiectelor prin identificarea de soluții alternative pentru cel puțin două cazuri de agresiune împotriva naturii.

Direcțiile de acțiune
Câteva organizații de protecția naturii din România (Grupul Milvus, Societatea Carpatina Ardeleană Satu-Mare, WWF și Agent Green) și-au unit forțele în acest proiect pentru a preveni crearea de noi precedente negative și pentru al crea pe cel pozitiv în care o investiție ilegală într-o arie naturală protejată este stopată. Pentru a atrage atenția că situația actuală nu este una acceptabilă proiectul instrumentează un caz concret și emblematic în acest sens, caz ce iese în evidență atât prin impacturile negative imediate asupra mediului, cât și prin cele pe termen lung atât asupra mediului, cât și asupra comunităților locale și a economiei naționale. Proiectul își propune de asemenea să identifice și alte situații în care o acțiune bine coordonată a ONG-urilor poate duce la stoparea unor investiții ilegale sau dăunătoare naturii.
Pe parcursul proiectului se va desfășurara și un curs de instruire pentru ONG-uri și a schimburi de experiență cu autoritățile de control în domeniul protecției mediului pentru inițierea de proceduri pentru prevenirea și oprirea activităților cu impact negativ asupra naturii.

Precedentul
Cazul emblematic ales de organziațiile partenere este construcția drumului național DN 66A prin siturile de importanță comunitară Nordul Gorjului de Vest, Retezat și Domogled, siturile de protecție avifaunistică Retezat și Domogled, Parcul Național Rezervație a Biosferei Retezat și Parcul Național Domogled – Valea Cernei. În cel din urmă caz ar urma să se compromită 3 zone de protecție integrală pe o lungime totală de 5,554 km.

Construcția drumului ar încălca atât legislația de mediu din România cât și pe cea din Uniunea Europeană, construcțiile în zone de protecție integrală (cunoscute și sub numele de zone de conservare specială) nefiind permise decât în condiții speciale care nu se pot aplica în cazul DN 66A.

Investigarea de alte probleme majore de protecția naturii
Echipa proiectului a inventariat de asemenea alte probleme majore de protecția naturii în care legislația nu este respectată și care vor fi abordate în acest proiect sub forma unui studiu de documentare care va fi realizat și publicat de Asociația ”Grupul Milvus” și de Asociația ”Societatea Carpatina Ardeleană Satu Mare”.

Proiect realizat cu sprijinul financiar oferit prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European (SEE)

Continutul acestui site web nu reprezinta in mod necesar pozitia oficiala a Mecanismului Financiar SEE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii si coerenței informațiilor prezentate revine inițiatorilor site-ului web.

Pentru informatii oficiale despre Mecanismul financiar SEE si Programul Norvegian de Cooperare, accesati: http://www.eeagrants.org

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!