Măsuri de protecție necesare revenirii șoimului dunărean în Câmpia de Vest

Scopul și obiectivele proiectului

Scopul proiectului a fost acela de ajutorare a șoimului dunărean (Falco cherrug) – care este o specie periclitată pe plan mondial și figurează în Anexa 1 al Directivei Păsărilor – în restabilirea ei în partea vestică a României, și întărirea populației acestuia.

Dintre obiectivele majore putem menționa:

– îmbunătățirea condițiilor de cuibărire (prin amplasarea de cuiburi artificiale) și a celor de hrănire

– cartarea câtor mai multe habitate (zonelor de cuibărire și de hrănire) și zone unde specia apare cu regularitate;

– evaluarea populațiilor de popândăi în Câmpia de Vest;

– editarea și distribuția unui broșuri despre șoimul dunărean și popândău în vederea popularizării importanței acestor specii;

– evaluarea și monitorizarea factorilor periclitanți pentru șoimul dunărean;

– organizarea a unor întâlniri cu experții în conservarea speciei din străinătate;

– elaborarea unei baze de date despre răspândirea celor două specii (șoim dunărean și popândău)

Necesitatea derulării proiectului

Șoimul dunărean a fost o specie cuibăritoare în Câmpia de Vest, ultima confirmare asupra cuibăritului provine din anii ‘70.

Presupușii factori care au dus la dispariția speciei din această zonă a României sunt următoarele: diminuarea sau dispariția habitatului natural de cuibărire, a zonelor de hrănire și a speciilor de pradă, mortalitatea ridicată cauzată de electrocutare și impușcare, reducerea succesului de reproducere cauzată de deteriorarea cuiburilor naturale și deranjul uman.

Datorită eforturilor de conservare a speciei din Ungaria, populația de șoim dunărean se află în creștere ușoară, limita estică al acestei populații ajungând până la granița cu România. Deși nu s-a confirmat încă cu certitudine reapariția speciei ca pasăre cuibăritoare în Câmpia de Vest, observațiile din ce în ce mai regulate asupra păsărilor din perioada de reproducere indică probabil acest lucru. Prin intermediul acestui proiect am dorit să folosim metodele care s-au dovedit foarte reușite în Ungaria ăn scopul de a îmbunătății locurile propice de cuibărit al acestei specii.

Activitățile majore ale proiectului:

– confecționarea și montarea unui număr de 32 de cuiburi artificiale în habitate favorabile pentru șoimul dunărean;

– îmbunătățirea locurilor de hrănire prin acțiuni de populare de popândăi și evaluarea pășunilor cu popândăi care vor fi desemnate ca pSCI-uri;

– cartarea habitatelor șoimului dunărean;

– evaluarea coloniilor de popândăi și al efectivelor acestora în cele patru județe ale Câmpiei de Vest;

– întocmirea unei baze de date cu locațiile privind observașiile referitoare la șoimul dunărean și referitoare la cartarea coloniilor de popândăi;

– prezentarea unor aspecte din activitățile proiectului pentru mass-media;

– editarea unei broșuri de popularizare (descărcați broșura, RO.pdf, HU.pdf);

– monitorizarea unor factori periclitanți;

– redactarea unei pagina de internet;

– organizarea a două întâlniri cu experții în conservarea speciei din țară și străinătate.

În cadrul proiectului am evaluat și delimitat un număr de 46 habitate de șoim dunărean care se prezintă astfel:

Județul Satu Mare: 8

Județul Bihor: 9

Județul Arad: 15

Județul Timiș: 14

Un total de 127 de habitate (cu precădere pășuni) au fost controlate în vederea depistării coloniilor de popândăi care se împart astfel:

Județul Satu Mare: 29

Județul Bihor: 13

Județul Arad: 52

Județul Timiș: 33

Activități de continuarea a proiectului

Informațiile acumulate pe durata proiect, precum distribuția șoimului dunărean, potențialele locuri pentru cuibărit, cantitatea sursei de hrană, parametrii de habitate, etc. ne oferă o imagine mai reală referitoare la această specie și reprezintă primul pas în acțiunile directe de conservare de termen mediu și lung. Considerăm important ca înaintea unor proiecte de anvergură mai mare să fie derulat unul mai mic, pilot, prin care se cunosc aspectele e bază pe care ulterior se pot costrui un program amplu, cu activități mult mai diversificate.

În cadrul întrunirilor am purtat discuții despre o colaborare pe viitor cu specialiștii maghiari de la MME/BirdLife Ungaria. Acesta se referă la implicarea noastră ca parteneri în următorul proiect LIFE pe care vor să inițieze după terminarea celui prezent (Conservation of Saker (Falco cherrug) in the Carpathian Basin – LIFE06 NAT/HU/000096).

În acest caz prezentul proiect va ave o continuitate de cel puțin patru ani.

Șoimul dunărean este unul dintre speciile prioritare al Grupului de Lucru pentru Protecția Păsărilor Răpitoare din cadrul Grupului Milvus, așadar unele activități majore vor fi continuate și după încetarea finanțării.

Grupul de Lucru Mamifere al asociației, are de asemenea unul dintre speciile țintă popândăul, motiv pentru care vor continua cercetările și evaluările stării coloniilor din vestul țării. Această latură a proiectului, referitoare la popândău va fi continuat și în vederea desemnării SCI-urilor și monitorizarea pe termen lung al efectivelor din această regiune.

Proiectul a fost finanțat de cătreFundația pentru Parteneriat și Apemin Tușnad SA.

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!