Conservarea lui Falco vespertinus în regiunea Panonică LIFE05 NAT/H/000122

Partenerii noștri de proiect

Perioada de desfășurare

01 ianuarie 2006 – 31 decembrie 2009

Obiective

Proiectul are ca scop principal sprijinirea activităților în desfășurare menite să întărească populația vânturelului de seară Falco vespertinus, o specie de pasăre răpitoare periclitată, listată în Anexa I al Directivei Păsări, specie prioritară în Ungaria si România în ceea ce privește desemnarea siturilor Natura 2000. Aceste două țări dispun de 90% din populația de cuibărit din Europa (fără teritoriul fostei Uniuni Sovietice, a cărei populație constituie o sub-populație aparte), așadar conservarea populației din Bioregiunea Panonică (BRP) este crucială privind viitorul acestei specii în Uniunea Europeana. Populația din BRP a scăzut de la 2500-3200 perechi cuibăritoare în 1990, la 1250-1450 perechi în 2002. În 2003 aria de proiect acoperi-se 925 de perechi. Declinul accentuat din ultimele decenii a făcut de înțeles că, acest proces poate fi oprit numai și numai în cazul în care vom avea cunoștințe mai exacte privind cauzele acestui declin, vom dispune de condițiile necesare pentru a contracara acești factori negativi foarte complexe, și în același timp vom compensa dispariția parțială a locurilor de cuibărit. Cele mai grave probleme, care afectează populația Câmpiei de Vest, sunt următoarele: pierderea și degradarea locurilor de cuibărit, degradarea habitatelor folosite pentru procurarea hranei, electrocutarea păsărilor pe stâlpi de medie tensiune, coliziuni fatale cu autovehicule, și o posibilă pierdere în masă în cursul migrației sau în cartierele de iernare.

Obiectivul acestui proiect este de a crea condiții favorabile pentru stabilizarea în termen scurt a populației din regiune, astfel asigurând inițierea unui proces de creștere, după care efectele pozitive generate de către activitățile desfășurate în proiect se vor face simțitor.

Activități planificate în Câmpia de Vest

  • Elaborarea unui Plan de Management ce vizează conservarea ciorii de semănătură, consultanță publică în acest sens
  • Elaborarea și prezentarea către Minister unei propuneri privind interzicerea exercitării vânătoarei la cioara de semănătură în perioada de cuibărit (în acest caz: perioada de cuibărit a ciorii de semănătură + cea a vânturelului de seară)
  • Elaborarea unui plan de management privind managementul plantațiilor rutiere de-a lungul drumurilor publice
  • Elaborarea unor metode detaliate privind managementul habitatelor preferate de către F. vespertinus
  • Înaintarea unei propuneri pentru schimbarea standardelor naționale privind tipurile de coronamente de stâlpi folosite la liniile electrice de medie tensiune
  • Proiectarea unui tip de izolator compatibil cu coronamentele din România, fabricarea și testarea  izolatoarelor, localizarea stâlpilor periculoase și izolarea lor cu aceste materiale
  • Stabilirea unor noi colonii prin amplasarea cuiburilor artificiale
  • Plantarea unor noi pâlcuri de copaci în zone cu potențial ridicat privind revenirea specie
  • Prevenirea unor activități ilegale (împușcarea ciorilor la cuib, otrăviri, colectarea puilor, deranjarea păsărilor, tăierea arborilor din colonii, etc.) prin efectuarea unor inspecții de o intensitate sporită
  • Monitorizarea populației de vânturel de seară
  • Amplasarea unor panouri de reducerea vitezei pe porțiuni de șosea cu risc maxim ca păsări să fie lovite de autovehicule
  • Organizarea unei conferințe internaționale cu scopul de a disemina experiența acumulată în cadrul proiectului
  • Amplasarea unor panouri informative, producerea și actualizarea unui site web, editarea pliantelor și posterelor, realizarea unui film documentar despre specia țintă, etc.

Rezultatele asteptate

Ca si rezultat principal se vor crea conditiile necesare pentru restabilirea statutului de conservare favorabila al lui F. Vespertinus în BRP. Se preconizeaza ca datorita activitatilor planificate populatia speciei va creste în Câmpia de Vest la cel putin 250 de perechi în 2009, respectiv 300 în 2013.

Fișe de teren (format pdf.)

Publicații

Știri despre proiect

  • Conservarea vânturelului de seară în regiunea Panonică

    În primăvara anului 2007 membrii Grupului Milvus în cadrul proiectului „Conservarea vânturelului de seară în regiunea Panonică” – LIFE 05 NAT/H/000122 – au amplasat un număr de 200 de cuiburi artificiale. Cuiburile artificiale destinate vânturelului de seară (Falco vespertinus) au fost amplasate pe arbori în zone propuse ca arii de importanță avifaunistică (pSPA) din vestul…

  • Inelări de vânturel de seară

    În lunile iunie și iulie 2007, membrii Grupului Milvus în cadrul proiectului „Conservarea vânturelului de seară în regiunea Panonică” – LIFE 05 NAT/H/000122 – au efectuat inelarea (cu inele clasice de aluminiu și colore, prin combinații individuale) vântureilor de seară. Cu aceste ocazii au fost marcate atât păsări adulte cât și tinere. Pe viitor, prin…

  • Schimbare de lege în favoarea vânturelului de seară

    Schimbare de lege în favoarea vânturelului de seară

    În primăvara acestui an Legea Fondului Cinegetic s-a schimbat în favoarea vânturelului de seară (Falco vespertinus)! După cum se știe, specia preferă ca loc de cuibărit coloniile de cioră de semănătură (Corvus frugilegus), specie la care până nu demult vânătoarea era permisă tot timpul anului. Conform modificării legii, între 15 martie – 15 august este…

  • Vânturei de seară cu transmițătoare prin satelit

    Vânturei de seară cu transmițătoare prin satelit

    La data de 15 iulie 2009 a ajuns la noi un transmițător de telemetrie prin satelit pentru a fi montat pe un vânturel de seară (Falco vespertinus). Emițătorul de doar cinci grame este în prezent cel mai mic transmițător existent care poate fi montat pe păsări. În total au fost achiziționate un număr de opt…