Acvila țipătoare mică – specie emblematică a Carpaților – 2005

Proiectul pentru conservarea acvilei tipatoare mici din Ecoregiunea Carpatica

Acvila tipatoare mica (Aquila pomarina) este o pasare rapitoare diurna protejata, aflata în regres numeric. Este singurul reprezentant dintre acvilele autohtone a carui populatie se concentreaza pe continentul european. Ecoregiunea Carpatica detine un procent semnificativ din populatia mondiala a speciei. Statutul de conservare, distributia larga face posibila desemnarea ca specie umbrela în protectia biodiversitatii din regiune.

Proiectul a fost initiat de catre Asociatia pentru Protectia pasarilor si a Naturii „Grupul Milvus” si finantata de WWF Netherlands via CERI (Carpathian Ecoregion Initiative) – Danube-Carpathian Programme. Proiectul care s-a derulat în cursul anului 2005 a fost coordonat de catre Grupul Milvus, partenerii fiind specialisti din organizatii din tarile regiunii Carpatice.

Parteneri

Ucraina – UTOP/BirdLife Ukraine
Slovacia – RPS/Raptor Protection Slovakia
Ungaria – MME/BirdLife Hungary and CEEWEB
Republica Ceha – CSO/BirdLife Czech Republic
Polonia – Komitet Ochrony Orlow

Scopul si obiectivele proiectului

recensamânt amplu al speciei pentru cunoasterea mai exacta a efectivelor cuibaritoare din România si Ucraina
elaborarea unui plan de actiune pentru conservarea speciei
popularizarea speciei ca pasare simbol a ecoregiunii Carpatice; utilizarea acvilei tipatoare mici ca specie umbrela în conservarea altor pasari rapitoare
înfiintarea unei retele alcatuita din specialisti ai pasarilor rapitoare din regiunea tinta

Actiuni

Între 7-8 aprilie a avut loc la Tîrgu Mures prima întrunire a partenerilor implicati în proiect. Pe lânga acestea, am pus accent si pe întocmirea unei schelet care va fi baza planului de actiune si care între altele are la baza informatii vizând factorii periclitanti (defrisari, agricultura intensiva etc.), gradul lor de impact si solutiile de diminuare sau stopare a acestora cu posibilitatile fiecarei tari în parte.
Recensamântul populatiei cuibaritoare din România l-am început la mijlocul lunii mai, fiind ajutati de colegi din Slovacia, Ungaria, Cehia si Polonia. Activitatile din Ucraina privind evaluarea efectivelor clocitoare au fost începute în iunie fiind efectuate de catre ornitologi din Ucraina. Prin utilizarea unei metode standard al randomizarii, am selectat un numar reprezentativ de 128 cvadrate UTM de 10×10 km pentru România si 67 de cvadrate pentru Ucraina. Conform acestei metode, au fost eliminate în prealabil zonele nefavorabile pentru specie, cum ar fi golul alpin, paduri de rasinoase compacte pe suprafete întinse, terenuri descoperite fara paduri etc. Fiecare patrat UTM a primit un cod individual care contine judetul în care se afla, altitudinea (ses, deal, munte), o litera si un numar dupa care se poate identifica situarea lui pe harta, ca de ex. “SJdF14” în cazul unui cvadrat din judetul Salaj aflat în zona de deal. Despre fiecare patrat am avut la dispozitie o harta colora foarte detaliata, un numar de 3-4 harti alb-negre si o imagine satelit. Cu ocazia observatiilor de teren, datele colectate au fost înregistrate pe formulare specifice care contin codul patratului UTM, data si durata observatiei, numele observatorului/torilor si parametrii cvadratului (procentul si vârsta padurilor, procentul zonelor deschise, a livezilor, viilor, drumurilor nationale si judetene, localitatilor etc). Pe lânga acestea erau notate, în rubrici separate, numarul perechilor de acvile cert cuibaritoare, numarul minim al perechilor posibile si cele maximum posibile. Despre comportamentul fiecarui exemplar în parte am scris un jurnal detaliat, datele din acestea fiind trecute si pe hartile utilizate pe teren de catre observator. Punctele de observare din incinta suprafetei de proba au fost selectate la fata locului, în functie de orografia si expunerea terenului, în asa fel încât din aceste locuri observatorii sa poata acoperii vizual toate colturile cu potential pentru hranirea si cuibaritul speciei. Observatiile s-au efectuat cu ajutorul binoclurilor si lunetelor vreme de trei ore. Numarul punctelor de observare fiind întotdeauna în corelatie cu caracteristicile de habitate a unitatii de proba. Recensamântul a fost efectuat cu autoturisme, cazarea fiind în corturi unde în fiecare seara am totalizat datele, eliminând cele care se suprapuneau. În afara datelor colectate despre acvila tipatoare mica, au fost notate toate celelalte specii de pasari observate, unii observatori notând chiar si alte elemente de fauna si flora pe care le-au întâlnit si le considerau importante.

Rezultate

am intrat în posesia unor date mult mai actuale si acurate privind statutul populatiei de acvile tipatoare mici în regiunea Carpatica a României respectiv cel al Ucrainei . Conform acestor date a reiesit, ca în aceasta regiune a tarii efectivul cuibaritor al speciei este de 1543 – 1929 perechi, cel din Ucraina fiind de aproximativ 140 – 150 perechi. Putem trage deci concluzia, ca aceasta populatie este semnificativa chiar si pe plan global, acesta fiind estimata în prezent la cca. 15,000 perechi
pe lânga specia tinta am acordat atentie si cartografierii celorlalte specii de pasari rapitoare diurne. Ne-a surprins prezenta în numar neasteptat de mare a serparilor (Circaetus gallicus), acvilelor mici (Hieraaetus pennatus), viesparilor (Pernis apivorus) în cvadrate, intrând în felul acesta în posesia noilor date despre distributia acestor specii în interiorul tarii
am identificat si unele specii a caror prezenta în tara noastra este accidentala, cuibaritul lor nefiind dovedit din ultimii ani, cum sunt hoitarul (Neophron percnopterus) si stufarica (Cettia cetti). Am colectat de asemenea date interesante despre prezenta sorecarului mare (Buteo rufinus), a uliului cu picioare scurte (Accipiter brevipes), a soimului calator (Falco peregrinus), a presurei barboase (Emberiza cirlus) si presurei de gradina (Emberiza hortulana)

Continuarea activitatilor

rezulatatele acestor activitati ne-a ajutat si au stat la baza elaborarii si depunerii pentru finantare a unui proiect LIFE Nature în parteneriat cu alte organizatii de profil care va avea ca scop conservarea acvilei tipatoare mici pe termen lung în Europa Centrala
datele furnizate de acest recensamânt vor servi la întocmirea documentatiilor privind desemnarea unor arii protejate (SPA) noi pentru reteaua de Natura 2000 în acele zonele unde, pe lânga numarul mare de perechi al acvilei tipatoare mici am întâlnit o avifauna bogata în specii din anexa 1 al Directivei Pasari

Multumim ajutorul acordat în activitatile de teren colegilor din Slovacia, Ungaria, Cehia si Polonia precum si CERI pentru sprijinul financiar!

Pentru informatii suplimentare va rugam adresati-va coordonatorului de proiect: Daróczi J. Szilárd (szilard.daroczi(arond)milvus.ro)

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!