O sâmbătă memorabilă

Ce poate fi mai plăcut decât să-ți petreci sâmbăta departe de zgomotul orașului, în mijlocul peisajelor liniștite, bucurându-te de soare, explorând frumusețea locului și savurând compania unor oameni care împărtășesc aceeași bucurie?

Aproximativ 20 de persoane, de la mic la mare, ne-au însoțit în excursia organizată în cadrul proiectului „Zile Familiale în Natură alături de Grupul Milvus”. După ce ne-am dat întâlnire în fața Căminului Cultural din Rigmani, am luat-o cu pasul spre o pajiște ce face parte din situl Natura 2000 – Dealurile Târnavelor – Valea Nirajului.

Cu ajutorul a două plase ornitologice amplasate în zonă, am reușit să capturăm, iar mai apoi să inelăm și să eliberăm un măcăleandru și un pițigoi mare.

După aceste momente inedite, mai ales pentru cei mici, am pornit într-o aventură de explorare prin pădure. Pe parcursul plimbării am identificat urme de animale, ne-am minunat de numeroasele specii de ciuperci descoperite, am discutat despre plantele care fac această zonă atât de specială și am stat la pândă, așteptând ca un muscar gulerat să se întoarcă în cuibul artificial amplasat pe unul dintre copaci, unde își depusese ouăle.

După ce am traversat pădurea, am coborât în vale, acolo unde se află localitatea Sânsimion, într-un cadru liniștit, în mijlocul naturii. Ultima oprire a fost la Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice, unde am vizitat animalele aflate în recuperare și Muzeul Satului din curtea centrului nostru, ce redă atmosfera de altădată a unei case tradiționale țărănești de pe Valea Nirajului.

Le mulțumim tuturor celor care au petrecut sâmbăta alături de noi și sperăm că experiența a fost la fel de memorabilă și pentru ei, cum a fost și pentru noi.

Lăsați un comentariu