O călătorie incredibilă și o misiune de salvare reușită în Delta Dunării!

Post published:iulie 6, 2025
Post category:Știri
Post comments:2 Comentarii

Dorim să împărtășim cu voi povestea lui Dryan, un vultur negru (Aegypius monachus) aflat în al treilea an de viață, care, după o călătorie uimitoare de peste 10.000 km, a ajuns într-o situație dificilă, dar, din fericire, a fost salvat cu succes!

Cine este Dryan? Dryan este un tânăr vultur negru care a ajuns din Spania în Bulgaria și a fost eliberat pe 19 aprilie în apropiere de Kotel, în cadrul unui program de repopulare. De atunci a parcurs distanțe impresionante și a vizitat 14 țări: Bulgaria, România (unde a stabilit un record vizitând de 6 ori!), Moldova, Serbia, Macedonia, Grecia, Turcia, Ucraina, Ungaria, Croația, Austria, Cehia și Slovacia.

Problema din Deltă: Dryan a ajuns în Delta Dunării pe 30 iunie, dar pe 1 iulie, în urma unei manevre greșite, a aterizat într-o zonă densă de stuf, din care nu a mai putut ieși. Deoarece pe hartă nu era clar vizibil tipul de habitat, echipa de căutare a pornit abia pe 3 iulie. Cronica operațiunii de salvare: Ziua 1 (3 iulie): O echipă comună a ARBDD (Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării) și a INCDD (Institutul Național de Cercetare Delta Dunării) s-a deplasat în zonă, dar nu a putut ajunge la pasăre din cauza vegetației dense. Nici prietenii noștri fotografi de natură, împreună cu pescarii locali, nu au avut succes. Dryan nu a putut fi localizat nici cu drona, din cauza densității stufului. Ziua 2 (4 iulie): O echipă de 4 pompieri de la ISU Crișan și, ulterior, un localnic din Mila 23 (organizat de Iliuță Goean) au încercat să ajungă în zonă din două direcții diferite. Din păcate, din cauza întunericului, pasărea nu a fost găsită. Ziua 3 (5 iulie): O echipă de 4 medici veterinari din Tulcea și o echipă extinsă de 2 persoane din Mila 23 au căutat pasărea în paralel. În cele din urmă, Dryan a fost găsit deshidratat și a fost transportat imediat la un cabinet veterinar pentru investigații suplimentare. Un uriaș MULȚUMIM tuturor celor care au participat la această misiune eroică de salvare! Fără ajutorul vostru, soarta lui Dryan ar fi putut fi mult mai tristă!

Mulțumim:

- Dr. Maximilan Alexandru

- Asociația Anim All Delta

- Laurențiu Popa

- Marcel Iacovici

- Iliuță Goean și colegii săi

- Pompierii de la ISU Crișan

- Conducerea și angajații ARBDD

- Cornel Cotorogea

- Mihai Marinov (INCDD)

- Mihai Baciu

- Petrencu Laurențiu

- Daniel Petrescu

Sperăm ca Dryan să se recupereze complet cât mai curând și să-și poată continua călătoria incredibilă!

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

This Post Has 2 Comments

Marincu-Bunei Daniel iulie 6, 2025 Răspunde

Sa ne anuntati cand va avea pui! Ce frumos ar fi…
1. Fekete Zsuzsánna, responsabil comunicare iulie 7, 2025 Răspunde
  
  Cu siguranță, vom da de veste!

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!