Dropia (Otis tarda), o specie periclitată la nivel global, este pe cale de dispariție în România, având ultima populație viabilă în zona Salonta. Cu toate acestea, nici această populație nu este complet „a noastră”, deoarece cele aproximativ 50 de exemplare trăiesc în zona de graniță, utilizând habitate de pe ambele părți ale graniței româno-maghiare. Majoritatea dropiilor din această regiune cuibăresc în Ungaria, dar iarna întreaga populație se adună aproape exclusiv în jurul orașului Salonta. Mai mult, numărul acestora a crescut în ultimele două ierni, ajungând la aproximativ 75 de exemplare, probabil datorită faptului că s-au alăturat păsări din alte populații vecine (din zona Vésztő, Dévaványa și Câmpia Crișurilor). Această ipoteză este susținută de observațiile noastre, printre care se numără un exemplar inelat în zona Dévaványa, observat în iernile recente la Salonta.

Dacă aceste fenomene nu ar fi deja remarcabile, recent un număr semnificativ de dropii a fost observată în județul Bihor, de-a lungul Crișului Repede, în aval de Oradea. Deși specialiștii de la Administrația Parcului Național Hortobágy ne-au informat că au mai fost văzute dropii în această zonă de frontieră în ierni anterioare, este pentru prima dată când prezența acestei specii în zona dintre Crișul Repede și graniță a fost documentată oficial. Grupul observat număra cel puțin 41 de exemplare.

Astfel, în aceste zile, numărul total al dropiilor aflate în județul Bihor, incluzând populația de iarnă de la Salonta, se apropie de 120 de exemplare – un fapt de neimaginat acum câțiva ani. Este important de menționat că dropia este o specie cu migrație facultativă, ceea ce înseamnă că își părăsește habitatele obișnuite de iarnă doar în condiții extreme, precum geruri prelungite și strat gros de zăpadă, care duc la lipsa hranei. Totuși, iernile din ce în ce mai blânde și prezența rapiței cultivate pe suprafețe extinse – ale cărei frunze verzi reprezintă principala sursă de hrană pentru dropii în iernile din Bazinul Carpatic – au creat condiții care au redus semnificativ migrațiile lungi ale speciei. Acest lucru este benefic pentru conservarea speciei, deoarece deplasările pe distanțe mari sunt asociate cu pierderi considerabile de indivizi.

Aglomerările de dropii observate în județul Bihor nu sunt rezultatul unor migrații lungi, ci al unor deplasări mai scurte, naturale, de câteva zeci de kilometri, caracteristice acestei perioade a anului. În această perioadă, dropiile nu sunt la fel de atașate de locurile lor de cuibărit și zonele adiacente. La Salonta, cuibăritul a fost confirmat în mai mulți ani, dar este puțin probabil ca zona de-a lungul Crișului Repede să devină un habitat de reproducere, deoarece în apropiere nu există zone de reproducere cunoscute .

Totuși, este impresionant să le vedem iarna în apropierea Oradiei, pe vechile habitate ale dropiei, unde acum câteva decenii exista o populație permanentă. Dropia este o specie extrem de fidelă locurilor de reproducere, iar dacă dispare ca specie cuibăritoare dintr-o zonă, revenirea sa este posibilă doar prin reintroduceri artificiale sau prin expansiuni naturale pe perioade foarte lungi de timp.

De aceea, este crucial să protejăm populația de la Salonta, pentru a evita situația în care să fim nevoiți să ne bucurăm doar de prezența temporară a unor grupuri venite din Ungaria în timpul iernii.