Milvus 30

O zi de noiembrie și o bucătărie mică, caldă de iarnă. Plini de avânt și dornici de mai mult, câțiva tineri intrau, fără să știe atunci, pe un parcurs de nedescris.

Trei decenii de activitate, zeci de proiecte, sute de oameni dedicați conservării și protecției naturii.

Un mentor stătea chezășie la ce avea să fie, ornitologul-muzeolog Zoltán Szombath spune acum amintindu-și de aceea perioadă: „… câțiva copii au venit la mine la un eveniment din cadrul Muzeului și mi-au zis: nenea Zoli, și noi vrem să fim păsărari! Atunci mi-am adus aminte de vremea când și eu eram tânăr, și  așa am început să organizez această echipă – nu m-am exprimat bine, de fapt ei s-au organizat între ei. Am prins elan, am mers împreună pe teren, am învățat unul de la celălalt, au fost timpuri frumoase!”

Nu poți sintetiza o întreagă activitate în câteva fraze, de aceea vă invităm de-a lungul acestui an să sărbătorim împreună cei 30 de ani de activitate neobosită pentru binele naturii.

Merită să punctăm, însă, acele momente de care suntem mândri că am putut acționa pentru binele tuturora – desemnarea anumitor situri Natura 2000 de pe teritoriul României, multele proiecte de protecție a diverselor specii (acvila țipătoare mică, vânturelul de seară, dumbrăveanca, șoimul dunărean etc), programele de monitorizare, taberele de inelare, educația altfel pentru binele naturii, sau veghea constantă asupra guvernanței în domeniul mediului.

Toate au fost și vor fi realizate pentru ca viitorul să conteze, să trăim în armonie cu natura.

În acest an ne dorim să marcăm activitatea noastră prin întâlnirile cu tine, dragă voluntarule, cititorule, iubitorule de natură. Pregătim activități în natură, întâlniri din care să pleci cu multe informații despre natura din jurul tău, dar mai ales te încurajăm să devii voluntar în programele noastre.

Fii și tu parte din următorii 30 de ani în slujba naturii!

Lăsați un comentariu