Una dintre cele mai importante întâlniri ale deceniului, care ar trebui să determine modul în care ne transformăm economia și viața în următorii ani, a ajuns final. 

Explozia bombei climatice depinde de deciziile luate aici.

La ceremonia de deschidere a conferinței, David Attenborough, a îndemnat liderii mondiali să abordeze criza climatică cu seriozitate, dar cu optimism. El i-a avertizat: „Putem rezolva problema climei într-o singură generație? Răspunsul meu ar fi: da, trebuie. (…) Oamenii care trăiesc acum, generația care va veni, vor privi această conferință și vor lua în considerare un singur lucru. Acel număr a încetat să mai crească? A început să scadă ca urmare a angajamentelor luate aici? Există toate motivele să credem că răspunsul poate fi afirmativ. Dacă lucrând separat suntem o forță suficient de puternică pentru a destabiliza planeta noastră, cu siguranță, lucrând împreună, suntem suficient de puternici pentru a o salva.”

Programul Națiunilor Unite pentru Mediu ne avertizează că angajamentele privind schimbările climatice nu mai corespund deja cu ceea ce este necesar pentru atingerea obiectivelor.

Să vedem ce angajamente au fost făcute la această conferință:

Există obiective ambițioase pe care, cu nerăbdare, le dorim transpuse în planuri de acțiuni concrete. Acestea vor fi mult mai greu de integrat în economia țărilor decât asumarea angajamentelor:

• Peste 100 de lideri mondiali au promis stoparea și inversarea defrișărilor industriale până în anul 2030. Pe lângă liderii lumii (Statele Unite ale Americii, China, Rusia, Brazilia, Canada), angajamentul a fost semnat și de către România. Țările care au semnat angajamentul dețin aproximativ 85% din pădurile lumii.
• Mai mult de 100 de țări și-au asumat angajamentul ca până în 2030 să diminueze cu 30% emisiile de metan, unul dintre cele mai puternice gaze cu efect de seră. Printre ele nu fac parte țările cu cele mai mari emisii de metan: China, Rusia, India.
• Pentru prima dată, 23 de țări s-au angajat să elimine treptat carbonul ca sursă de energie. Astfel, prin declarația „Global coal to clean power transition statement”, recent semnată, numai 47 de țări și-au luat angajamentul să înlocuiască energia produsă de cărbune cu energie verde și între timp să-și asigure o tranziție echitabilă.
• China și Statele Unite au încheiat o declarație comună privind consolidarea acțiunii climatice.  O parte a declarației consemnează formarea unui grup de lucru comun pe această temă.

Unele țări au făcut angajamente mai concrete:

• Ecuador, Columbia, Panama și Costa Rica au convenit să creeze o zonă de protecție marină de peste 500 000 de km².

Există și promisiuni financiare care sperăm că vor servi scopului original:

• Marea Britania, Uniunea Europeană și Statele Unite ale Americii au anunțat un nou parteneriat ambițios de termen lung, cu valoare de 8,5 miliarde de dolari, numit „Just Energy Transition Partnership”, pentru a sprijini eforturile Africii de Sud de a-și diminua dependența de carbon. 
• Sectorul privat finanțează trecerea lumii la emisii net zero cu 130 bilioane de dolari.
• 24 de țări și un grup de producători importanți de automobile s-au angajat să pună capăt epocii vehiculelor alimentate cu combustibili fosili până în 2040. În acest angajament nu s-au implicat țările cele mai importante (Germania, China, Japonia, Korea de sud și Statele Unite ale Americii) nici firmele Volkswagen; Toyota; Renault; Nissan; Hyundai și Kia. 

În ultimii șase ani, de la semnarea Acordului de la Paris, acțiunile pentru implementarea angajamentelor au fost modeste. O veste bună este readerarea Statelor Unite la aceste principii. Mai mult, din ce în ce mai mulți politicieni simt responsabilitatea istorică care le revine, însă cu toții trec la un ton mult mai blând când se confruntă cu proprii cetățeni. Este mai convenabil să promită lucruri frumoase, decât să recunoască că lupta împotriva provocărilor cauzate de schimbările climatice va veni cu anumite măsuri pentru economia țării și anumite privațiuni în viața oamenilor. Mulți aleg deja să trăiască mai sustenabil, însă într-o anumită zonă de confort, dar dacă o decizie politică cere mai mult sacrificiu, oamenii încep să fie nemulțumiți de liderii lor.  Toată lumea are o responsabilitate, atât factorii de decizie, cât și cetățenii. Politicienii noștri trebuie să creeze condițiile pentru un stil de viață sustenabil, iar noi trebuie să răspundem cu acceptare.