Activități de teren în Dobrogea – în căutarea șoimului dunărean


Foto: Dehelean Luca
În luna martie ornitologii de la „Grupul Milvus” angajați în proiectul LIFE+ „Conservarea șoimului dunărean Falco cherrug în nord-estul Bulgariei, Ungaria, România și Slovacia” au început munca de teren în Dobrogea. Ca un prim pas au verificat cuiburile cunoscute din zona munților Măcin, unde a cuibărit șoimul dunărean în anii anteriori. Din păcate, păsările nu au fost în zonă din motive necunoscute deocamdată, deși există suficiente locuri de cuibărit posibile.Situația celor trei cuiburi de șoim dunărean cunoscute era următoarea: un cuib era nefolosit, un cuib era ocupat de o pereche de șorecar mare (Buteo rufinus) iar al treilea cuib era parțial căzut de pe stâncă, astfel devenind inutilizabil.
Foto: Dehelean Luca
Ca un al doilea pas, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile din zona munților Măcin, au cercetat câteva zone din Dobrogea pentru a verifica prezența șoimilor. Câteva dintre zonele acestea au fost selectate cu ajutorul colegilor din Ungaria, bazându-se pe coordonatele exacte unde au staționat păsări marcate de către ei cu transmițătoare satelitare, iar celelalte locuri au fost alese pe baza observațiilor anterioare de șoim dunărean. Nici în aceste locuri nu au observat șoimi. În perioada primăverii ornitologii de la „Grupul Milvus” urmează să continue recensământul în munții Măcin și Dobrogea și să înceapă căutarea în partea de vest a României.

Lăsați un comentariu