Examen de inelare

vizsga 1La data de 21 noiembrie 2009 a fost organizat de către Grupul Milvus examenul pentru obținerea autorizației de inelare a păsărilor sălbatice. Examenul de inelator a avut loc la Muzeul de Științe ale Naturii din Târgu Mureș. Cu această ocazie și-au exprimat dorința de a participa la examen un număr de opt persoane. Dintre aceștia șase au optat pentru susținerea examenului pentru păsări răpitoare și Strigiforme și două persoane pentru examen de inelare general, care se referă în principal la Paseriforme. Examenul, ca și în anul precedent, a avut trei etape, care trebuie parcurse consecutiv, și anume: testul de etică și regulament de inelare, examen scris, cu întrebări referitoare la identificarea și compararea păsărilor în mână și recunoașterea speciilor după exemplare naturalizate. Următorul examen va avea loc în februarie 2010. Cei care vor să dobândească licență de inelator în sesiunea din februarie sunt rugați să ia legătura pentru detalii cu Kovács István istvan.kovacs(arond)milvus.ro și Daróczi J. Szilárd szilard.daroczi(arond)milvus.ro

Lăsați un comentariu