Coronavirusul și protecția naturii

Post published:ianuarie 21, 2021
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Scris de: Simon Lilla

În timp ce viața de zi cu zi este suspendată de pandemie, natura, în sfârșit, își poate reveni. Virusul restrânge expansiunea și poluarea neînfrânată a omenirii, având un efect benefic chiar și asupra climei. Străzile pustii sunt recucerite de către natură. Știri și postări asemănătoare au apărut pe numeroase situri în perioada carantinei, rezervându-și loc și în opinia publică. Totuși, ca de obicei, adevărul este puțin mai nuanțat. Organizația IUCN detaliază efectele negative ale pandemiei asupra biodiversității, iar o comunicare apărută în revista Science descrie pauza impusă ca o oportunitate pentru inovație și recuperare.

Primul val al coronavirusului – când majoritatea populației se afla într-o izolare voluntară sau mai puțin voluntară – a adus, pe diverse platforme și rețele sociale, niște vești neașteptate: delfinii au reapărut în canalele Veneției, au fost surprinse balene în apropierea orașului Bombay, iar o stradă aglomerată din statul Tamil Nadu, în India, a fost ocupată de către căprioare.

Aceste știri au adus puțină veselie în realitatea sumbră a prezentului și s-au bucurat de a popularitate nemaipomenită. S-au dovedit, însă, a fi doar fabule: fotografia cu căprioare era din Japonia, unde prezența acestor animale este obișnuită, iar delfinii din imagini se aflau lângă Sardinia. Cu toate acestea, informațiile au rămas fixate ca fapte în opinia colectivă. Dar care este adevărul? Sinteza publicată recent de către IUCN oferă un răspuns detaliat la această întrebare, deși dimensiunile adevărate ale efectelor urmează să le simțim abia în viitor.

În primul rând, rezervațiile și ariile protejate au suferit o scădere semnificativă în resurse umane și financiare, având în vedere că din cauza pandemiei acestea au fost obligate să-și închidă porțile pentru turiști, iar turismul constituia venitul necesar pentru asigurarea continuității în activitățile de ocrotire și management.

Dat fiind faptul că în acest interval, supravegherea a fost neregulată, uneori absentă, exploatarea economică a teritoriilor a devenit mai ușoară, însemnând un deranj și o pierdere de habitate pentru organismele din zonă. Deși multe țări din Africa și-au continuat activitatea anti-braconaj, în lipsa resurselor financiare multe dintre aceste organizații au fost nevoite să-și suspende munca. De asemenea, monitorizarea teritoriilor și cercetarea științifică au fost, în multe cazuri, întrerupte, deoarece în mijlocul crizei de sănătate publică, acestea nu au fost considerate activități esențiale.

În mod similar, amânarea nenumăratelor conferințe privind schimbările climatice sau ocrotirea naturii a fost necesară tot din cauza virusului. Congresul mondial pentru conservarea naturii al Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN), cu data inițială programată în 2020 iunie și Conferința 26 ONU privind schimbările climatice prevăzută tot pentru anul 2020, au fost replanificate pe 2021, fapt care împiedică stabilirea și aplicarea măsurilor politice – din ce în ce mai urgente – în acest domeniu.

Totuși, să nu disperăm! Există și haz în necaz: viața tulburată de pandemie reprezintă o oportunitate reală pentru regândire și replanificare – scrie Ryan M. Pearson și colegii lui în comunicarea recent publicată în Science. Tocmai fiindcă pandemia a apărut din cauza exploatării vieții sălbatice, acest fenomen are puterea de a atrage atenția asupra deficiențelor sistemului existent de protejarea naturii, dar și importanța acestuia.

Potrivit cercetătorilor, un alt argument puternic pentru schimbări cât mai urgente este faptul că odată cu încălzirea climei crește și posibilitatea aparițiilor de patogeni noi, spre exemplu prin topirea permafrostului. Așadar, în acest caz, prioritatea sanitară coincide cu obiectivele climatice și ale conservării naturii.

Un progres adevărat ar însemna utilizarea acestei pauze, adusă de către pandemie, pentru examinarea defectelor sistemului socio-economic actual și reformarea acestuia, creând unul în armonie, și nu în competiție, cu natura. Puterea politică are o responsabilitate majoră în realizarea acestui scop: introducerea noilor directive și legi este de importanță vitală în drumul spre o nouă normă socială.

Surse:

IUCN: https://www.iucn.org/covid-19-resources/questions-and-answers-covid-19-and-nature-conservation

Science: https://science.sciencemag.org/content/368/6493/838.2?fbclid=IwAR2N8RmE5E3Y99316-YGDTIQmZZSzM8s8_NUq4KrcUE_IcXDmS6WedQ_OWg

Fake animal news: https://www.nationalgeographic.com/animals/2020/03/coronavirus-pandemic-fake-animal-viral-social-media-posts/

https://www.boomlive.in/fake-news/oh-deer-pic-from-japan-peddled-as-herd-spotted-at-ooty-coimbatore-road-7382

Konzervációbiológia és Covid: https://www.conservation.org/stories/impact-of-covid-19-on-nature

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!