Ajutor, șarpe! – Postere de conștientizare pentru localnici

Post published:august 5, 2017
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Panică, teamă, groază, mituri … iar sfârșitul este deseori același, un trup de reptilă sfârtecat, zvârcolindu-se însângerat. De ce ajungem întotdeauna aici? Pur și simplu din cauza necunoașterii. Nu suntem conștienți că, în majoritatea cazurilor aceste ființe sunt inofensive, ocazional chiar șopârle fără picioare. Mai mult, nu știm cum să ne comportăm cu speciile veninoase. Această serie se adresează comunităților diferitelor localități și regiuni, pentru a prezenta și populariza aceste specii, și de a introduce un comportament corect față de aceste reptile apode, atât pentru siguranța noastră, cât și a lor. Sperăm că următoarea întâlnire va fi mai pașnică!

PRAID

Pentru localnici și turiști, cei care vă aventurați pe cărările din împrejurimi! Dacă veți întâlni un șarpe, acela în cele mai multe cazuri va fi unul de casă (Natrix natrix), un șarpe neveninos, care preferă habitatele umede și se hrănește cu amfibieni (broaște și triton). Poate fi un șarpe de alun (Coronella austriaca), șarpe neveninos de pe dealurile însorite din vecinătatea Praidului și care preferă ca hrană șopârlele și micromamiferele – șoarecii. Mai rar, vă puteți întâlni cu șarpele lui Esculap (Zamenis longissimus), un șarpe neveninos, care poate ajunge la dimensiuni considerabile de peste 1,5 m lungime, consumă, printre altele, pui de păsări capturați în cuiburi. Foarte des puteți întâlni inofensiva șopârlă fără picioare, năpârca (Anguis colchica), care se hrănește mai ales cu râme și limacși. Pe scurt, șarpele de casă se poate identifica după petele galbene și negre de la baza capului, șarpele lui Esculap după petele galbene de la baza capului, mai puțin vizibile ca la șarpele de casă, șarpele de alun după dunga brună de la nas până la colțul gurii – o astfel de linie are și șarpele lui Esculap, dar începe de la ochi -, și năpârca după solzii mici și aspectul strălucitor, ca de sticlă. Nu-i ucideți deoarece sunt inofensivi! Exemplarele întâlnite se pot direcționa ușor, cu o mătură, spre o cutie sau o găleată așezată pe pământ. Transportați-le la cel mai apropiat habitat natural umed (șarpele de casă) sau pe un deal însorit cu tufăriș (șarpele de alun, șarpele lui Esculap, năpârca). Prezența acestor specii în vecinătate dovedește că trăiți sau v-ați aventurat într-un mediu sănătos, natural. Fiți mândri de acest aspect! Însă, spre Pasul Bucin, pe pășunile și fânațele alpine ne putem întâlni și cu singura specie veninoasă din areal, vipera comună (Vipera berus). Ea se poate recunoaște după zig-zag-ul caracteristic, dar să fim atenți și la varietatea închisă, melanistică a ei! Mușcăturile de vipere se pot evita! Cele mai multe mușcături se întâmplă când sunt capturate și manipulate! Vipera nu este o jucărie! O îmbrăcăminte adecvată, bocancii înalți, pantalonii lungi sunt o apărare corespunzătoare. Fiți atenți unde puneți mâna și unde vă așezați. În cazul în care sunteți mușcați de viperă, trebuie să rămâneți calmi, acestea sunt foarte rar fatale, există și mușcături fără venin, uscate sau cu o cantitate mică de venin. Dar trebuie să ajungeți cât mai repede la spital, sunați la 112 pentru ajutor! Nu utilizați garouri, nu tăiați/incizați rana și nu beți alcool sau alte băuturi energizante.

Tîrgu-Mureș

Dragi târgumureșeni și cei care locuiți în vecinătate! Dacă veți întâlni un șarpe, atunci în cele mai multe cazuri vă veți întâlni cu șarpele de casă (Natrix natrix) sau, mai rar, cu șarpele de alun (Coronella austriaca), amândouă speciile sunt neveninoase. De asemenea, vă puteți întâlni și cu inofensiva năpârcă, interesanta șopârlă fără picioare (Anguis colchica). În areal nu trăiesc vipere, deci nu vă panicați, nu sunați la 112! Șarpele de casă se poate identifica după urechea galbenă, șarpele de alun după dunga brună de la baza ochilor și năpârca după coloritul strălucitor, asemănător sticlei. Nu ucideți aceste animale, sunt inofensive. Se hrănesc cu broaște (șarpele de casă), cu șopârle și șoareci (șarpele de alun) și cu râme și melci (năpârca). Exemplarele întâlnite se pot direcționa ușor spre o cutie sau găleată așezată pe pământ. Transportați-le la cel mai apropiat habitat natural umed (șarpele de casă) sau pe un deal însorit cu tufăriș (șarpele de alun, năpârca). Prezența acestor specii în apropierea locuinței D-voastră dovedește că trăiți într-un mediu sănătos, natural. Fiți mândrii de acest aspect!

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!