Acvila de câmp: început promițător de sezon

Au trecut două luni și jumătate de la începutul anului, moment în care am demarat activitățile dedicate Speciei Periclitate a Anului 2026:  acvila de câmp. Între timp avem deja primele vești pe care ne bucurăm să le împărtășim și cu voi.

Pentru a ne face o idee cât mai clară despre populația cuibăritoare din România, primul pas a fost monitorizarea mai multor teritorii în care au fost observate acvile în anii precedenți.

Prima noastră oprire a fost în județul Timiș, la granița cu Serbia, unde, spre bucuria noastră, am găsit o pereche de acvile care își construia cuibul. Am continuat deplasarea în județul Arad, unde am identificat o altă pereche, aflată și ea în plin proces de amenajare a cuibului.

Tot în județul Arad am verificat un teritoriu unde, în anii trecuți, fusese observată o pereche tânără de acvile care încă nu își construise cuib. Am decis ca acesta să fie locul potrivit pentru amplasarea unui cuib artificial. Ne-am oprit lângă doi plopi solitari, aflați într-un câmp vast, și am început construcția structurii metalice. După ce ne-am asigurat că este stabilă și rezistentă, am urcat-o la o înălțime de 19 metri pentru a o monta și am fixat-o pentru a avea stabilitate și în condiții de vânt puternic. În interior am așezat crengi groase și subțiri, menite să imite cuibul natural al acvilelor. La final, am instalat și o cameră de monitorizare, pentru a observa dacă cuibul va fi ocupat și pentru a detecta eventuale deranjări de origine umană în zonă.

Până în acest moment am identificat trei teritorii ocupate de acvile, un rezultat încurajator, mai ales având în vedere că sezonul abia începe.

În perioada următoare vom continua verificarea zonelor în care au mai fost observate acvile în trecut. De asemenea, vom explora sistematic regiunile din vestul țării unde există habitat favorabil, în speranța de a identifica și alte perechi.

Dacă vrei să ne susții în eforturile de protejare a acvilei de câmp, poți redirecționa 3,5% din impozitul pe venit către programul nostru „Specia Periclitată a Anului 2026: acvila de câmp” sau ne poți sprijini printr-o donație.


Lăsați un comentariu