Natura este importantă pentru omenire și noi avem responsabilitatea să o păstrăm nealterată pentru generațiile viitoare. Viziunea noastră e să avem tineri care să petreacă mai mult timp în natură, să o cunoască, să o înțeleagă și care să fie educați să o ocrotească. De aceea, ne propunem să atragem atenția și a educatorilor asupra problemelor care amenință natura.
Pandemia și-a lăsat amprenta și în 2021 asupra activităților noastre de educație ecologică, dar ne-am străduit, în limitele impuse de reglementările în vigoare, să avem totuși întâlniri cu copiii și tinerii care îndrăgesc natura.
Am organizat 27 de activități, la care au participat 676 de elevi (336 ni s-au alăturat în mediul online) și 101 pedagogi și părinți.
Aici am inclus și patru grupe cu care ne întâlnim în mod regulat în funcție de anotimp, în cadrul cărora copiii au ocazia să acumuleze cunoștințe despre păsări – hrănirea lor timpul iernii, migrație, conservare, particularitățile comunităților de specii din păduri sau din alte tipuri de habitate.
Am avut șase ieșiri în natură cu liceeni și adulți pe următoarele teme: joc de rol “detectiv în natură”, inelare de păsări, familiarizarea cu habitatele de pe malul Mureșului și căutarea de nevertebrate acvatice.
Am organizat opt excursii în natură, unde cei mici și cei mari deopotrivă au putut să recunoască urme de animale, sunete de păsări și să viziteze Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice de la Sânsimion.
Am fost invitați să amplasăm cuiburi artificiale și să susținem demonstrații de inelare de păsări la evenimente organizate în Oradea (la Grădina comunitară a lui Péter Bácsi, Kertje/Grădina lui nenea Péter, sociația Grund) ui în Odorheiu Secuiesc.
Am derulat un concurs în mediul online la care au participat, în mai multe runde, 60 de elevi din șase județe ale țării. Ne-am implicat cu două activități în concursul Festivalului pentru copii Creactivity, la care s-au înregistrat 276 de participanți.
Iar în ceea ce-i privește pe educatori, 19 pedagogi au participat la seminarul de patru zile pe care l-am organizat la Senetea.
În 2021, am avut 17 voluntari care ne-au sprijinit fie în pregătirea, fie în derularea activităților de educație ecologică. Le mulțumim atât lor, cât și tuturor instituțiilor, școlilor și asociaților care ne-au susținut anul trecut. Am planificat aceste acțiuni pe termen lung. Pentru mai multe informații despre programele noastre de educație, accesați pagina noastră web sau luați legătura cu coordonatoarea programului: Kis Réka Beáta, tel 0723-929.170, 0725-226.175, e-mail: reka.kiss@milvus.ro, kiss.reka.beata@gmail.com.