Parcurge 7.000 km de două ori pe an: toamna, când pleacă din Europa înspre locurile de iernat din Africa, și primăvara, când face drumul înapoi, înspre locurile de cuibărit. Într-o jumătate de zi, traversează Marea Mediterană, în două zile Munții Carpați și în mai puțin de trei zile Deșertul Sahara. Femela cântărește în medie 165 de gr, iar masculul 142 gr.

Acesta este vânturelul de seară.

În 1766, Carl Linnaeus, părintele taxonomiei, a numit specia Falco vespertinus, după lat. vespertinus – de seară, derivat din lat. vesper – seară. Numele e o aluzie și la vecernie, slujba creștină bisericească care se face seara și care include ritualuri și imnuri de mulțumire pentru ziua care a trecut. În cazul vântureilor de seară, acest ritual e cât se poate de evident la sfârșit de vară – început de toamnă, adică în perioada pre-migrației.
De multe ori, se produc adevărate aglomerări în locurile de înnoptare. Iată de ce acestea reprezintă puncte deosebit de importante pentru specie. Ni le putem imagina ca pe niște hanuri pe mari rute comerciale din vremuri medievale, unde călătorii se puteau bucura de adăpost și mâncare.

Protecția acestor zone este esențială, deoarece, în această perioadă, păsările se pregătesc fizic pentru migrație. Dacă nu au condiții bune (de exemplu, locurile de înnoptare sunt deranjate), crește nivelul de stres și scade condiția fizică. Prin urmare, scade procentul acelor păsări care supraviețuiesc migrației de toamnă, se vor întoarce mai puține exemplare și suferă populația cuibăritoare.

Variaș (județul Timiș) este singurul loc de înnoptare monitorizat de noi care nu face parte din vreun sit Natura 2000. Acesta a și fost motivul pentru care nu am reușit să asigurăm protecția arborilor pe care se adunau vântureii. În 2015, s-au tăiat 66 de plopi și doar șapte au fost păstrați. Începând cu toamna anului 2015, vântureii au renunțat la aliniament (vedeți graficul de mai jos). De atunci, înnoptează pe arborii de la marginea satului, la câțiva km de la locul inițial. Însă, acest loc nou este mult mai deranjat, arborii sunt în preajma fermelor, iar numărul vântureilor a scăzut dramatic.

Vara aceasta, lipsită de precipitații, a însemnat o perioadă de roire prelungită în cazul mai multor insecte, deci o sursă bună de hrană pentru vânturei. Un astfel de exemplu este locul de aglomerare din Livada de Bihor, unde am înregistrat un număr record – 160 de exemplare, în data de 19 septembrie. Până acum, nu s-au numărat atâția vânturei la Livada. În graficul alăturat se poate observa că, în toamna anului 2018, s-au numărat mai mulți vânturei în comparație cu alți ani. Deși finalul sezonului de pre-migrație 2018 (sfârșit de septembrie) este mediocru comparativ cu alți ani, trebuie să amintim că, în data de 7 octombrie, au mai fost 10 vânturei la Livada. Niciodată nu am observat specia aici, atât de târziu. Dintre aceste exemplare, două sunt păsări locale, identificate după inelele colorate: un juvenil inelat anul acesta și o femelă de anul doi, inelată anul trecut. Până acum, am avut doar o singură observație cu păsări cu inele colorate în luna octombrie, deși, în cei 12 ani (2007-2018), avem deja 349 astfel de observații.

Diagrama din stânga ne arată că, după 20 de septembrie, numărul vântureilor a scăzut brusc atât la noi, cât și în Ungaria, respectiv, în întregul Bazin Carpatic. Aceasta s-a datorat unui front rece, puternic, cu multe precipitații în zilele 23-24 septembrie, după cum reiese și din imaginea animată GIF din dreapta. Cercul roșu reprezintă cu aproximație regiunea unde se formează aglomerări, iar harta este una de precipitații zilnice pentru perioada 20-25 septembrie. Cu siguranță, acest front a împins multe păsări spre sud, sud-est, le-a determinat să părăsească Europa Centrală și să înceapă migrația spre sud.

Informațiile cu privire la distanțele pe care le parcurg vântureii de seară și durata acestora ne parvin din datele obținute prin transmițătorii satelitari cu care au fost echipate mai multe exemplare de vânturel de seară. Dintre cele 29 de exemplare dotate de până acum de către Societatea Maghiară de Ornitologie și pentru Conservarea Naturii (MME) și Grupul Milvus, singurul exemplar cu transmițător activ a rămas o femelă, Ringló. Ea se află acum în Angola. Conform recensământului realizat în locurile de aglomerare din anul acesta, efectivele monitorizate au fost la aproximativ același nivel ca în anii precedenți. Vedeți mai jos diagrama realizată de colegii din Ungaria cu datele colectate din Bazinul Carpatic.