TRANSGREEN: infrastructură verde în Carpați

Dezvoltarea rețelei de autostrăzi și căi ferate ce conectează între ele puncte cheie ale României și, mai departe, țara noastră cu restul Europei este un proces în plină desfășurare. Planurile de dezvoltare a acestor tipuri de „infrastructură mare” prevăd traversarea Munților Carpați și, implicit, fragmentarea și perturbarea unor ecosisteme valoroase incluse în arii naturale protejate, inclusiv siturile de interes european Natura 2000. Pentru a evita și, după caz, și diminua aceste presiuni și amenințări asupra naturii, proiectul TRANSGREEN își propune să dezvolte soluții pentru crearea unei rețele de transport cu impact cât mai redus asupra mediului și pe care să se circule în siguranță, în România, Cehia, Solvacia, Ucraina, Ungaria.

*Biodiversitatea din Carpați este în centrul proiectului Transgreen, ce caută soluții cu impact redus asupra naturii în dezvoltarea infrastructurii mari de transport în regiune.*

Proiectul TRANSGREEN aduce împreună organizații implicate direct în dezvoltarea planurilor de infrastructură mare și în conservarea naturii: autorități publice naționale (precum Ministerul Transporturilor și Ministerul Mediului din România) și regionale, organizații internaționale, centre de cercetare și universități, companii de autostrăzi, organizații de mediu. Aceste instituții au capacitatea, experiența și autoritatea de a dezvolta soluții concrete de reducere a impactului asupra mediului și de a propune elemente de „infrastructură verde” potrivite, cu atenție specială pentru coridoarele ecologice ce asigură posibilitatea deplasării speciilor celor mai vulnerabile la impactul autostrăzilor și căilor ferate: carnivorele mari (precum ursul brun, lupul și râsul) și anumite specii de ierbivore.

Pachetele de măsuri concrete ce țin de planificarea, construcția, managementul și monitorizarea infrastructurii mari se vor concentra pe patru proiecte-pilot: autostrada Tîrgu Mureș-Iași (Romania), calea ferată Curtici (Radna)-Deva (Romania), autostrada Miskolc (Ungaria) – Kosice (Slovacia) – Uzhgorod (Ucraina), autostrada Beskydy (Cehia-Slovacia). În plus, proiectul urmărește crearea unor strandarde de abordare integrată a planificării proiectelor de infrasturctură și promovarea acestora spre integrare în politicile publice din regiune.

Parteneri:

România – Asociația Grupul Milvus, WWF România
Austria – WWF International Programul Dunăre-Carpați – coordonator, Secretariatul Convenției Carpatice
Cehia – Friends of the Earth, Agenția pentru conservarea naturii a Republicii Cehe, Centrul de cercetare în domeniul transporturilor
Slovacia – Compania națională de autostrăzi, Agenția de stat pentru conservarea naturii a Republicii Slovace, Centrul de excelență a Uniunii Europene SPECTRA – Universitatea Tehnologică din Bratislava
Ungaria – CEEweb for Biodiversity (Rețeaua Central-Est Europeană pentru Biodiversitate)

Parteneri asociați:

România – Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor
Austria – Ministerul Transporturilor, Inovației și Tehnologiei
Cehia – Ministerul Mediului
Polonia – Ministerul Infrastructurii și Construcțiilor
Slovenia – Ministerul Infrastructurii
Ucraina – Ministerul Ecologiei și Resurselor Naturale, Administrația Regională Transcarpatică – Departamentul de ecologie și resurse naturale
Ungaria – Compania Națională pentru Dezvoltarea Infrastructurii

Site-ul proiectului:

Site-ul proiectului Transgreen (limba engleză)

Finanțator:

Proiectul este co-finanțat de Uniunea Europeană (fondurile ERDF, IPA)

Proiectul este finanțat prin Programul Transnațional Dunărea (succesorul Programului de Cooperare Transnationala Sud-Estul Europei – SEE), ce finanțează proiecte ce au ca obiectiv îmbunătățirea politicilor publice și a cooperarii instituționale, implementate de un parteneriat transnațional extins, Axa prioritară 3 – Conectivitatea în Regiunea Dunării.

Transgreen – Planificare integrată a infrastructurii de transport și a infrastructurii verzi în regiunea Dunăre-Carpați în beneficiul oamenilor și al naturii

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!