Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă, Ianuarie 2026

Post published:martie 30, 2026
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Ediție aniversară: 60 de ani de program

Între 10 ianuarie și 6 februarie a avut loc la nivel național Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă (RIPA – cunoscut participanților sub denumirea de MidWinter Count), cu participarea largă a zeci de voluntari. Evenimentul este organizat la nivel internațional de către Wetlands International și sărbătorește anul acesta 60 de ani. În România este coordonat de către Societatea Ornitologică Română și Grupul Milvus. Anul acesta, din cauza condițiilor meteo dificile de la sfârșitul lunii ianuarie, vizitarea Deltei Dunării a fost acoperită la începutul lui februarie.

La eveniment au participat în total 140 de observatori, care au acoperit la nivel național 472 de locații. În total au fost numărate 849.247 de păsări, dintre care 682.642 de exemplare (80 % din total) aparțin speciilor acvatice, care sunt ținta acestui recensământ anual. Au fost identificate 172 de specii, dintre care 88 (51 %) sunt specii acvatice, dependente de zonele umede. Spre deosebire de anul precedent, numărul total al exemplarelor speciilor acvatice a fost mai redus cu peste 350.000 de exemplare (peste 33%), fapt datorat unei acoperiri mai slabe și mai ales condițiilor de iarnă severe care au caracterizat acest sezon (și în special Delta Dunării, unde gradul de îngheț a fost foarte ridicat).

Recensământul de anul acesta s-a bazat complet pe voluntari, care au colectat date alături de angajații celor două organizații. La această ediție aniversară, mulțumim observatorilor noștri, care sunt responsabili de colectarea acestor informații valoroase pentru urmărirea tendințelor populaționale ale speciilor acvatice la nivel național. Acoperirea Deltei Dunării a fost realizată, ca în fiecare an, cu ajutorul colegilor de la Administrația Rezervației Biosferei Delta Dunării. Dintre speciile acvatice, cele mai numeroase efective au aparținut următoarelor specii (nu sunt incluse în acest clasament speciile de gâște, ale căror efective au fost acoperite mult mai complet de recensământul dedicat; în paranteză sunt trecute numerele înregistrate în anul precedent, pentru comparație):

rață mare (Anas platyrhynchos) – 183.086 (292.272)
lișiță (Fulica atra) – 119.466 (165.314)
cormoran mare (Phalacrocorax carbo) – 38.987 (34.957)
rață cu cap castaniu (Aythya ferina) – 28.962 (26.476)
raţă fluierătoare (Mareca penelope) – 26.091 (16.091)
pescăruș râzător (Larus ridibundus) – 23.444 (46.789)
rață moțată (Aythya fuligula) – 21.472 (25.899)
rață cu ciuf (Netta rufina) – 15.996 (25.109)
rață mică (Anas crecca) – 15.374 (55.137)
lebădă de vară (Cygnus olor) – 13.086 (21.449)

Față de anul trecut, la majoritatea speciilor din top se înregistrează numere mai mici, cu excepția cormoranului mare, raței cu cap castaniu și a raței fluierătoare.

Cum menționam anterior, recensământul speciilor de gâște a avut loc în paralel, în sud-estul României, astfel că datele colectate prin acest program special de monitorizare sunt mult mai precise (fiind acoperite prioritar toate locațiile importante). Numerele complete înregistrate la speciile de gâște din schema dedicată plus cele din Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă se prezintă astfel (în paranteză sunt trecute numerele înregistrate în anul precedent, pentru comparație):

gârliță mare (Anser albifrons) – 262.784 (414.024)
gâscă de vară (Anser anser) – 12.133 (14.313)
gâscă cu gât roșu (Branta ruficollis) – 1.710 (1.999)
gârliță mică (Anser erythropus) – 7 (4)
gâscă canadiană (Branta canadensis) – 6 (2)
gâscă de semănătură (Anser fabalis rossicus) – 2 (6)

În afară de speciile acvatice, cele mai numeroase efective au aparținut următoarelor specii: cioară de semănătură (Corvus frugilegus, 61.701), stăncuță (Corvus monedula, 53.210), porumbel domestic (Columba livia f. domestica, 10.874), porumbel gulerat (Columba palumbus, 7.133) și graur (Sturnus vulgaris, 5.993).

În cadrul recensământului au fost observate și câteva specii cu apariție sporadică la noi sau care pot fi considerate interesante pentru această perioadă: corcodelul de iarnă (Podiceps auritus) – 6 exemplare, pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) – 8 exemplare , gâsca de semănătură (Anser fabalis rossicus) – 2 exemplare, rața catifelată (Melanitta fusca) – 5 exemplare, pescărușul sur mare (Larus delawarensis) – 1 exemplar, pescărușul asiatic (Larus ichthyaetus) – 478 de exemplare (un număr record), pescărușul negru (Larus marinus) – 1 exemplar, pescărușul argintiu (Larus argentatus) – 5 exemplare, flamingul (Phoenicopterus roseus) – 1 exemplar, rața cu cap alb (Oxyura leucocephala) – 2 exemplare, fugaciul mare (Calidris canutus) – 15 exemplare (un număr record), prundărașul de munte (Eudromias morinellus) – 15 exemplare.

Așa cum menționam, datele colectate de voluntarii noștri sunt centralizate de către Wetlands International. Situația la nivel internațional din anii precedenți este disponibilă public și poate fi accesată aici:

Specii acvatice, totalizate pe țări: https://iwc.wetlands.org/index.php/nattotals

Totaluri naționale, per specii: https://iwc.wetlands.org/index.php/spectotals

*Harta locațiilor acoperite la Recensământul Internațional al Păsărilor de Apă în 2026*

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!