Start la a 17. ediție a Concursului de Fotografie „Milvus”

Post published:ianuarie 20, 2026
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Concursul Internațional de Fotografie de Natură „Milvus” revine și în acest an. Am ajuns la cea de-a 17. ediție a prestigiosului concurs și vă anunțăm, cu mult entuziasm, că puteți trimite fotografiile voastre de natură până în data de 20 martie.

În 2025 Marele Premiu a fost câștigat de către **Ervin Horesnyík** (Slovacia) pentru fotografia intitulată **Heaven´s gate**

Ca și în anul precedent, și de această dată puteți înscrie lucrări în 4 categorii:

Natură (Categoria A): fotografii care prezintă plante sălbatice sau ciuperci, inclusiv prim-planuri și macro, precum și peisaje sau detalii ale naturii;
Viața sălbatică (Categoria B): concentrată pe animale sălbatice, fotografiate în habitatul lor natural, incluzând portrete, prim-planuri sau macro, precum și scene care le arată comportamentul sau mediul natural;
Natura României (Categoria C): exclusiv pentru imagini cu aceleași subiecte incluse în categoriile anterioare, dar realizate în România;
Junior (Categoria D): dedicat în exclusivitate fotografilor care nu au împlinit 16 ani.

Taxa de participare pentru categoriile A, B și C este de 20€, în timp ce, registrarea la categoria D este gratuită.

După încheierea înscrierilor, în luna mai publicul își va putea vota lucrarea favorită, urmând ca tot în luna mai să fie anunțați și câștigătorii.

*În 2025 publicul a ales fotografia **Look into my eyes** a fotografului **Ferenc – Alpár Gothárd** (România)*

De ce merită să-ți înscrii fotografia?

Înscriindu-ți fotografia în concurs, ai șansa să primești aprecierea unui juriu de specialitate, să-ți pui talentul în valoare și să-ți prezinți viziunea unui public larg, pasionat de natură și fotografie. Este o oportunitate de a te afirma, de a te conecta cu alți fotografi și de a contribui, prin imagini puternice, la promovarea și protejarea naturii.

În plus, fotografiile tale pot fi recompensate cu premii valoroase:

Marele Premiu – Trofeul Milvus, 1000 € și un tur foto ghidat de 4 zile în Delta Dunării (Ultima Frontieră, Periprava), pentru 2 persoane, oferit de către Rewilding România;
Premii pentru categoriile A, B și C:
Locul I – Diplomă de merit și 400 €;
Locul II – Diplomă de merit și 300 €;
Locul III – Diplomă de merit și albumul „România Sălbatică” de Dan Dinu;
Premiul Junior – Diplomă de merit și un pachet care conține albumele de fotografie: „Harghita Magică”, autor Potozky László și „Vâlcea Naturală”, autor Daniel Mîrlea;
Premiul Publicului – Diplomă de merit și pachet cadou Milvus;
Impact Award (NOU!!) – premiu special acordat de juriu pentru fotografia cu cel mai puternic mesaj legat de conservarea naturii – Diplomă de merit și pachet cadou Milvus;

Concursul Internațional de Fotografie de Natură „Milvus” este organizat de Asociația Grupul Milvus, împreună cu FORONA, Organizația Fotografilor de Natură din România.

Mult succes!

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!