Crește numărul acvilelor de câmp care cuibăresc în România!

După identificarea primului cuib de acvilă de câmp de către ornitologii Grupului Milvus, în 2016, în acest an am reușit să localizăm un record de 9 teritorii, în zona vestică a României, în care s-a dovedit prezența speciei, respectiv cel puțin 4 pui care au zburat cu succes din cuib. 

În 2016 în județul Arad am reușit să identificăm o pereche de acvilă de câmp, după ce, în ultimii 45 de ani specia nu a mai fost văzută cuibărind în țara noastră. Unul dintre pui, care a primit numele de Bandi a devenit prima acvilă de câmp din România cu transmițător satelitar.  Despre aventurile lui Bandi v-am relatat de-a lungul anilor.  

În anul următor, aceeași pereche a adus pe lume doi pui, dintre care, unul, pe numele Emese a devenit al doilea exemplar monitorizat prin satelit. 

An de an, am continuat să căutăm noi teritorii ocupate de această specie care se află pe Lista Roșie a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (IUCN) catalogată ca specie vulnerabilă. Dacă în anii precedenți am găsit cel mult 3 teritorii și doar o singură pereche care a avut succes la cuibărit, în acest an toate așteptările și speranțele noastre au fost depășite. Am confirmat prezența speciei în 9 teritorii în Câmpia de Vest, au fost 3 perechi care au reușit să cuibărească cu succes și 4 pui zburați din cuib (la unul dintre cuiburi nu am putut confirma că puii au părăsit cu succes cuibul).

Numărul în creștere de perechi identificate de către noi se datorează programelor de conservare derulate în ultimele două decenii de vecinii noștri maghiari, programe ale căror rezultat a fost creșterea populației cuibăritoare la peste 220 de perechi. Deși este o veste care ne bucură și care ne dă speranțe că treptat-treptat numărul perechilor cuibăritoare va crește și la noi, există mai multe motive care ne îngrijorează și ne face sceptici, în ceea ce privește creșterea continuă și existența unei populații sustenabile și stabile. Unul dintre motive este lipsa arborilor solitari și a șirurilor de arbori bătrâni în zone nederanjate de oameni, deci lipsa condițiilor propice de cuibărit pentru această specie. Un alt factor care periclitează creșterea populației speciei în țara noastră este prezența continuă a cazurilor de otrăvire în zonele vizitate de acvile, o problemă adusă de numeroase ori în atenția autorităților competente, însă până acum fără succes. 

Lăsați un comentariu