Milvus Photocontest, ediția a 15-a

Concursul Internațional de Fotografie de Natură ”Milvus” nu mai are nevoie de prea multă introducere. Am ajuns la a 15-a ediție a concursului, care, an de an pune față în față lucrări remarcabile cu un juriu de specialitate, care are misiunea dificilă de a selecta cele mai bune fotografii de natură.

Iată categoriile concursului din acest an:

  • Natură (cu taxă de participare)
  • Viață Sălbatică (cu taxă de participare)
  • Natura României (cu taxă de participare)
  • Junior (categorie lansată în premieră, FĂRĂ taxă de participare, sub 16 ani)

Puteți să vă înscrieți până în data de 20 martie, publicul va avea șansa să voteze lucrarea preferată între 29 aprilie-12 mai, urmând ca rezultatele să fie anunțate în decursul lunii mai. 

Acest concurs este o ocazie excelentă pentru ca fotografiile voastre să fie expuse în cadrul unei expoziții și totodată șansa de a câștiga diverse premii:

  • Marele Premiu: Trofeul Milvus, 750€ și un tur ghidat de observare a naturii de 4 zile în Munții Făgăraș, pentru 2 persoane, oferit de Conservation Carpathia.
  • Premiul I pentru fiecare dintre categoriile A, B sau C: Diplomă de merit și 300€.
  • Premiul II pentru fiecare dintre categoriile A, B sau C: Diplomă de merit și 200€.
  • Premiul III pentru fiecare dintre categoriile A, B sau C: Diplomă de merit și albumul fotografic “Vâlcea Naturală” de Daniel Mîrlea. 
  • Premiul pentru Junior: Diplomă de merit și albumele fotografice : “România Sălbatică” de Dan Dinu și “Terra Silva” de Dorin Bofan. 
  • Premiul Publicului: Diplomă de merit și un pachet cadou oferit de Milvus Group. 

Tot ceea ce aveți de făcut este să completați formularul de înregistrate pe pagina concursului, să încărcați fotografiile și să achitați taxa de participare (dacă nu concurați în categoria Junior).

Puteți să concurați cu maxim 5 fotografii/categorie.

Concursul Internațional de Fotografie de Natură ”Milvus” este organizat de Asociația Grupul Milvus, împreună cu FORONA, Organizația Fotografilor de Natură din România. 

Mult succes!

Lăsați un comentariu