Aici, poți vedea în direct viața de „cuplu” a unei perechi de vânturel roșu care a ales să cuibărească într-un bloc din Tîrgu Mureș la etajul 10. De altfel, începând cu anul 2018, am difuzat tot în direct, scene din viața acestor animale care au ales să trăiască în mediul urban.

Ce trebuie să știm despre vânturelul roșu?

Este una dintre cele mai frecvente păsări răpitoare din România. Cuibărește în aproape toate tipurile de habitate cu excepția pădurilor închise și a regiunilor complet lipsite de copaci. Vânturelul roșu este o pasăre urbanizată, apare și în parcuri și centrele orașelor. Ocupă cuiburi părăsite de ciori și coțofene, dar cuibăresc și în fisurile blocurilor, acoperișuri, găuri de aerisire. În cazul nostru, cuibul este oarecum facilitat de colegul nostru Deák Attila, care prin bunăvoința sa a sacrificat un geam .

Vânturelul roșu este un mare consumator de rozătoare, insecte, șopârle, iar numărul puilor depinde de resursele anului respectiv – până la 6 pui. Este capabil să observe radiațiile UV din urina rozătoarelor mici cu care acestea își marchează drumul, astfel le vânează mult mai eficient.

Vă dorim un sezon frumos alături de vântureii roșii!

Mulțumim Deák Attila și Netsoft.

Ce s-a întâmplat în cuib anul acesta?

februarie – perechea de vânturel roșu ocupă cuibul

Știri despre vânturelul roșu

Dragi vizitatori,

Aici puteți lăsa comentarii și observații în legătură cu evenimentele din cuib. Mai mulți ochi văd mai bine. Așa, și cei care n-au apucat să surprindă în direct evenimentele importante vor putea fi la curent cu ele. Comentariile sunt moderate, deci nu vor apărea imediat după postare. Se poate întâmpla ca cele vechi să nu fie vizibile pe platformă. Vă rugăm să nu scrieți comentarii care nu au legătură cu păsările. Vă mulțumim!

Lăsați un comentariu

This Post Has 2.030 Comments

  1. Brigita

    … 17.48 … 🙂🙋‍♀️ … Buna seara, … Interesant de vazut, de aflat, cine vine totusi in acest cuib, … 🙂🍀

  2. Daniela

    Balconul e locuit… Are vizitatori… Poate noaptea, ca e mai frig… Voi deschide și noaptea, poate o vad… Sau ii vad…

  3. Daniela

    Cred ca încă mai vin…. Se schimba mereu așternutul…. De câte ori ma uit, nu – i văd…. Mai perseverezi….

  4. Brigita

    … 02.05 … Si eu mai trec pe aici din cand in cand, … mai citesc vreo stire nou aparuta, mai recitesc postarile, asa parca retraiesc ceea ce s-a petrecut nu demult in cuib, … Vantureii sa fie bine, oriunde ii poarta aripile, … NOI ii asteptam cu nerabdare, … S-auzim numai de bine, … 🙂🍀

  5. Daniela

    Încă mai vine? Am deschis imaginea, asa de curiozitate, o voi urmări mai des!! Vreau sa o mai vad!

  6. Tenzi

    Ora 14.05, vanturica este în cuib 😊

  7. Daniela

    MULȚUMIM PENTRU TOT!! TOT CE AM VĂZUT, TOT CE AM ADMIRAT, TOT CE NE-A ÎNCÂNTAT SUFLETUL!! BALCONUL A ÎNTRAT ÎN VACANȚĂ, VA AȘTEPTĂM SA DESCHIDEȚI LARG FEREASTRA LA PRIMĂVARĂ….

  8. Brigita

    … 00.02 … Cred ca nu mai exista nici o indoiala ca VANTURICA a plecat si ea, cu datoria implinita, cum frumos a spus dna. DANIELA, .. Sa le fie bine, si parintilor si puilor … Sa-i revedem cu bine pe cei doi vanturei, in urmatorul sezon, … 🙋‍♀️🙂🍀

  9. Daniela

    Cine nu doarme? Eu și vânturica.. Cine știe pe unde e….

  10. Brigita

    … 22.10 .. VANTURICA nu este in aceasta seara, … nu stiu nici daca a mai fost in ultimele seri, eu am lipsit … sa intreb daca stie cineva, cred ca nu are sens .. Sa fie ei bine, si ea si partenerul ei, … 🙂🍀

  11. Brigita

    … 20.10 … VANTURICA inca nu a aparut, … nu stiu daca in ultimele trei seri a mai fost acasa, … poate revine in aceasta seara, sper s-o mai vad, … 🍀🙂

  12. Brigita

    … 23.59 … Draga de ea, este acasa … 🙂🍀

  13. Brigita

    … 02.05 … Nimeni, acasa … 🙂🍀

  14. Georgiana

    23:48… Vanturica acasă!!

  15. Brigita

    … 20.30 … VANTURICA a fost si ieri, este si azi acasa … 🙂🍀

  16. Brigita

    … 21.35 … ADEVARAT, TOT MAI BINE ESTE ACASA, … 🙂🍀

  17. Daniela

    TOT ACASĂ E MAI BINE,…. CURAT, CALD, RĂCOARE, ADĂPOST…. LINISTE… PANORAMA…. SĂ TRĂIEȘTI, VÂNTURI A NOASTRĂ!!!

  18. Brigita

    … 22.50 … Iata ca suntem in 1 septembrie, … VANTURICA tot in cuib este, … eu ma bucur pentru ca o mai pot vedea, … ma bucur si ma gandesc la vremea cand cuibul prinsese viata, in el crescand atatia pui frumosi, … acum, doar VANTURICA mai aminteste de acea perioada, scurta, prea scurta, … Sa fie sanatosi cu totii, parintii si toti puisorii lor, … 🙂🍀

  19. Brigita

    … 02.40 … ” Nicaieri nu-i mai bine ca acasa ” … VANTURICA inca nu s-a hotarat sa plece, … 🙂🍀

  20. Brigita

    … 01.10 … „AM VENIT ACASA SI IN SEARA ASTA”, … 🙂🍀

  21. Brigita

    … 03.15 … Este in cuib, draga de ea … 🙂🍀

  22. Brigita

    … 21.10 … Noroc ca mai vine VANTURICA la cuib, asa mai am un motiv sa intru pe acest site, … desigur si pentru a mai citi eventuale stiri, noutati … pentru toate acestea, multumesc MILVUS, tuturor oamenilor care fac parte din aceasta mare familie, … 🙂🍀🌷🥀🌹🌺⚘

  23. Brigita

    20.50 … „Mi-a fost dor de cuibul meu, am venit acasa,” … imi pare bine, pentru ca inca o mai vad pe VANTURICA venind la cuib, … 🙂🍀

  24. Brigita

    … 23.50 … Nici aseara nu a fost, nici in seara aceasta nu a venit acasa, … poate mai tarziu, oare ?… 🙂🍀

  25. Brigita

    … 21.55 … VANTURICA noastra este acasa, n-am asteptat-o in zadar, … 🙂🍀

  26. Brigita

    … 22.20 … „Aseara spuneam ca poate maine voi mai veni la cuib, … Iata-ma, sunt acasa, „… draga de ea, se toaleteaza de zor, … 🙂🍀

  27. Daniela

    Nu am mai scris demult…. Mă voi ocupa din nou de asta, mai ales că acum am o pană în cuib.. Poate un dar…. Bună seara tuturor și noapte bună!

    1. Brigita

      … 22.15 … Bun gasit, dna. DANIELA … 🙂🍀

  28. Brigita

    … 01.15 … Pentru cine ma cauta, in seara asta nu sunt acasa, poate maine … 🙂🍀

  29. Brigita

    … 20.50 … A venit acasa, mititica … inca mai vine, … 🙂🍀

  30. Brigita

    … 00.20 … Domnita noastra este acasa, … 🙂🍀

  31. Brigita

    … 02.10 … In noaptea asta VANTURICA are treburi, este tare ocupata, … 🙂🍀

  32. Brigita

    … 01.15 … Si in noaptea aceasta avem VANTURICA de privit, asa-zis … 🙂🍀

  33. Brigita

    … 01.35 … Sub privirile mele, VANTURICA s-a intors acasa la ora 23.31, draga de ea … 🙂🍀

  34. Brigita

    … 22.12 … A plecat, .. 🙂🤔🍀

  35. Brigita

    … 21.55 … VANTURICA a venit din nou acasa, … oare pe unde o umbla VANTURELUL ? … cred ca nu foarte departe, dat fiind ca este o specie in general sedentara, sau partial migratoare in Romania … exemplarele din regiunile nordice, iarna coboara spre sud, in functie de grosimea stratului de zapada, etc., … 🙂🍀

  36. Brigita

    … 00.40 … ” In seara aceasta nu sunt acasa, poate mai tarziu, … ” 🙂🍀

  37. Brigita

    … 03.05 … ” SUNT ACASA ” … 🙂🍀

  38. Brigita

    … 00.45 … 🙂🤗☺ … VANTURICA noastra inca mai vine la cuib, draga de ea … petrece si aceasta noapte in cuib, oare pana cand ? … 🤔 … ce parinti minunati au fost/sunt … au crescut si anul acesta cinci puiuti reusiti, cinci femele … Sanatosi sa fie cu totii si sa aiba o viata cat mai lunga, … 🙂🍀

  39. Daniela

    Cuibul este gol… Copii s au făcut mari… Ce mult ne am bucurat de ei!

  40. Brigita

    … 03.20 … VANTURICA petrece din nou noaptea, acasa … 🙂🍀

  41. Brigita

    21.50 … Puii au plecat de multa vreme, … in 18 iunie s-au mai intors doi pui, pentru a petrece o noapte in cuib, … din 19 iunie putem considera ca puisorii au plecat definitiv,… Sa aiba viata cat mai lunga cu totii, … 🍀 … S-auzim numai de bine, dna. MAGDOLNA … 🙂🙋‍♀️

  42. Brigita

    … 00.45 … Nu-i nimeni acasa, … 🙂🍀

  43. Magdolna

    Kivulrol ugy lattam , hogy neha neha latogatoja van a feszekne. , bentrolis latom de vercset nem latok bent . Pe dinafara am vazut pui dar inauntru nu am vazut . O zi buna va doresc .

  44. Brigita

    … 01.25 … ” Doamna casei ” este inca in cuib, … 🙂

  45. Brigita

    … 20.50 … VANTURICA a venit devreme acasa, … posibil pentru ca urmeaza sa plece din cuib tot cam ca aseara, … 🙂🍀

  46. Brigita

    … 00.10 … VANTURICA a fost in cuib duminica seara, insa, se pare ca o asteptau treburi importante, pentru ca a zburat deja, … 🙂🍀

  47. Brigita

    … 21.45 … VANTURICA este din nou in cuibul ei, … 🍀🙂

  48. Brigita

    … 01.55 … VANTURICA din nou in cuib,… au trecut cateva zile pana si-a facut aparitia din nou, draga de ea, … 🙂🍀

  49. Brigita

    … 23.20 … Aseara, VANTURICA nu a fost acasa, nu este nici in aceasta seara, … pe VANTUREL nu l-am mai vazut de foarte multe zile, din 17 iulie, … Sa aiba viata cat mai lunga, … 🙂🍀

  50. Brigita

    … 03.12 … Dupa cum spuneam, VANTURICA si-a luat zborul, … 🙂🦅🍀

  51. Brigita

    … 03.00 … VANTURICA este din nou acasa, in cuib … a venit aseara, probabil ca urmeaza sa plece in curand, … cu ochii la JO, am reusit sa punctez prezenta ei si in aceasta noapte, … pe VANTUREL n-am mai avut ocazia sa-l vad, … 🦅🍀🙂

  52. Brigita

    … 21.40 … Din nou, acasa … Incepand cu 24 iulie, VANTURICA a vizitat cuibul in fiecare zi, a petrecut seara, noaptea, in cuib, … 🙂🍀

  53. Brigita

    … 01.00 … VANTURICA este in cuibul ei, ea n-a intarziat, eu am intarziat, … 🙂🍀

  54. Brigita

    … 00.15 … La fel s-a intamplat si azi, precum ieri, VANTURICA a plecat din nou, … ceva s-a schimbat in programul ei, … important este ca inca ii mai vedem, … 🙂🍀

  55. Brigita

    … 21.55 … VANTURICA este din nou acasa, … 🙂🤗☺🍀

  56. Brigita

    … 23.30 … Intre timp, VANTURICA a plecat din nou, are treburi, intalniri, o partida de vanatoare, ea stie… Sanatosi sa fie amandoi vantureii, … 🙂

  57. Brigita

    … 21.40 … VANTURICA sta la adapost in cuibul ei, … 🙂🤗☺

  58. Brigita

    … 21.40 … VANTURICA din nou acasa, … 🙂🤗☺

  59. Brigita

    … 01.30 … VANTURICA a venit din nou acasa, cam tarziu dar, a venit … 🙂🤗☺

    1. Daniela

      Draga Brigitta, păsările noastre nu ne dau somn, ne uitam la ele la orice ora, sau o fi din cauza căldurii? Oricum, suntem cu ochii pe ele.. Mai e puțin și…. Pleacă!!!

      1. Brigita

        … 16.40 … 🙂🙋‍♀️👩‍💻 … Aveti dreptate, dna. DANIELA … este cald, foarte cald, umiditate mare… am zis ca m-as duce la BALEA LAC pana la toamna, daca s-ar putea, acolo sunt 12 – 16 grade, hmm … ma bucur pentru ca inca mai vedem vantureii, VANTURICA noaptea, VANTURELUL pe timpul zilei, uneori … vizionare placuta, … 🙂🙋‍♀️👩‍💻

  60. Brigita

    … 23.40 … Draga de ea, VANTURICA este din nou acasa,… 🙂🤗☺

  61. Brigita

    … 17.05 … A fost VANTURELUL in cuib, insa nu s-a vazut, fiind mascat de zid, … i-am vazut intamplator putin din capsor, .. 🙂🤗☺

  62. Brigita

    … 02.15 … Asa cum a venit, asa a si plecat, VANTURICA … la vanatoare, ea stie unde … 🙂🤗☺

  63. Brigita

    … 22.25 … Iar a venit VANTURICA acasa, … sper s-o mai vedem, sa nu plece prea curand in asa-zisa, scurta migratie … azi a fost o zi plina, i-am vazut pe amandoi vantureii, … 🙂🤗☺

  64. Brigita

    … PLOUA ! …VANTURELUL este acasa, … 🙂🤗☺

  65. Brigita

    … 21.50 … VANTURICA a venit acasa, … 🙂🤗☺

  66. Brigita

    … 21.00 … Frumusete de VANTUREL ! … 🙂🤗☺

  67. Gina

    La ora 6:20 vanturelul se tosleteaxa la balcon!

  68. Brigita

    … 02.20 … Iata ca a venit VANTURICA la cuib in aceasta noapte, doar ce am dat cu ochii de ea, … 🙂🤗☺

  69. Brigita

    … 11.22 … Frumusetea de VANTUREL este in cuib, se toaleteaza, iar noi il admiram … 🙂🤗☺

  70. Brigita

    … 23.45 … Este a treia seara, noapte, de cand nu am mai vazut VANTURICA in cuib, sau, poate nu s-a vazut de zid, … in 9 iulie am vazut-o ultima oara, … poate totusi a mai fost ziua sau noaptea tarziu, nu stiu … vom vedea, ei sa fie bine, … 🙂

  71. Daniela

    Cuibul gol, goluț… Dar cu ceva urme de vizitatori….

  72. Daniela

    Este 13,28….o pasare e în cuib, la umbra… Nu se distinge cine este…. E cam agitata…. Un vanturel, bineînțeles!!!

    1. Brigita

      … 14.15 … 🙂🙋‍♀️ … Ziua mai vine VANTURELUL, insa, daca nu s-a vazut bine, posibil ca a fost VANTURICA … EL avand capsorul de alta culoare, poate s-ar fi vazut diferenta, cred … in fine, bine ca inca mai vin la cuib, … 🙂

  73. Brigita

    … 23.35 … Sedere scurta a VANTURICII in cuib,… sau, poate nu se vede de zid, n-am habar … 😏

  74. Brigita

    … 21.15 … 🙂 … La 21.12 a sosit VANTURICA la cuib, … asteptam ca dupa plecarea VANTURELULUI sa apara si ea, … ne mai bucuram cat s-o mai putea de prezenta ei, … 🙂

  75. Brigita

    … 20.55 … 🙂 … Intre 20.47 – 20.51 a fost VANTURELUL in cuib, nu-l mai vazusem de cateva zile, … o frumusete de rapitoare, … 🙂

  76. Brigita

    … 21.40 … VANTURICA a venit acasa, … 🙂🤗☺

  77. Brigita

    … 22.15 … Se pare ca in aceasta seara nu vom vedea VANTURICA, nu ne onoreaza cu prezenta, … cine stie pe unde o poarta aripile, … 🙂🤗☺

  78. Brigita

    … 23.45 .. Conform programului VANTURICII, maine seara ar trebui sa apara din nou, sa speram … pe VANTUREL nu l-am mai vazut din 2 iunie, cand era plouat, ud fleasca, etc., … poate altcineva a avut mai mult noroc, … 🙂

  79. Brigita

    … 02.50 … Cine stie pe unde zboara cele cinci vanturici, descopera lumea … Sa aiba viata cat mai lunga ! … VANTURICA petrece timp in cuib, odihna binemeritata, dupa ce impreuna cu VANTURELUL au crescut frumos cinci vanturici, … Sa fie sanatosi cu totii, si la anul sa umple din nou cuibul cu multe pufosenii, … 🙂🤗☺

  80. Briela

    21:21 Vânturel in cuib, părinte sau pui? Nu știu.

    1. Brigita

      … 22.35 … VANTURICA este in cuib, are semnul pe capsor … ea vine o noapte da, una nu … 🙂

  81. Corina

    Si acum, la 23.50 este cineva in cuib… El? Ea? Vreunul dintre pui?

    1. Brigita

      … 01.05 …Este VANTURICA, … sunt usor de recunoscut, EA are liniute pe penaj, EL are puncte si capsor gri-albastrui, … e mai frumos dar, putin mai mic de statura … in plus, EL nu vine noaptea in cuib, doar EA … 🙂

      1. Corina

        Multumesc, nu stiam.

        1. Brigita

          🙂🙂🙂

      2. Daniela

        Mulțumim, Brigitta, pentru amănunte!!! Oricum, cuibul este, încă, vizitat și asta e bine…

        1. Brigita

          … 22.40 … 🙂 … Asa este, ne mai bucuram de prezenta lor, cand si cand, … 🙂

  82. Brigita

    … 21.00 … La 20.45 a sosit VANTURELUL ud fleasca, … a stat putin peste sase minute, apoi a venit VANTURICA, uda si ea, iar la 20.58 a plecat din nou, … 🙂🙂 … PLOUA, … ce bine de cei de-acolo, ma bucur pentru altii, hmm..

  83. Daniela

    Este aproape 23,azi 1 Iulie un vanturel, în cuib… O fi mama, tata, puii, cine știe? Unde e mai bine ca acasă?

    1. Brigita

      … 15.25 … VANTURICA mai sta noaptea in cuib, dar nu toata noaptea, … VANTURELUL vine ziua la cuib, … in postarea de la ora 22 am scris ca este VANTURICA in cuib, … speram s-o mai vedem, … Numai bine, … 🙂

  84. Brigita

    … 22.10 … VANTURICA este in cuib, a venit din nou acasa, … 🙂🤗☺

  85. Daniela

    Acum când ma uit, cuibul este gol și curat… Era bine cu pui…!!! Și frumos!

    1. Brigita

      … 15.55 … Sa ne multumim cu familia de vanturei, care mai vin la cuib, cand unul, cand altul… 🙂🙂

  86. Brigita

    … 10.40 … O frumusete de baiat, … VANTURELUL in persoana, … a venit acasa pentru toaletare, … 🙂🤗☺

  87. Babi

    11:40 Vércseapu áll a párkányon és nézelödik. Tegnap is láttam, apu vissz-vissza jön.

  88. Brigita

    … 03.30 … VANTURICA este in cuib, cu siguranta, … 🙂🤗☺

  89. Brigita

    … 02.40 … Daca este VANTURICA, pentru prima data o vad dormind, mititica, e obosita… a crescut impreuna cu VANTURELUL, cinci puiute, … Sa fie sanatosi, … 🙂🤗☺

  90. Brigita

    … 23.40 … Inca nu m-am lamurit, … e nevoie sa-i vad capsorul de la spate, … daca are semnul, este VANTURICA … 🙂

  91. Brigita

    … 21.30 … Smecherul VANTUREL ne-a pacalit, a fost in cuib … nu s-a vazut de zid, … a fost la vedere intre 21.06 – 21.08, doua minute … a plecat la 21.09, … ce rapitoare frumoasa, … 🙂🤗☺ … Acum este o vanturica in cuib, cam micuta … Sper sa revin mai tarziu cu clarificari, … 🙂

  92. Brigita

    … 21.50 … Cateva minute a fost in cuib o vanturica, … nu stiu cine era, timpul prea scurt, si-apoi a zburat in viteza de pe loc, … 😏

  93. Brigita

    … 03.45 … Comparand vanturica de acum, cu cea de aseara, am tras concluzia ca, aseara a fost un juvenil in cuib, o puiuta, … acum este VANTURICA, are corpul mai mare, etc., … 🙂

  94. Brigita

    … 03.35 … Doar ce a sosit VANTURICA in cuib, … se toaleteaza de zor, … 🙂🤗☺

  95. Brigita

    … 21.11 … Cat am scris eu, a zburat, asta e … totusi, era interesant de aflat cine a fost in cuib, … 😏

  96. Brigita

    … 21.10 … Mai este o varianta, si anume, … aceasta vanturica are o pata sub ochiul stang, … asa am vazut la unul din juvenili, … trebuie sa vad daca pe cap, la spate, are un semn, semn pe care il are VANTURICA, …si marimea corpului imi da de gandit, parca VANTURICA e mai mare nitel, … poate daca isi schimba pozitia, ma pot lamuri, … 🙂🤗☺

  97. Brigita

    … 20.50 … VANTURICA este acasa, … 🙂🤗☺

  98. Brigita

    … 01.35 … VANTURICA, nu-i … a plecat la vanatoare, etc., acum nu o mai retine nimic in cuib, e libera … 🙂

  99. Brigita

    … 22.38 … Ce am spus, vedeti ? … VANTURICA este in cuib !!! … Draga de ea, … 🙂🤗☺ … Pe timpul zilei, daca avem noroc, il vom mai vedea si pe VANTUREL … SI-AU INDEPLINIT MENIREA CU BRIO SI ANUL ACESTA, NISTE PARINTI MINUNATI ! … Scrie si in publicatiile de specialitate acest lucru, … Viata cat mai lunga pentru ei si puiutii lor, … 🙂

  100. Brigita

    … 13.06 … UN PORUMBEL, cred … 🙂

  101. Daniela

    Încă nu pot sa cred… Ca ieri erau 5 ouă, 5 puișori, acum nu mai sunt.. Oare unde or fi acum?

    1. Brigita

      … 21.00 … Si eu tot astept, pandesc din cand in cand … trebuie sa mai vina parintii, nu cred ca se termina asa, … aduceti-va aminte din alti ani, parintii mai veneau la cuib, … imi aduc aminte cum pe podea erau urmele trecerii lor prin cuib, … @ … puii, dornici de cunoastere, invata sa cunoasca lumea, exploreaza, zic … Sanatosi sa fie cu totii, si juvenilii si parintii, … si vantureii sunt considerati parinti foarte buni, la nevoie, cresc si pui straini, etc., … 🙂🙂🙂🙂🙂

  102. Magdolna

    Sajnalom , hogy mar tobbet nem lathatjuk az iden . Kitakaritva a feszek , azt jelenti , hogy elrepultek. Remelem , hogy majdjovoben , ha a joisten eltet . Halas koszonet a Milvus csapatjanak hogy az iden is resztvehettunk a csalad eleteben . Iim pare rau ca sa curatat cuibul .Multumesc echipei Milvus ca si in anul aceasta am avut ocazia sa urmarim viata lor .

  103. Daniela

    Ce trist… E prea curat… Nu e bine… Nu vor mai veni? Offf!!!!

    1. Brigita

      … 23.15 … Asa a fost si la inceputul sezonului, inainte de a se pune pietricele, parca … VANTURICA si VANTURELUL tot veneau la cuib, se vedeau urmele trecerii lor pe la cuib, … sa speram ca-i vom mai vedea si acum, ca si in alti ani, dupa plecarea juvenililor din cuib, … 🙂

  104. Brigita

    … 18.50 … Aseara, cei doi juvenili s-au intors in jurul orei 21 , … vom vedea, … 🙂

  105. Brigita

    … 18.45 … AAAA !!! … s-a facut curat in cuib, … 🙂 … si daca vor mai veni juvenilii pentru noapte, nu vor murdari ?… au fost doi noaptea trecuta, trei sau patru cu o noapte mai inainte, hmm … vom vedea, … 🙂

  106. Burger Éva

    E curatenie.Totul e pregatit pentru anul viitor.
    Nagytakarítás volt.Elő van készítve a fészek jövőre.

  107. Burger Éva

    In curand n-o sa mai vedem puisorii.Repede au crescut.
    Hamarosan nem látjuk a fiókákat.Hamar felnőttek.Szabadítsanak meg minket minél több egértől.

  108. Brigita

    … 00.20 … Puiutele se vor odihni inca o noapte, in cuibul ce le este ACASA, … ☺☺

  109. Brigita

    … 21.30 … Doua puiute s-au intors acasa, … au fost in recunoastere, in prima aventura din viata lor lunga, luuuunga … ☺☺ … lista este deschisa, asteptam, … 🙂

    1. Daniela

      …Ce atentă sunteți!! BRAVO, pentru micile amănunte!!!

      .

      1. Brigita

        … 22.25 … Sunteti draguta, dna. DANIELA, … va multumesc, … am avut putin timp liber si m-a facut curioasa situatia respectiva, etc., … sa speram ca vor mai sta cu NOI, … Seara buna, … 🙂

  110. Brigita

    … 20.58 … A zburat juvenilul, … mai mult ca sigur a fost in trecere, a facut o halta, etc., … 🙂

  111. Brigita

    … 20.45 … Sigur nu este din acest cuib, … si este un juvenil, mascul … urmeaza sa i se definitiveze aspectul penajului, etc., … 🙂

  112. Brigita

    … 20.40 … La 20.29 a sosit un juvenil, … e ciudat, are si linii si puncte, parca e in plina transformare, parca urmeaza sa capete penaj de mascul, foarte interesant, etc., … totusi, nu seamana cu nici unul dintre juvenilii de anul acesta, din cuib … nu stiu ce sa cred, … hmm, … 🤔🙂 … Sau, poate este din alt cuib ??? … mai vedem,

  113. Magdolna

    A tegnap meg 2 fiokat lattam a feszekben , atobbiek elmentek volna , Vagy mar ok is mert most ures a feszek ?Ieri am vazut doi pui , Aztazi nici unu. O fi plecat toti ??foarte repede au crescut si au plecat.
    .

    1. Brigita

      … 20.25 … Noaptea trecuta au fost in cuib trei pui, posibil patru pui, … sau, trei pui si VANTURICA, nu stiu sigur … cu o noapte mai inainte, la fel … @ … da, cresc foarte repede, o luna dureaza pana pleaca din cuib, … 🙂

  114. Brigita

    … 18.50 … Poate se vor intoarce acasa, pentru a petrece noaptea in cuib, macar una, poate mai multe, asa cum a fost in ultimele doua nopti, … aseara au fost in cuib cel putin trei puiute, … a patra nu stiu daca era puiuta sau VANTURICA, nu i-am putut vedea bine capsorul, pentru a vedea daca are vreun semn,… 🙂

  115. Briela

    14:42 Cuibul gol, un sentiment plăcut, dar presărat cu puțină tristețe. Doamne ajută-i acum, la început de drum!

  116. Brigita

    .. 13.50 … Nu este nimeni in cuib ? … 🤔 … Tot pandesc o miscare, poate e vreo puiuta care nu se vede de zid, hmm …

  117. Gossler Otto

    11:00, cuibul pare gol,a mai crescut o generatie

  118. Brigita

    … 23.00 … Sunt patru puiute in cuib, … nu cred ca VANTURICA este una din ele si sa stea cu fata la perete, … 🙂🙂🙂🙂

  119. Brigita

    … 16.55 … Celor doua puiute nu le-a sosit inca timpul sa plece din cuibul parintesc, sau, mai vor sa stea acasa, sa aiba mami si tati grija de ele, … 🤗🤗

  120. Brigita

    … 14.10 … Doua puiute sunt in cuib, stau la umbra, asa-zis … pe timpul noptii au fost patru vanturici in cuib, … cu siguranta nu stiu, poate ca una dintre ele a fost VANTURICA, … 🙂🙂

  121. Vera

    Doua codite…

  122. Vera

    Eu vad o singura codita…

  123. Brigita

    … 22.10 … M-am lamurit, sunt trei puiute in cuib, … una a gasit drumul spre casa, … 🙂🙂🙂

  124. Brigita

    … 21.35 … Sunt trei vanturici in cuib insa, nu stiu daca una dintre ele nu este cumva VANTURICA, o ascunde zidul, si nici capul nu se vede bine, … VANTURICA are un semn pe cap, …

  125. Daniela

    Au zburat în viata… O sa fie mai greu… Sa găsești mâncare, sa te ferești de răpitori, sa ți găsești partener….. Greu dar nu imposibil…..

  126. Brigita

    … 18.50 … Loc in cuib acum, berechet … fetitele nu se prea inghesuie sa exerseze, sa falfaie din aripi, … 🙂🙂

  127. Brigita

    … 18.40 … La 18.16 era o puiuta pe balustrada, apoi a plecat din nou, au ramas cele doua puiute in cuib, … una dintre ele exerseaza urcatul pe balustrada, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  128. Brigita

    …16.20 … Incet, incet, se goleste cuibul … Doua fetite sunt acasa acum, … de asta data, n-am mai fost luati prin surprindere, asa cum s-a intamplat anul trecut cand, chiar in 16 iunie, toate cele trei puiute si-au luat zborul in viata, … Sa aiba cu totii, parinti si pui, o viata cat mai lunga, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  129. Gina

    Cred ca m-am inselst. La ora 7:35 sunt amandoua in cuib.

  130. Gina

    Azi la ora 7:20 erau doua fetite in cuib. Una dintre ele exersa de xor pe marginea balconului. Cat m-am mai plimbat pe la restul cuiburilor s-a facut 7:30. Si cand am revenit, doar o puiuta mica mai era in cuib. Sa fiti sanatoase fetite dragi.

  131. Brigita

    … 01.20 … In cuib sunt patru pui impreuna cu VANTURICA, patru … inseamna ca o puiuta nu s-a mai intors, … 🙂🙂🙂🙂

  132. Brigita

    … 21.40 … Pentru BABI – Doar trei pui sunt in cuib, pentru ceva vreme a fost si VANTURICA, mama puilor, a stat pe balustrada … ( am tradus ce ati spus dvs. mai devreme, asa am inteles spusele dvs., )… 🙂

  133. Brigita

    … 20.50 … VANTURICA a sosit acasa, mai mult ca sigur a adus si de-ale gurii, si sa mai stea cu puiutele ramase,… nu l-am mai surprins dar, sigur si VANTURELUL si-a facut datoria de parinte, ambii procura hrana si apa pentru puiutii din cuib, … Sa ne mai bucuram privirea cat mai sunt puiutele acasa,… 🙂🙂🙂

  134. Babi

    … 20:40… tele a fészek, visszajött a 2 fióka,

    1. Babi

      csak egy kis időre, már elmentek

  135. Brigita

    … 18.22 … Eh, cum este omul, .
    . spuneam ca nu e loc in cuib, ca au crescut puiutele si nu au loc sa falfaie din aripi, etc.,… acum e loc destul, au plecat doua puiute, … Sa fie sanatosi cu totii, parinti si pui, … 🙂🤗☺

  136. Brigita

    … 17.30 … Tot trei puiute sunt in cuib, … posibil sa nu se mai intoarca cele doua curajoase, ce sa spun, … Sa fie sanatoase , sa aiba viata cat mai lunga, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  137. Brigita

    … 16.05 … Daa, se pare ca in cuib sunt doar trei puiute, … sa vedem daca se mai intorc, hmm … in 2023, in 16 iunie au plecat din cuib toate cele trei puiute, … VANTUREII respecta calendarul, … 🙂

  138. Brigita

    … 15.50 … BABI a scris ca doi pui au zburat, … nu stiu daca s-au intors, se poate sa nu-i vedem, sa nu-i prinda webcam-ul, nu stiu … 🤔

  139. Babi

    2024. 06. 16. 8:10 úgy tünik, hogy két fióka már kirepült.

    1. Babi

      téves a dátum, 2024.06.15, 2 fióka kirepült.

  140. Brigita

    … 18.10 … Puiutele sunt inca cu NOI, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  141. Daniela

    Este devreme…. Afara ploua… Se curăță de dimineață…. Cineva privește…. VIAȚA…..

  142. Brigita

    CHRISTOS S-A-NALTAT ! …

  143. Daniela

    Nu mai au loc în cuib… Trei fetite priveau de la mare înălțime.. Oare ce o fi dincolo de balcon.?

    1. Brigita

      … 22.05 … Loc, e nu e, nu-i asta problema… in natura, in salbaticie ar avea mai putin loc, … adevarul este ca a sosit timpul sa plece din cuib, sa-si ia zborul in lumea larga, .. sa-i privim cat mai sunt in cuib, … 🙂🙂🙂🙂🙂
      .

  144. Brigita

    … 20.50 … Trei minute a stat o puiuta pe balustrada, cea mai mare, de la 20.43 la 20.46 … am uitat sa mai respir, asa-zis … ziua Z este aproape, … 🙂

  145. Magdolna

    Mar nagyon repdesnak a feszekbe, felallnak a perkanyra, es ugy csinaljak , tenyleg keszulodnek kirepulni . Tar se pregatesc de mers .

  146. Brigita

    … 00.15 … VANTURICA nu mai are loc in cuib, sta pe balustrada, … cu cinci domnisoare, de unde atata spatiu, … Sa aiba viata cat mai lunga cu totii, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  147. Brigita

    … 13.30 … Luarea mesei la aceasta varsta, decurge cam asa, … vine parintele, intr-o fractiune de secunda i se smulge hrana din cioc, parintele pleaca dupa alta hrana, … care pui a fost mai rapid, acela mananca, restul, asteapta la rand, … in continuare, puiul acela mananca singur, hrana nu e pusa la comun, … deci, lectiile au fost invatate, nu s-a chiulit, … Cred ca zilele acestea vor pleca de-acasa, e timpul … 🙂🙂🙂🙂🙂

  148. Brigita

    … 22.50 … VANTURICA inca lipseste, puiutele sunt singure, asa cred … 🤔

  149. Burger Éva

    Foarte repede au schimbat puful in pene.In curand cuibul va fi gol.
    Nagyon hamar kinött a tollazatuk.Hamarason üres marad a fészek.

  150. Daniela

    Sunt 5 în cuib…. Cum sa mai faci și antrenament cu aripile,? Este mare înghesuială….. Ce mari s au făcut….

  151. Brigita

    … 16.55 … Cred ca ne putem da seama care este cel mai mic pui, care maine urmeaza sa implineasca o luna, … puiul care inca mai are ceva puf, si care tot falfaie aripile sa scape de fulgi, sa se primeneasca, asa-zis … juvenilii asteapta sa vina mama cu de-ale gurii, banuiesc … sa aduca ceva si tata, sunt cinci guri de hranit, puiutii sunt mari deja, au nevoie de multa mancare, … stiu parintii mai bine ce au de facut, … ☺☺☺☺☺

  152. Brigita

    … 20.23 … in 2023 – 15 mai – primul pui, … 16 iunie – toti trei puii au zburat din cuib, … @ … in 2024 – 13 mai – primii doi pui, … asta inseamna ca saptamana viitoare incep sa plece puii din cuib ?… timpul trece, … timpul a trecut, … Ei sa fie sanatosi, … 🤗🤗🤗🤗🤗

    1. Gina

      Repede mai cresc.

      1. Brigita

        … 16.16 … Ati revenit, dna. GINA, ma bucur … Buna ziua, … 🙂👩‍💻🙋‍♀️

  153. Brigita

    … 15.40 … Tare dragutele sunt vanturicile, … cele mai mari, doua „cotofene”, monitorizeaza tot ce misca, descopera lumea, … deocamdata doar din priviri,… intre timp s-a mai alaturat o surioara, … Sanatosi sa fie cu totii, … ☺☺☺☺☺

  154. Brigita

    .

    23.10 … E o aglomeratie in cuib, o ingramadeala, …… aproape ca nu o mai distingi pe mama intre fete, … pe timp de noapte, desigur … nu mai este foarte mult, fetele vor pleca curand de-acasa, … anul trecut, daca va mai aduceti aminte, ne-au pacalit … la primul zbor, duse au fost … Sanatosi sa fie cu totii, … 🤗🤗🤗🤗🤗

  155. Daniela

    Au început sa privească afara din cuib… Sa vadă lumea…. Poate ca asa este, sunt toți puii… Fetite!

  156. Brigita

    … 19.50 .. Ca si anul trecut, toti puii sunt femele, … cam asa vad eu acum, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  157. Daniela

    Am revenit.. Ce mari au crescut.. Prind culoare și independenta…. Părinții ii hrănesc cum știu ei mai bine… Uneori mai stau și singuri…..

  158. Brigita

    … 14.37 … VANTURICA le da puilor sa manance, insa, puiul care ieri statea retras, tot retras sta si azi, nu participa la masa, … nu vreau sa trag concluzii gresite, … 🤔 … interesant, cat scriam, VANTURICA i-a imprastiat pe puii hraniti, iar acum il hraneste pe puiul in cauza, … sper ca am inteles bine ce se petrece in cuib,… 🙂 … pana mai adineauri, VANTURICA statea cu puiul acela intr-un colt, puii ceilalti in coltul opus, … ce am observat, au puii niste aripi mari, cresc foarte repede, deja li se vad pe alocuri penele definitive, … trece timpul, … Sa fie sanatosi, 🙂🙂🙂🙂🙂 ( 14.50 )

  159. Brigita

    … 21.12 … A venit VANTURICA, in sfarsit … 🙂🙂🙂🙂🙂

  160. Brigita

    … 20.00 … Puii au mancat singuri, acum dorm, tot singuri … unde este VANTURICA ? … poate am ratat-o eu, … 🤔… adevarat ca n-am mai intrat aici de fix doua ore dar, … mi se pare totusi ciudat, … sau poate n-a gasit de mancare ce vroia, cat vroia, nu stiu, … asteptam,

  161. Brigita

    … 19.00 … La 18.42 a sosit VANTURELUL cu un sobolanel insa, vazand ca VANTURICA lipseste, a zburat … inteligenta miscare, … 🙂 … s-a intors, dar, n-am vazut daca a lasat prada, … posibil da, pentru ca unii pui cred ca incearca sa manance singuri, … totusi, nu stiu daca pot sa rupa singuri din carne, … VANTURELUL a stat putin pe balustrada, apoi a plecat, … unii pui se chinuie in continuare sa manance, curajosii … unul singur a mai ramas, care inca nu si-a facut loc la masa, … masa continua, unii s-au saturat deja si se retrag, … „codasul” tot retras in colt sta, l-au cam inghesuit fratiorii, … VANTURICA in continuare lipseste, … 🙂

  162. Daniela

    Cu mama în cuib…. Se lasă noaptea….

  163. Brigita

    …12.05 … Intr-un final am reusit sa vad puii, i-am surprins la ora mesei, … sunt atat de frumosi, … 🤗🤗🤗🤗🤗

  164. Brigita

    … 00.35 … Cam frig la Tg. Mures la aceasta ora, 11 grade… puisorii isi tin de cald unul altuia, vegheati de VANTURICA, … 🤗

  165. Brigita

    … 17.03 … Dupa indelungi insistente, in sfarsit vad puii, … aproape ca imi vine sa ma las pagubasa, … 🤔 … tot singurei, … mai „respira” si VANTURICA sau, se straduie sa aduca de-ale gurii, … 🙂… am aruncat o privire la pui inainte sa postez, din nou aceeasi problema, 🤔🤔🤔🤔🤔

  166. Brigita

    … 12.15 … Puii, singurei … mami, la cumparaturi .. deh, familie mare … ☺☺☺☺☺ … si cum spuneam aseara la una din camere, am imagine cateva secunde, si gata … la fel si acum, … 🤔🤔🤔🤔🤔

  167. Gina

    Ba merge si la vanturei. Puisorii sunt singurei in cuib.

  168. Gina

    La D1 si D2 merg camerele, dar la vanturei, NY. Ora 7:47

  169. Brigita

    … 22.00 … De cate ori am intrat la cuiburile berzelor si la vanturei, am avut imagine timp de cateva secunde, de fiecare data numai dupa ce incarcam de cateva ori pagina, uneori nici macar atunci, … 🤔

  170. Daniela

    Este ora 19,40, sâmbăta, nu avem imagine la vanturei….

  171. Daniela

    Acum sunt cu mama într un colt, feriți de frig și vant.. Va veni și tata cu micul dejun….

  172. Brigita

    … 23.10 … Pentru cateva secunde am avut imagine, … puisorii dorm linistiti vegheati de mama lor, … 🤗🤗🤗🤗🤗

  173. Brigita

    … 18.30 … Vedem si aici, puisorii … VANTURICA ii cam inghesuie, hmm … Multumiri, MILVUS !!! … 🤗🤗🤗🤗🤗

  174. Briela

    Se pare că sunt probleme cu netul în zonă, nu funcționează nici o cameră.

    1. Brigita

      … 14.20 … Buna ziua, … Nici aseara si mai apoi pe timpul noptii, nu functiona nici o camera, … 🤔

  175. Brigita

    … 19.50 … A sosit VANTURICA acasa la pui, … nu stiu daca le-a adus ceva de mancare, nu se vede nimic, … posibil sa nu fie flamanzi, nu par … 🙂

  176. Brigita

    … 19.40 … Puii sunt din nou singuri acasa, asteapta un parinte cu mancare, … la 11.30 cand am intrat ultima oara, tot singuri erau, hmm … sper sa fie totul in regula cu parintii, … 🤔

  177. Brigita

    … 11.30 … Puiutii sunt singuri acasa, mami e la piata, pardon, la vanatoare … 🤗🤗🤗🤗🤗

  178. Brigita

    … 23.30 … Puiutii s-au mutat in alta „camera”, haha … i-am vazut prima data in cealalta parte putin dupa ora 14, atunci cand am intrat prima oara pe pagina, … 🤗🤗🤗🤗🤗

  179. Burger Éva

    Nagyon érdekes figyelni őket.Nem gondoltam,hogy éppen ilyen hófehérek a fiókák.

  180. Magdolna

    elment anyuka egerert A fiokak ki voltak nyulva a meleg miatt . Megjott es ebredeznek .Etetes. Bine ca pe ei nu atinge soarele asa de tare ca pe barzuice.

  181. Burger Éva

    Láttam a reggeli etetést.Lenyügöző.
    Am asistat la micul dejun.Cu ce grija ii da mincare la pui……..

    1. Daniela

      …. Asa este, cresc repede… Mâncare putina… Am urmărit, trei mese pe zi…. Ce sa ajungă 2 șoricei la 5 pui… Am văzut ca odată cu carnea, mai întra și un pic de blanita….

  182. Brigita

    … 18.00 … E o forfota prin cuib, deja s-a umplut cuibul, haha … 🤗🤗🤗🤗🤗

  183. Burger Éva

    Sunt foarte frumosi,si cresc repede.
    Nagyon szépek és gyorsan nőnek.

  184. Brigita

    … 23.40 … Cresc puii, cresc… mami nu-i mai poate acoperi cu corpul ei, … 🤗🤗🤗🤗🤗

  185. Daniela

    Tata este foarte grijuliu cu puii….

  186. knut

    Sa speram ca mor toti!!

    1. Gina

      Ce probleme aveți?

  187. Daniela

    Cred ca, încet, încet, încep sa prindă culoare… Au un pic de cărămiziu pe spate… În rest, vioi toți 5….

  188. Brigita

    … 14.20 … Aproape ca nu-i mai cuprinde VANTURICA cu corpul ei, cresc ca din apa, … asa-i, intr-o luna isi vor lua zborul din cuib, … sa vedem ce sunt, femele, masculi, … Sanatosi sa fie, 🤗🤗🤗🤗🤗

  189. Samy

    Foarte frumosi !!!! Îi hrănește pe toți în direct !!!

  190. Brigita

    … 23.30 … A trecut o zi si n-am reusit sa vad puii, poate maine am mai mult noroc, deh … Ei sa fie sanatosi impreuna cu parintii lor,… 🤗🤗🤗🤗🤗

  191. Tenzi

    Sunt 5 pufosenii, vad ca n-a actualizat nimeni numărătoarea 😊

    1. Brigita

      … 21.15 … Buna seara, … Vedeti daca nu cititi postarile de mai devreme, 😏 … dna. BRIELA a anuntat aparitia ultimului pui, dimineata la ora 9.40, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  192. Briela

    15:15 Iar a venit masa, cam răsfățați micuții! 🙂

  193. Briela

    9:40 Vanturica se pregatesște să le servească masa puișorilor și constat cu mare bucurie că s-a întregit efectivul – a apărut și prâslea. Doamne ajută! 🙂🙂🙂

  194. Briela

    11:17 S-a întâmplat aceeași fază ca ieri, când o pasăre a venit cu un puișor în cioc, a zăbovit 2 secunde pe margine și imediat a făcut cale întoarsă. Nu am reușit să văd ce pasăre era. Așa și acum, a venit o pasăre cu o șoprâlă măricică, a stat o secundă pe margine și a făcut cale întoarsă. Imediat a zburat vânturica dar s- a întors rapid la pui.

  195. Brigita

    … 20.45 … In sfarsit, am vazut si eu cei patru puisori, patru pufosenii … Se serveste masa, insa nu vreau sa asist, nu vreau sa ma supar, … sper ca VANTURICA sa-i hraneasca pe toti, …

  196. Briela

    19:44 După ce toți patru frățiorii au fost lăsați singurei o vreme, iată că s-a întors vânturica cu un sobolan dolofan. Va urma o masă copioasă.

  197. Briela

    15:41 Wow, cred că am avut șansa să văd cum a venit pe lume și al patrulea puiuț. Bine ai venit, prichindelule! 🙂🙂🙂

    1. Briela

      Scuze, ora era 17:41.

    2. Brigita

      … 13.50 … Ce sansa rara, ma bucur pentru dvs.,… apropos, ce fac barzutele dvs., au puiuti banuiesc, … 🙂

  198. Briela

    17:05 Am prins iar masa și m-am întristat. Au fost hrăniți doar doi puișori și al treilea, cred că cel mai mic, urla de mama-focului și ținea cioculețul deschis, doar-doar va primi și el mâncare. În cele din urmă a obosit, s-a resemnat și și-a lăsat căpșorul în jos, imediat părintele așezându-se peste ei.

    1. Brigita

      … 18.35 … Daca va aduceti aminte, anul trecut, VANTURICA a mai dat gres cu hranitul puilor, mancau doar unii, etc., … in 2022 a fost exemplara, le dadea pe rand sa manance, chiar am admirat-o si ne minunam, … sa speram ca se regleaza situatia, … vom vedea, insa, deja ma simt rau cand vad asa ceva, sufar pt. bietii puiuti, … si n-am nici o putere sa-i ajut, … ma scuzati,

      1. Briela

        Da, asa este, nici eu nu m-am mai putut uita la ultima masă pe care le-a servit-o. Sperăm totuși să fie totul ok.!

  199. Briela

    14:11 Îl avem și pe al treilea puișor, bine ai venit micuțule! Acum servesc masa și să nu îi deranjăm. 🙂🙂🙂

    1. Brigita

      … 16.45 … Norocoasa, … eu n-am reusit sa-i vad, doar cand am anuntat un pui, si nici acela pe de-a-ntregul, … ma bucur,🙂🙂🙂

  200. Daniela

    Stau de o ora u ochii pe cuib, nu pot sa i vad.. Mai sunt încă oua de eclozat… Este de clocit tata, care se tot mișcă, se agita, mai mănâncă și resturi…. Pana nu ies toți….. Nu prea ii vedem!!!

  201. Daniela

    Am aflat ca sunt doi pui…. Sa trăiască! Abia aștept sa i vad și eu…..

  202. Briela

    19:51 Foarte grijuliu părintele cu amândoi puiuții, ce frumos îi hrănește rând pe rând, chiar dacă unul a încercat să fie mai ”tupeist”. 🙂🙂🙂

  203. Georgiana

    19:46… cei doi puiuți iau masa deja

  204. Brigita

    … 19.40 … SIGUR AVEM, … UN PUIUT !!! … 🤗 ( nu stiu daca este doar el, n-am putut vedea ) … 🙂

  205. Brigita

    … 14.10 … 🙂👩‍💻🙋‍♀️ … VANTURICA este la datorie, … mai sunt putine zile pana vom vedea primul puisor, probabil in jurul datei de 15 mai, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  206. Daniela

    Acum e 12,48…cuibul cu ouăle, 5….. În rest.. Poate sunt să mănânce…. Cam de mult în aer liber…..

  207. Baba Dochia

    Astazi este ziua Internationala a Pasarilor Migratoare.

    La mulți ani, vanturei!

  208. Brigita

    …22.00 … In fiecare noapte si mai tot timpul, VANTURICA cloceste, … VANTURELUL o inlocuieste doar atunci cand este plecata sa se hraneasca, etc., … doar femela cloceste, … eu l-am vazut azi pe VANTUREL de la 16.35 la 17.05 , cred… inainte, nu stiu, pentru ca nu m-am uitat… 🙂

  209. Daniela

    Cred ca este tatăl la clocit, nu are astâmpăr deloc, se tot mișcă, se așează, se mișcă…..!!!

  210. Brigita

    … 17.15 … REMEMBER – Primul ou a fost depus in aceeasi data ca si in 2023 … @ … 15 mai 2023 – primul pui … 16 iunie 2023 – au zburat toti cei trei pui din cuib, toti puii fiind femele, … 🙂

  211. Magdolna

    Valtas volt Apuka elment , anyuka jott vossza. Gyonyoru 5. ot tojas var koltesre. Taticu a plecat mama a revenit 5 ousoare asteapta ,

  212. Brigita

    … 14.45 … La 14.09 am surprins VANTURELUL in cuib, in schimb, n-am avut ocazia sa vad daca a iesit vreun puiut, … poate altcineva a fost mai norocos, … 🙂

    1. Daniela

      Nu, nici eu nu am fost norocoasa…. Dar, zic si eu, prea sta cuminte vanturelul ca să fie vreun pui…. Când erau puii, avea o mare frichineala……

  213. Brigita

    … 21.45 … La 20.15 erau tot cinci ousoare, … acum este VANTURICA in cuib, desigur … ziua Z se apropie, … 🙂

    1. knut

      O ardea la lindic…

  214. Brigita

    … 18.40 … Primul ou – 9 aprilie 2024 … perioada de clocire – 27-31 zile … @ … Asadar, ne putem astepta sa apara primul puisor ( daca nu cumva a aparut deja, eu n-am reusit sa mai vad ousoarele ) … 🙂

    1. Daniela

      Eu le vad, este ora 20…sunt singure… Nu e nimeni cu ele…. La o mărire mai atenta, au coaja deformata…. Asa le vad eu…. Poate, poate….

  215. Daniela

    Deocamdată nimic…. Mama pe ousoare….

  216. Magdolna

    Hristos a inviat . Kellemes unnepet kivanok az Ortodox vallasu ismerosoknek a neten .

  217. Brigita

    … CHRISTOS A INVIAT ! … 🙂

  218. Brigita

    … 21.00 … VANTURICA cu ousoarele ei, … 🙂🤗☺🙂🤗

  219. Magdolna

    Vinurelul sta pe cuib . Az apuka kotol , mi tortent az anyukaval ,

    1. Brigita

      Daa, l-am vazut si eu ieri, pe la 16.30 aprox. … isi facea datoria de viitor parinte, … tare frumos mai este, … 🙂

  220. Brigita

    … 14.10 … VANTURICA mereu prezenta la datorie, cum altfel … 🙂

  221. Brigita

    … 12.25 … In cuib am lasat-o, in cuib o gasesc … glumesc, … 🙂🤗☺

  222. Brigita

    … 20.20 … S-a facut schimbul de tura, VANTURICA din nou cu ousoarele, … de asta data, si-a luat o pauza mai lunga, … cu aceasta ocazie, am putut sa admir din nou, cat de frumos este VANTURELUL, … Sa fie sanatosi, … 🙂🤗☺

  223. Brigita

    …19.26 … VANTURELUL in cuib, … 🤗

  224. jeno

    Ne rugam sa nu iasa viu niciun pui!!!!

  225. Daniela

    11,02..mama pe oua, cred ca mănâncă din ceva, nu prea se vede bine….

  226. Brigita

    … 00.11 … VANTURICA in cuib, … VANTURELUL nu stiu daca apare pe timpul noptii, … Sanatosi sa fie, … 🙂

  227. Daniela

    Cred ca e tot tata pe oua… Este cam agitat.!!!

  228. Daniela

    Este tata la datorie, se curata….. Ce bine ca sunt la adăpost!!

  229. Babi

    15.50 Ritka alkalom, Vércse-Apu ül a tojásokon.

    1. Brigita

      … 18.20 … Probabil ati vrut sa spuneti ca ati surprins ambii vanturei in cuib, ati avut noroc … 🙂

  230. Daniela

    9,27.. Tata e de.. Cart….

  231. Brigita

    … 19.45 … VANTURICA din nou la datorie, … scurta pauza, … 🙂

  232. Brigita

    … 19.34 … SCHIMB DE TURA ! … VANTURELUL in cuib, … 🙂 … CINCI OUSOARE VOR CLOCI, … ☺

  233. Daniela

    Mama este cu ouțele…. Cred ca doarme un pic… Sa doarmă ca știe ea ce o așteaptă…..

    1. Brigita

      12.45 … 🙂 … Buna ziua, dna. DANIELA … Ati avut ocazia sa mai vedeti outele, si daca da, cate sunt ? … 🙂

  234. Brigita

    … 07.40 … Frig, foarte frig … 🤔 … VANTURICA in cuib,… n-am vazut daca a mai aparut inca un ou, … 😏

  235. Brigita

    …19.15 … VANTURICA incalzeste ousoarele, … este momentul pentru inca un ousor, … vom vedea daca se intampla sau hotarasc sa cloceasca cinci oute, … 🙂🤗☺

  236. Brigita

    … 18.08 … A revenit VANTURICA in cuib, … 🙂

  237. Brigita

    … 18.05 … Cele cinci oute se aerisesc, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  238. Daniela

    Acum mama e pe oua… Cam deranj în cuib…. Resturi de mâncare…..

  239. Brigita

    … 00.40 … Tot VANTURICA este de baza, sa pazeasca, sa incalzeasca ousoarele, … ☺☺☺☺☺

  240. Brigita

    … 19.10 … VANTURELUL in cuib, … 🙂

  241. Daniela

    5 oua? Și eu care bănuiam ca anul acesta vor fi mai puține…!!!

    1. Brigita

      … 18.05 … 🙂🙋‍♀️👩‍💻 … Buna seara, dna. DANIELA … Probabil ca vor mai depune inca un ou, sau poate ca nu … anul trecut au depus tot cinci sau sase oua, insa au fost doar trei pui, femele … cred ca am mai scris despre asta mai jos, in urma cu cateva zile, daca-mi amintesc bine … cineva a mai spus ca este posibil sa fie mai putini pui, dat fiind noua configuratie a balconului, pt. ca n-ar avea loc destul pe balustrada, etc., … vom vedea, sanatosi sa fie si puii si parintii, … 🙂

  242. Brigita

    … 15.20 … CINCI OUSOARE !!! … 🤗🤗🤗🤗🤗 … La 15.11 s-a facut iar schimbul intre viitorii parinti, … VANTURICA este la datorie, … 🙂

  243. Magdolna

    Szep estet mindenkinek . Apuka kotol . Jo nekik mert nem aznak mint a golyak .Cloceste taticu. .

    1. Brigita

      … 15.08 … Acum este viitoarea mamica cu outele, … n-am reusit sa vad daca a mai depus vreun out, … cat am scris, s-a facut schimbul, acum este VANTURELUL in cuib, … 🙂

  244. Brigita

    … 11.25 … FAMILIA DE VANTUREI ESTE IN CUIB ! … 🤗🤗🤗 … S-a facut schimbul, a ramas VANTURICA la datorie, … Ce tablou frumos de familie, … 🙂

    1. Daniela

      Nu i deosebesc deloc… E 17,42 și nu știu cine sta pe oua….. Are la coada.. gri….

  245. Brigita

    … 11.10 … Afara-i frig si vreme rea, … Ce onoare, VANTURELUL are grija de oute, … 🙂🙂🙂🙂

  246. Brigita

    … 18.50 … REMEMBER – SEZON 2023 – 15 mai 2023 – primul pui, … 16 iunie 2023 – au zburat toti cei trei pui, … cei trei pui au fost femele, 🙂🙂🙂

  247. Daniela

    4 oua? Vai de ele, ce de munca vor avea….

  248. Brigita

    … 14.40 … PATRU OUSOARE !!! … 🙂🙂🙂🙂

  249. Brigita

    … 18.55 … TREI OUSOARE !!! … 🙂🙂🙂 …

  250. Brigita

    … 18.05 … Domnita noastra e prezenta la datorie, … 🙂🤗☺

  251. Daniela

    Este 8,14 și tata este pe ouă…. Cam puține anul acesta…. Dragostea sau seceta sunt de vină?

  252. Brigita

    … 16.40 … VANTURELUL la domiciliul conjugal, … nu l-am mai vazut de ceva timp, … 🙂

  253. Babi

    16.00 Apu ül a tojásokon!

  254. Brigita

    … 16.35 … Doua ousoare si VANTURELUL … 🙂🙂 … vanturel care a si zburat, probabil ca se schimba garda,

  255. Daniela

    Doua oua singurele.. Stau la soare… Se clocesc singure….!!!!

  256. LuciaMaria

    ora 6: 53
    Am văzut și al doilea ou. Părinții sunt plecați cu treburi .
    Vă doresc o zi frumoasă tuturor !

  257. Brigita

    … 00.15 … Tot un ousor, … probabil ca respecta calendarul dupa ora de iarna, vom vedea … acum, e cam pe picior de plecare, scruteaza imprejurimile, … 🤗

  258. Brigita

    … 15.55 … Azi e timpul sa depuna al doilea ousor, asteptam… am revazut postarile de anul trecut, si am constatat ca o data la doua zile a depus cate un ou, asadar, ” stam cu coatele pe geam „… 🙂

  259. Burger Éva

    Cloceste numai dupa ce a depus mai multe oua.
    Miután jó pár tojást tojt azután ül le kotolni.

  260. Daniela

    Toată noaptea oul a stat singur… Bine, am dormit și eu, doar trei priviri am aruncat…. Ce o fi cu vantureii???

  261. Brigita

    … 15.10 … A venit VANTURICA la out, … 🙂🤗☺

  262. Daniela

    Acum vad și eu ousorul… Acum e singur….

  263. Brigita

    … 20.00 … La fel ca si in 2023, primul ousor a fost depus in 9 aprilie, … Sanatosi sa fie amandoi parintii, sa-si vada puiutii luindu-si zborul spre zarile albastre, … 🙂🤗☺

  264. Brigita

    … 19.57 … AVEM OUSOR !!! … Aveti dreptate, dna. LuciaMaria … 🙂🤗☺

  265. Magdolna

    Orvendek hiogy ok is gyarapodnak mar. M abucur ca si ei au pornit cu bine.

  266. LuciaMaria

    Bună seara tuturor !
    Eu cred că vanturica a adus pe lume primul ou. Se tot rotește în colțul cuibului, pare că ascunde ceva.
    Ora 19:13

  267. Brigita

    …11.45 … VANTURICA e acasa, … am surprins cateva secunde cand avea ochisorii inchisi, … se odihneste, …. 🙂🤗☺

  268. Daniela

    Nimic, nimic, încă….

  269. Brigita

    … 20.30 … VANTURICA e acasa, inca… 🙂🤗☺

  270. Brigita

    … 16.30 … In continuare, rutina zilnica, unul pleaca, altul vine… VANTURELUL a stat si el cateva minute in cuib, apoi a zburat, … 🙂🤗☺

  271. Brigita

    … 15.25 … VANTURICA in cuib, … nu vad sa fie vreun out, … 🙂

  272. Daniela

    Avem ou în balcon? Prea sta cuminte într un colt…. Ați văzut ceva?

  273. Daniela

    Este 4,44….un vanturelul sta la balcon… Se uita… Sta la aer…. De oua nici vorba…..

  274. Daniela

    Gol, gol….. Nici vorba de oua…..

    1. Brigita

      … Multumesc, …

  275. Daniela

    Nu avem oua.. Încă… Cuib gol…. Of!!!

  276. Brigita

    … 23.10 … VANTURICA este acasa, … cred ca si-a adus provizii in cuib, poate pt. noapte, … nu se vede prea bine, pare un soricel, …

  277. Brigita

    Istoria se repeta, VANTURICA pleaca, vine … 🙂🤗☺

  278. Brigita

    … 19.06 … La fix am intrat, VANTURICA a si sosit, … 🙂🤗☺

  279. Brigita

    … 14.25 … A plecat si s-a intors din nou, VANTURELUL … 🙂🤗☺

  280. Brigita

    … 14.15 … Cuibul n-a ramas gol pentru mult timp, de cateva minute este VANTURELUL acasa, … rutina zilnica, … 🙂🤗☺

  281. Brigita

    … 13.55 … Nu-i, a zburat ! … 🙂

  282. Brigita

    … 13.30 … VANTURICA in cuib, … 🙂🤗☺

  283. Daniela

    9,36..amandoi în cuib… Tata a stat și a zburat…. Ea nu… Dar…. Am auzit și glasul lor… Comunicau…. Avem sonor foarte clar…. Ce mult m am bucurat!!!

    1. Brigita

      … 13.30 … NOROCOASA, DNA. DANIELA … 🙂 … Ma bucur pt. dvs., acestea sunt ocazii rare, greu de surprins, … 🙂

  284. Brigita

    … 00.40 … 🙂🙂🙂 … Pentru dna. DANIELA, si pentru cine mai este interesat, … PRIMUL OU IN CUIB A FOST DEPUS DUPA CUM URMEAZA, – 2023 – 9 aprilie … 2022 – 11 aprilie … 🙂🙂🙂

    1. Daniela

      Înseamnă că trebuie să ne așteptăm.. Ca prea sta cuminte în cuib…. Are ea ceva…… Mulțumesc!!!

  285. Brigita

    … 18.50 … VANTURELUL in cuib, … 🙂🤗☺

  286. Brigita

    … 16.05 … VANTURICA iar a zburat, iar s-a intors, … dute-vino, … 🙂🤗☺

  287. Brigita

    … 16.00 … 🙂🤗☺ … Incepand cu ora 15.15, cam de cand am inceput sa mai arunc cate o privire la cuib, vantureii nostri s-au tot perindat, cand unul, cand altul, … acum e VANTURICA in cuib,… dragii de ei, au o gramada de treburi de rezolvat inainte de depunerea outelor, etc., … 🙂🤗☺

    1. Daniela

      Da, hărnicie mare pe ei!! Anul trecut pe vremea asta aveau oua….!!!

  288. Brigita

    … 20.15 … VANTURICA e acasa, … deocamdata, … 🙂

  289. Brigita

    … 15.10 … Intre timp, a mai avut loc un schimb de tura, VANTURELUL fiind acasa pana la 15.09… 🙂🤗☺

  290. Brigita

    … 13.57 … S-a facut schimbul de tura, asa cum le este obiceiul, … VANTURELUL a strigat-o, VANTURICA a sosit imediat… VANTURELUL a plecat din nou, … 🙂🤗☺

  291. Brigita

    … 13.50 … VANTURELUL este acasa, … din cate observ, este ” pe picior de plecare ” … probabil ca e de ceva timp in cuib, … inca se mai primeneste in bataia vantului, … 🙂🤗

  292. Daniela

    E în cuib mama…. Sta într-o poziție de cuibărit….!!!!

  293. Daniela

    E 20,44 și e în cuib… O fi mama?

    1. Babi

      Az Anyu feje kendermagos, az Apu feje egyszínű szürke.

      1. Brigita

        … 20.45 … 🙂 … VA ROG, DACA NU ESTE SECRET, PUTETI POSTA SI IN LIMBA ROMANA ? … POATE ESTE IMPORTANT, INTERESANT, SA AFLAM SI NOI, … VA MULTUMESC, 🙂

  294. Brigita

    … 20.37 … In timp ce scriam, s-a intors VANTURICA in cuib, draga de ea … 🤗🙂

  295. Brigita

    … 20.31 … VANTURICA si-a luat zborul, … posibil sa nu mai revina in seara aceasta, dar, cine stie, nimic nu e sigur… 😏

  296. Brigita

    … 20.18 … 🙂🤗 … VANTURICA in cuib, … pe VANTUREL nu l-am mai vazut de cateva zile, a fost altcineva mai norocos ? … sper sa fie bine, … 🤔

  297. Daniela

    11,12. Cuibul e gol…. Oare pe unde or umbla?

  298. Daniela

    7,42.. Cuib gol…. Și curat, prea curat…..!!

  299. Brigita

    … 15.50 … 🙂🤗 … VANTURICA in cuib, … se odihneste, scruteaza imprejurimile, … 🙂🤗

  300. Brigita

    … 23.08… 🙂 … „CINEVA” in cuib, este VANTURICA, … 🙂🤗☺ … Nu sta ea degeaba in cuib pe timpul noptii, … asteptam primul ousor, … 🙂

  301. Daniela

    22,17..cineva în cuib..

  302. Brigita

    … 19.42 … S-a lasat intunericul,… faptul ca VANTURICA este in cuib ma face sa ma gandesc ca poate urmeaza sa depuna un ousor, … vom vedea,… 🙂☺

  303. Brigita

    … 19.17 … VANTURICA in cuib, dinainte de lasarea serii… 🙂🤗☺

  304. Daniela

    Este mama în cuib…. Se curăță…. Pare obosita… E 6,12….

  305. Brigita

    … 00.45 … 🙋‍♀️👩‍💻🙂 … Pentru dna. DANIELA … VANTUREII nu sunt deranjati de curatenia din cuib, din contra, atunci cand vin la cuib se curata, se primenesc, semn ca se simt bine in cuib, se simt in siguranta, e casuta lor, etc., … animalelor le place sa fie curat acolo unde este „acasa” pt. ele, apreciaza, … din ce am observat in anii de cand urmaresc acest cuib, pe timpul noptii nu prea stau in cuib, probabil vaneaza, ziua il viziteaza, … Ii urmarim in continuare si vom vedea ce se mai intampla, … Numai de bine s-avem parte, dna. DANIELA … 🙂

  306. Daniela

    Acum nu e nimeni în cuib… Și cred ca sunt deranjați de faptul ca este prea curat în cuib… Nu știu, zic și eu…. Câteodată nu este bine sa intervenim, în arealul lor….

  307. Daniela

    11,02..l am văzut e în cuib… O fi el, o fi ea…. Era cu spatele….

    1. Brigita

      … 17.42 … 🙂🙋‍♀️👩‍💻 … VANTURELUL are puncte pe penaj, cap si coada gri-albastrui, … 🙂

  308. Brigita

    … 10.12 … VANTURICA, draga de ea… 🙂🤗☺

  309. Burger Éva

    Am vazut in sfarsit pe vanturica.Inca nu are gand sa depuna oua.
    Végre láttam a vércsét.Úgy látszik még vár a tojásrakással.

  310. Brigita

    … 18.25 … Tot VANTURICA este acasa, … poate a fost si VANTURELUL, eu nu l-am surprins in cuib, poate altcineva a fost norocos, … 🙂🤗☺

  311. Brigita

    … 11.05 … VANTURICA stapana in cuib, … n-am reusit s-o mai vad de cateva zile, bine ca este bine, sa speram, … 🙂🤗☺

    1. Daniela

      Din 24 martie nu am mai văzut pe nimeni în cuib….!!???

  312. Brigita

    … 18 54 … In sfarsit, VANTURELUL cel frumos se lasa admirat, … 🙂🤗☺

  313. Burger Eva

    De cateva zile nu am avut noroc sa vad…..
    Nincs szerencsém,és már jó pár napja csak üres fészket látok.

    1. Brigita

      … 18.07 … Nici eu nu mai reusesc sa surprind pe nici unul in cuib, … 🤔😏

  314. Daniela

    Sta cuminte pe marginea balconului…..

  315. Daniela

    Ehe… E tot în cuib…. Se prea poate sa zboare mai greu…. Are ousoare… Sigur are.. Prea sta cuminte în colt….

  316. Daniela

    Vânturica în cuib.. Se curăță…. O zi liniștită, la toți!!!

  317. Brigita

    … 18.33 … VANTURICA in cuib, … 🤗

  318. Daniela

    Tot gol.. De 5 zile, nu am noroc….

  319. Magdolna

    Szep napot kivanok mindenkinek .Orvendek hogy latom anyukat a feszekben . Vad Mama in ciub . Zi buna tuturor .

  320. Brigita

    … 19.40 … 🙂🤗☺ … CARPINIS !!!! … Prima barzucaaaa !! .. 🙂🤗☺

  321. Brigita

    … 18.05 … AAA, acum am vazut ca este si VANTURICA in cuib, era mascata asa-zis de zid, … 🙂🤗 … isi iau zborul pe rand, urmeaza sa plece si ea,

  322. Brigita

    … 18.00 … VANTURELUL prezent la domiciliul conjugal, … 🙂

  323. Burger Éva

    Oare in fiecare an sosoesc aceeasi vinturei la cuibarit ?
    Vajon minden évben ugyanaaz a vércsepár jön tojást rakni ?

    1. Brigita

      Buna ziua, … Inclin sa cred ca VANTURICA este cea de anul trecut, pentru ca are un semn pe cap, capatat in urma unei „ciufuleli” cu alta femela, … 🙂

  324. Brigita

    … 16.52 … Iar a zburat VANTURELUL, … 🙂… ceva il distrage, ii atrage atentia, de nu-l lasa sa-si faca si el toaleta, … Ah, am inteles, a sosit VANTURICA din nou, … 🤗🤗

  325. Brigita

    … 16.49 … Iar a venit VANTURELUL, au ei treburile lor, … 🙂

  326. Brigita

    La 16.42 a zburat VANTURICA, iar dupa cateva secunde a aterizat VANTURELUL, … desigur, si de aceasta data, a fost strigat de consoarta, … e atat de frumos VANTURELUL, … 🤗 … cat am scris, a si plecat,

  327. Brigita

    … 16.30 … 🙋‍♀️👩‍💻 … VANTURICA este acasa de cel putin o ora, treburi casnice, deh… 🤗

  328. jeno

    Pe vinturica o mananca in cur!!!

  329. Brigita

    … 16.35 … 🙋‍♀️👩‍💻😺😺 … Cred ca si VANTURICA pregateste o surpriza, prea aranjeaza pietricelele in cuib, zic… e in cuib de ceva timp, … 🤗

  330. Brigita

    … ora 17.40 … VANTURICA in cuib, are o gramada de treaba, draga de ea, … 🙂🤗

  331. Daniela

    Sta în cuib… Cine sta pe marginea balconului, nu se știe… Ce vede?

    1. Brigita

      … 18.10 … Dimineata la ora 10 era VANTURICA in cuib, apoi a venit VANTURELUL ( are puncte negre pe penaj, cap gri-albastrui, etc.), … 🙂

  332. Brigita

    … ora 10.10 … VANTURICA, draga de ea, sta cumintica in cuib, isi improspateaza fortele pentru restul zilei, … 🙋‍♀️👩‍💻🙂 … a zburat,

  333. Brigita

    … 19.00 … Vantureii au plecat la vanatoare, tura de noapte, … 🙂

  334. Brigita

    … ora 17.20 – De aceasta data am gasit-o pe VANTURICA acasa, draga de ea, … se mai relaxeaza cat poate pana intra „de serviciu” la puisori, … sa fie sanatosi cu totii, … 🙂

  335. Daniela

    Vanturelul în balcon… Sta se uita, se rotește…. Este 14,22….zi liniștită tuturor!!!

  336. Brigita

    … ora 10.25 … De jumatate de ora VANTURELUL este sub ochii mei, dragul de el… este atat de frumos, stand pe balcon si aerisindu-si penajul, … 🙋‍♀️👩‍💻🙂

  337. Burger Éva

    Ma bucur ca iarasi au ocupat locul de cuibarit.
    Nagyon örvendek,hogy megint elfoglalták a tojásköltő helyüket.

  338. Daniela

    Acum nu e nimeni în cuib… Este 22,13…poate nu mai vin de curat ce este….

  339. Brigita

    … ora 18.08 … Mandrul VANTUREL este inca in cuib, … 🙂

  340. Daniela

    Ce cuib curat…. Mulțumim, proprietar…. Brava!!!!

  341. Brigita

    CE CUIB FRUMOS, GATA SA GAZDUIASCA OUSOARE, … 🙂🙂🙂

  342. Brigita

    … 08.25 … 🙋‍♀️👩‍💻😺😺 … Buna dimineata, … VANTURICA noastra se curata, se ingrijeste, dupa o noapte petrecuta la vanatoare, … 🙂

  343. Daniela

    8,19..un vanturelul în cuib… Cred ca se curata, se scărpina….

  344. Brigita

    … 16.13 – VANTURICA in cuib, … 🤗🙂

  345. Brigita

    … ora 12.50… A ZBURAT VANTURELUL, … Am fost martora la schimbul de tura, care s-a petrecut cam asa, … VANTURICA, inca prezenta in cuib dupa o ora, l-a strigat pe VANTUREL, care a si venit in cateva minute, … ea a plecat, iar dupa cateva minute a zburat si el, … 🙂

  346. Brigita

    … ora 11.47 … 🙋‍♀️👩‍💻😺😺 … VANTURICA este acasa, … se primeneste, mai deretica prin casa, indeletniciri casnice, deh… si tot asa, … este 12.05 si este inca in cuib,… Vizionare placuta pentru cine are ocazia s-o admire,… 🙂

  347. Brigita

    … ora 17.00 … 🙋‍♀️👩‍💻😺😺 … Buna ziua, dna. DANIELA… si nu numai, … daa, sunt amandoi, ieri am avut sansa sa vad si masculul, … 🙂

  348. Daniela

    Bună dimineața, privitoarelor, sunt deja doi vanturei? Acum la 8, 18 este unul, sta la balcon sa privească lumea….. Și noi pe el…..

  349. Brigita

    … ora 17.19 … L-am admirat pret de doua minute pe VANTUREL cum se toaleta, a dat si el pe-acasa,… 🙂

  350. Brigita

    … ora 12.15 … 🙋‍♀️🙂👩‍💻 … Am admirat VANTURICA in cuib de la ora 12.05 la 12.12, … atat am vazut eu,… este tot VANTURICA de anul trecut, pentru ca are un semn pe crestet… astept sa apara si VANTURELUL, poate mai da si el pe-acasa, … 🙂

  351. Brigita

    … ora 16.05 … 🙋‍♀️👩‍💻😺😺 … Am avut si eu noroc sa vad VANTURICA, timp de patru minute, a zburat la ora 16.00, … la cat de „locuit” arata cuibul, cred ca au fost pe-acasa si in extra sezon, … astept sa-l surprind si pe VANTUREL la domiciliu, haha… Vizionare placuta ! … 🙂

  352. Brigita

    … ora 15.20 … 🙂🙋‍♀️👩‍💻 … Ce vesti bune, dna. DANIELA … Ce norocoasa sunteti, … Speram si eu sa apara vreun vanturel si nu prea, gandindu-ma ca este inca devreme, … 🙂

  353. Daniela

    14,44 vanturelul în cuib… Se scărpina, dar și afara e un frig…….

  354. Daniela

    6, 30…..cuib gol….. Foarte matinali!
    ..

  355. Daniela

    Ora 17,46…un părinte în cuib…… Uraaaaa! A venit primăvara.!!!!

  356. Brigita

    Bun gasit in sezonul 2024 ! … MULTUMIM, MILVUS ! … Mi se pare mie, sau a mai fost vizitat cuibul ? … vom vedea, … 🙂

  357. Brigita

    … ora 17.30 – ” LA MULTI ANI !” in 2024 … Urari de bine, tuturor… @ … Sa speram ca toti vantureii care au vazut lumina zilei in acest cuib, impreuna cu parintii lor, sunt bine, sanatosi, si ca zboara de colo-colo, descoperind lumea,… asteptam cu nerabdare intoarcerea ACASA a familiei de vanturei, sau, a altora care aleg acest cuib, cine stie, … S-auzim numai de bine,… 🙂🙂🙂

  358. Daniela

    Tot gol e cuibul…. Știe cineva dacă au mai venit.. Vantureii…. Seniori sau juniori…..

    1. Brigita

      … ora 09.45 … Pentru dna. DANIELA … Nu stim, .. nu mai este live, ce vedem este din 10 iulie ora 16.45 , etc.,… asteptam sezonul urmator, o alta poveste … numai bine … 🙂

  359. Daniela

    Când vad cuibul gol…. Îmi vin imaginile în minte, ca ieri erau 5 ouțe, puișori.. Si gata, au zburat….

    1. Brigita

      .. ora 11.20 … Aveti dreptate, dna. DANIELA … In timp ce recitesc comentariile, reconstitui povestea din acest sezon, etc., … ce scumpe erau gagalicile, pufoseniile… cate griji ne-am mai facut si pentru ei, ba ca nu mananca, ba ca nu se misca, ba ca nu sunt destul de activi, etc., … si iata ca puii au crescut frumos, iar noi nici nu ne-am dat seama ca au parasit cuibul… ce pacaleala ne-au tras, dragii de ei … Sanatosi sa fie si sa aiba viata cat mai lunga, … 🙂🙂🙂

  360. Daniela

    Cuib gol la vânturei.. Era bine cu ei…. Ne era bine cu ei…. Seara bună tuturor!!!!

  361. Gina

    Si tu, Brutus? Acceasi poza ca la D2. Ora 6

    1. Brigita

      … ora 16.55 … Am ramas cu ochii-n soare, vorba aceea … peste tot pe site-ul MILVUS… pacat, capriciile vremii, stihiile naturii, ne-au venit de hac, ( ma refer la cuiburile de berze D1 si D2 ) … si este abia mijlocul lunii iulie, … 🤔

  362. Brigita

    … ora 21.05 … Se pare ca aici nu vom mai avea LIVE sau, cine stie, poate este doar o defectiune… sau poate e vorba de final de contract, n-am idee … azi a fost VANTURELUL la ora 16, etc., … cine stie, poate ca i-am mai fi vazut, au venit in fiecare zi, cand unul cand altul… vom vedea, … 😏

  363. Brigita

    La ora 16.00 mandretea de VANTUREL era acasa, … 🙂

  364. Brigita

    … ora 01.05 … si cred ca, a plecat…

  365. Brigita

    … ora 22.50 … VANTURICA noastra este din nou acasa,… 🙂

  366. Brigita

    … ora 06.35 … VANTURELUL in cuib, … o frumusete de baiat, …🤗

  367. BRIGITA

    … ora 21.00 … VANTURICA in cuib,…

  368. Gina

    Aseara nu m-am mai uitat. Ce rau imi pare, ca n-am vazut si eu vanturica.

    1. Brigita

      … ora 18.15 … Poate in seara asta o vom vedea din nou… toata noaptea a fost in cuib, … 🙂

  369. Brigita

    … ora 20.25 … Domnita noastra este din nou in cuib, … 🤗

  370. Brigita

    … ora 20.40 … VANTURICA in cuib, … 🙂

  371. Magdolna

    Behuzodott az eso elol a fioka. Se ascunde de ploaia vinturica.

  372. Gina

    Acum, ora 13, in cuib este o pasare pe care o bazaie mustele sau vad eu muste?

  373. BRIGITA

    … ora 21.40 …VANTURICA din nou la cuib, … a mai fost si la ora 19, atunci am vazut-o eu pana cand a plecat la 19.15 direct din cuib…

  374. Gina

    Oare cand a plecat?

    1. Brigita

      Buna dimineata, … A plecat imediat dupa ce am scris mesajul de la 00.20… nu stiu cand si daca s-a mai intors pe timpul noptii… tot am un dubiu, cum ca ar putea sa fie o puiuta, si nu, mama… 🙂

  375. Brigita

    … ora 00.20 … VANTURICA in cuib… 🙂

  376. Brigita

    … ora 15.23 … Mandretea de VANTUREL este acasa, din nou… ca si la vizita anterioara, si-a facut foarte riguros toaleta, … cu aceasta ocazie ne-a aratat ce penaj frumos are, in coada avand un evantai de toata frumusetea… 🙂 … a plecat,

  377. Brigita

    …ora 05.38 … VANTURELUL in cuib, …

  378. Tenzi

    La 10.47 am avut și eu surpriza plăcută sa-i vad pe amândoi. El era deja de ceva minute bune, isi curățase penajul, a apărut ea și, după câteva priviri, a rămas doar ea în cuib.

  379. Magdolna

    Cind mam intors deja nu era puiul ,era tata in cuib . Amikor visszatertem a camerara nem volt fioka de ott volt apuka a feszek szelen . Tovabbi szep napot .

  380. Magdolna

    Szep napot kivanok mindenkine.11,17 kor kapcsoltam be a vercseket es mi az amit lattam ??Egy fioka tobb mint 9. percig figyeltem hogyan tisztogassa magat . amiota kirepultek nem lattam senkit a feszekben mostanaig . Orommel csodaltam , milyen hamar megnottek . De oket nem gyuruztek meg az iden ?? O zi buna va doresc tuturor . Pina azi nu am vazut puii de cind s, au zburat , dar aztazi aproapo 9 minute am admirat , cum se curata . M, am bucurat foarte mult de acest lucru . Ei adica vinturei nu au fost inelate , inainte de a lua zborul ??

  381. Gina

    La ora 7:37 mai e doar vanturica in cuib.

  382. Gina

    Ce noroc ati avut sa ii mai vedeti pe amandoi.

  383. BRIGITA

    A sosit si VANTURELUL pentru cateva secunde, … superb… de mult nu i-am mai vazut pe amandoi la cuib, …

  384. BRIGITA

    … ora 06.09 … Am surprins din nou VANTURICA in cuib,…

  385. BRIGITA

    A petrecut toata noaptea in cuib, … a plecat la 05.23… dupa lungimea penelor din coada, posibil sa fi fost o puiuta, si nu VANTURICA…

  386. Brigita

    VANTURICA inca este in cuib, … mi se pare cam micuta, oare ar putea sa fie un pui ? … hmm, … 😏

  387. BRIGITA

    … ora 22.17 …De data aceasta, VANTURICA este in cuib,

  388. Brigita

    … ora 18.35 … VANTURELUL a sosit acasa de cateva minute… se toaleteaza sus pe balustrada,… 🙂

  389. BRIGITA

    … ora 18.54 … A plecat din nou,…

  390. BRIGITA

    … ora 18.45 …La 18.20 a zburat din cuib, acum este din nou acasa… VANTURELUL,…

  391. Brigita

    … ora 18.00 … VANTURELUL in cuib … 🙂🤗

  392. Brigita

    … ora 21.50 … VANTURICA in cuib, … 🤗

  393. Brigita

    … ora 20.10 … Se pare ca balconasul a beneficiat de tratament, dezinfectie, dezinsectie, etc., … asa cred, dupa cum arata… totusi, pe timpul noptii, VANTURELUL a fost la cuib timp de cateva ore, … cu siguranta, proprietarul le cunoaste mai bine „programul”, … 😏

  394. Brigita

    …ora 22.45 … Se pare ca a venit randul VANTURELULUI sa petreaca noaptea in cuib, … asa cum am scris mai jos, a fost si pe timpul zilei la cuib, … 🙂

  395. Brigita

    … ora 20.15 … O frumusete de VANTUREL ! … se toaleteaza pe balustrada, … 🙂

  396. Gina

    Hm. la 9:26 și-a luat zborul direct din cuib, fara sa se urce pe pervaz, parca i-a fost frica de ceva. Si imediat a apărut pt 2 sec o alta pe pervaz, care a zburat imediat. Ca si cum doar a verificat ceva.

  397. Gina

    Ora 9:20. O vanturica e in cuib. Nu stiu daca e mama sau o puiuță.

  398. Georgiana

    7:54, vanturica in cuib… oare se odihnește liniștită, sau își așteaptă cu tristețe puișorii sa mai treacă în vizită?? 🙈

  399. Brigita

    … ora 18.10 … VANTURELUL in cuib, … nu stiu de cand, peste un minut a zburat… chiar i-am dus dorul, nu l-am mai vazut de multa vreme… 🙂

  400. Gina

    Buna dimineața. Ieri la 6:44 era o fetiță in cuib.

    1. Brigita

      Ce noroc ati avut, ma bucur… 🙂

  401. BRIGITA

    De ieri am vazut ca balconasul care a tinut loc de cuib a fost curatat, semn ca sezonul 2023- Vanturelul rosu s-a incheiat… probabil ca vantureii vor mai veni la cuib doar in trecere sau poate deloc, cine stie… viata isi urmeaza cursul, … pana anul viitor, aici se trage cortina… S-auzim numai de bine,

  402. Brigita

    … ora 16.50 … Au respectat litera cartii, sa spunem… si totusi, am sperat ca se vor mai intoarce, macar pentru putin timp… si noi ne faceam griji ca nu vor incapea pe balustrada, cum au stat alti pui anii trecuti… curajosi pui, au zburat si dusi au fost, … curajoase vanturici, … 🙂

  403. Gina

    Parca prea devreme si-au luat lumea-n … aripi 🙂

    1. jeno

      Slava domnului !!!Gata cu CIRCUL!!!Au murfit toti!!!

      1. Daniela

        Jeno, ești de toată… JENA…. Rușinică!!!

      2. Judit

        Kedves Jenő! Annyira sajnálom Önt, annyira üres a feje és kopár/sivár a lelke… Ön csak árnyékot tart a Földnek, semmi másra nem jó…

  404. Brigita

    VANTURICA petrece din nou noaptea in cuibusorul ei, oare pentru cata vreme, hmm… 😏

  405. Daniela

    Cuib gol…. Trist dar… plecarea în lume e o bucurie…!!

  406. Brigita

    … ora 22.22 … In seara aceasta, VANTURICA s-a intors mai tarziu acasa, … probabil ca nu peste multa vreme va pleca si ea, … 😏

  407. Daniela

    Au plecat puiuții ei…. Stă singură în cuib….. Așa cum ne pleacă și noua copiii….. și stăm, uneori, și noi singuri…….

  408. Brigita

    … ora 21.17 … Este cineva in cuib, cel mai probabil, VANTURICA… petrece noaptea in cuib, eliberata de responsabilitatea ingrijirii puilor, pentru odihna binemeritata… acum vom avea ocazia sa mai vedem si VANTURELUL pe la cuib, … prin definitie, sunt buni parinti… Sa fie sanatosi si sa aiba viata cat mai lunga ferita de primejdii, … 🙂

  409. Briela

    Domnul să îi ocrotească pe toți, oriunde s-ar afla!

  410. Burger Éva

    Üres a fészek.Jó volt látni őket felnőni.Köszönöm a Milvusz csoportnak ezt a lehetőséget.
    Cuibul e gol.Sa aiba o viata lunga. Multumesc Grupului Milvus.

  411. Brigita

    … ora 06.00 … Cuib gol,… au plecat puiutele sa colinde lumea, … Sa aiba o viata cat mai lunga, … 🙂🙂🙂

  412. Brigita

    … ora 23.20 … I s-a golit „casa”, vanturicii… a ramas singura, i-au plecat „copilasii” de-acasa… Sa fie sanatosi cu totii,

  413. Brigita

    … ora 23.10 … Se pare ca „spectacolul vietii” din acest cuib se apropie de final… in acest moment este sigur ca in cuib se afla VANTURICA… 🙂

  414. Brigita

    … ora 21 35 … Sa spun ca in cuib este VANTURICA ? … eu asa cred, … si mai cred si ca juvenilii au zburat si dusi au fost, … @… din ce-mi aduc aminte din sezonul trecut, daca nu cumva bat campii, cred ca timp de cateva zile au mai trecut putin pe-acasa, dar atat, si-apoi au plecat definitiv… poate-si mai aduce aminte cineva daca asa a fost, in fine…

  415. Brigita

    ora 21.00 … Este posibil ca pasarea din cuib sa fie VANTURICA, ea are pe cap niste semne, … si nu am vazut nici cat este de mare, etc., … vom vedea,

  416. Brigita

    … ora 20.53 … Un pui s-a intors acum , deci, si radarul functioneaza bine, … 🤗

  417. Brigita

    … ora 20.28 … A fost un pui in cuib, putin timp… avand ceva in cioc, ceva ce semana cu o pasare mica, am crezut ca urmeaza sa manance dar, a parasit cuibul tot cu ea in cioc, … hmm,

  418. Brigita

    … ora 19.23 … Si a zburat din nou, … 🙂

  419. Brigita

    … ora 19.22 … Juvenilii nostri nu se mai satura de colindat, dragii de ei… dornici sa cunoasca lumea, … sa speram ca vor gasi drumul inapoi catre casa, ca n-au parasit definitiv cuibul, inca… noi ii asteptam, … @… un pui s-a intors deja, in timp ce scriam, … 🤗🤗🤗

  420. Brigita

    … ora 19.18 … Juvenilii nostri nu se mai satura de colindat, dragii de ei… dornici sa cunoasca lumea, … sa speram ca vor gasi drumul inapoi catre casa, ca n-au parasit definitiv cuibul, inca… noi ii asteptam, … @… un pui s-a intors deja, in timp ce scriam, … 🤗🤗🤗

  421. Brigita

    … ora 17.00 … CUIBUL ESTE GOL !!! … TOTI PUII ZBOARA, … Dragii de ei, a sosit momentul plecarii din cuib… provabil ca in cateva zile
    vor parasi definitiv cuibul, … Sa nu ne intristam, asta inseamna ca sunt niste juvenili sanatosi, gata sa dea piept cu viata… Sa speram ca anul viitor, toti vor fi in viata, gata sa-si formeze propria familie … 🙂🙂🙂

  422. Daniela

    Asa este.. Doi au zburat.. Poate curajoșii…. sau curioșii.. Altul mai așteaptă…. Ce repede au crescut.!!!

  423. Daniela

    Am ratat zborul a doi puiuti

  424. Briela

    12:23 În cadru văd un singur puiuț, oare unde or fi ceilalți doi? A văzut cineva zburând vreun puișor?

  425. Briela

    12:23 În cadru văd un singur puiuț, oare unde or fi ceilalți doi?

  426. Gina

    Daca nu pun un comentariu nu se deschide transmisia. Buna dimineata

    1. Brigita

      … ora 21.38 … Dar nu postati de pe site-ul milvus.ro ?… ce transmisie nu se deschide ? … ma scuzati, … 🙂

  427. Gina

    frumosi si bine ingrijiti.

  428. BRIGITA

    …ora 21.30 …A sosit mancarica, chiar acum… sau ??? … pentru ca nu vad miscare ca si cum mama le-ar da sa manance,… @ … azi au implinit o luna de viata doi pui, maine implineste si cel de-al treilea,… sunt mari de-acum, asa ca nu m-as mira daca cumva primul pui nu zboara deja, sau chiar doi, deocamdata pe rand… litera cartii spune ca sunt capabili sa zboare deja si pot parasi cuibul dupa 27-35 zile de la eclozare… Sanatosi sa fie si sa aiba viata cat mai lunga, … urmarim si ne vom convinge cum stau lucrurile… ce este sigur, este ca toti puii sunt femele,

  429. BRIGITA

    Tot sus este ? … hmm

    1. Briela

      20:30 Vanturica este pe balustrada, puii sunt toți jos, sigur nu era tot ea mai devreme?

      1. Brigita

        … ora 19.12 … Vanturelul de pe balustrada avea codita scurta… VANTURICA-mama are coada lunga… asa am realizat cine este sus… in plus, VANTURICA are corpul mare, mai mare si decat al VANTURELULUI-tata … @ … poate m-am inselat, vom vedea… 🙂

  430. Brigita

    … ora 18.45 … UN PUIUT ESTE SUS PE BALUSTRADA, … PRIMA CURAJOASA ! … 🤗🤗🤗

  431. Magdolna

    Nagyon sokat nottek amoita nem lattam oket !Foarte mult au crescut de cind nu l, em vazut. Azi mine sboara din cuib

  432. Burger Éva

    Sunt foarte frumosi.Comparativ cu berze cresc mult mai repede.
    Nagyon szépek.Sokkal gyorsabban fejlődnek mint a gólyák.

  433. Brigita

    … ora 15.15 … Lasa,lasa, mai e putin si-o sa plecam si noi sa cunoastem lumea… mai stam nitel la fereastra pana ne mai cresc toate penele ca sa putem zbura… deja cuibul nu ne mai ajunge, n-avem loc sa falfaim din aripi… ce-or fi alea care misca pe jos, gandacei, gaze ? … o sa vedem noi, curand… pana una-alta, asteptam sa vina mami cu mancare ca ne e foame, … 🤗🤗🤗

  434. LuciaMaria

    Bună dimineața tuturor !
    Da, în noile hăinuțe seamănă tot mai mult cu mama lor, ici colo câte un puf rătăcit mai amintește de trusoul roz primit la naștere.
    Fascinante sunt pentru mine culorile acestor păsări. De la coaja ouălor în nuanțe de maro, bordo și crem, la rozul puilor , la penajul juvenililor și până la minunatele îmbinări din cele ale adulților.

  435. Brigita

    … ora 20.10 … Masa de seara, … am tras o sperietura, vedeam doar doi pui, off… sunt toti trei puii,… 🤗🤗🤗

  436. BRIGITA

    …ora 17.00 … Si totusi, cred ca avem si un baietel, nu-mi este foarte clar inca dar, asa cred… al doilea in ordinea „sosirii” pe lume…

    1. Tenzi

      Și eu cred ca este și un băiețel.. petele inchise de pe penaj nu se unesc în linii, ca la fetite 🙂

  437. Brigita

    La 16.47 am surprins o tentativa de a se urca pe balustrada a puiului cel mare, cred… Fruntasul este de fapt, FRUNTASA… acum am realizat ca toti puiutii sunt femele, hmm … 🤗🤗🤗

  438. Brigita

    … ora 16.40 … Unul din pui, probabil FRUNTASUL, a pus monopol pe mancare, se infrupta singur, ceilalti stau si se uita… nici macar mama nu are acces, hmm … @ … pana n-am vazut codita mai lunga a mamei, n-am stiut care este VANTURICA, atat de mult s-au schimbat, au crescut sub ochii nostri, … unde au disparut pufoseniile ? … haha, … 🤗🤗🤗

  439. Brigita

    … ora 14.28 … Azi se prezinta bine toti puii, … chiar e placut sa-i privesti in intimitatea cuibului lor… doi isi fac toaleta, al treilea sta tot cu ochii pe fereastra, asa-zis… 🤗🤗🤗

  440. Brigita

    … ora 18.20 … Nu este prima data cand vad acelasi puiut stand retras in coltul din dreapta… ceilalti doi sunt activi, atenti la furnicarul strazii, cum bine spunea dna. BRIELA … mi-ar parea tare rau sa aiba cumva vreo suferinta… sau, poate doar mi s-a parut,… urmarim, … 🤗🤗🤗

  441. Briela

    11.55 Ce frumos au crescut și cum stau ei și privesc furnicarul stăzii!

  442. Brigita

    … ora 16.30 … ” Sefu’ clasei” monitorizeaza traficul strazii, … haha … un mititel sta stingher intr- un colt, celalalt misca si el pe-acolo… desigur, mami si tati sunt la vanatoare, … puii au crescut si au nevoie de mai multa mancare, … si apa, desigur … Sa fie sanatosi cu totii, … 🤗🤗🤗

  443. Brigita

    … ora 16.43 … Puiutii cresc sub ochii nostri, … acum schimba ” hainutele” , posibil sa si priveasca lumea de dincolo de casuta lor, cel putin asa se vede… nu e departe ziua cand ii vom vedea sus pe balustrada … Sa fie sanatosi, … 🤗🤗🤗

    1. knut

      Sa speram ca o sa moara toti!!!

  444. Brigita

    … ora 06.20 … La aceasta ora, servirea mesei este in plina desfasurare… doi pui in stanga, al treilea in dreapta… din cate observ, cred ca se schimba intre ei pe masura ce sunt hraniti, … 🤗🤗🤗

  445. Brigita

    … ora 20.40 … Trece ziua si nu i-am bagat in seama si pe mititei, asadar, sa le uram si lor sa creasca sanatosi si sa aiba o viata lunga, lunga… 🤗🤗🤗

  446. LuciaMaria

    Eu nu am reținut din anii anteriori ca în cuib să fie așa o atmosferă de apatie ca acum. De câte ori privesc, puii sunt lungiți / lățiți , parcă ar fi lipiți de fundul cuibului. Puiul ceva mai vioi calcă pe ceilalți ca să prindă un loc la colț și nici atunci aceștia nu se ridică, doar tresar transmițând vagi semne de nemulțumire. Diferența să vină din faptul că în anii trecuți au fost cinci – șase pui și cuibul era mai aglomerat ?
    O zi frumoasă! Gânduri bune tuturor !

    1. Brigita

      … ora 18.45 … Ati punctat foarte bine, ati spus tot ce era de spus… acum, daca au atata loc, se foiesc mai putin, cu toate ca misuna de colo-colo… cand vor avea mai multa stabilitate pe picioare, sigur vor fi mai activi… numai bine, … 🤗🤗🤗

  447. Briela

    9:40 Somn de frumusețe sau siesta de după masă? 🙂

  448. Gina

    Fii d doar 3 au mai multa mâncărică si cresc mai repede.

  449. Daniela

    Împrăștiați…. Sud, est, vest… Poate le e cald….

  450. Brigita

    … ora 15.45 … Asa este, dna. BRIELA… puiutii cresc de la o zi la alta, acum misuna de colo-colo… incepe sa li se schimbe si penajul, deh, trece timpul… 🙂

  451. Briela

    Ce frumos cresc micuții! Ne-am impacientat noi puțin la început că face Vanturica diferențe între pui, dar uitându-ne acum la ei ne dăm seama i-a crescut frumos.

  452. Daniela

    ASTĂZI 29, MAI… sunt singurei…. Părinții sunt după papica….

  453. Edit

    Jött az anyuka egy egérrel, szétszedte, 5 perc alatt felfalták a fiókák!!oo,25 az óra

  454. BRIGITA

    … ora 02.15 … Nu functioneaza nici o camera la aceasta ora, poate in timpul zilei, …

  455. Daniela

    Liniște.. Liniște.. Stau nemișcați..si puii și mama.. 8,26…

  456. Brigita

    … ora 16.30 … Asteapta mancarica, … sunt singurei, gagalicele… 🤗🤗🤗

  457. Daniela

    Trei pufoși foarte drăgălași….

  458. Magdolna

    20.27 kor a fiokak egyedul vannak .Puii sint singuri .

  459. Gina

    ora 7:46, pufoseniile sunt singurele . Probabil urmează micul dejun.

  460. Briela

    Am fost curioasă să văd cum îi hrănește, mai ales că m-am nimerit exact când venea Vanturica cu un sobolan. Hrănirea a fost cam așa: puiul mai mare de 58 de ori, apoi cel mijlociu de 15 ori, iar cel mare de 10 ori, apoi cel mijlociu de 12 ori și cel mai mic de 2 ori. A urmat iar cel mare de vreo 3-4 ori după care l-a luat somnul, îi cam pica într-o parte capul, era și normal după cât a mâncat, a urmat mijlociul de vreo 12 ori, cel mic de3 12 ori, iar mijlociul de 12 ori și cel mic dfe vreo 10 ori, n-am mai numărat pentru că mă liniștisem deja când am văzut că este și el hrănit. Dacă citesc Jeno și Knuty acest comentariu iar intră în fibrilații. 🤗🤗🤗

    1. Brigita

      … ora 02.50 … HAHAHAHAHAHA … Ce simpatica ati fost, … hahaha … vor intra in fibrilatii Knuty si Jeno … 😂🤣😅

    2. Daniela

      D na BRIELLA, sunteți fenomenala cu număratul inghititurilor….. Asa ceva.. Un adevărat.. ADMIRATOR…!! BRAVO!!

  461. Briela

    !9:42 Vanturica a adus un sobolan.

  462. Brigita

    … ora 15.45 … Vanturica este plecata din nou, s-aduca de-ale gurii, puii cresc si au nevoie de mai multa hrana, etc., … puiutii stau cumintei in coltul stang… 🤗🤗🤗

  463. Briela

    12:45
    Vanturica a plecat și puișorii se tot mișcă de colo-colo, dar tot în colț rămân.

  464. Brigita

    … ora 02.35 … Vanturica ocroteste puii, puii sunt la adapost, tot in partea stanga… 🤗🤗🤗

  465. Magdolna

    De data aceasta il hraneste pe toti trei , unul cite unul cu 6,7 ingitituri Most egyenkent 6 ,7 falattal eteti oket 18 o21 p

    1. Brigita

      Multumim, dna. Magdolna… acum, la ora 00.15, puii stau gramada in coltul stang, vanturica in partea dreapta… hmm,… 🤗🤗🤗

  466. knuty

    Apa,aerul si fraierul(prostul)sunt veci!!!!

  467. Brigita

    … ora 23.33 … la aceasta ora am fost martora la scena in care vanturica s-a dus la puiul din stanga si l-a tras sub ea… cu aceasta ocazie, i-am mai iertat din derapaje… nu stiu insa, de ce s-a indepartat puiul de frati si de mama, si cata vreme a stat acolo … sa speram ca n-a racit, dat fiind ca n-a stat sub protectia mamei, …

  468. Georgiana

    21:59. unul dintre puișori sta singur in colțul din stânga… iar vanturica cu ceilalți în colțul din dreapta…

  469. jeno

    Speram ca mor toti!!!

  470. Tenzi

    Ora 16.10, gustarica- au mancat toti 3.

  471. Tenzi

    Ca sa ne mai linisteasca temerile ca nu vor avea loc pe marginea balconasului, providenta a facut sa iasa doar 3 pui. Sa speram ca pentru ei totul va fi bine 🙂

    1. Brigita

      … ora 23.30 … Nu sunteti singura care ganditi asa, mai zilele trecute mi-a trecut prin minte ideea aceasta, … sa speram ca toti trei isi vor lua zborul din „casa parinteasca” atunci cand o veni timpul, … 🤗🤗🤗

  472. BRIGITA

    … ora 10.20 …Se mananca din nou… cred ca Amaratul a prins si el o bucata mare, macar atat,… Fruntasul se catara pe frati, pur si simplu, ca sa ajunga la hrana, hmm…

  473. Brigita

    … ora 07.50 … Le da mancare, … nu ma pot uita, sa vad iar cum hraneste cel mult doi pui, al treilea sta pe burtica, mai intinde si el ciocul dar, ….. mda, doi pui mananca,… si totusi, puiul acela nu traieste cu aer, … iar eu, nu pot urmari 24 din 24… sa le fie bine,

  474. BRIGITA

    … ora 18.40 …Tare frumusei mai sunt, pufoseniile… sper sa fie hraniti toti trei, n-am mai prins masa, sa pot vedea, …

  475. Daniela

    Ciudata mama…. Pe al treilea nu îl vede…. Îmi e mila de el….!!

  476. Magdolna

    Anyuka eszik a kicsiknek nem ad semmit . Lehet hogy mar ettek ?? Mama ciupeste puii, nu , s.ar putea ca ei a u mincat ? sau D.na Brigita are dreptate ca nu e mama din anul trecut???

  477. Brigita

    … ora 07.00 … Aproape imi vine a spune ca nu e aceeasi vanturica de anul trecut, … hraneste doar un pui, mai scapa cate ceva si celui de-al doilea, iar celalalt care sta tot in spate, nu prinde nimic…. s-a intins si el cat a putut peste fratii lui dar, eu n-am vazut sa inghita ceva… iar vanturica, cu datoria indeplinita, s-a asezat deasupra lor, … gata cu masa… ( anul trecut chiar am admirat-o, hranea pe rand fiecare puisor, fara sa omita vreunul, in mod egal, si a avut cinci sau sase pui, nu doar trei ca acum ) … @ … obs.- nu am prins inceputul mesei, … 🤔

  478. BRIGITA

    … ora 17.40 … se serveste masa doar de catre doi pui, Fruntasul si Luptatorul… al treilea este prea slabit si nici macar nu se poate ridica… vrea, dar nu poate… @ … hai ca s-a ridicat dar, nu stiu daca a ajuns la mancare, este in continuare pe randul din spate, … greu de privit pentru mine,… daca incerc sa fiu mai „nepasatoare”, tot eu ma simt vinovata, … mai bine nu mai privesc, …@ … a ajuns si Amaratul in fata dar, iar e neputincios, iar parca se lasa pagubas, off, off … Fruntasul nu iarta nimic, mananca intr-una… @… exact ca si in viata noastra, cine indrazneste, reuseste, cine nu, sta si se uita, sau, … conteaza si cu ce fire esti inzestrat de la Mama Natura, ca sa spun asa… asa si in lumea lor, a necuvantatoarelor, lupta este pe viata si pe moarte, … @ … tot „batand campii” , VANTURICA s-a asezat din nou pe ei… cred ca cele doua ousoare asa vor ramane, pacat… macar de i-ar creste pe acestia trei pui, ce sa spun si eu,… Sa le fie bine,…

  479. Gina

    ora 9:50. Vanturica hraneste puii. Doi sunt cu data cadre ea. Al treile cu soatele si nu a primit nimic. Si din cei doi doar unul a primit mancare. La 9:53 vine vanturelul cu un soricel, cred, pe care vanturica il ia si
    il depoziteaza, apoi se aseaza pe cele doua oua si pui.

  480. Tenzi

    Ora 7.40, tot 3 pufosi. A prins si mezinul loc în fața la micul dejun 🙂

    1. Brigita

      Ma bucur, … n-am prins masa… 🙂

  481. Brigita

    … ora 21.18 … HOPA ! … se vede o gaurica ? … nu sunt sigura, e deja intuneric… cred ca da ? … hmm,

  482. Brigita

    ora 17.45 … E foiala mare dedesubt, … @ … ousorul decolorat cred ca este dat deoparte, de se vede… la un moment dat, se vedea si celalalt, nu stiu daca il mai cloceste, posibil ca nu, vom vedea… 🤗🤗🤗

  483. Brigita

    … ora 17.25 … La 17.10 au primit mancare,… cat am privit, mititelul nu ajungea la mancare, unul a mancat mult, al doilea mai apuca si el, … n-am privit pana la final, atat am vazut… 🤔

  484. Brigita

    … ora 17.00 … Oare sa ramana doar cu trei pui ? … din 16 mai nu s-a mai intamplat nimic, … adevarat este si faptul ca azi i-am vazut doar dimineata la ora 06.00, asa ca n-am habar daca s-au inmultit sau nu, … oricum, sanatosi sa fie… 🤗🤗🤗

    1. Brigita

      … ora 16.25 … Daa, la acea ora toti mancau, … 🙂

  485. Brigita

    … ora 06.05 … MIC DEJUN ! … 🤗🤗🤗

  486. Brigita

    … ora 19.00 … Aceeasi situatie, doi pui hapaie, celalalt nu ajunge la mancare, ar vrea dar, nu stie cum sa ajunga si el pe randul din fata, etc… nu pot sa mai privesc,…

  487. Brigita

    … ora 17.32 … nu se mai intampla nimic, s-a incheiat masa … acum s-a asezat pe ei, … mi-a lasat un gust amar ce am vazut, mai ales ca sunt si data peste cap de ceea ce s-a petrecut la SARRALBE… m-asteptam, ne asteptam la acel final dramatic insa, asta nu inseamna ca doare mai putin. Atat.

  488. Brigita

    La 17.20 puii primesc mancare… nu-mi place ce vad, VANTURICA hraneste doi pui, parca al treilea pui n-ar exista, hmm … stiam din alti ani, din ce am vazut, ca-i hraneste pe rand, in mod egal… nici nu se mai chinuie saracutul, sa ajunga la mancare… inchid postarea, sa pot urmari mai departe ce se intampla, … 🤔

  489. Edit

    Apuka hozott egy egeret, Az anyuka gondosan osztogatja, három kicsi csöröcskébe!!Még van 2 tojás 19,o5 óra

  490. Cristina

    Ora 9.18, 3 pufusori cu cioculetele cersind papica. Mamica ii hraneste 🙂

    1. Horațiu

      14,58: trei pui pufoși, două ouă și vânturelul la serviciu!

  491. Gina

    La ora 6:25 doua mogaldete pufoase primesc mancarica.

  492. Brigita

    … ora 18.15 … S-a pierdut ce scrisesem, hmm… VANTURICA a fost plecata si asa am avut ocazia sa vad cele doua pufosenii, … ce frumuseti stralucitor de curate !!! … niste jucarii, … Sanatosi sa fie cu totii ! … 🤗🤗 … @ … apropos, pe VANTUREL l-a mai vazut cineva ? …

  493. Brigita

    ERATA – Scuzati, … multumiri … sub influenta emotiei, n-am mai verificat cum am scris, … 🙂

  494. Brigita

    … ora 15.40 … Asta da, veste … Mulrumiri celor care au fost pe faza, si care ne-au dat vestea cea buna… @ … in sfarsit, „s-a spart gheata” si aici… Sa le/ne traiasca !… ( vorba dnei. GINA) … Sa fie sanatosi cu totii, … 🤗🤗

  495. LuciaMaria

    Oameni dragi, avem doi pui deja. Ora 10.29

  496. Horațiu

    8,57 Am văzut un pui!

  497. Cristina

    Avem un puisor, uraaa! La 8.58, mamica s-a rearanjat pe oute si am vazut cojile unui ou si o mogaldeata miscand timid. De aceea cred ca statea mai ridicata de pe oua si cu aripile putin departate.

  498. Magdolna

    Biztos megvan az elso fioka , mert anyuka egy fel tojashejjel bajlodott 8.50 kor

  499. Gina

    Pe la ora 6 vanturica clocea.

  500. Brigita

    … ora 20.35 … Dat fiind ca VANTURELUL n-a venit s-o inlocuiasca, a fost nevoita sa lase ousoarele singure, … a fost plecata sapte minute, de la 20.17 la 20.24… nici urma de vreo spartura, crapatura in vreun ou… singura diferenta care nu-i de-acum, este ca un ousor este mai decolorat decat celelalte… nu stiu daca asta inseamna ceva, si ce anume… 🤔

  501. virgil

    Sa facut schimbul la clocit !!

  502. virgil

    18.16 a plecat din cuib inca nici un pui !!

  503. Horațiu

    8,54-8,58, ouăle au fost singurele, cvasi intacte: parcă două dintre ele erau crăpate. Apoi a venit vanturica și… gata.

  504. Gina

    La ora 8:12 vanturica si-a schimbat pozitia dar nu mi-a aratat ousoarele.

  505. Gina

    D-na Brigita, anul trecut primul pui a eclozat la 35 de zile dupa Ce a fost depus primul ou. Azi e a 36-a zi.

  506. Brigita

    La 16.18 s-a ridicat de pe ousoare si a facut din nou, ce a descris dna. LuciaMaria mai jos, apoi s-a asezat din nou pentru clocit… @ … cred ca am vazut din nou o gaurica intr-un ousor, … vom vedea,… 🙂🙂🙂🙂🙂

  507. Brigita

    AZI este ziua 35 … termenul este depasit deja cu patru zile, asa incat ne putem astepta din moment in moment la evenimente fericite, … sa fie sanatosi, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  508. Tenzi

    La 9.30 outele sunt încă întregi. A stat taticul foarte mult pe ele fata de alte dati 🙂

  509. Gina

    A cam venit momentul.

  510. Georgiana

    19:49, schimb de tura… a plecat viitoarea mămică și a venit viitorul tătic… toate ouăle întregi…

  511. Brigita

    … ora 19.45 … Sper, CRED, ca la noapte sau maine pe timpul zilei, vom vedea prima pufosenie… poate ca se repeta tiparul de anul trecut, chiar sunt curioasa… 🙂

  512. LuciaMaria

    La ora 6:41 tot la fel sunt ouăle. Vânturica începe să ciugulească de pe jos la început stând pe ouă, pe urmă este nevoită să se ridice de parcă brusc această activitate a devenit mai importantă. Ciugulește cu mișcări ușor spastice până ajunge în colțul cuibului, apoi se reîntoarce la ouă. Am mai văzut – o și altă dată comportandu- se la fel dar doar anul acesta.

  513. Brigita

    … ora 06.00 … SCHIMB DE TURA – la 05.58 a plecat VANTURICA, la 05.59 a sosit VANTURELUL … NO COMENT … @ … cele cinci ousoare sunt intregi, … 🙂

  514. Brigita

    La 17.12 – cu o secunda inainte de a sosi VANTURICA si a se aseza pe cele cinci ousoare, cred ca am vazut ceva ce semana cu o gaurica intr-un out, … vom vedea, … 😏

  515. Brigita

    … ora 14. 47 … Chiar sa nu fie nici o pufosenie, dedesubt ? … hmm, azi este ziua 33 ! … deja s-a intrat in prelungiri ? … la carte scrie ca, clocirea ar dura 27 – 31 zile … vom vedea, daca reusim… 🤔

  516. jeno

    A venit tata si mancat ouale!!!GATA CU CIRCUL fara bani!

    1. Brigita

      MARI SI MULTE FRUSTRARI AVETI, … DRUM BUN !

  517. Maria

    20: 10 a venit tata, a plecat mama vanturica pentru doua minute a revenit, si a plecat tata. Ouale sunt intregi !

  518. Brigita

    … ora 13.02 – cred ca m-am inselat, deoarece nu se vede nici o coaja de ou… asteptam, … 😏

  519. Brigita

    … ora 12.40 … VANTURICA tine aripile altfel, mai deschise… posibil sa fie vreo pufosenie dedesubt, … poate ma insel, vom vedea… 😏

  520. jeno

    S-au putrezit ouale!!!!

  521. Brigita

    ZIUA 31 !!! … 🙂🙂🙂🙂🙂

  522. LuciaMaria

    La ora 20 :08 am văzut cele cinci ouă. Mama s – a întors la cuib, tatăl a plecat.
    Vă doresc o seară bună tuturor.

  523. Brigita

    Ziua 30 … 🙂

  524. Gina

    Da, d-na Brigitta, pe 7 mai a fost ziua 29.

    1. Brigita

      Va multumesc, dna. GINA … 🙂

  525. Brigita

    … ora 20.45 … PENTRU DNA. GINA, (sau cine mai stie sa calculeze corect) … azi este ziua 29, sau ? … va multumesc, 🙂

  526. Gina

    7:27. Tata vanturel a datorie.

  527. Brigita

    … ora 21.00 .. Ousoarele sunt intregi, inca… 🙂

  528. jeno

    Multi PROSTI/PROASTE sunt pe Pamantul asta!!!!

    1. Briela

      Vă rugăm să fiți mai explicit/explicită și să încercați să ne spuneți ce ați dorit să transmiteți prin acest comentariu.

      1. Brigita

        Dna. BRIELA – Raspunsul meu era pt. JENO !!! … a fost postat GRESIT, … totusi, … mii de scuze … 🙂

    2. Brigita

      … ora 16.43 … La 16.25 s-facut schimbul de tura, a venit VANTURELUL, a plecat VANTURICA … in acest moment, tot VANTURELUL este, … multumit/multumita ? … hmm, … 🤔

    3. Brigita

      Mesajul de la ora 16.43 este pentru dvs. … din cauze independente de vointa mea, a fost postat aiurea.

  529. jeno

    Multi PROSTI/PROASTE sunt pe Pamantul asta…

  530. Briela

    La ora 9:56 oușoarele erau singurele. Oare este ok?

  531. Brigita

    … ❤🧡💛💚💙💖💜 … ZIUA 24 … Se apropie si aici sorocul … Clocirea dureaza 27-31 zile … Primul ousor a fost depus in 9 aprilie … Vineri 5 mai este ZIUA 27 … asadar, incepand de vineri, vom incerca sa fim mai atenti si aici, poate surprindem momentul aparitiei primei pufosenii… @ … mi-am reimprospatat putin cunostintele, incepusem sa incurc berze cu vanturei, etc., … S-auzim numai de bine, … ❤🧡💛💚💙💖💜

  532. Gina

    Multumesc, d-na Brigita. N-am avut rabdare sa caut.

    1. Brigita

      … ora 20.30 … Cu placere, dna. GINA … Eu am tinut minte vorbele dvs., … pe site, la remember 2022, scrie 11 aprilie, diferenta fiind de doua zile, 9 aprilie anul acesta… 🙂

  533. Brigita

    … ora 16.50 … De cel putin douazeci de minute, VANTURICA este din nou in cuib cu ousoarele ei, …

  534. Brigita

    … ora 14.48 … Cat am raspuns dnei. GINA, s-a facut schimb de tura, acum este VANTURELUL responsabil cu clocitul ousoarelor, … 🤗

  535. Brigita

    … ora 14.45 … Pentru dna. GINA – Primul out a aparut pe 9 aprilie, chiar dvs. ati spus atunci ca anul trecut a aparut primul ousor pe 11 aprilie, … 🙂

  536. Gina

    La 8:07 a venit vanturica si au facut schimb de tura.

  537. Magdolna

    Megjott anyuka es apuka elment . A venit mama si tata a plecat . O zi buna va doresc tuturor.

  538. Gina

    Ora 8:04 Vanturelul e la datorie.

  539. Gina

    Buna dimineata. Nu mai tin minte cand a aparut primul ou.

  540. Brigita

    … ora 21.40 … Va multumim, MILVUS… Sincer, ne-a fost dor sa-i revedem… multumim, … 🙂

  541. knuty

    GATA CU CIRCUL!!!

  542. LuciaMaria

    Ora 13:34 A plecat vânturica dar a preluat, ca la ștafetă, tatăl. Cinci ouă sunt.
    O zi frumoasă tuturor privitorilor acestei frumoase familii !

  543. Gina

    Buna dimineata Si o zi frumoasa tuturor.

    1. Brigita

      … ora 15.45 … Asa sa fie, dna. GINA … multumim, asemenea si pentru dvs., … 🙂

  544. Brigita

    … ora 18.50 … La 18.46 a sosit VANTURELUL, ousoarele fiind singurele … 😏

  545. Brigita

    La 15.45 s-a facut schimbul de tura… acum cloceste VANTURELUL … cinci oute sunt, asadar, speram la cinci puisori, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  546. Daniela

    Voi lipsi o vreme.. Sper sa ma reantorc odată cu.. Puii!

    1. Brigita

      .. ora 22.12 … V-asteptam sa reveniti, sa ne bucuram impreuna de cum vor creste puisorii, … 🙂

    2. Gina

      Sa ne revedem cu bine. Si cat mai curand.

  547. Georgiana

    8:21… vânturelul la datorie.

  548. Brigita

    … ora 21.58 … Se pare ca n-a vazut nimeni daca vanturica a mai facut vreun out, … 😏

  549. Brigita

    … ora 10.14 … VANTURICA a venit la timp pentru schimbul de tura… poate si pentru un ultim out, … 🙂

  550. Brigita

    … ora 10.10 … Si la aceasta ora, tot VANTURELUL este cu outele… sunt curioasa, exista deja al saselea ou, sau apare tot dupa ora 11.00 ? … poate ne lamurim, … 🙂

  551. Gina

    Ora 6:39 real e vânturelul pe oua.

  552. Brigita

    … ora 13.48 … Sa urmarim daca maine apare si al saselea out sau raman la cinci… 🤗

  553. Gina

    Avem 5? Bravo micuților.

  554. Daniela

    Stă pe ouă…. Ce imagine frumoasă!!

  555. Brigita

    … ora 16.45 … Christos a inviat ! … Daa, am vazut si eu schimbul de tura de la 16.15, … si cele cinci ousoare… @ … cel de-al patrulea ou, tot dupa ora 11 a aparut, cele de dinaintea lui, nu stiu… Sa fie sanatosi si parintii si puisorii lor, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  556. Maria

    La schimbul de tura am vazut cele 5 oua. A venit mama si a plecat tata

  557. Maria

    16: 15 avem 5 oua

  558. Maria

    in jurul orei 11 au fost tot 4 oua

  559. Brigita

    … ora 16.05 … Tot VANTURELUL este cu ousoarele, … tot patru sau cinci ? … 🙂

  560. Magdolna

    Szep napot mindenkine. Ugy latom apoka kotol . Cred ca tata sta pe ou.

    1. Brigita

      … ora 12.18 … Asa este, … si acum VANTURELUL este in cuib cu ousoarele… inca n-am reusit sa vad daca a mai aparut cumva vreun out,

  561. Edit

    La ora 22,1o a venit vinturica!!

  562. Edit

    Négy tojás , nem örzi senki!! 21,4ö az idö

  563. Edit

    Négy tojás a fészekbe, nem örzi senki

  564. Gina

    La noapte vom mai avea un oușor?

    1. Brigita

      … ora 14.26 … Vanturica este la datorie… posibil la noapte sau poate chiar maine… mie nu-mi este clar inca, cand a facut ea ousoarele, noaptea sau ziua… inclin mai mult spre noapte, … vom vedea … 🙂

  565. Brigita

    … ora 21.18 … Adevarat, dna. MARIA … 🙂🙂🙂🙂 oute singurele, frumos aliniate, si la aceasta ora, … vanturica este in grafic, haha

  566. Maria

    19:18 cuibul este gol, se vad 4 oua!

  567. Brigita

    … ora 23.00 … Asteptam al patrulea out, nu-i asa ? … sa fie cu sanatate, … 🙂

  568. Brigita

    La 11.36 s-a schimbat garda, … ce draguti au fost, unul a venit, celalalt a plecat… 🙂🙂🙂

  569. Brigita

    … ora 11.33 … De straja este VANTURELUL… e pe oute, … 🙂🙂🙂

  570. LuciaMaria

    Ora 18:05 Sunt bucuroasă să vă spun că am văzut al treilea ou. Vânturica este plecată. O seară frumoasă tuturor !

    1. Brigita

      … ora 21.50 … Multumim, asemenea… si noi am vazut de la ora 16 al treilea ousor, … 🙂🙂🙂

  571. Brigita

    … ora 16.20 … A venit vanturica la outele ei, … 🙂🙂🙂

  572. Brigita

    … ora 16.00 … A fost si vanturelul pe-acasa sa pazeasca outele, cele trei oute !!! … 🙂🙂🙂

  573. Gina

    Oare vor fi tot 6 ca in anii trecuți?

    1. Brigita

      … ora 16.05 … Vom vedea, dna. GINA … poate tot in functie de cata hrana gasesc, poate si in functie de noua configuratie a cuibului, vom vedea cum vor gandi… 🙂

  574. Daniela

    Sa fie cu noroc…. Doi puiuți….!!!

  575. Briela

    Ura!!!!!!!!!! 21:29 – avem două oușoare. 🙂🙂🙂

  576. Magdolna

    Ebben a pilanatban 19.50.kor apuka feszekben a ket tojas a sarokban es megjott anyuci es elrepot apu. Au facut scimb Oule sint in acolti.

  577. Tenzi

    19.35- 2 oute singurele..

  578. Brigita

    … ora 18.27 … A sosit si vanturica acasa, … la 18.22 , pentru o fractiune de secunda, vanturelul a aruncat o privire sa vada daca oul este in regula si a zburat imediat, … 🙂

  579. Georgiana

    Ce s-a întâmplat cu oul?? E foarte maro… Sau e altceva acolo??

    1. Georgiana

      ora 13:27, cuibul gol și cu oul maro… Ce e acolo??

    2. Brigita

      … ora 18.23 … Aceea este culoarea normala a outelor, … 🙂

  580. Brigita

    … ora 08.27 … Vanturica e acasa, pe out… 🙂

  581. Gina

    Anul trecut, pe 11 aprilie. Anul asta pe 9. Devi cam tot pe-acolo.

  582. LuciaMaria

    La 5:24 văd și eu oul. Părintii nu sunt acasă.

  583. Georgiana

    22:04… oul singur in cuib…

  584. Magdolna

    Egy tojast latok a feszekben . Este un ou in cuib . 20.20 kor

  585. Brigita

    … ora 17.20 … Avem si vanturica, AVEM SI PRIMUL OUT !!! … 🙂😀🤗

  586. Brigita

    … ora 14.53 … Acum nu e nimeni acasa, poate mai tarziu, pentru ca mai apoi sa plece din nou ” in oras”… ma refer la vanturica, el e „pasare rara”, …

  587. Daniela

    7,03..și-a luat zborul din cuib…

  588. Briela

    6:58. Ce imagine frumoasă, amândoi sunt în cuib.

    1. Brigita

      … ora 14.47 … Va invidiez, 🙂 … eu nu i-am mai vazut de ceva vreme pe amandoi in cuib, …

  589. Gina

    Ora 8:17. A fost după micul dejun. Acum e in cuib, mănâncă.

  590. Brigita

    … ora 06 08 … Ce spuneam mai devreme, deja ne-a obisnuit cu fuga ei de acasa, noaptea .. nu-i, … 😏

  591. Brigita

    … 00.33 … Acum vanturica este in cuib, mai tarziu, nu se stie… 😏

  592. Daniela

    8,14..vanturica în cuib… Sta cuminte în colt și atipeste…. O fi ceva ouț?

    1. LuciaMaria

      ora 10.16 A plecat vânturica, nu se vede
      niciun ou, cuibul e gol.

  593. Brigita

    … ora 23.20 … Noaptea nu prea sta pe-acasa, posibil sa fie la vanatoare, … 😏

  594. Daniela

    Oare pe unde umblă pe frigul ăsta?

  595. Brigita

    … ora 15.10 … Vanturica este in cuib… ma tot uit la ea, are pe cap niste semne, probabil de la incaierari cu alti vanturei, etc…

  596. Brigita

    … ora 12.10 … De la CARPINIS, vreo veste, ceva, stie cineva ? …

    1. Briela

      Din păcate, nu se mai vede nimic, totul este în ceață, probabil este camera aburită.

      1. Brigita

        … ora 15.15 … Multumesc, dna. BRIELA… daa, nu se mai vedea nimic, probabil inghetase… ninsese viscolit, etc… banuiesc, …

  597. Brigita

    … ora 12.05 … Cred ca n-a fost cuminte, vanturica, de sta la coltul de rusine, … glumesc,… @ … vreme urata peste tot, deh, primavara capricioasa,

  598. Gina

    Ora 6:06. Am eu pb cu netul? Ca asa e a treia camera care nu merge.

    1. Briela

      Nu aveți dumneavoastră nicio problemă, , este o problemă cu toate cele trei camere ale celor de la Milvus.

  599. Brigita

    … ora 02.18 … Nu-i acasa, … 😉

  600. Brigita

    … ora 19.57 … VANTURICA e acasa, … 🙂

  601. Daniela

    Sta prea mult acasă.. Se pregătește de ceva?

    1. Brigita

      … ora 12.02 … Asa spuneam si eu, insa, noaptea , aproape niciodata nu este acasa… probabil ca se apropie si momentul depunerii primului ousor… vom vedea,… 🙂

  602. Brigita

    … ora 05.40 … la RACARI – EMIL si …. EMILIA !!! … 🙂🙂

  603. Brigita

    … ora 05.38 … la CARPINIS nu mai este ousorul, a fost aruncat din cuib !!! … 😕😥🤔

  604. Brigita

    … ora 00.23 … CARPINIS – PRIMUL OUSOR !!! … 🙂☺😊 … la ora 23.10, cred… webcam-ul tocmai atunci dadea rateuri si nu sunt sigura ca am vazut bine, …

  605. Brigita

    … ora 18.46 … VANTURICA este acasa, … 🙂

  606. Vera

    Duminica ora 13,19… vanturel la cuib…

    1. Brigita

      … ora 18.50 … Femela sau masculul ? … Buna seara,… 🙂

  607. Brigita

    … ora 21.20 … Domnita este acasa, inca… spun inca, pentru ca s-a mai intamplat sa fuga de-acasa pe timpul noptii, noi crezand ca o sa stea cuminte in cuib, … 😏🙂

  608. Brigita

    … ora 13.58 … Observam faptul ca, in ultimele zile, petrece mai mult timp pe-acasa… Vanturica, la domiciliul conjugal, … 😏😏

  609. Brigita

    … ora 12.35 … CE FRUMUSETE, … AMANDOI VANTUREII … IAR EA, E PARCA PE LOCUL UNDE DEPUNE OUSOARELE, DE OBICEI …🙂🙂

  610. Gina

    Anul trecut, primul ou a aparut pe 11 aprilie.

    1. Brigita

      … ora 22.55 … Aveti dreptate, … 🙂

  611. Brigita

    … ora 01.35 … Vanturica este in cuib, vanturelul umbla creanga… sa ma scuze, e la vanatoare… 🙂

  612. Brigita

    … ora 21.40 … Deocamdata, vanturica sta cuminte in cuib, … 🙂

  613. Edit

    A nöstény már rég itt van a fészekbe

  614. Tenzi

    wooow, ce batalie a fost intre 2 masculi…am prins cand era deja inceputa lupta. era si ea langa ei intr-un colt, dar cand a putut sa se strecoare, a fugit. domnita e la mare cautare, se pare 😉

    1. Brigita

      … ora 19.20 … Si cuibul si o viitoare partenera, … hmm,… 🤔

  615. Gina

    Ora 8:12 vanturica e in cuib.

  616. Brigita

    … ora 01.15 … Vanturica nu este in cuib, deci, sigur nu a depus inca nici un ousor… urmeaza,… sanatosi sa fie, … 🙂

  617. Daniela

    … Se pare ca zboară mai greu… De ce oare???

    1. Brigita

      … ora 16.20 … Zboara, totusi … deci, zboara… nu cred ca e vreo problema, se curata, etc… acum e probabil la vanatoare, etc… 🙂

  618. Brigita

    … ora 15.32 … Draga de ea, e acasa, se toaleteaza, … e timpul sa apara si primul ousor, asteptam … 🙂

  619. Brigita

    … ora 20.50 … VANTURICA noastra e acasa, … 🙂

  620. Daniela

    19, 56..vânturica în cuib.. Se uită după masculul ei….. Vin ele și ouț ele… Răbdare sa avem……!!!!!

  621. Brigita

    … ora 08.57 …Este in cuib, mititica…🙂

  622. Brigita

    … ora 03.41 … VANTURICA petrece noaptea in cuib, … semn ca se apropie momentul depunerii primului ousor ? … 🙂

    1. Daniela

      … Și eu cred asta… Se apropie oulețele……

  623. Brigita

    … ora 22.12 … VANTURICA petrece noaptea in cuib, … 🙂

  624. Daniela

    15,53…este ora mesei… Poftă bună.!!!

  625. Brigita

    … ora 13.10 … S-a deschis RACARI ! … 🙂🙂🙂 … insa nu e LIVE … ora camerei respective este 11.54 … ruleaza acelasi numar de secunde … 🤔🤔

  626. Brigita

    … ora 12 .44 … Din nou este acasa vanturica, … 🙂

  627. Brigita

    … ora 12.26 … Doar ce si-a luat zborul, razboinica, draga de ea, … cu pretul vietii isi apara puii si cuibul, … 🙂

  628. Brigita

    …ora 12.00 … VANTURICA este in cuib … sa speram ca este bine, … 🙂

  629. Brigita

    … 01.09 … Si-a aparat casuta, draga de ea… nu ma satur s-o privesc, cu respect … o luptatoare, … 🙂

  630. Brigita

    … ora 0058 … VANTURICA este in cuib, … 🙂

  631. Brigita

    … ora 22.05 … Chiar azi cand am „vizitat” cuibul doar dimineata, chiar azi sa se intample asa ceva… mai bine totusi ca n-am vazut scena, saracutii … lupta pentru cuib, e perioada cuibaritului, deh … viata grea mai au si ele, … ☹☹

    1. Georgiana

      eu sper totuși că cea care a câștigat a fost vanturica noastră!! am făcut niște print screen-uri… dar sincer sunt cam greu de văzut…

      1. Brigita

        … ora 00.55 … Oh, dna. GEORGIANA… imi dau seama ca sunt imagini horror… sa speram ca vanturica noastra este bine si apta pentru perioada care urmeaza, … inteleg ca s-au luptat doua femele, asa-i ? … S-auzim numai de bine,… 🙂

        1. Georgiana

          Da… 2 femele au fost… sper sa nu fie accidentată rău.. și să fie vanturica noastră..

  632. Georgiana

    14.09 cea care a câștigat pare destul de avariata… sta cu aripile deschise și pare că șchioapătă..

  633. Georgiana

    14.05 vaaai… bătaie mare in cuib între 2 vanturici

  634. Daniela

    12,35..vânturica în cuib… Ce frumoasă este.. Și cuminte….

  635. Brigita

    … ora 20.33 … VANTURICA e acasa, … 🙂

  636. Brigita

    … ora 08.57 … VANTURICA s-a intors acasa, … 🙂

  637. Brigita

    … ora 16.24 … Domnita este acasa, …🙂

  638. Burger Éva

    SZEBB FÉSZKET KÉSZÍTETT A MILVUS CSAPAT A VÉRCSÉKNEK.
    KÖSZÖNKÜK A BEVÜKBEN-

    1. Brigita

      … ora 23.17 … Nu cred, … acasa nu e nimeni…

  639. Brigita

    … ora 18.10 … Acum e doar frumusica in cuib… daca vanturelul i-a adus mancare, posibil sa se apropie momentul in care vanturica sa faca primul ousor, … ERA … Acum a venit vanturelul si n-a gasit-o acasa, … haha… 🙂🙂

  640. Maria

    17:50, amandoi vantureii in cuib, el avea un soricel in cioc!

  641. Brigita

    … ora 12.24 … 🙂🙂 … In timpul celor cateva secunde in care am citit mesajele noi, in cuib au venit ambii vanturei… NICIODATA NU AM AVUT NOROCUL SA-I VAD PE AMANDOI IN CUIB… 🙂🙂 … @ … acum mai este doar VANTURICA,

  642. Burger Éva

    Még nem láttam a tojásokat de szurkolol,hogy minék több legyen.
    Inca nu am vazut oule ,sper sa fie atat de mult ca anul trecut.

  643. Brigita

    … ora 04.19 … SARRALBE – in prima jumatate a noptii, a aparut cel de-al doilea ousor.. 🙂🙂

  644. Brigita

    … ora 04.16 … VANTUREII se mai „distreaza” cat mai pot, … cand vor aparea ousoarele si mai apoi, „copilasii”, gata cu „plimbarile”… 🙂

  645. Brigita

    … A zburat la ora 16.21 … intamplator, sub privirile mele … 🙂

  646. Brigita

    … ora 16.08 … Tot in cuib suntem, nu stiu daca a mai fost plecata intre timp… frumusica, … 🙂

  647. Brigita

    … ora 13.53 … VANTURICA este in cuib… 🙂

  648. Magdolna

    Szep nepot mindenkinek . apuka ben t van a feszek szelen. Ziua buna va doresc tuturor, stapinul pe marginea cuibului.

  649. Daniela

    Când îl văd pe margine… Parcă stă să cadă…..

  650. Brigita

    … ora 10.41 … Am scris prostii ref. la CARPINIS – NU functioneaza webcam-ul, m-am inselat, secventele sunt din 20 martie, etc… 🤔

  651. Georgiana

    10:45, ora camerei… stăpânul casei la balcon…

  652. Magdolna

    Szep jo reggelt Apuka a feszekben. O zi buna va doresc Vunturelul in cuib.

  653. Brigita

    … ora 04.47 … functioneaza webcam-ul la CARPINIS, barzuca este in cuib… tot singura,

  654. Magdolna

    Vercse a feszekben , bizos varja aparjat . Vinturel in cuib .

  655. Brigita

    … ora 16.55 … VANTURELUL a fost putin la cuib, putin… 🙂

  656. Brigita

    … ora 14.58 … VANTURICA in cuib, doar ce a aterizat… 🙂

  657. Brigita

    … ora 14.52 … Va multumim, dna. MAGDOLNA… Asa sa fie, … Sa ne bucuram de tot ce ne ofera natura mai frumos,… 🙂

  658. Magdolna

    Szep napot mindekinek . Most latom belulrol a feszket , hogy el van valasztva ker lappal , gondolom ,hogy azert hogy ne fujja okat annyira a szel . Szep napot onoknek Milvus csapat es elore koszonom a sok kozvetitest a mi leszz az iden is. . O zi buna va doresc tuturor privitoriilor al cuibului , sper ca si anul aceasta vom avea surprize si zile fromoase. Felicitari grupului milvus pentru munca deapusa , si in viitor sa avem ucazii frumoase.

  659. Brigita

    … ora 21.55 … Nu-i, … Iar a plecat la vanatoare, … 🙂

  660. Stefana B.

    20:50 vânturica este in cuib…noapte buna!

  661. Daniela

    Vânturel în balcon.. CE DRĂGĂLAȘ ESTE…!!!!

  662. Brigita

    Cat am scris eu, iar a disparut din peisaj, … 🙂

  663. Brigita

    … ora 18.30 … Acum este frumusica in cuib … 🙂

  664. Brigita

    … ora 17.08 … La 14.58 am prins pentru un minut, vanturelul mascul… o frumusete de baiat, nu-l mai vazusem cam de multa vreme,… 🙂

  665. LuciaMaria

    Scândurile montate în laterale probabil pentru mai multă protecție limitează totuși spațiul de cuibărit, mai ales dacă vânturica va depune ouăle spre marginea aceea ca anul trecut.
    De asemenea îmi amintesc din anii trecuți că atunci când cei cinci pui ( șase în 2021 ) deveniseră interesați de zbor urcau pe marginea cuibului să contemple lumea și abia încăpeau unul lângă altul .

    1. Brigita

      … ora 21.15 … Aveti mare dreptate referitor la momentul cand puii se vor sui pe margine, etc., … probabil ca se vor adapta, vor urca pe rand… referitor la protectiile din lemn, poate totusi sunt bune, adapostesc de curentii de aer, formeaza un colt protejat bun pt. depunerea outelor, clocit, eclozat… eu m-am bucurat cand le-am vazut montate, … e doar parerea mea, … vom vedea, … 🙂

  666. Daniela

    6,51..vânturel in cuib…. E frumos foc..!!!! Se uita și el..stânga, dreapta….

  667. Brigita

    … ora 15.05 … S-a intors frumoasa domnita la castel, … 🙂

  668. LuciaMaria

    Gânduri bune și calde salutări tuturor ! Adineauri am privit cuibul și am fost fericită să văd băiatul. După ce el și – a luat zborul a apărut și fata din spatele cuibului.
    Un miracol va avea loc și anul acesta sub privirile noastre.

    1. Brigita

      Bine ne-am regasit si anul acesta, dna. LuciaMaria … multumim pentru urari 🙂 … adevarat, suntem in asteptarea bucuriei pe care ne-o vor darui aceste minunate creaturi … S-auzim numai de bine,

  669. Daniela Banu

    16,37…vânturel în cuib…. Ce frumusețe de pasăre…..!!!!

  670. Stefana B.

    10:40..vanturica e in cuib

  671. Daniela Banu

    21,26….cuib gol… Ce păcat!!! Seara buna tuturor! Și lor….

  672. Brigita

    … ora 01.51 … Nesperat, .
    . Suntem acasa in aceasta noapte, … Vanturica incepe sa stea mai mult pe-acasa, semn ca se apropie perioada de depunere a outelor, zic … 🙂

      1. Brigita

        … ora 16.43 … VANTURICA este in cuib, de drag sa stea in asa cuibusor primitor… anul trecut, in luna martie, perechea de vanturei era deja prezenta la cuib… in 11 aprilie aparea primul ousor… probabil ca mari diferente nu vor aparea in acest an, … vom vedea, … 🙂

  673. Brigita

    … ora 18.15 … VANTURICA la apus de soare, … 🙂

  674. Maria

    17: 45 vanturel in cuib

  675. Daniela Banu

    Azi, 16,31 vânturel în balcon… Stă cuminte.. Se uită.. Vede lumea de sus.!!!

  676. Brigita

    ora 15.35 … Stapana casei este in cuib, … 🙂

  677. Brigita

    … ora 16.55 … Vanturica este din nou in cuib… 🙂

  678. Brigita

    … ora 15.57 ( reala ) … Buna ziua, … Frumusete de vanturica in cuib…🙂

  679. Lebăduță

    bună dimineata!!
    vanturica și vanturelul sunt împreună în cuib.
    sunt foarte frumoși

  680. Georgiana

    ora 8:35, ora camerei… vanturica in cuib, a stat câteva minute bune… cred că a apărat cuibul de o alta pasare pentru că își tot înfoia penele, apoi a sărit cu aripile deschise pe margine și imediat înapoi în cuib…

  681. Brigita

    …ora 18.20 (reala) … Avem frumusete de VANTURICA in cuib, … 🙂

  682. Daniela Banu

    Paaaa!!! Cuib nou! Ce frumos!! Vantureii va mulțumesc frumos!! Apartament, nu gluma!!! Și noi va mulțumim!!

  683. Tenzi

    Astăzi i-am prins si eu pe amândoi pe la cuib, sunt superbi! Și cuibul ce bine arată!

  684. Brigita

    … ora 11.07 ( reala ) … VANTURICA este in cuib ! … 🙂

  685. Brigita

    … ora 11.05 … Buna ziua, … si bine ne-am regasit in noul sezon 2023 … @ … pai, cum sa nu le placa asa mandrete de balcon, de drag vin la cuib, de drag sa stai in el..
    Despre vanturei, ce sa mai spunem, sunt atat de frumosi… va multumim pentru fotografii,… 🙂🙂

  686. Cris

    Uraaa! Astazi cuibul e aranjat si cei doi vanturei sunt prezenti. O incantare! Multumesc pentru ca am posibilitatea sa vad aceste frumoase pasari!

  687. Brigita

    Vizitand cuiburile berzelor de la DUMBRAVIOARA, m-am oprit si aici… vantureii sunt asteptati cu nerabdare, … 🙂

  688. Daniela Banu

    Bună dimineața…. Cuib gol… Poate sunt plecați după mic dejun….

  689. Maria

    23:10 cuibul este gol

  690. Gina

    Si vanturica pleaca si vine. Acum, la ora 9:36, ora camerei e iar aici.

  691. Daniela Banu

    VÂNTUREL IN BALCON.. ora 7, 52…..super!!ce încântată sunt…. Zi liniștită..!!!

  692. Gina

    Buna dimineata. La ora 7:30 un mascul in cuib A venit si o femela. Dar masculul a parut speriat, a stat o vreme pe burta si apoi a zburat

  693. Daniela Banu

    Seara buna, tuturor…..!!!

  694. Gina

    Ce frumos baietel! Multumim, d-le Attila.

  695. Brigita

    … Ce frumusete de baiat, … 🙂 … multumim, d-le ATTILA …

  696. Daniela

    Nimic?? Nimic

  697. Daniela

    Seara buna, privitorilor!

  698. Daniela

    Ce cuib frumos… CEL al vântureilor!!!

  699. Maria

    Buna seara! Abia acum am vazut postarea cu berzele din cuibul de la Sarralbe! Minunat! Nu stiam ca mai ierneaza berzele in emisfera nordica! In asteptarea „berzelor noastre” am facut un tur al cuiburilor si am dat peste aceste comentarii! Multumesc doamnelor Gina si Brigita! La ora 19 amandoua berzele sunt in cuib.

    1. Brigita

      Cu drag, dna. MARIA … mai nou, si in acest an, la cuibul din FEUCHTWANGEN, Germania, se pare ca barzoiul a venit primul la cuib de vreo doua zile aprox. … e zapada in cuib, chiar l-am surprins asezat, ieri… in urma cu un an, erau ambele berze in cuib, si stratul de zapada era foarte gros, etc… probabil ca s-au adaptat la iernile de acolo, de n-au mai plecat in migratie… si cele dintr-un cuib din LINHEIM, au ramas acasa, etc… si lista continua, … S-auzim numai de bine, … 🙂

      1. Brigita

        … ERATA – Scuzee, … LINDHEIM… 🙂

  700. Brigita

    … Se pare ca ieri, la SARRALBE, si-a facut aparitia si Melodie, … se pare, … urmarim, … 🙂

  701. Brigita

    … ora 23.35 … PENTRU DNA. GINA – imi cer scuze, de-abia acum am vazut si am citit postarile dvs. … de aceea, eu cand raspund la vreo postare anterioara, prefer sa postez la inceput, specificand pentru cine este postarea… asa ma asigur cumva ca destinatarul are sansa sa o vada, etc. .. . totusi, mai revad uneori postarile mai vechi, tocmai pentru a nu rata ceva… deh, se mai intampla… va doresc si eu un weekend cat mai placut, … 🙂

  702. Brigita

    … ora 02.30 – ninge la CARPINIS … si la CARANI ,

  703. Brigita

    … ora 01.15 … la SARRALBE, barzuca este in continuare… cu exceptia zilelor in care cuibul a fost acoperit de zapada, a fost prezenta aproape in fiecare zi… eu am vazut-o prima data intr-o zi de Craciun, iar de atunci incerc s-o surprind in fiecare zi… 🙂🙂🙂

  704. Brigita

    …ora 01.10 … ADAPOST ! … indiferent de motivul sau motivele pentru care s-a facut aceasta lucrare, rezultatul este ce trebuie, … 🙂🙂🙂

  705. Brigita

    … ora 04.20 … nu prea inteleg la ce ma uit, sunt 50 sec. din 19.01. joi … a fost cineva pe faza, intreb si eu ? … va multumesc, … s-auzim numai de bine,

    1. Gina

      Am vazut si eu. Poate e camera in revizie sau cuibul in renovare. Sau vantul puternic a facut ceva stricaciuni. Speram ca se va remedia situatia. O duminica frumoasa sa aveti.

  706. Brigita

    … ora 17.50 … intre timp, barzuca a mai fost plecata, acum este din nou in cuib… 🙂

    1. Gina

      Da, este Maurice, Momo care vine foarte des acum in cuib. O asteapta pe Melodie.

  707. Brigita

    … ora 15.00 … barzuca la SARRALBE… si este de ceva vreme, eu am vazut-o incepand cu ora 14, cred … bate vant puternic, asa ca, a fost nevoita sa se aseze… are un covoras de iarba confortabil, are salteluta, … 🙂

  708. Brigita

    …ora 18.25 … ” LA MULTI ANI ! ” cu sanatate si numai de bine s-avem parte, … Anul in care tocmai am pasit, sa aduca fiecaruia dintre noi tot ceea ce ne dorim, … Bine ai venit 2023 ! … 🙂🙂🙂

  709. Brigita

    … ora 11.45 … barzuca la SARRALBE … 🙂

  710. Brigita

    … ora 20 30 … avem din nou barzuca la SARRALBE – oare a venit sa petreaca Revelionul acasa ? … haha, … 🙂 … vom vedea,

  711. Brigita

    … ora 19.00 … barzuca la SARRALBE, din nou, …🙂 … a fost si asta-noapte in cuib,

  712. Gina

    Sarbatori fericite, sanatate si bucurii!

  713. Brigita

    … ora 00.22 … Daca va este dor sa vedeti o barzuca live, in cuibul de la SARRALBE aveti ocazia… am vazut-o in urma cu cateva minute… 🙂🙂🙂

  714. Brigita

    … ora 22.15 … NASTEREA LUI CHRISTOS SA NE FIE CU FOLOS ! … Tuturor celor de aici si de pretutindeni, iubitori de fauna si flora, va doresc multa sanatate, numai lucruri bune si intamplari frumoase … CRACIUN FERICIT !

  715. Brigita

    …ora 17.22 … Pentru dna. DANIELA BANU – multumim pentru urare, si dvs. s-aveti parte numai de lucruri bune si frumoase… @ … eu n-am mai avut sansa sa revad vanturelul, mai incerc, poate voi avea noroc pana la urma… sanatosi sa fie, si el si consoarta lui… despre puisori, sa le fie bine, oriunde s-ar afla… 🙂

  716. Daniela Banu

    Bună dimineața, balcon nelocuit.. Deocamdată…. Am recitit multe mesaje de la voi… și m-au emoționat…. Va doresc sa fiți fericiți….

  717. Daniela Banu

    Daaaa!! Este 8,30 și este pe marginea balconului… Are și provizii…. Bună dimineața, tuturor privitorilor……

  718. Gina

    Duminica, 13 Nov, ora 8:23 , dl vanturel e acasa 🙂

  719. Daniela Banu

    16,31..este masculul.. Clar, el este.. E la mijlocul balustradei…. Se scarpină…

    1. Brigita

      … ora 09.00 … Si noi va salutam, dna. Daniela… daca nu in fiecare zi, macar la doua zile tot mai trec pe-aici, poate-poate surprind vreo codita de vanturel … S-auzim numai de bine, … 🙂

  720. Daniela Banu

    Uraaaaa!!! E 16, 29..un vânturel la balcon!!! Ce frumos e!!! Privește lumea de sus!!!

  721. Daniela Banu

    Mă tot uit.. Mă tot uit… Degeaba… Cine știe pe unde umblâ…..!!!! Vă salut, privitori…

  722. Brigita

    … ora 08.40 (ora webcam )… vanturel in cuib, … a trecut ceva vreme de cand nu ne-am mai intalnit, daca pot spune asa, … 🙂

    1. Daniela Banu

      Felicitări proprietarului de balcon… curățenie și ambient plăcut…. Mulțumim!!!

  723. Gina

    23.10 ora 8:38 un vânturel este acasă!

  724. Tenzi

    un mascul drăguț in cuib! se tot infoaie la ciorile din zona 😏 ora 11.25

    1. Gina

      Ce frumos. Eu intru dimineata, mai devreme si nu l-am mai vazut.

  725. Daniela

    ÎNCĂ MAI FUNCȚIONEAZĂ?…. GATA MĂ REUIT ȘI EU…. eu plecasem.. Am plecat un pic…

    1. Brigita

      … ora 18.15 … Camera functioneaza, si anul trecut a functionat, nu s-a intrerupt…. puteti revedea mesajele postate, etc… mie mi-a facut placere sa le recitesc, … 🙂

  726. Gina

    Camera functioneaza 🙂

    1. Brigita

      Probabil ca si anul trecut… sa speram, … 🙂

      1. Gina

        La ora 7:49 sunt doi vânturei pe marginea cuibului! Yupiiii!

        1. Brigita

          Ati avut noroc de aceasta data, dna. GINA… ma bucur pt. dvs., … 🙂

    1. Gina

      Dar berzele nu mai clocesc pana anul viitor.

  727. K.Sandor

    Ora 12:10 la amiaza…vanturel isi aranjeaza penele ude…

  728. Gina

    Of. Nu l-am prins.

  729. Brigita

    … ora 15.40 … inca este in cuib, dragul de el … 🙂🙂🙂

  730. Brigita

    …ora 14.50 … VANTUREL in cuib !!! … 🙂🙂🙂

    1. Gina

      Of. Nu l-am prins.

  731. Gina

    Eu nu l-am mai prins in cuib, dar după ce se vede pe podeaua cuibului, e clar ca il mai vizitează. Multumesc echipei si pentru transmisia de anul acesta . Cu sănătate, sper sa ne revedem anul viitor si noi di vu perechea minunată de vânturei.

  732. Brigita

    … ora 09.45 … cam de vreo ora se afla sub privirile mele, timp in care a facut mai de toate… nesperata ocazie… 🙂

  733. Brigita

    … ora 09.16 … a mai venit in vizita, acasa… daa, sigur este juvenil… e prima oara cand am ocazia sa admir un juvenil in tranzitie, … sa aiba viata lunga, … 🙂

  734. Brigita

    … ora 09.10 … ma uit la el de mai mult de 20 min…. acum pot spune cu siguranta ca este mascul… posibil sa fie un juvenil, pentru ca penajul e spre definitivare, incepe sa se zareasca culoarea gri-albastrui la capsor… poate gresesc, … faptul ca sta cu fata la camera, nu ma ajuta foarte mult, cu spatele era mai usor… 🙂

  735. Gina

    La multi ani tuturor Măriilor si celor care își serbează azi ziua numelui.

  736. K.Sandor

    17:50 – un vanturel se uita melancolic la ploaie… 🙂

  737. Dochia Nagyi

    Cuibul este pustiu.

  738. Gina

    Dupa urmele din cuib, mai trece cineva pe aici.

  739. Brigita

    … ora 22.40 … va multumim pentru webcam, …

  740. Babi

    Köszönjük a kamera helyre állÍtását, talán még láthatjuk a fiókákat!

  741. Brigita

    … ora 16.45 … si o webcam deranjata… o vedea oare cineva, sa o repozitioneze ? …

  742. Daniela Banu

    Un balcon curat.. Fără vânturei….

  743. Brigita

    … la 13.58 – baiatul, vanturelul mascul este tot in cuib… dragul de el, … 🙂

  744. Brigita

    … ora 12.10 … un baiat mare si frumos… tare de casa e, zilnic trece pe la cuib… cel putin pana acum… pe domnita am vazut-o doar o data… 🙂

  745. Brigita

    … ora 06.05 … DOMNUL este acasa, pe terasa … 🙂

  746. Babi

    Úgy látom az egyik kislány haza látogatott, nézelödik a párkányról.

  747. Daniela Banu

    Toată lumea plecata.. Cu treaba….

    1. Brigita

      … ora 20.10 … Trecem pe aici, d-na DANIELA BANU… Intram, ne uitam, asteptam, doar ca uneori nu lasam urme… 🙂 … sau, poate v-ati referit la vanturei ? … vantureii pui au zburat in lumea larga, cand si cand mai vine vanturelul-tata, pe vanturica am vazut-o doar o data, etc., …

  748. Gina

    Am si eu noroc
    8:45 pe margine e un vânturel înfoiat tot. Nu i-am văzut niciodată asa.

    1. Gina

      9:41 mănâncă ceva pe marginea cuibului

    2. Brigita

      … 🙂 …

  749. Brigita

    … ora 14.55 … la 14.43 a sosit „stapanul casei”, chiar sub ochii mei … se toaleteaza de zor… 🙂

    1. Gina

      Deci vine in jurul orei 14 observ. Oricum, după prânz.

  750. Brigita

    … ora 17.15 … Ploua, ploua … 🙂

  751. Brigita

    … ora 14.00 … avem vanturel in balcon, tatal … 🙂

  752. Mita Bicilista

    Imagini dramatice la vecinii maghiari din Polgár. In aceasta noapte la ora 2:40 un jder urca in copac si ataca cuibul cu cei trei vanturei. Unul este ucis, ceilalti doi scapa, probabil raniti. Trei minute mai tarziu jderul revine in cub si preia restul de hrana gasita acolo.

    1. Gina

      Acum ora 10:13 nu merge camera din Ungaria

      1. Brigita

        … ora 14.10 … probabil pentru ca puisorii nu mai sunt, in urma atacului, … sufletele nevinovate, … nici nu stiu daca erau in stare sa zboare, posibil nu… cred ca exersau,… @ … exista o filmare cu atacul asupra lor, off… 😢😢😢

  753. Brigita

    … ora 14.50 … tot vanturelul-tata ne onoreaza cu prezenta… l-am vazut la 14.32 si inca este in cuib…. 🙂

  754. Gina

    Iar l-am ratat! Ora 10

  755. Daniela Banu

    Bună dimineața tuturor privitorilor…!!!

  756. Brigita

    … ora 06.07 … vanturelul-tata este in cuib… 🙂

  757. Gina

    Ora 8:24. N-am noroc 🙂

  758. Brigita

    … ora 06.05 … la ora 05.55, vanturelul-tata era in cuib… dupa 2 minute a sosit si vanturica… inainte de sosirea ei, a coborat in balcon, parca facandu-i loc, sau … vanturelul a plecat aproape imediat dupa sosirea femelei, … a plecat si ea, … 🙂 … de data asta am avut noroc la dublu, …

  759. Daniela Banu

    Fără noroc.. Balcon gol… Zi buna privitorilor!?

  760. Gina

    13:03 taticul e in cuib

  761. Oana

    20.45 Vanturelul-tata este pe marginea cuibului.Isi aseaza penele.
    Ma bucur sa vad vantureii din vecini. Sunt atat de frumosi.
    Oare ce a patit camera din padure?

    1. Brigita

      … ora 23.45 … cred ca au plecat de tot din „casa parinteasca”… nu stiu, zic si eu, habar n-am… 😏 … mai incercam,

      1. Oana

        Posibil,dna Brigita.
        12.08 In cuibul acesta vad ca mai vine doar masculul,tatal.

        1. Brigita

          … ora 19.45 … la concluzia asta am ajuns si eu, doar masculul… pe ea n-am avut ocazia s-o vad,… 🙂 … poate n-am fost pe faza, … 😏

  762. Brigita

    … ora 15.30 … cred ca a plecat de vreo 5 minute, am lipsit eu … gata, pauza s-a terminat… 🙂

  763. Brigita

    … ora 15.10 … Ce ne mai rasfata cu prezenta lui, se lasa admirat din toate partile… si-a facut si toaleta, etc… eu il vad doar de 30 minute, nu stiu de fapt cand a sosit acasa, … si din nou se toaleteaza, … 🙂

  764. Brigita

    … ora 14.30 … Dragul de el, a venit sa stea la umbra… o frumusete de vanturel… tatal, probabil… mascul este cu siguranta, … 🙂

  765. Brigita

    … ora 11.25 … Vantureii „din vecini” sunt tare haiosi, au penajul in schimbare… trei mogaldete ciufulite… 🙂🙂🙂 … @… pe aici eu n-am mai avut ocazia sa vad vreo codita, … mai pandim,

  766. Daniela Banu

    Balconul este curat… Zi buna!!!!

  767. Clara

    Vanturei din Bucovina exploreaza bradul in care le este cuibul si copacii inconjuratori. Insa, este unul, cel mai mic dintre cei cinci frati, care in fiecare dimineata vine in cuib si face gimnastica zilnic. Intai, stand in piciorul stang cu piciorul drept ridicat la 90° paralel cu aripa dreapta intinsa la maxim, apoi la fel cu piciorul celalat, terminand cu o reverenta cu aripile in V in fata camerei Video. Este incredibil acest pui, iar dupa felul cum se misca prin cuib (uneori se preface ca si ea cloceste ca mama sa), de aceea cred ca este o fetita vanturel. Ce bine ar fi daca s-ar putea marca cu inel acest pui special.
    https://www.youtube.com/watch?v=RrSMsedOh7Q&ab_channel=StelianBodnari

    1. Brigitad

      … ora 23.50 … daa, si eu mai vizitez acest cuib… vineri sau sambata, chiar au fost trei pui in cuib, doi mai dolofani si acela despre care povestiti dvs., mai subtirel sau mai mititel, nu stiu cum sa-l descriu mai bine si mai corect.. de talie mai mica, sa spunem … puiutii inca mai viziteaza cuibul, … @ … si pe balconul „nostru” mai vine cand si cand, vanturelul – tata, … 🙂

      1. Brigitad

        … ora 23.47 … nu stiu de ce se afiseaza BRIGITAD … nici semnalul nu este f. bun in acest moment in zona mea, s-a tot pierdut pe parcurs, etc….

  768. Brigita

    .. ora 14.10 … O frumusete de vanturel – mascul am vazut pentru putin timp, cu cateva minute in urma, putin inainte de ora 14 … statea pe marginea balconului, cu fatuca la noi… 🙂

  769. Oana

    14.38 Vanturelul-tata pe marginea cuibului. 🙂

  770. Daniela Banu

    Nimeni la balcon….

  771. Brigita

    … ora 18.55 … ce haiosi sunt vantureii din vecini, cand cad in fundulet, cand cad in cioc, haha… daca erau mai multi, ar fi fost mare-nghesuiala… 🙂🙂🙂

    1. Brigita

      … ora 18.30 … multumim, … chiar am deschis imediat pagina, si era atunci unul din puiuti cu burtica in sus, asa dormea, ca un bebelus, haha… apoi s-a redresat, asezat pe burtica… cei trei puisori sunt tare scumpi,… 🙂🙂🙂

  772. Daniela Banu

    … L – am prins.. Pui de vânturel.. Băiețel.. Se curăță…. Si ce mult s-a curățat…. Frumoase imagini am văzut… Si în balcon s-a făcut curat….

  773. Brigita

    … ora 12.00 … iar a venit… se joaca cu noi, baiatu’ … sa le fie bine,

  774. Brigita

    … Nu-i… pana sa se afiseze postarea, a plecat… hmm

  775. Brigita

    … ora 11.55 … ce avem noi aici ? … un vanturel frumusel si curatel… tot acasa-i mai bine, … 🙂 … interesant este ca vanturica nu prea mai da pe acasa, sau, cel putin, n-am fost eu pe faza s-o vad…

  776. Oana

    11.50 Vanturelul-tata isi aranjeaza penele pe marginea cuibului.

  777. K.Sandor

    18:06 – o vanturica isi aranjeaza penele la marginea cuibului

  778. Brigita

    … ora 17.55 … o frumusete de exemplar… si el si perechea lui, si-au indeplinit cu succes misiunea si in acest an… au crescut cinci mandrete de pui… sa aiba viata cat mai lunga,…🙂

  779. Brigita

    … ora 17.50 … Vanturelul mascul, tatal, este acasa… 🙂

  780. Brigita

    La ora 18.51 era in cuib vanturelul – tata… l-am prins doar cateva secunde, in care-si facea toaleta… 🙂

  781. Brigita

    … ora 13.55 … Vantureilor din padurea bucovineana, nu le mai ajunge cuibul, au trecut la explorat, copacii, padurea, lumea larga… 🙂

    1. LuciaMaria

      La ora 5 : 54 puii din Bucovina stăteau pe ramurile din jurul cuibului ca ornamentele în pomul de Crăciun.

  782. Brigita

    Pentru dna. OANA … v-am scris doua vorbe mai jos, ca raspuns la postarea dvs, … 🙂

  783. Brigita

    … ora 13.36 … a mai fost cineva in cuib… lasa urme, … 😏

  784. Brigita

    … ora 00.45 … LIVE

  785. Brigita

    … ora 17.13 … a zburat… @ … cred ca si-a adus provizii in cuib, (pare sa fie o pasare), semn ca se mai intoarce, nu-i asa ? … si poate ca a lasat si pentru pui, in caz ca mai revine vreun pui la „casa parinteasca”… facem scenarii, deh … 😏

  786. Oana

    17.02 Vanturelul este acasa 🥰 Cat este de frumos !
    O sa-mi fie dor de ei. A trecut asa de repede timpul…😢

    1. Brigita

      … Este masculul, tatal vantureilor… ora 17.10

      1. Oana

        🙂 Offf… asa se intampla cand esti iubitor de animale si nu specialist. Dar m-am bucurat ca l-am vazut.

        1. Brigita

          … ora 13.35 … 🙂🙂 … nu suntem specialisti, doar iubitori de animale, cum bine ati spus… doar am vrut sa stiti pe cine vedeti, … nu stiu daca mai avem sanse sa vedem puii, mai sigur pe parinti

          1. Oana

            Va multumesc. M-am intrebat tot timpul daca am vazut vanturica-mama sau vanturelul-tata. A fost o experienta educativa si foarte placuta.

  787. Brigita

    .. Ii place si lui ca este curatenie in cuib, … haha… 🙂

  788. Brigita

    … 16.52 … Vanturel mascul in cuib … URAAA … 🙂🙂🙂🙂🙂

  789. Oana

    Acum isi curata si aranjea penele.

  790. Oana

    15.15 Un vanturel frumos care priveste cand la cuibul curat cand spre exterior.

  791. Brigita

    … ora 15.00 … La Vanturei, ploua… s-a facut si curatenie pe balconas… nici urma de vanturei, poate-poate, noi mai incercam… @… daca ai nostri au plecat in lume, mai aruncam un ochi si la vantureii din padurea bucovineana… sunt tare simpatici cu mutrisoarele lor haioase, … 🙂

  792. Magdolna

    D.na Clara , va multumesc pertru ca am avut ocazia datodita dv. sa vad si eu , vinturieii din bucovina. Sint foarte frumosi . si voinici cele cinc pui.

    1. Brigita

      … ora 01.50 … daa, aveti dreptate… in urma cu cateva zile am reamintit si eu printr-o postare, ca vantureii cresc, etc… acum isi schimba penajul, se plimba prin cuib… parintii au devenit invizibili, permanent sunt plecati dupa apa si mancare… au casa grea, cinci guri de hranit… sa fie sanatosi cu totii, si puii si parintii, … 🙂🙂🙂🙂🙂

  793. Brigita

    … ora 22.55 … Ce norocosi ati fost cei care l-ati vazut, … pana acum eu n-am prins un asemenea moment, mai incerc… 😏

  794. Babi

    Egy ázott fióka a párkányon!!!

  795. Oana

    19.10 Un vanturel plouat si ciufulit !🥰

  796. Kelemen Mária

    Ora 8:10, un vânturel acasă.

  797. Vera

    Ati oprit camera ?…

  798. Burger Éva

    N-o sa mai apare deloc.Asa a fost si in anii trecuti.Poate revedem la anul ca parinti.
    Többet nem jönnek vissza a fészekbe.Így volt az elmúlt években is.Talán látjuk őket jövőbe mint szülők,de nem fogjuk felismerni.

  799. Brigita

    Va readuc in atentie cei cinci vanturei din cuibul aflat in padure, … puisorii cresc cu fiecare zi care trece, incepe sa li se schimbe penajul, etc… vizionare placuta ! … 🙂🙂🙂🙂🙂

  800. Brigita

    … ora 18.15 … noi tot asteptam, speram sa-i mai vedem… macar pe cate unul, … poate pe parinti, cine stie, speram … 😏

  801. Gina

    Ora 8:30. Cuib gol. Sa fiti sanatosi, puisori. Sa aveti viata lunga si imbeldugata. La fel si toti cei care azi serbeaza ziua numelui.

  802. Daniela

    Cuib gol.. S – au făcut mari sub ochii noștri.. Viata lunga…

  803. Brigita

    … ora 19.50 … au plecat in lumea larga, puisorii nostri … au dat piept cu viata, … speram sa aiba o viata buna si lunga, … 🙂

  804. Brigita

    … ora 17.30 … Acum este gol cuibul, insa in jurul orei 14.30 a fost vanturica in cuib… am scris si atunci, dar am pierdut mesajul, etc…

  805. Brigita

    …ora 18.45 … Plimbareti, puiutii nostri… Sa le fie bine,… 🙂

  806. Brigita

    … ora 23.20 … WEEKEND … se pare ca in noaptea asta se distreaza in oras, deh, juvenili… sa le fie bine, 🙂

  807. Brigita

    … ora 13.35 … Este o mandrete de vanturel in cuib… 🙂

  808. Brigita

    … ora 03.05 … vanturica si un juvenil somnoros, … 🙂

  809. Edit

    Hárman vannak a fészekbe, egy a párkányon nézelődik! 24 óra 12 perc!!

  810. Brigita

    … ora 00.20 … Trei vanturei in cuib, doi juvenili si probabil, vanturica, in stanga sus pe marginea balconului, … 🙂🙂🙂

  811. Gina

    Scuze, 21:28. La 21:30 a mai venit unul.

  812. Gina

    Ora 21:38. Sunt 3 pui in cuib.

  813. Brigita

    ora 17.55 … AM PLECAT LA VANATOARE … REVENIM MAI TARZIU … 😏

  814. Brigita

    … ora 16.30 … doua papusele pe marginea balconului … 🙂🙂

  815. Daniela

    16.28…doi pui la balcon.. Sa fiti sănătoși…..

  816. Oana

    15.08 Doi pui pe marginea cuibului. 🙂
    Imi cer scuze.Acum inteleg de ce nu ajuta vizibilitatea cuibului 100%.

  817. Mariana Patrascu

    Multumim asociatiei Milvus pentru privilegiul de a putea privi si anul acesta acesti minunati vantureii si viata lor de cuplu, care ar putea fi un exemplu pentru multi dintre noi. Multumim de asemenea proprietarului de apartament care si-a „sacrificat” si anul acesta micul balcon. Numai bine va doresc!

  818. Maria

    21:41 sunt doi pui in cuib

  819. Brigita

    … ora 21.43 … Juvenilii vin unul cate unul la cuib, … chiar ne-a fost dor de ei, … 🙂

  820. Brigita

    … ora 21.40 … Dupa ce am scris mesajul, am vazut ca s-a schimbat situatia, webcam-ul a fost repozitionat… sper ca vorbele mele n-au suparat pe nimeni, … Inca o data, va multumim…

  821. Brigita

    … ora 21. 35 … Pentru a nu mai supara pe nimeni, pentru a nu mai deranja cu rugamintile noastre, probabil deplasate, rugam MILVUS sa opreasca webcam-ul… oricum nu vedem nimic,… Multumim pentru tot ceea ce faceti pentru necuvantatoare,… Cu stima,

  822. Burger Éva

    In anii trecuti dupa ce au zburat din cuib nici noaptea nu mai revin.Cred din cauza asta nimeni nu se ocipa de camera.
    Előző években miután kirepültek a fészekből még éjszalára se jöttek vissza a fészekbe.Gondolom ezért nem foglalkozik senki a kamerával.

  823. Gina

    Ora 7:53. Nici o codita 🙁

  824. Brigita

    … ora 23.00 … posibil sa nu fie nici unul, cu toate ca ar fi trebuit sa se vada macar putin din codite, … hmm … 🤔

  825. Gina

    Ora 22. Cuibul e gol. Doar daca nu e vreunul pe margine.

  826. Brigita

    …ora 16.25 … Daca tot avem live, oare n-ar fi posibila repozitionarea webcam-ului, asa cum era inainte ? … ma scuzati, va rog… cu multumiri,

  827. Daniela

    Un covor.. blanos…!!!!! Zi buna privitorilor.!!!

    1. Brigita

      … ora 16.20 … ?????? … ma scuzati, dna. DANIELA… n-am prea inteles postarea,… 🙂

  828. knuty

    S-a terminat spectacolul de doi bani(pentru primitivi)

    1. Gina

      Primitiv e cel care nu pricepe nimic nici macar din natura din care se trage.

      1. Brigita

        … ora 19.00 … SUBSCRIU … ( am citit cand ati scris dar, am tot amanat sa comentez) … @… totusi, e curioasa duduia nuti, hmm .. @… la anumite capitole, animalele ne sunt net superioare… aproape in fiecare zi mi se confirma acest lucru, … 🤔

  829. Gina

    Si aici am aceeasi eroare

  830. Burger Éva

    S-a intamplat ceva cu camera,totul e roz.
    Valami történt a kamerával,minden rózsaszín.

  831. Gina

    Camera functioneaza, doar ca este pozitionata altfel. Nu se mai vede strada.

    1. Brigita

      … ora 22.30 … Eu am spus ca s-a deranjat webcam-ul, … S-A DERANJAT … nu ca n-ar functiona ( in acel moment ) … ca urmare, am avut doar imagine din cuib, fara balustrada, fara imaginea strazii … @ … acum ne-am linistit, nu mai avem deloc… doar o nuanta de roz… 🙂

  832. Brigita

    … ora 17.50 … Si-a facut curaj si a plecat, sau, ce sa inteleg ? … s-a deranjat si webcam-ul… 🤔

  833. Brigita

    … ora 15.35 … De ce o tot sta in cuib, mititelul acesta ?… cred ca e acelasi de cateva ore, nu alt juvenil… 🤔 … nu s-o simti bine, o avea paraziti ? … cu toate ca, in acest rastimp s-a si toaletat, ori, din ce mai stiu, daca ar fi ceva in neregula cu el, si-ar neglija toaleta, etc… cine stie, poate totusi este bine… si nu e nici mami, sa-i aduca hrana, e singurel… mititelul,

  834. Babi

    EGY FIÓKA PIHEN A FÉSZEKBEN, NAGYON FÁRADT. 15:29

  835. Oana

    14.49 Un pui in cuib care isi curata penele.

  836. Brigita

    … ora 13.10 … tot un vanturel in cuib, … 😏

  837. Brigita

    … ora 11.40 … Un juvenil in cuib, … 🙂

  838. Brigita

    … ora 01.00 … Toti puisorii sunt acasa… singuri,…

  839. Babi

    21:30 haza jött mind az 5 fióka, 3 a korláton nézelödik , 2 pihen a fészekben.

  840. Brigita

    … ora 20.25 … Da’ copiii astia n-au de gand sa vina acasa ? … sa se stranga de pe drumuri, umbla creanga… @… dragii de ei, sunt curiosi sa cunoasca lumea ce-i inconjoara… e greu sa-ti faci singur rost de mancare,

  841. BRIGITA

    … ora 17.30 … Inca sunt plecati, … @ … Acum am realizat ca au deja o luna implinita… sunt cavaleri si domnisoare, … sa aiba viata lunga,…

  842. BRIGITA

    … ora 16.55 … Cuibul este gol, juvenilii sunt plecati la plimbare, la „cumparaturi”… dragii de ei,

  843. Oana

    14.58 Patru pui [doar corpul se vede ] pe marginea cuibului.

    PS. La anul vreau vizibilitate 100 % cuib

  844. Burger Éva

    Inca cateva zile si n-o sa mai vedem vanturei.
    Még egy pár nap és nem látjuk többé az idén a vércséket.

  845. Brigita

    … ora 13.08 … Se vad doi juvenili in cuib… Acum sunt maricei, isi pot procura singuri mancare… dragii de ei,

  846. Magdolna

    Szep napot mindenkinek . Mar megijedtem , hogy kiurult a feszek de hala Istennek nem . Ketten vannak szelen es tollszkodnak Meg lehet meg oket igy gyuruzni , ha allandoan kirepulnek ? vagy az iden nem lessz gyuruzes a vercseknel ??? Koszonom a valaszt !
    Doi pui a venit in cuib . Insaemna ca revin citeodata .

  847. Gina

    Ora 844. Da, cuibul e gol. Ce ma bucur ca i-am prins asta noapte pe toti 5 si vanturica in cuib.

  848. Brigita

    Este si vanturica cu ei,…. s.a.m.d. …🙂

    1. Gina

      Deci am vazut eu bine: 5 codite in cuib si una pe margine. Ora 1:46

  849. Brigita

    … ora 23.15 … Dragii de ei, s-au intors acasa… s-au facut mari, zboara… ce repede a trecut timpul, in curand le vom duce dorul… 😏

  850. Brigita

    … ora 20.10 … CUIBUL ESTE GOL ! … GOL, … chiar au zburat puii din cuib ? … @… a zis bine cineva de aici, candva, ca din cauza nefunctionarii webcam-ului vom rata plecarea puilor din ” casa parinteasca „… n-am uitat, … Sa fie sanatosi!

    1. Tenzi

      Ora 21.14, sunt 4 vanturei in cuib.

  851. Babi

    19:50 üres a fészek, kirepültek ????????

  852. Magdolna

    Egy fioka eszget a feszekbe. Ugy tunik hogy kirepultek ??? Un pui e in cuib se pare ca mininca ceva
    .

  853. Lebăduță

    Se pare ca astăzi vantureii au deschis aripile și și au luat zborul,primul zbor….de recunoaștere.
    Sper sa se întoarcă cu bine la cuib!!

  854. Falco

    5 puiuti+mama la 23.03😊

  855. Babi

    19:55, na végre mind az 5 fióka a párkányon!!!

  856. Brigita

    Adevarat, i-am vazut si eu, tot la acea ora… m-am linistit, … al cincilea juvenil nu se vedea pentru ca este putin mai mic fata de fratiorii lui, si probabil era f. aproape de perete, etc. … 🙂🙂🙂🙂🙂

  857. Oana

    19.12 Cinci vanturei pe marginea cuibului. 🙂

  858. Brigita

    … ora 18.40 … Chiar sunt doar patru pui ? … Poate Milvus are cunostinta ?… ( posibil informatii de la proprietarul balconasului, etc., )… Noi nu avem acces vizual la toata suprafata „cuibului” … Va multumesc anticipat,…

  859. Oana

    13.24 Doar 4 pui : doi pe margine, doi in cuib.

  860. Brigita

    … ora 20.50 … Doua fete stau pe marginea balconului, baietii, mai timizi, cumintei in cuib, … sa fie sanatosi, … 🙂

  861. Adi

    Eu de ieri dupa amiaza n-am mai vazut decat 4 pui. Ati vazut careva mai multi/

  862. Gina

    Ora 7:00. Nu am reușit sa vad decât 4. Unul sta pe margine si supraveghează traficul.

  863. Brigita

    … ora 23.10 … probabil ca pe marginea balconului, in partea stanga, este vanturica… vegheaza puisorii,… s-a umplut „cuibul”, deh …

  864. Brigita

    … ora 22.35 … Ptr. dna. DANIELA… juvenili fiind, femelele sunt mai maricele decat masculii … 🙂

  865. Magdolna

    Most 19.35 kor ugyanaz afelellas. Acum la ora 19 . 35 acelas situatie. O seara buna va doresc tuturor.

  866. Gina

    Ora 6:35. Doi pui sunt pe margine in stanga si 3 sunt in dreapta cuibului, in cuib.

  867. Oana

    11.13 Unul din pui a zburat deasupra celorlalti si s-a inaltat pe marginea cuibului.

  868. Oana

    11.08 Trei vanturei activi, unul care contempla si unul care sta intins intr-un colt.
    Nu stiu de ce ,dar mai tot timpul este asa: retras. 🙁
    Am observat ca doi pui sunt mai micuti si slabuti [ ma gandeam ca poate sunt femele si de aceea sunt mai delicate ].

  869. Daniela

    4 sunt într un colt.. Unul e de straja.. Vede, observa…. Zi buna tuturor!!!!

  870. Brigita

    … ora 01.45 … Deocamdata, cred ca nu… puteti vedea parintii, masculul are penajul in doua culori, respectiv, capul si coada sunt gri-albastrui, femela are penajul intr-o singura culoare predominanta, castanie, etc… am facut doar o descriere generala,… 🙂

  871. Oana

    Se poate observa de acum daca puii sunt femele sau masculi ?

  872. Daniela Banu

    Mare aglomerație în balcon… Nu mai avem loc unii de alții… Seara buna.!!

  873. Brigita

    … ora 17.40 … Cuibul de VANTUREI din padure – Ce vant puternic este acum acolo, vanturica este cu puisorii… 🤔

  874. Oana

    15.53 Vanturica a adus un soarece. Puii l-au luat imediat din ghiarele ei.
    Ea a stat pe marginea cuibului si puii au asteptat…. sa fie hraniti.
    Vanturica a intrat in cuib si a impartit cateva bucati. Nu a ramas mult timp.

  875. Brigita

    … ora 10.55 … La cuibul de vanturei din padure, sunt patru sau cinci puiuti, nu disting… stiu ca au fost cinci ousoare… vanturica le-a adus delicatesa la mic dejun, o soparlita ceva, cred… 🙂 … sa creasca sanatosi ! …

  876. Brigita

    Sunt aliniati asa frumos, le poti numara coditele… nani impreuna cu mami,… ora 01.40

  877. Burger Éva

    Aproape nu mai au puf,imerdiat o sa zboara.

    1. Gina

      Daca, asa e. Nici n-o sa știm când și-au luat zborul. Mai ales ca ei nu se întorc in cuib decât accidental.

  878. Brigita

    Multumim pentru remember, dna. LuciaMaria… am intrat din nou si cred ca am vazut doi sau chiar trei puisori, nu-mi mai amintesc cu siguranta, era la prima ora a diminetii, cu cafeaua inca nebauta, … 🙂 … ora 18.40

  879. Brigita

    … ora 17.15 … Daca si aici, transmisia n-ar mai lasa de dorit, … 😏

  880. Brigita

    PENTRU knuty – DACA AICI INTRAM DOAR NOI, prostii, DVS. CE CAUTATI PE-AICI ? … 🤔… ora 17.10

    1. Tenzi

      Foarte bună observație, subscriu! 👍Chiar nu știu ce spera aceasta persoana ca obtine cu jignirile 🤨

  881. Oana

    Ii urmaresc cu drag….

  882. Oana

    Cinci pui frumosi, rabdatori si curiosi ,care in curand se vor integra in ecosistemul Terrei.

    1. Brigita

      … ora 17.00 … Ce exprimare frumoasa,… ” la spectacolul lumii !”… 🙂

  883. knuty

    Spectacol pentru prosti!

  884. Daniela Banu

    Se doarme în.. partea stânga… O mica grămadă de pufoși….

  885. Samy

    Foarte frumoși ! Se dezvoltă foarte repede și in același timp studiază strada !

  886. Brigita

    Unde sunt mititeii, gramajoarele bejulii de puf ? … acestia sunt vanturei in toata regula, … haha, … sunt curiosi, admira strada, … sa creasca sanatosi,… 🙂🙂🙂🙂🙂 … ora 12.30

  887. Magdolna

    Behuzodtak a jobboldali sarokba mindannyian . Jo huvos van ott. Sau tras in umbra toti . O zi buna tuturor , va doresc .

  888. Daniela Banu

    3 pui la balcon.. fac conversație privind lumea… Ce repede au crescut.!!!

  889. Oana

    18.10 Puisorii stau la umbra. 🥰 Unii se odihnesc ,ceilalti isi curata penele.

  890. Daniela Banu

    3 în dreapta… 2 în stânga… Fără mama și tata… Sa crească frumoși!!!

  891. Oana

    17.08 Puisorii incearca sa stea cat mai mult la umbra.

  892. Tenzi

    Putin pana in ora 8, mama a adus mancarica, pe care n-a mai reusit, săraca, s-o împartă ea… i-au smuls-o imediat, s-au servit din ea, cand unul, cand altul, după cum reușeau să si-o insuseasca. Mama a incercat de cateva ori sa ia controlul, dar degeaba. Erau unul peste altul continuu 🙂 De multe ori mi-a fost teama ca, din greseala, se vor împinge peste margine .. Salutări!

  893. Brigita

    Le putem face inventarul, asa-zis, dupa coditele motate, noaptea ies bine in evidenta… tare dragalasi mai sunt, … aprox. ora 1 a.m. ,

  894. Daniela Banu

    Încet. Încet..semanam cu părinții noștri…. Zi liniștită tuturor..!!

  895. Oana

    6.50 Puii stateau intr-un loc.La un moment dat s-au intors toti cu fata spre exterior. A venit un vanturel cu un soricel. I-a dat drumul in cuib. A stat cateva momente bune pe marginea cuibului. Puii se uitau nedumeriti la el . Apoi a coborat in cuib si a inceput sa ii hraneasca.
    Puii sunt vioi, si isi intind aripile.Sunt curiosi de ceea ce se intampla in exteriorul cuibului de accea deseori isi lungesc gatul si privesc in acea directie.

  896. Brigita

    … ora 16.08 … Aici e totul bine, sa speram la fel si pe viitor… @… La SOVATA a mai fost cineva in vizita ? … ieri erau 6 ( sase) pui !!! … 5 pui mari si un pui micut… azi n-am reusit sa-l mai vad pe cel micut, sper sa mai fie in cuib, sanatos… sper, …

  897. Daniela Banu

    CE FRUMOS ESTE ORAȘUL DE SUS…. un puiuț privește… Ceilalți dorm….

  898. Oana

    12.51 Patru puisori isi fac toaleta,unul se odihneste. Pufisori micuti si frumosi ! 😍

  899. Magdolna

    A Tiszaloki vercsek mar gyurusek . Pui din Tiszalok sint ineleti deja.

  900. Magdolna

    Hozott anya egy egeret elkaptak es csipegetik . Mama a adus un soarece .

  901. LuciaMaria

    19.03 Puii așteptă. Cred că e o piuială acolo… Au crescut mult, le apar de sub puful rozaliu tot mai multe pene. Frumoși !

  902. Oana

    15.40 Puiutii se odihnesc.

  903. Daniela Banu

    Sunt singuri… Un ghem pufos.!!!

  904. Lebăduță

    Vantureii sunt singuri,le este cald…vanturica este plecata după mâncare. Au crescut și li se schimba penajul

    1. knuty

      Ar trebui montat aer conditionat…sa dea dracu in ei de la caldura asta

  905. Daniela Banu

    Vantureii mici singuri….

  906. Oana

    14.46 Un vanturel hraneste puisorii ,care sunt destul de pofticiosi.

  907. Oana

    11.25 Patru pui intinsi ca niste placintele se odihnesc,al cincilea isi face toaleta si este atent la ce se intampla in exteriorul cuibului.

  908. Oana

    9.29 a venit un vanturel cu hrana pentru ei . Cred ca e un soricel. Vad ca puii au devenit mai indrazneti si deja se „lupta” pentru mancarica.

  909. Oana

    9.27 singuri . Isi fac toaleta de dimineata ! 🙂 Un pui si-a intins aripile. Nu imi vine sa cred cat de repede fulgii sunt inlocuiti de pene !

  910. Burger Éva

    Au crescut mult,deja pot ramane si singuri.
    Nagyin sokat nőttek,már nagykra is maradhatnak,

  911. Daniela Banu

    E.. 16.44..si suntem singuri….

  912. Daniela Banu

    Ce covor.. blanos…!!!

  913. Magdolna

    Szep estet mindenkinek . Mar birtokolyak az egesz teruletet a fiokak. Deja folosesc tot teritoriu puzii.

  914. Burger Éva

    Hideg és csúf idő van.Remélem hamarosan felmelegszik és nem fog esni az eső.
    E frig si timp urat.Sper sa se incalzeasca cat mai repede.

  915. Oana

    Imi sunt atat de dragi. Am vazut cat de mult ii ingrijeste mami si cat de mult o iubesc.Chiar daca au crescut si nu mai incap sub aripile ei ,stau sprijiniti de ea.De ieri am vazut ca mami sta pe marginea cuibului.Probabil ii incurajeaza sa exploreze cuibul,sa fie mai independenti.

  916. LuciaMaria

    Gata. S – a reactivat. E puiul cel mare. A reușit să meargă până în capătul celălalt al cuibului. Probabil a fost mare efortul și a avut nevoie de odihnă imediat. ❤️🐥

  917. LuciaMaria

    Ora 18:58 De câteva minute urmăresc puiul care stă întins pe burtă. Cam ciudată poziția, sper că e doar obosit.

  918. Magdolna

    Vercse mama nagyon azott A kicsik melegitik egymast . Mama e ud leorca. Puii se incalzesc intre ei .

  919. LuciaMaria

    Așa este, al șaselea ou a fost abandonat.
    Puii cresc și puful de pe ei devine mai frumos colorat, o nuanță unică de roz. Doi dintre ei stau cu fața la perete, nu sunt orientați spre sursa hranei.

  920. Burger Éva

    Nagyon gyorsan nőnek a fiókák,
    Cresc foarte repede puii.

  921. Magdolna

    Jol latom , hogy a 6.tojast felretettte??Szerintem nem eltkepes . Vad bine ca al 6.lea ou nu e bun si a pus la o parte??

  922. Burger Éva

    Reggeliznek a fiókák.
    Iau micul dejun puii.

  923. simi

    16.46, a venit mama cu papa

  924. simi

    ora 16.44, puiutii sunt singuri

  925. Burger Éva

    Jó étvágyúak a fiókák.Lesz dolguk a szülőknek.Nagyon szépek,
    Sunt foarte frumosi.Au pofta,o sa aiba mult de lucru parintii ….

  926. LuciaMaria

    Ora 5.47 Cinci puișori vioi servesc micul dejun . Mama e neobosită, nimic nu pare prea greu când e vorba de puii săi.
    Am privit ieri la cuibul din pădure, să vă uitați și voi când aveți timp. Am auzit sunetele prin care vânturica a anunțat că are intenția să plece puțin.
    https://youtu.be/ejduKNvCRsw
    Vă doresc tuturor numai bine.

    1. Aditeea

      Mulţumesc!
      Numai bine!

  927. simi

    ora 15.28, a venit vanturelul cu pranzul

  928. Daniela Banu

    Zi buna tuturor.. Vanturica vrea sa doarmă… Puii se mișcă..nu o lasă deloc liniștită….e greu sa fii mama….

  929. LuciaMaria

    Ora 9.45 vreme cam instabilă la Târgu-Mureș. Mama vânturică ațipește preț de câteva secunde , cu aripa dreaptă ușor răsfrântă ca toți puii să fie în siguranță. Din când în cand penele sale sunt zburlite de rafalele de vânt.
    Salutari și gândurile mele bune tuturor!

    1. Brigita

      Multumim, dna. LuciaMaria, … draguta ca-ntotdeauna… s-auzim numai de bine,

  930. Daniela Banu

    Ce mama grijulie… Are grija de puiuți… Seara buna, privitorilor!

  931. simi

    ora 16.06 ora mesei , 5 puiuti si un ou

  932. LuciaMaria

    Ora 8.58 Tata a ajuns la timp cu bunătăți, mama a început imediat să îi hrănească pe cei cinci pui care dădeau semne de nerăbdare. Oul 6 încă ne ține în așteptare.
    Vă doresc tuturor o zi frumoasă !

  933. Oana

    Un puisor nu reuseste sa ajunga la hrana.

    1. Gina

      Are grija mama sa le dea la toti.

  934. Oana

    18.09 Cinci puisori pufosi si flamanzi hraniti cu drag de un parinte.

  935. Magdolna

    Nagyon elevenek a kis fiokak. meg egy tojas van a mi ki kell keljen . Sint foarte vioi puiuti , mai este un ou.

    1. Daniela Banu

      .. Asa este.. Puii sunt vioi.. Nu i-am văzut încă.. În schimb mama are o.. frichineala… foarte preocupata…. E de bine….

  936. Babi

    17 óra, én is 5 fiókát látok és 1 tojást.

  937. Burger Éva

    Ebédelnek a fiókák.Nagyon ügyeskék.
    Sunt foarte drăgălaşi cum mănâncă.

  938. Vali N.

    Ora 13:02 Domnul vanturel a adus mancare la pui. Poate gresesc dar sunt 5 pui.

  939. Tenzi

    Buna dimi, la 7.33 erau la masa, 5 puisori cu mama lor. O zi frumoasa tuturor!

  940. Lebăduță

    Ora 18,34 vanturica a sosit la puișori cu o mâncărica gustoasă. Pofta buuuna vanturicilor pofticioși!!!

  941. Daniela Banu

    Eu nu i-am văzut deloc…

  942. Ana J

    Ora 13, sunt 4 puisori care primesc mancare de la mamica lor!

  943. Gina

    Ora 13. Pranzul. 4 cioculete in vant. 🙂

  944. Lebăduță

    Ora 12,58….vanturicii primesc mancare,sunt 4 guri deschise care așteaptă sa fie servite.
    Sunt minunați!!@

  945. Edit

    Egy fejecske nézelődik az anyuka szárnya alól!!Élelem van bőven raktározva !!

  946. simi

    ora 20.35, a plecat vanturica pentru cateve momente, inca sunt 3 puiuti

  947. LuciaMaria

    Foarte frumos, Clara. Se vede mămica în cuib. Citisem că își caută scorburi dar aceștia au preferat un loc la înălțime mare. ❤️
    Sunt minunați și vântureii noștri ❤️ și au hrana la discreție.

    1. Tenzi

      Multumim frumos, super ca acolo putem auzi si sunetele lor!

  948. Gina

    Pufosenii mici.

  949. simi

    Da, sunt trei. Cei doi noi au eclozat de o vreme, puful e deja uscat pe ei.

  950. simi

    9:19 Par sa fie doi pui

  951. Judit

    9,11, etetés: 3 fióka! Ora 9,11, mic dejun: 3 pui!

  952. Vali N.

    ora 8:30 se vad doi pui in cuib momentan.

  953. Gina

    Ora 6, 6:17. La Racari si la Vlaha nu sunt noutati.

  954. Brigita

    E obosita, draga de ea, a inchis ochisorii atat de frumos… noapte linistita, … ora 23.15

  955. Babi

    Egy fióka, 17:38, jött apu a kajával.

  956. Tenzi

    17.30 taticul a adus papa! E un singur puisor, abia își tine gâtul, mititelul.

  957. Brigita

    … 16.52 … UN PUISOR … POSIBIL, DOI PUISORI … 🙂🙂 … in sfarsit, pufosenii … Bun venit ! … Sa fie sanatosi ! …

  958. Georgiana

    La 16:00 a mâncat toată coaja și puișorul pe afara, pe lângă ea…

  959. Georgiana

    La 15:55 tot stâtea cu capul sub ea și printre mișcări, se vede un puisor și cred că l-a ajutat ea să iasă din ou..

  960. simi

    15.55 primul pui (cred)

  961. Georgiana

    9:07 vanturica din nou la datorie… Nici un puișor…

  962. Georgiana

    8:55, schimb de tura, nici un puișor…

  963. Brigita

    Iar am ratat ” schimbarea garzii ” … in timp ce scriam, … 😏 … a venit viitoarea mamica,

  964. Brigita

    Viitorul tatic e la datorie… ora 16.42

  965. Brigita

    De ce o intarzia oare, eclozarea la vanturei ? … asteptam, … 🤔 … ora 15.50

  966. Brigita

    CARPINIS – 2 puisori… SOVATA – 2 puisori … Sa le traiasca, sa-i creasca sanatosi! … asteptam fratiorii si surioarele, … 🙂 … ora 15.47

  967. Brigita

    Vanturica doarme, mititica… ora 15.45

  968. Oana

    🙂 Un vanturel a venit

  969. Oana

    Hhhmmmm…. ouale singurele . Sper ca vantureii sunt bine.

  970. simi

    Inca nici un pui.

  971. simi

    ora 9.10, schimb de tura, outele intregi

  972. LuciaMaria

    Ora 8.30 De aproape o jumătate de oră o văd tot dormitând. Stă paralel cu zidul lateral cu capul înspre stradă.Sper că e în regulă . Nu țin minte să o mai fi văzut așa inactivă ziua.

  973. Gina

    Ora 7. Vanturica doarme cu ciocul sub aripa. Timp de vreo 20 min, de la 6:40 la 7, am urmarit-o. N-am zarit nimic.

  974. Gina

    Imi este atat de drags vanturica! Imi vine s-o pup.

  975. Brigita

    La 17.30 aprox. , vanturelul este la datorie…

  976. Brigita

    … Probabil nici vreun puiut, dar nici camera nu functioneaza prea bine… caldura mare prin unele parti, probabil ca si pe acolo, … ora 16

  977. Georgiana

    Ora 14:38, a venit vanturica și încă sunt 6 oua… Nici o mișcare de puisor.

  978. simi

    ora 10.15, vanturica a venit si s-a asezat pe oute, cred ca unul este usor ciobit, sau e doar pata mai inchisa la culoare

  979. simi

    ora 9.23, toate cele 6 outa sunt inca intregi

  980. Georgiana

    Ora 7:40, ora camerei, cuibul a rămas gol și încă sunt 6 oua.

  981. Gina

    Intre 7:38-7:46 vanturica nu a vrut sa îmi arate nimic. Ba mai mult, și-a băgat cioculețul sub aripa ca sa facă nani.

  982. Brigita

    Ora 23.05 – mi se pare ca si-a desfacut o aripa, ca si cum ar avea puiuti sub ea… e noapte dar, asa mi se pare… 🙂

  983. Edit

    Itt készül valami!!A vércsemama nagyon figyelmes ,forgatja rendezgeti s talán hallgatja is a tojásokat!!

  984. LuciaMaria

    Bună seara !
    Am tot urmarit – o în ultima jumătate de oră observând că se tot mișca. Dar s – a rotit în jurul axei fără să pot vedea comoara. S – a sucit , s – a răsucit, am zărit doar două ouă la un moment dat dar imediat le – a acoperit. A păstrat o gustare din șoricel din care a tot ciugulit , cu atât mai mult am devenit încrezătoare că ar fi putut apărea un pui dat nu am văzut.

  985. Pirvu

    Ora 18:02, ora camerei, încă sunt 6 oua!!!

  986. Brigita

    Se pare ca nu e nici o miscare, sau n-am fost eu pe faza… tot vanturica este in cuib, … asteptam, … 😏 … ora 15.00

  987. Lenuta

    Nici eu n-am vazut-o sa se ridice, dar se tot invarte, e cam agitata.

  988. Burger Éva

    N-am avut noroc sa vad ousoarele.
    Nem volt szerencsém és nem láttam egy alkalommal sem a tojásokat.

  989. Gina

    De la ora 6 ma tot uit. Acum este 7:35. N-am prins-o ridicata.

  990. Brigita

    … 21.40 … Continuare – Ousoarele erau asezate asa frumos, precum petalele unei flori… parcà le asezase cineva cu mana… vanturica se uita la ele, parca verificand din ochi daca nu s-a spart cumva vreunul din ele… 😏

  991. Brigita

    In sfarsit, la ora camerei 20.02, am vazut si eu cele sase ousoare, inca ousoare…. 🙂🙂🙂🙂🙂🙂 … ora 21.35

  992. Brigita

    Buna ziua, … in timp ce eu citeam postarile, a avut loc schimbul de tura… a plecat vanturelul, a sosit consoarta… imi pare rau pentru ca n-am fost pe faza , sa vad ousoarele… n-am mai vazut de cand erau doar doua, … azi, maine deja vor aparea pufoseniile, … sa fie sanatosi cu totii, ..🙂 … ora 14.10

  993. ,DANIELA

    Buna dimineata tuturor…30 zile de la primul ou……sa vedem ce se intampla…..

  994. Brigita

    E tarziu, e ora de somn, in cuib e liniste … noapte buna, … ora 23.25

  995. Oana

    De ce nu are cuib ?

    1. Brigita

      Acel balconas este folosit pe post de cuib… fiind mititel, cred ca este la o fereastra, … tocmai bun pentru pasarele, … 🙂

  996. Brigita

    Ref. cuib SARRALBE – … cand a sosit una dintre berze cu mancare, am vazut ca Praslea nu a apucat mai deloc sa manance… diferenta enorma intre el si fratele cel mai mare,… poate in curand o sa primeasca ajutor sau, nu stiu… mi-e tare mila de el, mititelul… 🤔… ora 16.40 aprox.

    1. Gina

      At I uitat de diferenta de anul trecut intre Thomas si Chanel? Era si mai mare 🙂

      1. Brigita

        Tocmai, ca n-am uitat… de aceea am spus ca are nevoie de ajutor, altfel, … cu ce apuca el sa manance, n-o sa razbeasca… cel mare este de patru ori cat el, fara sa exagerez… sunt convinsa ca totul o sa fie bine pana la urma, … 🙂

  997. Brigita

    Iar e vanturelul in cuib… ora 13.28

  998. Brigita

    La 18.12 s-au schimbat…

  999. Brigita

    Vanturelul e la datorie… tare frumos mai este, … ora 18.10

  1000. Brigita

    Deja ne putem astepta sa eclozeze, dat fiind ca, primul ousor a fost depus pe 11 aprilie… clocirea dureaza intre 27 -31 zile… asadar, stam la panda… 🙂 … ora 15.45

  1001. Gina

    In cateva zile apar pufosii mici si mancaciosi 🙂

  1002. Burger Éva

    Még nem silerült látnom a tojásokat.

  1003. Gina

    La 6:01 a venit taticul.

  1004. Gina

    Ora camerei 5:58. Ousoarele sunt singure. Unde umblati, mami si tati?

  1005. Máthé Éva

    Ritkán lehet látni, de ma sikerült: 6 tojást számoltam össze!

  1006. Brigita

    Pentru dna. MARIA , si nu numai… probabil ca acea persoana, KNUT, confunda vanturelul rosu cu uliul, vulturul, pajura, acvila, si lista poate continua… deh, … si iar ma abtin de la alte comentarii pe care, oh, da, le-ar merita din plin… ora 22.15

  1007. Maria

    Domnule Knut, aveti ceva impotriva iubitorilor de animale? Cine sunt cei normali si cei anormali?Din prezentarea vanturelului rosu rezulta ca este un mare consumator de rozătoare, insecte, șopârle…Deci cine va ataca puii de gaina?

    1. Brigita

      Am eu o banuiala, cum ca KNUT nu este un DOMN… este o DOAMNA, Nuti … in rest, ma abtin la a mai face vreun comentariu,… doar atat, nu e bine, nu e crestineste… ora 22.00

  1008. Tenzi

    La 12.50 era taticul pe ouă, la fel de vigilent ca mamica 🙂 Apoi a zarit-o pe ea venind, au schimbat cateva sunete (pacat ca nu le si auzim..) si au facut schimbul. Zi buna tuturor!

  1009. Gina

    Eu am rămas fara dispozitivul care mergea bine. Acum sunt pe o tableta care se blochează mereu din lipsa de spatiu. Când reușesc sa intru, profit sa vad cuiburile repede, de aceea nu mai scriu. Dar ma strădui sa le vad macar de doua ori pe zi.

  1010. Brigita

    Hai sa scriu eu macar doua cuvinte, sa nu treaca ziua fara nici un comentariu… vanturica e in cuib cu ousoarele, e liniste, e tihna… noapte buna,… ora 23.05

  1011. Brigita

    Somnoroase pasarele pe la cuiburi se aduna … … … … … … Noapte buna,… ora 22.45

  1012. Brigita

    Vremea ploioasa imbie la somn… ora 16.10 … 😏

  1013. Brigita

    Se doarme, nu gluma… draga de ea, … ora 4.59 a.m… @… la D 1 – al doilea ousor !!! … 🙂🙂

  1014. Brigita

    Acum, la ora 13.50 , vanturica sta cumintica in cuib… e asa scumpica, parca ar fi ea insasi puisor, vorba vine… 🙂

  1015. Vali N.

    În jurul orei 8:20-8:30 s-a făcut rocada. Vânturelul a plecat de la cuib și a venit ea.

  1016. Brigita

    Pare-se a fi vanturica in cuib, dar nu sunt sigura, sunt umbrele noptii, etc… oricum, este liniste… noapte buna,… ora 00.30

  1017. Máthé Éva

    Milyen kár, hogy az egy szem tojás a fal mellett van. Nem lehetne középre tenni? Elég kényelmetlen lehet a falra”felkenődve” kotolni!

  1018. Brigita

    13.12 … s-a facut schimbul… din nou e la datorie vanturelul…

  1019. Brigita

    La 15.10 tot vanturelul este in cuib… este tare frumos asa colorat, … 🙂

    1. Gina

      Da, e frumos, dar ea are o fatzuca tare dragalasa. Acum, la 6:29 (ora cuib) e ea pe oua si chiar doarme.

      1. ,DANIELA

        …..doarme..ce treaba are…mananca..cloceste..si doarme..dar cand vor veni copilasii…gata….!!!!

  1020. Brigita

    Acum este vanturica… ora 15.00… in timp ce va scriam, dna. Daniela, s-a facut schimbul de tura… fusese masculul in cuib, apoi s-au schimbat…

  1021. ,DANIELA

    Cum stim daca e vanturica sau vanturelul..??cum se deosebesc ?? Multumesc..!!!!

    1. Brigita

      VANTURELUL ESTE CU CAPSOR GRI… e usor sa-i deosebim… 🙂

  1022. Samy

    foarte frumos …6 ouțe frumoase !

  1023. Magdolna

    Szep napot kivanok mindenkinek . . gyonyoru tojas . Vegre lattam oket . Varjuk hogy bujjanak ki a kisvercsek !!!!

  1024. ,DANIELA

    Ce frumos doarme pe oua….!!!!buna dimineata la toti privitorii !!!

  1025. ,DANIELA

    In cuibul V..liniste..clocim…..

  1026. Gina

    Oare cate zile dureaza clocirea la vanturei, ca nu mai stiu?

    1. Tenzi

      Anul trecut a fost cam 1 luna de la primul ou până au apărut pufoseniile.

      1. Brigita

        Adevarat, dna. Tenzi … clocirea dureaza 27 – 31 zile… puii parasesc cuibul dupa 27 – 35 zile… observam ca dezvoltarea lor, ajungerea la maturitate nu dureaza prea mult , asadar, avem putin timp pentru observarea puilor in cuib… ei sa fie sanatosi,… 🙂

  1027. Brigita

    A fost si vanturelul la datorie… acum a predat stafeta din nou,… in rest, se pare ca totul este in ordine… ora 19.50

  1028. Brigita

    … ora 00.23 … E liniste in cuib, … draga de ea, protejeaza ousoarele… noapte buna,

  1029. Vali N.

    15:37 Vanturica este la datorie.

  1030. Babi

    10:50., vércse Anyu elment tízórairzni, a tojások magukra. Vércse Aput rég láttam.

  1031. Gina

    Asteptam pufoseniile mici!

  1032. ,DANIELA

    Ce linistita sta pe oua …..seara buna curiosilor !°

  1033. Gina

    La 17:42 outele sunt singure. La 17:42:30 vine in viteza vanturelul care dupa cateva secunde pleaca IAR. A pare vanturica cu Pendle de pe barbie infoiate tare si se aseaza pe oua. Vanturelul vine si el si IAR pleaca. Miscare multa.

    1. Brigita

      Poate era un vanturel strain, vanturica l-a vazut si a ajuns imediat la cuib, enervata fiind… poate de aceea avea penele infoiate… zic si eu, … 🤔

  1034. Ana J

    Ora 7, 10 sunt 6 ouțe!

    1. Gina

      Ca in fiecare an. Bravo, vanturei frumosi.

  1035. Babi

    15 óra 50 perc, váltás volt, 5 tojás van.

  1036. Gina

    Ora 7:30 vanturelul doarme si cloceste. Oare cate oua sunt?

  1037. Brigita

    Ora 00.15 … vanturica e in cuib cu ousoarele… @… azi am intrat foarte greu pe site, n-a mers bine deloc… si nici acum nu e in regula,… cu alte site-uri n-am avut probleme… 🤔

  1038. Babi

    20 óra 8 perc a szülők elmentek egy sétára és magukra hagyták a tojásokat. Oo!!!

  1039. Brigita

    19.30 – Vanturelul cloceste…🙂

  1040. Brigita

    Ora 13.00 … vanturica noastra sta cuminte pe ousoare… din ce am citit, vor avea familie numeroasa si in acest an, … 🙂

  1041. Roxana

    Acum de dimineaţă (20.04.2022 ora 8:10) statea el pe ouţe şi ea îl supraveghea de pe margine.

  1042. Lebăduță

    Ce harnicuta e vanturica. Are acum 5 ouă mici și drăgălașe!!

  1043. Gina

    18:50 vanturelul is ia zborul si vad si eu uosoarele. Eu zic ca nu e nici unul spart. Asa se coloreaza ele.

    1. Cristina

      Si eu zic la fel, sunt patate 🙂 M-am uitat cu mare atentie, nu e spart niciunul.

  1044. Samy

    au 4 ouțe frumoase la fel ca ei !

  1045. Brigita

    Acum vad la datorie, vanturelul… ora 14.22

  1046. Gina

    Ora 7:44. Vanturelul e pe oua. La 6:30 era vanturica.

  1047. Brigita

    La 17.29 erau amandoi in cuib… apoi, a plecat vanturelul si a ramas vanturica la clocit… @… se confirma, un ousor este gaurit… 🤔… sper sa fie in regula celelalte ousoare,

    1. Gina

      Poate ca iese puiutul, de aceea era gaurit.

      1. Brigita

        … Se pare ca dna. CLARA a avut dreptate, … a anuntat inca din 14 aprilie ca oul este gaurit, … gaura este mare, dansa spunea ca o cioara ar fi gaurit oul, 🤔🤔… ora 13.50

  1048. Brigita

    Se pare ca un ou din cele patru este compromis… 🤔 … se vede foarte clar ca este spart… posibil sa mai fie inca un ousor in aceasta stare, insa nu sunt sigura… in urma cu cateva minute am putut sa le vad si eu, la ora 13.00… imediat a sosit si vanturica la cuib, … ora 13.06

  1049. Burger Éva

    Anul trecut a avut 5 oua.Sper sa avem si anul asta 5 oua.
    A tavaly 5 tojas volt.Remelem az iden is lesz 5.

  1050. HORAȚIU

    Patru ouă!!! Excelent!!!

  1051. Gina

    La D2 sunt 2 oua si la Racari 3

  1052. Gina

    La ora cuib 6:46 cloceste vanturelul. Acum o ora era dumneaei la datorie.

  1053. Lebăduță

    A apărut al.patrulea ou …sunt asa de frumoase!!

  1054. Brigita

    La VLAHA nu-mi dau seama daca ploua, e lapovita sau ninge… probabil e si destul de frig, … 🤔 … barzucele stau cumintele in cuib, femela protejand ousoarele…. ora 23.20

  1055. Lebăduță

    Vanturica a plecat la vânătoare iar vanturel sta cuminte pe cuib și îngrijește ouale

  1056. Maria

    Bună dimineața ! Sunt trei deja. Stă în colțul acela pe ele, cam în margine și periculos mi se pare . Anul trecut a ales un loc mai ferit, chiar în centrul cuibului.

  1057. Ana J

    Azi vântureii au 3 ouă!

  1058. Brigita

    Primul ousor la cuibul 2 … 😃

    1. Gina

      Bravo. Era si timpul.

  1059. Brigita

    Mai stie cineva, ceva noutati de la SOVATA ?… cate oua sunt ? … eu n-o surprind deloc in picioare, …🤔… va multumesc,

    1. Gina

      Eu am surprins-o in picioare dar nu am vazut ousoarele. Sunt bine ascunse.

      1. Brigita

        Va multumesc, dna. Gina…. sper sa-mi arate si mie ousoarele intr-o zi, … 🙂

      1. Brigita

        Va multumesc,… numai bine,… 🙂

  1060. ,DANIELA

    Aici sunt 3 oua….!!!

  1061. Brigita

    VLAHA – 2 oute… ora 3.50 a.m.

  1062. Clara

    Oul din stanga este spart. A fost ,,baut’ de o cioară setoasă.

    1. ,DANIELA

      Care ou??un ou de la vanturei?

      1. Brigita

        Nici eu n-am inteles care ou, de unde… cele de la VLAHA par in regula… pe cele de aici nu am apucat sa le vad azi, vanturica le-a tot acoperit… mai insist,

    2. Brigita

      … poate, flamanda… 🤔

  1063. Brigita

    A aparut si viitoarea mamica… 🙂… 17.09

  1064. Brigita

    Ousoarele isi tin de urat, unul, altuia… ora 17.06 … 🙂

  1065. Gina

    Ora 7:46. Vanturi ca e pe oua.

  1066. BRIGITA

    Chiar se doarme la Carpinis,…dragele de ele,… ora 4.11 a.m. …

  1067. Brigita

    Multumiri, LEBADUTEI… 😀… pentru vestea data, aparitia celui de-al doilea out… ora 20.55

  1068. Lebăduță

    Iuuuiiii,cat de frumos….sunt doua oua mici,drăgălașe.
    E harnicuta, vanturica!

  1069. Lebăduță

    Vanturica e obosita și doarme

  1070. ,DANIELA

    Doarme si vegheaza…..!!!!

  1071. Brigita

    Cred ca domnita e pusa pe treaba, prea sta cumintica, … 😏

  1072. Brigita

    La SARRALBE – in urma cu vreo 10 min. am vazut si eu toate cele 5 oute… deci, clocirea este in plina desfasurare, … 🙂🙂🙂 … ora 16.20

  1073. Brigita

    Ora 16.17 … domnita sta cumintica in cuib… poate mai vedem inca un out ? …😏

  1074. Gina

    La 6:30 (ora cuib) vanturi ca e pe margine. La 6:32 își ia zborul. Oușorul rămâne iar singur.

  1075. Brigita

    Barzucelor de la VLAHA le-a luat ceva timp pana sa ne arate primul out… 16 zile … poate vor mai urma si altele, din care sa iasa pui sanatosi,… 🙂🙂🙂

  1076. Brigita

    Cuibul de la VLAHA – A aparut primul OUT… intre orele 2.45 a.m. si 3.50 a.m. … 🙂🙂🙂

  1077. Brigita

    Ora cuibului 01.55… OUL e tot singur… 🤔

  1078. Gina

    Ora cuibului 21:47. Oușorul e singurel 🙁

  1079. ,DANIELA

    Eu nu vad decat un out….si pe ea la balustrada….!!!!

  1080. Brigita

    Translate into romanian, please… 🤔

  1081. Brigita

    Am uitat sa scriu ora… intre 13.34 si 13.47 s-a petrecut schimbul… scuze,

  1082. Brigita

    A plecat ea, a venit el sa-i tina locul… dupa cateva minute a aparut el,… 🙂

  1083. Brigita

    Iar a ramas outul al nimanui… 🤔… si nu e prima oara… sau n-a stat pe ou, chiar daca era in cuib… asa s-a intamplat si asta noapte, cel putin pana la ora 3 a.m….

  1084. Gina

    Cat am citit comentariile s-a facut 8:59 si au venit amandoi. Dar nu clocesc. Stau pe margine.

  1085. Gina

    Ora 8:55, ousorul e singur in cuib. Asta noapte pe la Ora 3 era si vanturica.

  1086. Magdolna

    Szep napot kivanok mindenkinek !!! Kezdunk benepesedni . Itt egy tojas az 1. kameranal uj lako stb .Jo lessz ez igy , mar nagyon vartuk !!!

  1087. Tenzi

    Dacă exact asta ai vrut sa scrii si nu e o greseala, ti-as aminti proverbul cu câinele care moare de drum lung..

  1088. Lebăduță

    E un ou în cuib!??!!

    1. Magarusul

      E un ou frumos

  1089. ,DANIELA

    Credeati ca vantureii stau degeaba…la balcon??? Uite un ousor…..!!!!!

  1090. Gina

    Yupiiii! Primul ou troneaza singur in cuib la ora camerei 6:02 (7:02 real)

  1091. Severina

    Avem primul ou. Pana la 1.30 nu-l avea, dar acum la 6.10 e acolo…

  1092. Edit

    A hercegnő a fészekbe!!A feje a szárnya alá dugva alszik!! :23:3o óra!!!

  1093. Brigita

    Daa, domnita este in cuib… masculii au capsorul cu penaj gri-albastrui, parca, sau doar gri… 🙂

  1094. Cris

    Am cautat poze de anul tecut. Nu mai stiam cum sa le deosebesc. Acum la cuib este printesa. Nu vad nici un ou. Hai, anul trecut am privit 6 pufosi!

  1095. Cris

    10 aprilie 2022, ora 09:10 am. Vanturelul priveste strada.

  1096. Severina

    La 8.10 sunt amandoi in cuib. Se uita la ploaia de afara. Pacat ca nu li se vede si capul mai mult. Sunt fumosi.

  1097. Brigita

    La 03.30 nu mai era in cuib… deci , ne pacaleste ca-si petrece noaptea acasa.. haha,… 💝😏

  1098. Edit

    Az anyuka a fészekbe,a férj hozott valami ennivalü

  1099. Edit

    Az anyuka ott alszik a fészekbe,a párja hozott valamit vacsorára

  1100. Brigita

    Domnita este in cuib… 🙂 ora 00.40

  1101. Brigita

    La 13.20 – domnita este in cuib… s-a facut schimbul de tura, asa-zis…

  1102. Brigita

    Buna ziua,… acum la 12.40 reala, masculul este in cuib, il vad si eu pentru prima data…

  1103. ,DANIELA

    Amandou in cuib…..buna dimineata !!!!

  1104. Severina

    La ora 6.35 e masculul pe marginea cuibului. Isi aranjeaza penajul. Ea o fi la vanatoare si el pazeste cuibul.

  1105. Brigita

    Frumoasa noastra domnita petrece a doua noapte in cuib… curand vor incepe sa apara si outele, probabil… sa fie sanatosi,…

  1106. Brigita

    Domnita noastra e acasa, asa cum ne-a obisnuit s-o vedem in ultimele zile… am vazut-o si noaptea trecuta in cuib… 🙂

  1107. ,DANIELA

    Sunt amandoi in balcon….ea pregateste ceva……💟💕💞❤🧡💛💚💙💜

  1108. Brigita

    Daaa , ce surpriza placuta… e in cuib, la ora 01.00 … chiar i-am vazut putin din fatuca, un ochisor, etc… inseamna ca se apropie momentul cand vom vedea out? … asteptam niste pufosi mici…,

  1109. Gina

    Doarme in cuib, draga de ea!

  1110. Máthé Éva

    19.45-kor otthon volt a vércsepár. Aztán kirepültek.

  1111. Brigita

    Tot acasa… ora 13.00 reala…

  1112. Magdolna

    Szep napot mindenkinek. Anyuka pihen . Ziua buna va doresc . Vinturica se odihneste pe margine. Ora 10. 22.

    1. ,DANIELA

      Daca se odihneste….inseamna ca este mai greoaie….simte ceva..ousoare….cam mult se odihneste…..

  1113. Gina

    9:06 e tot pe marginea cuibului

  1114. Gina

    Ora 7:10. Vanturi ca e pe marginea cuibului, cu codiță in afara si se toaletează.

  1115. Brigita

    PROBABIL CAUTA HRANA SI SE MAI ODIHNESC PRIN COPACI, PE UNDE APUCA, TERASE, ACOPERISURI, PE ORIUNDE… CA ORICE PASARE, CRED… ORA 22.40

  1116. Gina

    Oare unde dorm?

  1117. Gina

    Buna dimineața. Ora 8:35. Domnița e in cuib.

  1118. Brigita

    Avem live la Carpinis… cred,… ora 20.00

  1119. Brigita

    ESTE ACASA.. CODITA EI DRAGA,… ORA 12.30

  1120. Burger Éva

    Astept primul oua.
    Várom az első tojást.

  1121. Brigita

    ORA CAMEREI 13.42… Domnita e pe balcon, monitorizeaza traficul… sanatoasa sa fie,… ora reala 14.45

  1122. ania

    2.38 – 1 🐦

  1123. Brigita

    LA BARZUCE, 1 SI 2, CUIBURILE SUNT TOT GOALE, … ASTEPTAM,

  1124. Brigita

    DOMNITA E ACASA, SE TOALETEAZA… ORA REALA 13.00

  1125. Gina

    Acum se imtampla LA camera asta sa nu se vada decat comentariile de azi

  1126. Gina

    Azi n-am vazut Inca nici o codita de vanturel.

    1. Kelemen Mária

      8:38 ora camerei: „o codita ” este prezenta.

      1. Gina

        Multumesc 🙂

  1127. BRIGITA

    LESKE SI MISKA S-AU REINTALNIT IN CUIBUL LOR DE LA VLAHA- CLUJ… S-A REINTREGIT FAMILIA,… NE BUCURAM IN SPERANTA CA SUNT SANATOSI SI DORNICI SA-SI MAREASCA FAMILIA,… ORA 20.40

  1128. Gina

    Ora 7:32 vanturica e pe marginea cuibului.
    A sosit prima barzuca si la Carpinis si la Sovata.

  1129. Brigita

    ANUL TRECUT LA VLAHA, PRIMA SOSITA A FOST LESKE… PE 30 MARTIE , CU UN MINUT INAINTE DE MIEZUL NOPTII… ANUL ACESTA UNA DINTRE ELE A FOST MAI IUTE, ASA-ZIS… SA VEDEM CINE A SOSIT,

  1130. Brigita

    O BARZUCA IN CUIB LA VLAHA – CLUJ !… ORA REALA 17.15

  1131. Brigita

    Buna ziua,… ora14.50… domnita noastra vine, pleaca, are treburi de rezolvat… acum e venita de cateva zeci de minute, cu o iesire rapida in decor, se odihneste si monitorizeaza traficul din strada, asa-zis… Sa le fie bine,

  1132. Magdolna

    Buna ziua . La cuibul de la Sarralbe sint trei oulete. Bravo lor . A Sarralbei feszekben mar 3 tojas van . Nagyon ugyesek .

  1133. Gina

    LA 6:51 a zburat si LA 6:53 a venit in vanturel

  1134. Gina

    Buna dimineata. La 6:10 nu era nimeni in cuib. La 6:49 este cineva 🙂

  1135. Brigita

    Va multumesc, dna. GINA… @… bine ca n-am vazut ce s-a intamplat, altfel m-as fi intristat , as fi suferit f. mult,etc… sa speram ca nu se vor mai intampla asemenea incidente… probabil ca agresorul era un mascul tanar care-si cauta pereche, etc… numai bine,

  1136. Brigita

    …ora reala 18.50 … nu-i vad capsorul ce culoare are, ca sa-mi dau seama daca este mascul sau femela?…

    1. Gina

      Căpșorul era la fel ca trupul, nu era mai închis la culoare. Deci a fost vanturica. Ce emoții ne-a dat!

  1137. Gina

    La 10:42 a venit vânturelul si i-a adus de mancare

  1138. Gina

    E prudenta? Păzește cuibul? O avea vreo rana?

  1139. Gina

    Și-a revenit! Draga de ea! Sper sa își fi revenit.

  1140. Maria

    In jurul orei 8 30′ ora camerei. a avut loc o luptă între doi vânturei care se pare a avut sfârșit tragic pentru unul dintre ei.

  1141. Gina

    @Deak Attila, puteți salva vânturelul? E rănit si e cu burtica in sus. Ora 9:45. Of, Doamne.

  1142. Ana

    13,48 Doua stancute vor cuibul, dar au fost alungate!

  1143. Maria

    La 12 12′ vanturelul este tot acolo la cuib pe marginea balconului!

  1144. Magdolna

    Vercse a feszekben eleg sokaig , kb 10 percig itt volt . A Sarralbei feszekben mar 2. tojas van . szep napot mindekinek . In cuibul de la Sarralbe sint deja 2 ou. Viturica in cuib .A statinonat destul de mult timp. O zi buna tuturor va doresc .

  1145. ,DANIELA

    Buna dimineata !!!VANTUREL IN CUIB !!! sta pe marginea balconului si priveste……

  1146. Gina

    La ora 6:16 vanturica e in cuib. Buna dimineața.

  1147. Cristina

    14:35 vanturel la cuib

  1148. Gina

    La 7:58 e vanturica in cuib

  1149. Gina

    Si, la Sarralbe, dimineața la 5:56 ora camerei, un ou.

  1150. Gina

    7:53. Vânturel in cuib 🙂

  1151. ,DANIELA

    Sunt doi vanturei..??abia astept sa-i mai zaresc…poate pun de ceva……!!!!

  1152. Magdolna

    A Sarralbe i feszek lakoi mar keszitik a feszket a tojashoz!!!!In cuibul de la Sarralbe se pregateste cuibul pentu oale. Putem in zilele urmatooare sa avem ou????

    1. Gina

      Ieri la ora 12:07 a apărut primul ou. Dar la ora 18:45 Melodie a inceput sa-l distruga. Probabil nu era viabil.

  1153. Ana

    7,30 Au venit pe rand amandoi vantureii!

  1154. Magdolna

    Szep napot mindenkinek . ASarralbei feszekben levo golya mar kesziti a feszket .Se pregateste ciubul in Sarralbe.

  1155. Gina

    La 7:08 vanturelul se toaleteza.

  1156. Gina

    A 20:09 nu mai e !

  1157. ,DANIELA

    Acum.17.06..vanturel in balcon….ce frumusete..!!!

  1158. Levente

    Vércse a fészekben 2022.03.17 08:58

  1159. Gina

    Multumesc @Kelemen Maria si @Sanyi . Tocmai azi m-am trezit mai târziu. Oare putem spune ca au ocupat cuibul?

  1160. Kelemen Mária

    Azi dimineață, la 7:58 a apărut stăpâna(ori stăpânul) cuibului. A rămas câteva minute.

  1161. sanyi

    2022.márc.17. 7:05. O pasăre stț pe pervaz.
    Egy madár all a deszkán és figyeli a „körforgalmat”

  1162. Gina

    De când s-a făcut curățenie, i-a mai văzut cineva in cuib?

  1163. Magdolna

    Minden tiszteletem a csapatnak , hogy ilyen szep es jo lett a feszek . !!! Multumesc pentru curatenie facuta de schipa . o zi placuta tutoror .

  1164. ,DANIELA

    Brava ..pentru curatenie..parchet nou…multumim..!!!

  1165. Gina

    LA 7:49 am avut impresia ca domnul e alungat. Vanturica a mai stat in cuib pana LA 7:54

  1166. Gina

    LA 7:45 a venit vanturelul urmat de vanturica.

  1167. Tenzi

    Ce frumos arată cuibul! Asteptam si locatarii cat mai des! Salutări!

    1. Gina

      Am intrat LA 7:18 si am apucat sa vad cum isi ia zborul. Cred ca de data asta era domnisoara.

  1168. Gina

    S-a facut curatenie in cuib 🙂

  1169. Gina

    La multi ani tuturor doamnelor si domnișoarelor.
    Anul trecut, cuibul a fost ocupat pe 3 martie.

  1170. Gina

    Ora 8. Domnul este in cuib 🙂

  1171. Gina

    Merge camera. Mulțumim. Așteptam vântureii!

  1172. Gina

    Buna dimineața. N-am bisat. Azi la ora 702 era un vânturel pe marginea cuibului !

    1. Gina

      Buna dimineața. O primăvara frumoasa tuturor. Nu merge camera 🙁

  1173. Gina

    Buna dimineața. Avem din nou transmisie de la vânturei. Multumiiiim!

  1174. Magdolna

    Szep jo estet mindenkinek Fantasztikus,mert ma illetve most lattam szeretkezni a Sarralbei gokólyapart . Mikorr is varhatjuk az elso tojasokat ?????Buna seara tuturor . Asta seara mai precis de citeva momente am vazut cuplul din Sarralbe cum faceau dragosta! Pe cind se asteapta primul ou dela ei ?????

    1. Gina

      Buna dimineața! Deocamdată fac doar antrenamente 🙂 Mai e pana apar ouăle.

  1175. Brigita

    Buna seara,… la ora aceasta, 19.25, ora noastra, berzele din SARRALBE, FEUCHTWANGEN, LINDHEIM, sunt in cuiburile lor… cele din SARRALBE sunt tare obosite, stau asezate una langa cealalta… numai bine,

  1176. Brigita

    Si ale noastre se pregatesc pentru calatoria inapoi spre casa, fac provizii, bagaje… nu mai e mult si vor decola… incepe numaratoarea inversa,

  1177. Brigita

    Daa, dna. Magdolna… de cateva zile este tare urat la SARRALBE , ploua, bate vantul… sunt tare zgribulite,… dar primavara bate la usa, … numai bine,

  1178. Magdolna

    Szep napot kivanok . A Sarralbei feszket is fujja a szel . In cuibul de la Sarralbe bate vintul .Altfel ei sint bine!!!O zi buna tuturor.

  1179. Brigita

    Deocamdata, doar o barzuca… ora 20.45… posibil, jupanul… vom vedea,… seara buna,

  1180. Brigita

    Buna seara,… asta noapte au fost in cuib ambele barzuce, s-au adunat la casa lor… sa vedem azi daca vor veni amandoua,… numai bine,

  1181. Brigita

    Buna dimineata,… ora 02.15 … o barzuca petrece noaptea in cuib, posibil a fi cea din timpul zilei, posibil… numai bine,

  1182. Brigita

    Buna ziua,… ora 11.45 – o barza in cuib, … numai bine,

  1183. Brigita

    Buna seara,… daa, e frumos sa mai aflam cate ceva din viata pasarilor, atunci cand avem ocazia, va felicit… @… cam tarziu postez dar, acum a fost posibil… @… cuibul este tot gol la Sarralbe, le-a vazut cumva cineva pe timpul zilei, eu n-am fost norocoasa… ora 00.30… s-auzim numai de bine,

  1184. Brigita

    La SARRALBE cuibul este tot gol… ora 23.00 , ora Romaniei… Noapte buna,

  1185. Brigita

    La Sarralbe, acum la ora 19.10, ora noastra, cuibul este gol…

  1186. Brigita

    Buna seara,… ce vedeti este LIVE… se mai vad in pomi decoratiunile de Sarbatori, … am intrat pe site in fiecare zi dupa ce ” s-a golit” cuibul in toamna, asa ca am fost surprinsa cand am vazut o barza in cuib, apoi si pe a doua… daca doriti, puteti citi ce am postat la momentul respectiv, pentru a va face o idee, etc… si dna. GINA a confirmat, etc… ah, inca sunt smocurile de iarba crescute dupa ce cuibul a ramas gol in toamna… vom vedea ce s-o mai intampla,… seara buna,

    1. Gina

      Buna dimineața. La Carani e viscol? Cărpiniș nu funcționează . si nici vântureii.

      1. Brigita

        Buna dimineata,… la aceasta ora, 10.12 , Carpinis functioneaza, la fel si Carani… la Carani ce ati crezut a fi viscol, de fapt a fost ceata… asa se vede ceata printr-un webcam,… m-am lamurit si eu de-alungul timpului tot vizionand diverse, etc… acum e soare la Carani, este zapada,… va multumesc, asa am mai ajuns si eu pe la Carani… intr-adevar, la Soimul dunarean nu functioneaza web-ul, cam de mult timp… cand se mai defecteaza sau cand are nevoie de baterii, rar poate ajunge cineva pe acolo, … vom mai vedea,

    2. Gina

      Buna dimineața. De pare ca asta noapte au ost la plimbare.

      1. Gina

        Am văzut si eu după aceea si Carani si Cărpiniș 🙂 .La Cărpiniș am găsit un uliu păsărar superb in cuib.

        1. Brigita

          Buna seara,… ah, frumos… dvs. cunoasteti si alte specii de pasari, eu nu ma prea pricep, cateva rapitoare, vrabii, ciori si cam atat, mai nou vanturei si soim dunarean… @… sa speram ca mai apar azi, cu toate ca e deja noapte si nu sunt in cuib, acum la ora 20.00… daca tin bine minte, de cand au aparut din nou, s-a mai intamplat sa vina la cuib dupa ce s-a innoptat, vom vedea… seara buna,

      2. Gina

        Buna dimineata
        D-na @Brigita, urmăresc Păsări din Romania Group si inca câteva grupuri si așa mai învăț.
        Asta noapte tot gol a fost cuibul de la Sarralbe 🙁

  1187. Magdolna

    Multumesc ,am gasit si eu cuiburiile ,de la Sarreble unde acum sint doua berze , respectiv de la Carpinis . dar nu imi dau seama ,ca e de acum sa din anul trecut. Orcum mulktumesc.

    1. Brigita

      Buna dimineata,… ah, cu asta ar fi trebuit sa incep, camera web are contor, functioneaza, ìndica data de azi, etc..
      vizionare placuta si numai bine,

  1188. Gina

    Buna dimineața si un an bun tuturor! @Brigite, la Darralbe se pare ca au venit acasă Maurice si Melodie, care sunt sedentari. Nefiind inelați se merge pe ipoteza ca sunt ei, așa cum la toate cuiburile credem ca sunt mereu tot vechii locatari.

    1. Brigita

      Buna ziua, dna. Gina… multumim pentru urari, si pentru lamuriri… @… am citit cu ceva vreme in urma despre ele, ce a scris dnul. care le monitorizeaza de multi ani, dar nu le retinusem numele… intr-o postare anterioara am scris ca este posibil sa fie familia careia ii apartine cuibul, si cred ca asa este… din cate am inteles, sunt cateva zeci de familii de berze care cuibaresc la SARRALBE… vom vedea ce se mai intampla,… numai bine,

      1. Gina

        Buna dimineața. Da, sunt 31 de cuiburi in Sarralbe, daca am reținut bine. Si sunt mai multe berze sedentare.

  1189. Brigita

    La Carpinis ninge,… seara buna,

  1190. Brigita

    E noapte urata, e vant, ploua, e frig, iar barzucele, dragele de ele, sunt in cuib… azi a si nins putin,… urat,
    … ora 04.30

  1191. Brigita

    Buna ziua, … barzutele de la SARRALBE sunt in cuib… e foarte frig, a nins, etc… s-a schimbat vremea,.
    . ora 12.40

  1192. Brigita

    … LA SARRALBE SUNT DOUA BARZUTE… PROBABIL FAMILIA PROPRIETARA A CUIBULUI … @ … mai intelege cineva, ceva?… daca are cineva informatii noi, poate le impartaseste cu noi,… multumesc,… ora 23.20

  1193. Brigita

    … IN CUIB LA SARRALBE ESTE O BARZUCA – A VENIT IN TIMPUL NOPTII – este dimineata zilei de joi, ora 03.10
    … probabil aceeasi din timpul zilei –

  1194. Brigita

    Din nou, in cuibul de la Sarralbe, este o barzuca… ora 11.15 … daca cunoaste cineva istoricul celor intamplate de cand s-a ” golit ” cuibul, poate ne spune si noua,etc… cine o fi aceasta barzuca?… vom vedea,… numai bine,

  1195. Brigita

    Buna dimineata,… in cuibul din SARRALBE este o barzuca !!! … ora 10.40 … si cred ca nu e o inregistrare pt. ca smocurile de iarba crescuta in cuib sunt mari, se vad decoratiunile de sarbatori,etc… ce-o fi cu ea, de unde o fi venit… probabil e stabilita definitiv in alta zona, nemaiplecand in migratie, precum cele din cuiburile binecunoscute din FEUCHTWANGEN si LINDHEIM din GERMANIA,etc… vom vedea ce mai urmeaza,…. Numai bine,
    .

  1196. Maria

    Un An Nou cu sănătate și putere, cu împliniri și cu bucurii. La mulți ani, Milus ! La mulți ani fericiți tuturor !

  1197. Gina

    Un an nou fericit tuturor! Sănătate multa sa fie!

    1. Brigita

      Buna dimineata,in Noul An… sa fim sanatosi, voiosi, cu ganduri bune pentru noi, pentru cei din preajma noastra, pentru necuvantatoarele noastre dragi, carora le ducem dorul… LA MULTI ANI! si sa ne ” vedem ” sanatosi,…@… Multumim pentru urari,… De la Malul Marii, … ora 02.30

  1198. ,DANIELA

    LA MULTI ANI..TUTUROR PRIVITORILOR DE VANTUREI..SA FITI SANATOSI !!!!

  1199. Magdolna

    Aldott karacsonyi unnepet es egy boldog ujevet kivanok ,a Milvus minden munkatarsanak .Sarbatori fericite si un An nou fericit vadoresc in anul ce urmeaza . Sa foti linga noi in totdeauna.

  1200. Gina

    Da, azi nu avem nici balcon 😊. Sănătate multa, sărbători cu bine si multe bucurii tuturor!

    1. Brigita

      Multumim pentru urari, dna Gina… Sarbatori luminate si binecuvantate, tuturor!… CRACIUN FERICIT !

  1201. ,DANIELA

    E GREU FARA..BALCON….MAI VEDEAM SI NOI..LUMEA BUNA DIN CAND IN CAND…..LA MULTI TUTUROR !!!

    1. Brigita

      Multumim pentru urari, dna. Daniela… CRACIUN FERICIT !

  1202. ,DANIELA

    MA UIT DE 10 ORI PE ZI..DEGEABA..VANTUREL..CE SA-I FACI…

  1203. ,DANIELA

    E CURAT IN..CUIB..SEMN CA VINE CRACIUNUL…@!@!@@@!

  1204. Gina

    La multi ani pentru Andrei, Andrea si tuturor celor care poarta numele sf. Andrei!

  1205. Gina

    Buna dimineața. Am deschis camera azi,24…11 ora 8. Dar imag8nea este incremenita pe 23.11 ora 21 🙁

  1206. ,DANIELA

    AH !!!CAND S -A DESCHIS CAMERA SI -A LUAT ZBORUL….MARE HOT..!!! DAR L -AM VAZUT….PUTIN….

    1. Gina

      Norocoaso!😊

  1207. Gina

    Buna dimineața. Ora 7:25. E ceata foarte deasa! Vanturelul nostru nu e!

  1208. ,DANIELA

    NICI EU NU L AM MAI PRINS..IN SCHIMB VAD PROVIZII..SEMN CA LOCUIESTE ACOLO….!!!!

  1209. Gina

    La 7:54 ă plecat 😊

  1210. Gina

    Din viteza, a ieșit altceva in loc de Buna dimineața!

  1211. Gina

    Bun fiminrataa! Ora 7:15 vânturelul e in cuib! Urmărește traficul.

  1212. ,DANIELA

    CURAT..FOARTE CURAT..IN BALCON……

  1213. ,DANIELA

    VINE..MANANCA..SI PLEACA….NU DOARME IN BALCON..L AM PANDIT….POATE ALTA DATA AM NOROC..SAU VOI….

  1214. ,DANIELA

    ESTE ACTIVITATE IN BALCON..SE VAD PROVIZIILE…..

  1215. ,DANIELA

    SE VEDE CA PROPRIETARUL BALCONULUI ..MAI FACE SI CURAT….BRAVO..!!! STAU CU OCHII IN BALCON…..

  1216. ,DANIELA

    CE FRUMOS SE VEDE DE LA BALCON..NOAPTEA…CE LUMINI..!!!

  1217. ,DANIELA

    Aatazi 23.10….ora 14.42..vanturel in cuib..ce penaj frumos are…..

    1. Brigita

      Ce noroc ati avut dna. Daniela… eu nu am mai vazut demult vreo pana pe balcon, asa-zis… si am tot fost in vizita,… s-auzim numai de bine,… ora 02.20

    2. Gina

      Buna dimineata! Ce norocoasa esti! Si eu am tot intrat, dar u l-am prins.

  1218. ,DANIELA

    VOI STA CU OCHII PE CUIB…PARDON…..PE BALCON…..

    1. Brigita

      Buna ziua,… aveti dreptate,… pe balcon,… numai bine,

  1219. Brigita

    Iata ca baiatul nostru este tot in cuib… ora 15.00, real…

  1220. Brigita

    Am revenit,… a stat pana la 12.50… acum, la 13.45 – e iar in cuib de vreo 10 min., e ceva activitate, isi apara cuibul, a mai vrut o pasare sa vina la cuib, dar a gonit-o… mai vedem,

  1221. Brigita

    Buna ziua, … in cuib este un mascul – ora camerei 11.30… ora reala 12.30… nu am idee de cand este in cuib… vom vedea,

  1222. Gina

    Buna dimineata. La ora 6:11 vanturelul admir traficul de pe marginea cuibului. Oare doarme in cuib? Aseară am aruncat o privire, dar nu l-am văzut.

    1. Brigita

      Buna seara,dna. GINA… noaptea nu este nimeni in cuib, vantureii viziteaza cuibul din cand in cand… i-am prins si eu de doua ori, o data seara pe la ora 18 cred, si o data dimineata devreme… poate mai avem sansa sa-i vedem… Numai bine,

      1. Gina

        Buna dimineața! Înseamnă ca inca nu au părăsit zona.

  1223. Gina

    Buna dimineața. Am prins vanturelul in cuib pentru cateva secunde la ora 6:24

  1224. Vlad

    12:02 azi l-am vazut si eu

  1225. Gina

    La 6:18 a zburat. Imediat a venit altul. Spoi a mai venit unul si inca doi au zburat pe lată cuib. Jupii!

  1226. Gina

    Ora camerei 6:10 (7:10 ora reala) este un vânturel pe marginea cuibului. In sfârșit il mai vad si eu ❤

  1227. Brigita

    Buna seara, … avem un baietel in cuib… nu stiu de cand este prezent,… prima oara l-am vazut la ora 18… acum este ora 18.25 , aprox…. Numai bine,

  1228. Magdolna

    Szep estet mindenkinek .Egy fiu fioka a feszekben .Most latom , hogy valaki nagyon szepen kitakaritotta a feszket Koszonet erte. Unpui in ciub .Cineva a curatat cibul.Multe multumiri .

  1229. Brigita

    Buna ziua,… un vanturel – mascul in cuib, isi face toaleta… ora 14.20

  1230. Magdolna

    Szep napot mindekinek !!! Egy vercse fioka a feszekben .

  1231. Maria

    Vă mulțumesc foarte mult pentru informații. O seară frumoasă vă doresc și eu !

    1. Brigita

      Va multumesc, d-na Maria

  1232. Brigita

    Buna seara, … m-ati facut curioasa dna. MARIA cu ce ati spus mai devreme, asadar am mai cautat informatii… specie partial migratoare in ROMANIA… iarna e posibil sa migreze din regiunile nordice in cele sudice, in functie de grosimea stratului de zapada… @… zboara la inaltime mica,deci, exclus migratia inafara tarii,… mai citim, mai aflam felurite informatii, … avem sanse sa-i mai vedem pe la cuib, pe ei sau pe altii,… Seara frumoasa va doresc, dna. Maria

  1233. Brigita

    Buna ziua,…cred ca s-a ratacit ce am scris dimineata devreme… fusesera doi vanturei, unul era sigur mascul deoarece avea capsorul gri-albastrui…

  1234. Maria

    Bună dimineața, tuturor ! Am văzut și eu astăzi vânturelul mascul, minute bune , pândind cu privirea în jos, probabil să prindă ceva de mâncare .
    Ce am văzut data trecută era un pui până în doi ani, când penajul încă nu arată dacă este baiat sau fată , un juvenil cum îl numesc cei de la Milvus .
    Continuă să ne încânte dar am citit că nici lor nu le place frigul , din această cauză e posibil să migreze și ei.

  1235. Magdolna

    Szep estet mindenkinek . egy szep vercse,szerintem fioka van a feszekben .Jo latni ot. Kislany o mert pihes volt az eleje.

  1236. Tenzi

    Azi pe la 7.45 o vanturica picotea, apoi si-a facut meticulos toaleta. I-am făcut câteva poze, am urmarit-o mai mult de 15 minute, după care a plecat. Încep saptamana zâmbind!

  1237. Moldován Babi

    Egy fiú vércse a fészekben! Jaj nagyon boldog vagyok, hogy újra láthatom!!!! 16:39!!!!!!

  1238. Magdolna

    Szep estet mindenkinek Az eso elol egy fiuv ercse a feszekben .Incuib e un vultur e baietel . .

  1239. Maria

    La 6 : 57 am surprins un pui de vânturel , a stat minute bune pe margine ciugulindu – și penele. Ce apariție delicată ! Vă doresc tuturor să aveți o zi frumoasă !

  1240. Tenzi

    Intru când și când, poate am noroc…si iata ca in aceasta dimineata am avut: la 7.55 era prezent un băiețel! Ce bucurie! Salutări tuturor!

  1241. Brigita

    … patruzeci de minute mai tarziu inca este… ora 15.40… adult sau pui de anul acesta, nu stiu, nu ma pricep,…

  1242. Brigita

    … ora 15.00… e cineva in cuib…

  1243. Magdolna

    9.40 kor egy vercse fucska volt a feszekben .Biztos hogy fiucska ,mert pihek repultek tollaszkodas utan . Un baietel de vulture era in cuib .Boldog voltam hogy lathattam.Szep estet mindekinek .

  1244. HORAȚIU

    Un vînturel ud și zgribulit, singur cuc, așteptă să treacă ploaia.

  1245. Magdolna

    Ori un baietel ori tata e in cuib . Aproape 10 minute am urmarit . Jo volt latni ot!!!

  1246. Magdolna

    Az is lehet , hogy fiu fioka m ert meg pihek ropkodnek amikor tollaszkodik .

    1. Brigita

      Ora 06.50… doi vanturei in cuib… a zburat unul din ei, nu stiu sa-i recunosc… 06.55 – a zburat si celalalt.

  1247. Magdolna

    Szep napot mindenkinek !!!! Apuka A FESZEKBEN . 19.43 KOR mEG NEZEM EGY KICSIT OT .

  1248. Gina

    Ora 15:17 Nimici !. Sa fiți sănătoși, frumoșilor.

  1249. Maria

    Până am scris a și zburat. Am apucat să îi fac poză.

  1250. Maria

    Ce norocoasă sunt . Chiar acum, ora 19.30 văd un pui în cuib. Așa cred, că e pui fiindcă e firav și are un fulgusor roz pe spate.
    Frumosule și dragule !

  1251. Moldován Babi

    20:35. Újra látogató a fészekben, tolláról ítélve az egyik fióka.

  1252. Magdolna

    Szep estet mindenkinek . Apuka van a feszekben . Orvendek hogy meg lathattam ot .

  1253. gobico

    Un pasarica o fost la cuiba!

  1254. Kelemen Mária

    8:53 (a kamera szerint) egy vércse tollászkodik a fészekben.

  1255. Moldován Babi

    Újra látogató a fészekben, talán az aki a reggel volt! 🤩♥️

  1256. Moldován Babi

    Fióka a fészekben, nézelődik. Tollából ítélve fiú.

  1257. Gina

    Azi nu merge nici o camera 🙁

  1258. Gina

    Pentru cine te faci tu așa frumos?

  1259. Gina

    Ora camerei 8:29 este in cuib, cred, un mascul. După punctele de pe penaj sa fie pui?

  1260. Magdolna

    Fioka tollaszkodik a feszekben . Nem hittem hogy meg fogom oket latni !!!! Szep napot minenkinek. O zi buna tuturor va doresc .

  1261. gobyco

    20:25 Este pasarica la cuib!! Nu mai cenzurati comentariile!!!!!!!!!!!

  1262. Gina

    Camerele de la Dumbrăvioară s-au blocat in jurul orei 16:30. Sper ca nu s-a întâmplat vreo nenorocire.

  1263. Gina

    Camerele de la Dumbrăvioară s-au blocat in jurul orei 26:30. Sper ca nu s-a întâmplat vreo nenorocire.

  1264. gobyco

    10:48 este o pasarica la cuib!

  1265. gobico

    O zburat la 09:18

  1266. gobico

    Este o pasarica la cuib!08:48

  1267. gobico

    La ora 13:33 a aparut un pui, cam nehotarat!

  1268. Lenuta

    Mai stie cineva ceva de pui? Au fost vazuti in zona?

  1269. Zava

    Modul in care speciile de pradatori isi cresc puii este incredibil de diferit. Berzele isi hranesc puii prin regurgitare, acvilele regale si soimi vanturei ii hranesc la fel cum mamele (oameni, maimute) isi hranesc progeniturile, aducandu-le hrana in gura. Apoi afectiunea mamei este diferita : braza isi poate uicide puiul asa cum s-a intamplat de 1 iulie 2021 cu al cincelea pui, in timp ce acvila arata afectiune materna chiar si cand puiul este devine adult. Asta ma face sa cred ca acvilele sunt mult mai inteligente decat berzele si mai ,,umane”. Este adevarat ca berzele sunt vanate de acvile si nu invers. Va recomand sa urmariti aventura puiului acvila de aur regala Zenit din muntii Bucovinei : https://www.youtube.com/channel/UCWc9ziDlznO7v7cjzuT-Pqw
    Dar si a rudelor sale, de peste granita, in cuibul cu doi puii:
    https://www.geocam.ru/en/online/nizhnyaya-kama/

    In fine, daca vreti sa vedeti cum se face inelarea puiilor unui pradator de catre un ornitolog profesionist va recomand :
    https://www.youtube.com/watch?v=KOtiIAT076c

    Aveti multe de invatat ca mine, de altfel, nu trebuie doar sa observati si sa comentati, ci sa va si implicati, sa protezati acesta minunata natura salbatica pe care omul trebuie sa o transmita nealterata generatilor viitoare.

  1270. Maria

    Eu urmăresc cât pot de des și la ore diferite, chiar și noaptea, sperând să revăd măcar unul dintre ei , dar nu am reușit până acum.

  1271. Magdolna

    Koszonom kedves Eva ,hogy hirt ad roluk .Szep estet kivanok onnek es minden idelatogatonak.

  1272. Burger Éva

    Ma reggel 8,23-kor egy vércse tollászkodott a párkányon.Úgy látszik hazalátogatott.

  1273. Magdolna

    Ures feszek .Nagyon hianyzanak . Ha valaki meglatja irjon roluk !!!!Koszonom .

  1274. Maria

    Am găsit ce ne – ai trimis, Magdolna, ce drăguț !

  1275. Magdolna

    Szep napot ezen a borus napon , mindekinek . Elkaptam egy Lengyelorszagi vercse feszket . Pustuyka w legionoswkim starostwie . Ott kovethetjuk oket (marmint az ottani vercseket ).

  1276. Tenzi

    Eu pe 30 iunie am surprins un membru la cuib, pentru cateva secunde. Am apucat sa fac captura de ecran si a zburat. Înclin să cred că e unul din pui, as zice ca mama are coada mai lunga.. Sa speram ca instinctul de supraviețuire a fost mai tare decât furtuna si sunt toti in regula. Salutări tuturor!

    1. IuliaS.

      Si eu am vazut, a stat pe margine ceva timp insa parea sa fie un adult.

  1277. Maria

    Bună dimineața tuturor !
    Cred că s – a întâmplat ceea ce bănuim cu toții și ne e greu să acceptăm.
    Pe 25 iunie i – am fotografiat stând toți 6 sus pe marginea cuibului. În noaptea care a urmat a fost furtuna . Posibil că au fost speriați și nu era greu să fie luați de o rafală de vânt și purtați până cine știe unde.
    Sper să fi supraviețuit și sunt ajutați de părinți care nici ei nu au mai venit la cuib.
    Gânduri bune tuturor.

    1. Gina

      Poate nu au fost luați de furtuna, daca au stat cuminți in cuib. Camera nu a fost repozitionata pentru a nu-i speria. Eu sper ca și-au luat zborul de buna voie. Sa dea Domnul sa fie cu toții sănătoși!

  1278. Ana

    Buna seara. Va rog, daca stie cineva ce s-a intamplat cu puii, sa ne spuna si noua…..

  1279. gobico

    Intense activity on the forum!
    Rege aktivität im forum!
    Mion sep!

  1280. Edith

    Oh!!Nem hiszem el , hogy egy hónap alatt megnőttek és elrepültek!!Valaki látta még a vihar után??

  1281. Magdolna

    Huu. Hol vannak a fiokak??? . Koszonet hogy vissazajott a kep , de nyugtalankodok a fiokak miatt. Ezek szerint kirepultek ?? vagy tortent veluk valami?? gyuruzes nelkul ??

  1282. Burger Éva

    Még vissza-vissza jönnek estére,de aztán elköltöznek végleg a természetbe.
    Ügyesen mind a 6 felnött és nem fogják engedni,hogy túlságosan elszaporodjanak az egerek és pockok.

  1283. Gina

    Ma bucur ca a fost repozitionat camera. Cred ca vor mai reveni in cuib.

  1284. IuliaS.

    Unde sunt puii??

  1285. Magdolna

    Koszonom kedves Edit, Most megnyugodtam . Arra gondoltam , hogy a nagy vihar miatt tortent veluk valami. Szep napot kivanok onnek es minden ideletogatonak .

  1286. Edith

    A fészket nem látom a balkonról, de a szülőket láttam a tegnap is és ma is repültek arra fele étellel !!

  1287. Magdolna

    Parca anul treecut cineva dintre noi privitori de camera a spus (cel putin eu asa am inteles) ca din locuinta ei se vede cuibul , acum dinsa nu urmareste cuibul ,?? eventual nu vede nimic ???? Sau am inteles gresit ???? Multumesc fromos .

  1288. Gina

    Buna ziua. Am înțeles ca nu se încearcă repozitiorea camerei ca sa nu se sperie puiuții. Dar nu stiu de ce nu mai vad ici u comentariu.

    1. ,DANIELA

      GINA..DACA SE UMBLA LA CAMERA ..PUII SE POT SPERIA..SI INCA NU AU ZBURAT…MULTUMIM TUTUROR CELOR CARE NE AU ASIGURAT PLACEREA DE A I VEDEA SI ANUL ACESTA… II ASTEPTAM ANUL URMATOR…SEARA BUNA..TUTUROR..!!@

  1289. Csaba

    A tegnapi dátumot latom a videón. Talán történik valamilyen intelligens beavatkozás, csak legyen egy kis türelmünk.

  1290. Magdolna

    Szep estet Milvus group A latottakbol arra kovetkezteunk , hogy nem maradt egy fioka sem meg ??? vagy tehnikai okokbol nem sikerult a kamera kijavitasa??? Kerjuk Valaszoljanak , mert nagyon hianyoljuk oket , es nyugtalankodunk is !!! Koszonet a valaszert .

  1291. Tenzi

    Aceeași recunoștință și din partea mea, pentru ca am putut urmari evoluția cuplului si a puilor anul acesta. Cel mai probabil ca, pana vor putea zbura puii, nu se va putea umbla la camera. Asta e, rămânem cu pozele si amintirile deocamdată. Salutări tuturor!

  1292. Maria

    Cred că nu se poate regla acum camera pentru că s – ar speria puii și ar cădea din cuib. Le făcusem poze cu o zi înainte de furtună.
    Minunate păsări, sunt recunoscătoare că am aflat despre ele și am putut să le privesc.
    Vă salut pe toți și vă doresc toate cele bune

  1293. Magdolna

    Tortenhetett valami a vercsekkel a vihar alatt?? vagy csak a kamera van elmozdulva?? Turelmetlenul vajuk a hetfot , gondolom hogy akkor rendezodik a kamera ,vagy tobbet tudunk meg roluk . Koszonjuk , koszonom !

  1294. HORAȚIU

    A fost o bucurie să vedem puii vîntureilor crescînd. Păcat că nu îi vom putea vedea și luîndu-și zborul.

  1295. HORAȚIU

    Fără îndoială, furtuna de astă noapte a… repoziționat camera web. S…t, it happens! 😃

  1296. Szécsi Tiborné

    Történt valami a kamerával.

    1. ecaterina

      En is azt hiszem, csak az egyik fióka farka látszik, és semmi a parkanyból, vagy a lenti körforgalmi gyűrűből…vihar volt az éjjel?

      1. Brigita

        Buna ziua… ne-ar placea si noua, celorlalti, sa intelegem ce scrieti… poate spuneti lucruri interesante… rugamintea este pentru toti cei care posteaza in limba maghiara… va multumesc,

  1297. Kelemen Mária

    A kamera órája nincs átállítva nyárra, még csak 7:46-ot mutat.

  1298. Kelemen Mária

    8:46-kor mind a haton, szép sorban, egymás mellett, a párkányról nézik a világot.

  1299. ,DANIELA

    INCET..INCET…NE LUAM ZBORUL…..CE MARI S AU FACUT…..

  1300. Kati

    Azt a parkanyt meg kell emelni jövőre. Nem biztonságos. Ki fognak esni. Nagyon aggódom.

  1301. Fenya Edit

    Ajaj!!Nagyon egyensulyoznak a párkányon!!nehogy kiessenek!!

    1. Corina

      Au zburat, ori exersează!? Curajoși 5 din ei….. Ce frumosi sunt!

  1302. ecaterina

    Remélem, nem esnek ki, most mind a hatan kifelé néznek, de csak egy van a párkányon ..Amikor szettarjak a szarnyukat , csak gyönyörködni lehet a mintazatukban! köszönjük ezt az elmenyt, Milvus Group!

  1303. Kati

    Sa nu cada!!! Nehogy kiessenek!! Hope they will not fall!!

  1304. Gina

    Ce frumoși v-ați făcut! ❤❤❤❤❤❤

  1305. ,DANIELA

    2..4..6..E FRUMOS LA BALCON DOI CATE DOI….FRUMOASA E LUMEA DE SUS !!!BUNA DIMINEATA !!!

  1306. Szécsi Tiborné

    Amíg lehet szeretném megköszönni a lehetőséget, hogy több száz kilóméter távolságból is részese lehettem és még lehetek a természet csodájának.. Köszönöm.

  1307. ,DANIELA

    HEI !!????VOI NU DORMITI ??CE FACETI LA ORA ASTA..E TARZIU…UNDE VA UITATI ??GATA..SOMNIC PUFOS…..

  1308. Magdolna

    Omeltosaga felrepult a parkanyra . Es ha leesik mint a tavaly az egyik ??? es meg meg sincs gyuruzve.hogy kapjuk ??? meg .

  1309. Magdolna

    Varjuk a tizorait ?? Milyen szepen letisztult a pihejuk a hatukon .

  1310. HORAȚIU

    Mulțumesc, Ana! În dimineața asta i-am văzut și eu pe toți 6.

  1311. Gina

    Ce frumoși v-ați făcut!

  1312. ,DANIELA

    ORA 21.30..GRAMADA CERE VARF….INTR UN COLT !!! SEARA BUNA TUTUROR !!!

  1313. goby

    DE CE NU PUBLICATI COMENTARIILE?
    WHY DON’T YOU PUBLISH ALL THE COMMENTS?
    ПОЧЕМУ ВЫ НЕ ОПУБЛЯЕТЕ ВСЕ КОММЕНТАРИИ?
    ¿POR QUÉ NO PUBLICAR TODOS LOS COMENTARIOS?
    WARUM VERÖFFENTLICHEN SIE NICHT ALLE KOMMENTARE?
    POURQUOI NE PUBLIEZ-VOUS PAS TOUS LES COMMENTAIRES ?
    PREČO NEZVEREJŇUJETE VŠETKY KOMENTÁRE?

  1314. HORAȚIU

    Oare nu am o imagine completa ori au rămas doar 5 pui în cuib?

  1315. Szécsi Tiborné

    Nem látom az apát. Történhetett vele valami?

    1. ,DANIELA

      SUNTETI SINGURI SI MAMA NU MAI VINE…APROAPE CA NU MAI INCAPETI IN BALCON…..SEARA BUNA PRIVITORILOR !!!

  1316. Burger Éva

    Kiváncsian szemlélnek a nagyvilágba.

  1317. Corina

    Doamne, ce penaj frumos rămâne după căderea pufului! Ce aripi mari au, deschidere larga a acestora, cred ca zboară precum un planor…..! Sunt tare frumoși, au crescut mult!
    Seara buna iubitorilor de vanturei!

  1318. Fenya Edit

    Nőnek,már szép nagyok,

  1319. Burger Éva

    Megérkezett a reggeli,szerintem egy mezei pocok.

  1320. ,DANIELA

    INCET..INCET..PUII NOSTRI SE FAC VANTUREI….CE REPEDE CRESC !!!!!

  1321. Burger Éva

    Rengeteget tollászkodnak.Mint jobban hasonlítanak apukára,anyukára.

  1322. Magdolna

    Nonek , nonek , mar mingyart kikandikalnak a deszka peremerol . Szep napot mindenkinek . Nagyon jo most a posztolas. Nagyon sokszor megtortent , hogy nem is tartottam erdemesnek irni , mert nem tudtam , hogy el e megy a level !!! Koszonom az uj verziot Dzep hetveget onoknek is.

  1323. ,DANIELA

    CE BINE SE VEDE LUMEA DE LA BALCON….SE FAC MARI PUISORII ….PRIND CULOARE !!!!!

  1324. ,DANIELA

    SE FAC MARI PUII NOSTRI…SE SCHIMBA CULOAREA….

  1325. Burger Éva

    Milyen sokat nőttek.A faroktolluk már kialakult.

  1326. ,DANIELA

    BLANOSII..STAU UNUL IN ALTUL…SA SE INCALZEASCA……SINGURI….!!! ZI CALDA TUTUROR..!!!!

  1327. Magdolna

    Anyuka a feszek peremen , ok pedig bebujva a fal melle . A farkuk latszik csak ki . Szep almokat nekik .

  1328. Burger Éva

    Szerencsések,nem éri őket az eső.
    Au noroc sunt protejate de ploaie.

  1329. ,DANIELA

    NOI ASTAZI..NE AM URCAT IN SPINAREA MAMEI..TOTI..E BINE ACOLO..UN MASAJ NU STRICA….ZI BUNA PRIVITORILOR !!!

  1330. Magdolna

    Szep estet .De szepen kezdenek tollasodni es afarkuk milyen szep lessz !!!

  1331. Csaba

    Sajnos nem higienikus hely ez a blokk, a csibek nem tudnak kifele tojni, es osszemocskoljak a falat.

  1332. Józsi

    Nagyon gyönyörüek , szépen fejlödnek !

  1333. Milvus Group

    Dragi prieteni ai berzelor! În următoarele 48 ore posibilitatea de a comenta la camere web va fi oprită din cauza mentenanței.
    Vă mulțumim pentru înțelegere!

    Kedves Gólyabarátok! A következő 48 órában a webkamerák hozzászólási lehetőségét fejlesztési okból kikapcsoljuk.
    Megértésüket köszönjük!
     
    Dear stork friends! In the following 48 hours the commenting option under the webcams will be turned off due to maintenance.
    Thank you for understanding!

  1334. Magdolna

    Szep napot . Jo a reggeli , kivarjuk a sorunkat !!!

  1335. ,DANIELA

    BUNA DIMINEATA LA TOTI…GATA..LE CADE PUFUL…SI VINE CODITA COLORATA….

  1336. Magdolna

    De jo nekik , ok nemm aztak meg !!! De remeljuk, hogy kisut a nap es megszaradnak a golyak!!!

  1337. ,DANIELA

    CE SE INTAMPLA IN CUIB ???SUNT MAI MULTI ??? S AU NU….EU ASA II NUMAR….SEARA BUNA !!!

  1338. Magdolna

    Szep napot . Falatozgatnak es a kis farkukkal dolgoznak .

  1339. ,DANIELA

    INCET..INCET..LA CADE PUFUL..SE FAC MARI..CE LACOMI SUNT..!!!!

  1340. Magdolna

    Biztos jo volt a vacsora , mert el vannak nyulva!!!!Szep estet mindenkinek .

  1341. ,DANIELA

    CE LACOMI SUNT…CE GRASI SUNT…BRAVO MAMA !!!

  1342. Burger Éva

    Nagyon gyorsan nőnek a kis vércsék.Nagyon tetszik a fehér piheruhájuk.

  1343. Magdolna

    Nonek , fejlodek , mar nem ugy bujnak ossze min teddig!!!!! Szep estet mindenkinek .

  1344. Tenzi

    Zava, multumesc pentru link, foarte tare ca are si sunet! (Exceptând muștele..)

  1345. Magdolna

    Szep estet mindenkinek .Osszebujva alszanak a csoppsegek .Szep almokat .

  1346. Zava

    Urmaresc in acelasi timp cu cuibul berzelor, cuibul WEBCAM Vânturei si pe cel al acvilei de munte https://www.webcamromania.ro/fauna/webcam-acvila-de-munte/ . Si nu pot sa constat asemanarile dintre specia de soimi si cea de vulturi, modul cum se comporta parintii cu puii, hranirea individuala a fiecarui puii, neregurgitarea hranei ca berzele ci aducerea pradei direct in cuib (vulturul a adus un ied de caprioara!)

  1347. ,DANIELA

    ACUM SUNT SINGURI…SUNT CUMINTI…MAMA ESTE DUSA LA PIATA….

  1348. Tenzi

    Pe la 9:10 taticul a revenit, ii supraveghează de pe margine pe puiuti.

  1349. Ana

    Ce veste buna!!!!

  1350. Ana

    Nu am vazut vanturelul de luni…. cred ca a patit ceva…. e trist pentru viitorul familiei….

  1351. Tenzi

    In jur de 8:10 a adus vanturelul o vrabiuta ceva, de care s-a ocupat apoi mamica, s-o împartă. Deci toti membrii sunt teferi. 🙂

  1352. Zava

    Urmaresc cuibul WEBCAM Vânturei. Si constat ca specia aceasta de soim este mult mai inteligenta ca berzele. Parintii au grija sa isi hraneasca totii puii din cuib, unul cate unul, si nu la gramada ca berzele. De aceea cred ca toti cei sase pui vor supravietui.

  1353. Ana

    Sper ca mai traieste….

  1354. Ana

    Ati mai vazut vanturelul?

  1355. Bogdan

    Si totusi unde e masculul? Nu l-am mai vazut de multe zile. L-am ratat eu?

  1356. Burger Éva

    Sunt foarte frumosi.
    Csodásan szépek !!!!

  1357. ,DANIELA

    SE CAM MISCA..FRIGIDERUL DIN DREAPTA..DA DIN COADA..NICI NU STIE CE L ASTEAPTA…6 PUFOSI ALBI LACOMI….SOMNIC PUFOS TUTUROR !!!!!

  1358. ,DANIELA

    SUNT FOARTE DISCIPLINATI LA MASA..CUMINTI ASCULTATORI SI RABDATORI BRAVO PUIUTI !!!!

  1359. Magdolna

    Szep estet kivanok .Mar kikandikal anyuka alaol a kia vercse!!!!

  1360. ,DANIELA

    DOAMNEEEEE !!!!!!!!CE BULGARASI ALBI ‘ PUFOSI’ MOI SI DRAGALASI…CATA FRUMUSETE!!!!!!

  1361. brielao

    Ura, avem efectivul complet, i-am zarit pe toti sase puisori!

  1362. Gina

    Tocmai am văzut ghemul de puf ❤

  1363. Maria

    Am privit – o și mi – a venit să o mângâi.
    Așa mi – am adus aminte de profesorul meu de matematică din liceu care nu ne lăsa să ștergem tabla după ce rezolva o problemă mai grea. Ne spunea ” O mângâi ! E o scumpă ! „. Lua scaunul de la catedră , îl punea în mijlocul clasei, se așeza și contempla tabla ca pe un tablou. Iubirea , cu multele sale fețe…
    Sunt bucuroasă că pot împărtășesc această amintire cu voi. O seară minunată tuturor !

  1364. ,DANIELA

    OFF!!!DE CATE ORI MA UIT NICIODATA NU AM VAZUT PUII….POATE AM O SANSA MAI TARZIU….

  1365. ,DANIELA

    MAMA FERICITA ……VOR FI 6….!!!!

  1366. Tenzi

    Iar acum chiar 4! Cioculetele cu puf primesc mancarica!

  1367. Gina

    Acum sunt 3 puișori! Uraaa!

  1368. Maria

    L – am văzut și eu. Sunt foarte impresionată și bucuroasă .
    O seară minunată tuturor !

  1369. IuliaS.

    Primul puiut!!!

  1370. Severina

    Habemus papa! Avem un puisor!

  1371. Magdolna

    Szep napot mindenkinek ! Mara talan lessz fiokank ???

  1372. ,DANIELA

    AICI INCA SE STA…ZI BUNA PRIVITORILOR !!!

  1373. Magdolna

    Szep estetmindenkinek . De szepen ul apuka a tojasokon O nem idegeskedik !!!!!.

  1374. ,DANIELA

    AM VAZUT 6 OUSOARE…..ASEZATE SIMETRIC, CE FRUMOASE ERAU…SI ZBOR PE ELE!!!!

  1375. ,DANIELA

    SE APROPIE, SE APROPIE….

  1376. Moldován Babi

    Hát Apu komolytalan, elment, nem várta meg Anyut. A tojások épek, szépek ♥️

  1377. Tenzi

    Foarte greu ne mai lasa vantureii sa vedem outele. Cred ca le place sa fie priviți :)))

  1378. Magdolna

    Szep napot ! Miert nem mukodik a postalada???????????????????????????????????

  1379. ,DANIELA

    BUNA DIMINEATA..LINISTE..SE DOARME….SSST!

  1380. Gina

    Buna dimineața. Tăticul pe oua! ❤

  1381. knut

    6 oute si coiute

  1382. Moldován Babi

    Apu kotol, elég ritka látvány. ♥️

  1383. ,DANIELA

    6 OUSOSRE????

  1384. Moldován Babi

    Hurrá most láttam 6 tojás van. Megjött Apu! ♥️

  1385. ,DANIELA

    …5..OUTE ..FRUMOASE FOC….MAMA ESTE TARE AGITATA…SE PARE CA ANUL ACESTA CIFRA 5 , VA FI NOROCOASA…PESTE TOT 5 OUA…..

  1386. Gina

    Cat am scris mesajul anterior, au apărut amândoi vântureii in cuib, apoi au plecat tot amândoi

  1387. Gina

    Ouțele singurele!

  1388. ,DANIELA

    ….TARE AGITATA MAMICA..NU ARE STARE DELOC…VANTUREI!!!

  1389. Tenzi

    4 ousoare dragalase!! Te si miri cum le poate acoperi pe toate .. Ieri l-am văzut si eu pe barbatus mai mult :)) Tare greu se posteaza, de dimineata tot incerc 🙁

  1390. Magdolna

    Hurra megvan a negyedik tojas !! Ugyasek vagytok , csak igy tovabb !!!!

  1391. ,DANIELA

    BUNA DIMINEATA TUTUROR PRIVITORILOR!!!

  1392. Severina

    Azi la 7 dimineata era el pe oua. Tot 3 erau. Nu prea avea rabdare sa stea, dar incerca. Si acum 2 seri a venit el un timp.

  1393. Moldován Babi

    Hurrá Apu kotol, láttam a farka fekete. Ez Apu!

  1394. Ana

    Azi a prins si o soparla, harnicuta!

  1395. Magdolna

    Szep jo reggelt mindenkinek . Ugy latom , hogy most apuka kotol !!!

  1396. Moldován Babi

    Nagyon szép 3 tojás, de úgy látom Anyut nem érdekli.

  1397. Severina

    Pentru cei care au urmarit si anul trecut! Cand incepe masculul sa hraneasca femela, ca deocamdata ea sta singura si pleaca sa vaneze din cand in cand? Masculul cand isi intra in rol? Sau e o pereche noua care nu prea stie ce sa faca?

  1398. Moldován Babi

    Én is láttam, 3 tojás!!!

  1399. HORAȚIU

    În sălașul vîntureilor avem 3 ouă !!!

  1400. Gina

    Iar cele doua oușoare singure! Uf! Unde e masculul?

  1401. Gina

    La multi ani tuturor celor care poarta nume de flori, barzuțelor si vântureilor noștri si din întreaga lume! A mai văzut cineva masculul? Ca eu doar pe ea o vad sau ouțele singure. Acum vânturica e pe oua si doarme.

  1402. Gina

    Vanturica e pe oua!!!!

  1403. Gina

    2 oua singurele 🙁

  1404. Magdolna

    Szep estet!!! Megvan a masodik tojas is.Csak igy tovabb.Ugyeskedjetek ti is.

  1405. Moldován Babi

    Hurrá, meg van a 2. tojás!

  1406. Greta

    Vanturelul nu a mai fost la cuib de cateva zile. Se stie ceva de el? Ea il tot asteapta.

  1407. Moldován Babi

    Ma reggel sokat ült a tojáson, reméltem lesz még egy tojás, de nem☹️

  1408. ,DANIELA

    ……SI OULETUL ACELA STA SINGUR..PARASIT?

  1409. ,DANIELA

    ASA ESTE, UN OUT IN BALCON……VANTUREII NU AU ADMIRAT PEISAJUL..AU AVUT TREABA…

  1410. HORAȚIU

    URAAA! Avem un prim ou de vînturei în cuib! Și cît e de frumos!!!

  1411. ,DANIELA

    BUNA DIMINEATA, TUTUROR..CE FRUMOS E VANTURELUL…

  1412. Tenzi

    Un ousor si aici!!

  1413. Gina

    Buna dimineața, frumoaso! Buna dimineata, prieteni!

  1414. ,DANIELA

    SINGUR..SINGUR..OUA NU….CAND VIN, CAND PLEACA..VANTUREI!!!

  1415. ,DANIELA

    NICI O ACTIVITATE..CAND VIN, CAND PLEACA..CAND UNUL , CAND DOI…..

  1416. HORAȚIU

    În așteptarea primăverii, a perechii și așa mai departe!

  1417. Burger Éva

    Nagyon várom az első tojást.

  1418. Gina

    Ce va pasa? La voi in cuib nu ploua!

  1419. Magdolna

    Szep estet mindenkinek ! Ma a nyosteny vercse sokat volt a feszekben ,most a fiu van itt , varja a tarsat ??

  1420. Gina

    Si acum sunt amândoi!

  1421. Gina

    Au fost 2 dar n-am putut posta atunci.

  1422. Gina

    Vânturel in cuib. Pare ca ia micul dejun!❤

  1423. gabriela zugravu

    Buna dimineata ! A poposit un vanturel .

  1424. Magdolna

    Hurra, elindult a vercse kamera is ,Koszonjuk. Mar varjuk oket is.

  1425. ,DANIELA

    ….SI AICI A RAMAS INTEPENITA ..CAMERA…

  1426. Magdolna

    Szep napot mindenkinek. Mar varjuk a hireket!!!! Vajon jonnek ok is ???

  1427. Magdolna

    Szep napot ebben az esos idoben , Ketten vannak a feszek szelen ,ugy latszik , hogy esos idoben jol fog a fedezekben lenni . Az egyik fiu lessz a masik leany!Szep napot miundenkinek .

  1428. Magdolna

    Jo reggelt,megint van egy vercse a feszek szelen .Jo volt latni ot megint. Szep napot !!!

  1429. Magdolna

    Eleg regota van itt ez a peldany, tollaszkodik es ugy latom ,hogy a feje tolla meg nincs letisztulva , meg barnas szurke.

  1430. Magdolna

    Elrepult, es egy masik fiu vercse jott ide.Lehetseges , hogy mar kialakult a vegleges tollazatuk ?Vagy felnott vercseket latunk ???

  1431. Magdolna

    Szep hetveget mindenkinek ! Vercse van a feszekben , szep szurke farokkal !!! Lehet apuka???

  1432. Magdolna

    Szepjo reggelt mindenkinek !!! Vercse van a feszekben !!! Jo volt latni ot.

  1433. Magdolna

    Gondoltam , hogy ejszakara visszajonnek ,meg nincsenek itt.Nagyon megszoktuk oket ,hianyozni fognak,hogy nem tudjuk tovabb kovetni eletuket ,De amilyen gondos szulok voltak ,gondolom ,hogy tovabbra is kovetik a fiokak fejlodeset. Halasak vagyunk a Milvus Group csapatnak es a helyet ado Deak Attila urnak azert az elmenyert amibe reszunk volt , hogy kovethettuk a csalad eletet. Kivanunk tovabbra is jo munkat.mindenkinek .remelyuk hogy jovoben megint figyelhetjuk majd egy vercse csalad eletet.

  1434. Burger Éva

    Este 9,30 perckor üres a fészek.Szerintem többet nem fogjuk látni őket.Legyenek ők i s nagyon ügyes szülők.

  1435. Fenya Edit

    Nem jó érzés látni az üres fészket, jött az anyuka egy kevés időt nézelődött a párkányról s elment Talán éjszakára vissza jön valamelyik!! Köszönjük a MILVUS-nak a lehetőséget , hogy figyelemmel kisérhettük egy ilyen népes vércse család mindennapjait !!

  1436. Virgil

    Acum facuta curatenie ca sigur e un focar de miros si bacterii !!

  1437. Laci

    Hosszu eletet,dragak!!!

  1438. Magdolna

    Jott anyuka , nem talt senkit es ement. Bizonyara a kit az elobb lattam o is elment .

  1439. Magdolna

    Viszajott egyik , husulni szerintem , mert nagy a meleg a teton !! Jo latni ot.

  1440. liana

    Au plecat și ultimii doi prichindei din cuib. A fost o experiență minunată să-i vedem din stadiul de ou până au zburat din cuib ca păsări extraordinare. Părinții lor au făcut o treabă minunată cu creșterea lor, mai ales mama a fost fabuloasă. Puii n-au suferit deloc de foame, ba chiar au fost îndopați uneori și de aceea au crescut văzând cu ochii. Locul ales drept cuib s-a dovedit a fi o idee genială a părinților pentru că puii au fost feriți de vânt, de ploi și de a cădea înainte să fie pregătiți să zboare. Mulțumim Milvus pentru toată munca voastră atât de eficientă și cu rezultate atât de frumoase. Doresc celor 6 pui și 2 părinți vânturei viață lungă și îndestulată și îi aștept anul viitor la acest cuib minunat.

  1441. Magdolna

    Ma reggel harman voltak az egyik elrepult .Ketten maradtak, de az egyik nagyon sokat repkedett a parkanyon oda , vissza. Egy kis idore elmentem a gep elol es mire visszajottem az a ketto is kirepult. Meg visszafognak jonni napkozben??????? hogy meg lassuk oket???? Vagy ennyi volt??????

  1442. Miki

    Most, 7 óra 27 perckór repűlt ki egymás után az utolsó két kisvércse. Az idén első alkalommal üres a fészek!!! Ezután, csak ritkábban láthatjuk egyiket, másikat hazalátogatni még egy kis ideig. Szép volt eddig végig követni a család életét. Mostantól megnyílt elöttük a világ. Köszönjük a Milvus Groupnak ezt a felejthetetlen élményt!!!

  1443. Boldizsár László

    László nap reggelén fiókák kirepültek.

  1444. Magdolna

    Ma egesz nap a legtobben ketten voltakde volt ugy hogy 4.is Persze apu is es anyu is hozott egeret , meg a legkisseb is csipegette. Most negyen vannak .egyutt ejszakaznak .Nem tudom kivenni , hogy harman es anyuka vagy negyen ?Jo ejt mindenkinek .!

  1445. Boldizsár László

    Jelenleg már csak kettő fióka van.

  1446. Gina

    Doar un pui e la ora asta in cuib 🙂

  1447. Borka Éva

    Mind az öt kismadár itthon alszik.

  1448. Fenya Edit

    Mind a ketten a párkányon tollászkodnak, nézelődnek

  1449. Fenya Edit

    Már csak ketten vannak,élelmük van elég, a vércsemama gondoskodik róluk

  1450. Burger Éva

    Jó dolguk van. Esik az eső, de nem áznak mint a gólyák.

  1451. Magdolna

    Most hozott anyuka etelt es bejott enni a negyedik is.

  1452. Magdolna

    Valahol folottuk vannak ,a kirepult fiokak,vagy anyuka tanitgassa oket repulni ,nem tudom tisztan kivenni,mert midegyre fel-fel neznek es olykor elrepul elottuk meg lattam is egy adott pillanatban . Orvendek hogy meg visszajarnak !

  1453. Magdolna

    Moat 5 on reggeliznek .Anyuka elment mas kajaert.

  1454. Manuela

    Sunt 5! E minunat!
    I-am pozat.

  1455. Boldizsár László

    Csodálom minden nap a kicsi vércsék fejlődését.Jelenleg már csak négyen vannak.

  1456. Magdolna

    Visszajott anyuka, egeret hozott megetette a ket kicsit , Utan a nagyobbik is evett , es most megjelent az 5. os a ki delutan repult ki . Biztos maradt neki is valami .

  1457. Magdolna

    Mar csak harman vannak ! Jott anyuka szetnezett es elment Biztosan hoz meg nekik elemet .

  1458. Kinga

    sunt doar trei pui, csak 3 fióka van…sok szerencsét 🙂

  1459. Magdolna

    En is lattam az 5 . ket visszajonni a tesvereihez, nem ult sokat el is ment hamar de sokaig folottuk korozott meg az arnyeka is latszott.Figyeltek a tesverei a feszekbol Ma mar a legkisebb is felszallt a parkanyra es pihezkedett. Lehetseges , hogy mar tenyleg keszulnek kirepulni???? Nagyon szep elmernyekben volt reszunk amig ezek a kis allatok ide fejlodtek es Kirepulnek .Sajnalom hogy nem tudjuk oket tovabba kovetni .Koszonet a Milvus GroupMinden tagjanak ezekert a szep elmenyekert .Tenyleg ha nem lettek volna ezek a kamerak fellalitva ,fogalmunk sem volna egy csalad eleterol , meghogy egy ritka vercse csaladerol ,amibol nagyon sokat tanulhatna minden ember. Megegyszer koszonet es kivanunk tovabbi szep munkat Onoknek .

  1460. Rodi

    sunt patru la ora acesta

  1461. Rodi

    sunt patru la ora asta

  1462. Pinzaru

    S-au e mama lor?

  1463. Pinzaru

    Al treilea pui s-a intors la fratii lui.

  1464. Dan

    Dar eu vad ca sunt 4 acum(12.07).

  1465. liana

    A mai zburat un pui. Au rămas doar trei.

  1466. Pinzaru

    La 10.03 si-a luat zborul si al treilea pui

  1467. Gina

    La 8:28 am mai văzut unul care a zburat

  1468. Magdolna

    Jo reggelt mindenkinek !!!!Mind figyelem, de ugy tunik hogy csak negyen vannak mar ??A kicsike is probalgatja hogy felugorjon . Akkor ok sorra mennek ki a feszekbol ???

  1469. liana

    Ma bucur că Milvus a spus ceea ce de fapt s-a întâmplat cu puiul de vânturei. Eu am scris aici că am văzut cum s-a întâmplat. Am intrat și am văzut doar cinci pui. Evident m-am speriat, dar după puțin timp a apărut în zbor vânturelul, a stat puțin și și-a luat din nou zborul. A venit parcă să-și ia rămas bun. Era clar că nu a căzut. A venit remea să zboare și în curând vor zbura și frații lui. Mulțumim Milvus pentru că ați făcut posibil să urmărim viața acestor minunate păsări.

  1470. Milvus Group

    Dragi prieteni ai vântureilor!
    Încet puii vor părăsi cuibul, cum s-a întâmplat și sâmbăta seara, când unul a zburat din cuib. L-am căutat de mai multe ori, dar nu l-am găsit, probabil se află în apropierea cuibului unde părinții au grijă de el până ce devine independent. Am verificat postarea pe Facebook cu vânturelul găsit, nu era acest pui.
    Vizionare plăcută în continuare!

    Kedves vércsebarátok!
    A fiókák lassan elhagyják a fészket, mint ahogy a szombat este kirepült fióka is tette. Többször kerestük, de nem találtuk. Minden bizonnyal a fészek közelében maradt, a szülei gondozzák míg önállósul. Leellenőriztük, a megtalált vércse amit a Facebookon láttak nem ez a kirepült fióka volt.
    További jó nézelődést!

  1471. Gina

    Aglomeratie mare 🙂

  1472. Klára

    Kedves Magdolna! Sajnos nem tudok cimet adni, mert amikor megláttam ,hogy megtalálta a kisvércsét gyorsan telefonálni akartam a MILVUS-nak és nem mentettem el a hirdetést és fotót.Amikor újra kerestem már nem találtam meg, de a nevet megjegyeztem-Iuliu Diaconu- és irtam üzenetet neki. Mivel nem vagyunk ismerősök lehet, hogy nem kapta meg az üzenetet, mert nem válaszolt. Azt irta, hogy a vendéglőnél találta meg a vércsét, ahol dolgozik. Csak én gondolom, hogy ez a vendéglő a Kövesdombon lehet, messze nem juthatott el a vércse. Esetleg lehet érdeklődni de még azt sem tudom, hogy hány vendéglő van a dombon . Ha a keresésére indul, sikert kivánok a megtaláláshoz. Aranyos kismadarak ,követtük az életüket, azért sajnálom .Üdvözlök mindenkit, aki aggódik érte, eltekintve attól, hogy egy kis ragadozó!

  1473. Burger Éva

    Hamarosan üres marad a vércsefészek,a kis ügyesek mind elrepülnek.
    In citeva zile puii care deja sunt aproape aduti, o sa paraseasca cuibul.

  1474. Magdolna

    Mar a negyedik is fent tollaszkodik ,meg csopike(alegkissebbet neveztem el)hianyzik .Kozben a frasz tor ki ahogy illegnek piheskednek ott fent!!!!!

  1475. Magdolna

    Kedves Klara en is szeretnem a Iuliu cimet elkerni ,szeretnem latni a kisvercset Mar annal is inkabb hogy en is kerestem vasarnap del korul es nem talaltam .Tisztelettel Mgadolna.

  1476. Gina

    Parca sunt soldați pe metereze! Deci sa înțeleg ca puiuțul a fost salvat si e la cineva? Ma bucur tare!

  1477. Nicolae

    Kedves Klára, jobb, ha Iuliu eteti a kisvércsét, egyébként tömeg van a fészekben. Megtudod adni nekünk a facebook címet , hogy láthatjuk a kicsit ? Draga Klara, mai bine sa-l hraneasca Iuliu pe pui, in cuib oricum e aglomeratie. Poti sa ne dai adresa de facebook, ca sa-l vedem ?

  1478. Magdolna

    Anyuka a jobb sarokban ,a fioka a balban gubbaszt fent,A tobbi a balsarokban lent ,melegitik egymast .Szep almokat .

  1479. Klára

    Jó estét kivánok! Megkerült a kiesett kisvércse. Iuliu Diaconu feltette a facebookra. Sokan hozzászóltak, próbáltam hivni a MILVUS-t, de nem sikerült. Remélem visszakerül a madár a fészekhez.

    1. Milvus Group

      Jó napot kívánunk, nem találtuk a Facebookon, megkérhetjük, hogy küldje el a madárról szóló üzenetet/postot az office@milvus.ro címünkre? Köszönjük!

  1480. Klára

    Jó estét kivánok! Megkerült a kiesett kisvércse. Iuliu Diaconu feltette a facebookra. Sokan hozzászóltak, próbáltam hivni a MILVUS-t, de nem sikerült. Remélem visszakerül a madár a fészekhez.

  1481. Fenya Edit

    Jött a vércsemama,hozott egy nagy patkányt, először a két kisebbet megetette , a nagyok addig ültek a párkányon utána a mama a maradékot elosztotta a három nagynak!!!

  1482. Gina

    Aoleu ce emotii am cand ii vad ca stau pe margine si dau din aripi sau se scarpina si raman intr-un picior.

  1483. Laci

    Jeno baiatule,ia spune-ne tu noua,daca puiul a murit intr-adevar,ti-ar fi parut bine?

  1484. jeno

    Da, unul s-a vanturat…si l-au mancat soarecii!!!

  1485. Magdolna

    Mar harman tollaszkodnak a parkanyon . Probalnak egybol felugrani .

  1486. Fenya Edit

    Csak magukra vannak, az anyuka nincs velük, békésen alusznak !!!

  1487. Fenya Edit

    Nagyon büvészkednek, sétálnak a párkányon , tollászkodnak, probálgatják a szárnyaikat, ebből esés, jobbik esetbe kirepűlés lesz!!!!

  1488. Gina

    De obicei, părinții încearcă sa aibă grija de puii căzuți din cuiburi. De aceea nici nu e bine sa ii luam daca nu sunt răniți sau nu sunt in pericol. Dar aici nu stiu cum sunt împrejurimile. Plus ca înălțimea de la care a căzut e cam mare.

  1489. DANIELA

    ……s-a gasit puiul?Doamne ce rau imi pare…

  1490. Magdolna

    Lehet e tudni valamit??? En arra jartam most egy olyan 20perce, szetneztem de nem lattam semmit .Anyuka pont akkor repult el . Olyan magasan vannak , hogy az agak koze nem tudott folakadni esetlega feszektol,bent vannak balkonok , ha arra nem sodorta a szel !!!Nagyon sajnalnam ha nem kerulne meg !!!!Ha esetleg elokerul de meg van serulve mi tortenik vele????Drukkolok.Ha elokerul nyugtassanak meg .Koszonom .M

  1491. Gina

    Uuuf! Ce rău îmi pare! Sper sa fie găsit!

  1492. liana

    Puiul nu a căzut. A zburat singur. S-a întors o dată și a zburat din nou, dar de data asta nu a revenit. A venit vremea ca ei să zboare.

  1493. Seica Sandor

    Azt hittem hogy ha a kemera elobe kozvetit akkor a hozzaszolasok frissulnek. Utolag lattam hogy Cristina irta, egy fioka kiesett. Remelem meguszta mert mar a tollaik ki vannak nove eleg jol es az esest hatha tudta enyhitteni.

  1494. Seica Sandor

    Mind vartam hogy valaki jelezze az elso kirepulest (remelem nem kiesest), mert nekem nem sikerult latni a jelenetet, kb. 20,00 – 20,30 kor tortenhetett. Anyuka hianya ejelre a feszekbol, gondolom arra utal hogy orzi kirepult fiokajat az ejszka veszelyeitol. Tovabbi sikeres felszalast es landolast a tobbi 5 fiokanak.

  1495. Pinzaru

    Hol van a hatodik csaj ????

  1496. Klára

    Néztem a madarakt nyolc óra tizenöt perckor és épp akkor az egyik vércse a párkány szélén elveszitette az egyensúlyt és kiessett. Repült lefelé, nem tudom vissza sikerül repülni . Ha látja valaki amit irok és a közelben van próbáljon segiteni neki amig valami meg nem eszi! Drukkolok érte!

    1. Milvus Group

      Köszönjük szépen a jelzést! Megpróbáljuk megkeresni.

  1497. Klára

    Néztem a madarakt nyolc óra tizenöt perckor és épp akkor az egyik vércse a párkány szélén elveszitette az egyensúlyt és kiessett. Repült lefelé, nem tudom vissza sikerül repülni . Ha látja valaki amit irok és a közelben van próbáljon segiteni neki amig valami meg nem eszi! Drukkolok érte!

    1. Milvus Group

      Mulțumim mult pentru atenționare, încercăm să-l găsim.

  1498. Magdolna

    Most hol ketten , holl cserevel allnak es tollaszkodnak ,hol ok egymas kozott , hogy a lentieket is szabaditsak meg a pihektol .

  1499. Magdolna

    Hat az egyik nem fer a boreben ,allandoan fent setal , es tollaszkodik !.Nem fig kiesni ??? es ha kiesik mi tortenik vele, veluk ??????????????

  1500. Nicolae

    Nos, mostantól repülni tudniuk kell… Másutt történt, hogy még kisebb fiókák is estek, szintén a 10. emeletről, majd a szomszédok mentették meg. De-acum, ar cam trebui sa stie sa zboare. In alte parti, au cazut pui chiar mai mici, tot de la etajul 10, si au fost salvati de vecini.

  1501. Magdolna

    Fantasztikus!!!! Ketto a nagyobb fiokak kozul ki volt allva a kantnira .Mi tortenik veluk ha leesnek ????

  1502. Gina

    Ce va pasa? Pe voi nu va ploua! Frumosilor!

  1503. Gina

    Ce frumos s-au îmbrăcat cu pene!

  1504. Hegyeli Zsolt

    La vârsta asta, sexul puilor nu se poate stabili încă cu certitudine.
    Ebben a korban még nem lehet biztosan megállapítani a fiókák ivarát.

  1505. Magdolna

    Sajnalom hogy csak most olvasom , hogy meggyuruztek oket . Onok lathattak hogy milyen nemuek lesznek??? Mert mi meg taklagassuk Azert figyelgettekm ugy del fele az ablakra , mert valoszinu ott vettek be oket ??? Aldas legyen a minkajukra . Koszonettel M.

  1506. Gina

    Roxana, oare se pot identifica sexele la varsta asta?

  1507. Roxana

    Ce sunt puii? Cati baieti si cate fete? Ati vazut cand le-ati pus marcajele?

  1508. Burger Éva

    Mindjárt akkorák mint a szülők.

  1509. DANIELA

    Multe se vad de la balcon..inelatilor!!!!

  1510. Milvus Group

    Astăzi a avut loc inelarea puilor de vânturei. Vrem să vă asigurăm că toți pui au fost repuși în cuib și sunt bine. Au penele de zbor ude deoarece aceasta este tehnica de a împiedica puii agitați să sară. Păsările au primit inele color și sperăm să revină să cuibărească chiar aici, astfel având posibilitatea de a-i identifica cu ajutorul Dvs.
    Vă dorim vizionare plăcută în continuare!

    Ma került sor a vércsefiókák gyűrűzésére. Mindenkit szeretnénk megnyugtatni, hogy minden fióka jól van és vissza lett téve a fészekbe. A repülőtollaik meg lettek vizezve, ezt a technikát alkalmazzuk, hogy még izgatott fiókák ne ugorjanak ki. A fiókák meg lettek jelölve színes gyűrűvel, ez alapján be tudjuk azonosítani őket később is, ha pl. valamelyik itt költene a következő években.
    Kellemes vércse-megfigyelést kívánunk.

    Fotografii/Fotók: http://bit.do/fF3At

  1511. Sofia

    Eu sunt prezenta!

  1512. DANIELA

    INTERESANTA INITIATIVA VOASTRA…BRAVO MILVUS GRUP…….daca nu citeam..credeam ca au zburat…..

  1513. Dodu

    Ce s-a întâmplat?

  1514. knuty

    Ce s-a intimplat?

  1515. Milvus Group

    Azi, între 10-11, puii sunt marcați cu inele!
    Ma 10 és 11 óra között sor kerül a fiókák gyűrűzésére!

  1516. Gina

    Ce frumosi s-au facuuut!

  1517. Magdolna

    Jo napot mindenkinek! Ugy latom hogy mar van ket fioka a melyeknek,mar le van tisztulva a fejebubja a pihektol.Kivancsian varjuk a tobbit. !

  1518. Burger Éva

    Nagyon gyorsan nőnek,pedig sokan vannak és nem könnyű jóllaktatni őket.
    Ügyesek a szülők.

  1519. Jeno

    Libertatea de exprimare este un principiu care susține libertatea unui individ de a-și exprima opiniile și ideile.(Pentru individul care face copy-paste din wikipedia)

  1520. Manuela

    Cei 6 puișori sunt tot mai mari, mai frumoși, mai neastâmpărați, mai lacomi și mai curioși. Bine hrăniți de cei doi adulți, așteaptă cu mare nerăbdare să-și ia zborul!
    Chiar sunt curioasă cum vor fi antrenamentele pentru zbor și pentru supraviețuire…

  1521. Laci

    Pasari superbe.Este un privilegiu pentru mine sa le urmaresc.Din copilarie sunt un iubitor de natura,in special ce tine de pasari,asadar este ceva special pentru mine

  1522. Roxana

    Și eu am o familie de vanturei,la mine in geam la etajul 5. E al doilea an in care vin. Mai am in colțurile geamului și 3 cuiburi de rândunică , al patrulea cuib mi l-a distrus Vantureii anul trecut. Nu m-am gândit ca mănâncă și rândunici , dar anul acesta am prins femela de vanturel cum și-a băgat capul in cuibul rândunicii și a scos-o de acolo. Probabil era pui nu mi-am dat seama. Anul trecut nu i-am surprins mâncând decât șopârle și șoricei , anul acesta au fost predominant puișori diverse specii păsări . 🙁

  1523. DANIELA

    Ce frumoasa e lumea de la balcon,zise un vulturel mic….abia asteptam sa ne luam zborul……… . Pertinente comentariile lui ANDREI I……multumim….!!!sanatate vultureilor…si noua celor care stam cu ochii pe ei…..

  1524. Magdolna

    Nagyon szepen cserelodik a tollazatuk. Mind jobban jobban latszik a farktolluk meg a hatukon a tollazat. Kivancsian varjuk hany him lessz!Mert ugy latjuk , hogy tobb lessz a tojo, meg eddig .

  1525. Andrei I.

    Wikipedia: „Un troll este un provocator fără cauză, cineva care lansează o discuție cu scopul de a recrea un conflict de idei.” „Denumirea de troll se poate aplica și mesajului menit să agite spiritele.” Jeno e doar un troll obosit care se plictisește cu el însuși și mai găinățează un comentariu pe net. Nu îi mai răspundeți, vă provoacă la discuții inutile.

  1526. jeno

    Toto astia (care va simtiti excitati )sau voi ce simtiti…ar trebui sa purtati non-stop vamere de filmat pe voi si lumea (pasarile)sa se uite la initimitatea voastra!!!!

  1527. Fenya Edit

    Sorba vannak állva ugy néznek ki a világra , várják a vacsorát 3 órája nézem,nem jött sem anyuka sem apuka, melegük is van, vizet hogy kapnak???

  1528. Burger Éva

    Milyen jó,hogy védett helyen van a fészkük.Nem áztak meg,mint a gólyák.

  1529. Ana

    Nu am vazut sa aduca pui de gaina in cuib. In schimb, am vazut de multe ori tarci care prind puisorii de gaina sau porumbei…

  1530. Gina

    L-am văzut pe cel mare! Are pene la aripioare! ❤

  1531. Burger Éva

    Nagyon gyorsan fejlődnek.

  1532. Magdolna

    Szep jo reggelt mindenkine!. Az anyuka a tegnap es ma is, otthogyott egy eledelt nekik , hogy pobalgassak a csipegetest. Nagyon jol kezdi tanitani oket .

  1533. Magdolna

    Joestet kivanok , mindenkinek . Nagyon szepen fejlodik a tollazatuk.Propbaljuk eltalani melyik milyen lessz. Szepen fejlodnek es nonek is.

  1534. Dan

    Salut,
    Daca vei citi vei afla ca vultureii se hranesc cu soareci de camp,soareci si mici rozatoare.sezonal se pot hrani cu paianjeni,viermi,insecte,gandaci.
    Foarte rar mananca lilieci,pasari tinere,soparle.
    Tot daca citesti vei afla ca porumbeii despre care vorbesti si pe care ii gasim pretutindeni(camp,oras) reprezinta o specie invaziva si sunt daunatori.in unele locuri se numesc flying rats,feral pigeons ori pest.
    Ei se inmultesc foarte repede,sunt in competitie cu pasarile native si in multe tari oamenii sunt sfatuiti sa nu ii hraneasca.in Japonia amenda e substantiala.
    E atat de usor sa afli.totusi e necesar un mic efort.

  1535. Laci

    Jeno baiatule,parleste gura ta fara tine.Ce pagube in gospodarie?Confunzi speciile,aceasta specie inaripata nu este daunatoare gospodariilor,dimpotriva,mananca soareci!!!

  1536. Roxana

    Sunt așa de simpatici cu penele care se întrezăresc din puf!
    Jeno, toate creaturile sunt drăgălașe, inclusiv alea pe care le mănânci tu (plante, animale). Presupun că nu te hrănești cu aer. Tot ce e pe planetă e/poate fi drăgălaș, mai puțin prostia umană.

  1537. DANIELA

    …….buna dimineata..tuturor!! Le cade si lor pufuletul si au inceput sa prinda culoare…seamana cu parintii lor…!!!

  1538. Gina

    Jeno, vad va scrie ca mănâncă rozătoare, insecte, șopârle. Iar gaini intre blocuri, ma îndoiesc ca sunt!

  1539. jeno

    Oare puii de gaina pe care ii omoara nu sunt dragalasi(cum le ziceti voi la pui astia)Si pagubele produse in gospodariile oamenilor??!!Sau porumbeii omoriti???La ei cine se uita cu camera web?!!!

  1540. Gina

    Multumesc, Magdolna. Nu ma supar, chiar ma bucur ca mi se raspunde. Si mai tare ma bucur sa aflu ca sunt toti puiutii sanatosi 🙂

  1541. DANIELA

    …….CE FRUMOASA E LUMEA DE LA BALCON…S AU FACUT MARI SI SUNT CURIOSI…CA NOI DEALTFEL……SEARA BUNA PRIVITORILOR!!!!

  1542. DANIELA

    …..ce dragi imi sunt..niciodata nu am prins ambii parinti….seara linistita…. .

  1543. Magdolna

    Draga Gina . Scuzati ca ma bag , in privinta puiilor. Sint toate , numai ca citeodata se string linga perete si nu se vad. Cu stim Magdolna.

  1544. Simona D

    Buna dimineata! ora 9.51, taticul a adus un soricel la puiuti! si a venit si mamica sa il imparta ! Ce frumosi sunt!!!!!!!!

  1545. Gina

    Buna dimineața! Voi cați puișori ați mai văzut?

  1546. Magdolna

    Jo estet mindenkinek . Ugy latom , hogy ma aktivabbak a vercse szulok. Lehtseges , hogy a tegnapi nagy meleg reajuk is kihatott , hogy annyira passzivak voltak a fiokakhoz???Jo ejszakat mindenkinek.

  1547. Gina

    Bine zis, Laci!
    Noi ii iubim oricum pe astia mici.

  1548. Laci

    Jeno boy,tu sa te uiti la rufele lu’vecina,alea miroase a Lenor.Pe noi,astia mai prosti,lasa-ne cu mortaciunile noastre!Ne-ai luminat cu prezenta ta de om destept,pentru asta ,noi astia mai prosti,iti multumim!

  1549. Magdolna

    Kedves Jano!!!!Bocsanat hogy replikazok , igaza bvan , sokszor gondoltam arra , hogy talan ha majd lejar minden ,el mehetnenk : mi akiket erdekel e ritka madar elete , elmehetnenk kitakaritani a gazda ablakat , hogy jovore ha meg elunk !!!! megint vegignezzuk egy csalad felnovekedeset es eletet . Igy kene gondolkozni !!!! nem ilyen replikakat irni. Ez nem ilyen helyre valo!!!! Az internet nem erre valo. Mindennap meg kene koszonjuk , hogy helyet adott ennek az elmenynek , amit sokan vegignezunk .Bocsanat a durva szavakert !!!!!!!

  1550. Nicolae

    Multumim asociatiei Milvus si mai ales lui Deák Attila pentru ca ocrotesc aceste minunate pasari si pentru ca ne permit sa participam la bucuria lor. Te vagy a buta, Jenő !

  1551. DANIELA

    …….mai Jeno,mai baiatule..daca nu e balconul tau…daca tie nu -ti miroase..pe noi …privitorii..DE CE NE FACI PROSTI??suntem multumiti ca ai privit si tu….macar o data…

  1552. jeno

    Sa mirosi MORTACIUNILE non-stop in geam numai ca sa se uite PROSTII !La ce….??

  1553. Anita

    Desi intru doar cate putin in fiecare zi la vanturei, in diverse momente ale zilei, totusi destul de des l-am vazut pe tatal puilor cum a venit cu cate un soarece si l-a lasat, dar nu a stat mult.
    Deci cu siguranta nu i-a uitat pe puisori, doar ca e greu sa il observam din moment ce nu stam non stop cu ochii pe ei, iar el cand vine sta putin.
    Nu i-a lasat pe puisori. 😉

  1554. DANIELA

    ….mama singura..se tot uita de sus dupa tata lor…dar degeaba…a zburat de responsabilitate….noapte buna tuturor!

  1555. Magdolna

    Most megjott anyuka , de nem hozott semmit .Ult egy darabot es elment Vegig neztem a tavalyi kommenteket es ugy nezem hogy eljott az ido amikortol mar nem eteti oket?Akkor kutyak harmadjara mardnak a fiokak?????????????Varom a valaszukat , hogy megnyugodjak !!!Koszonom .

  1556. Magdolna

    Jo napot kivanok . Nagyon reg nem volt itt anyuka nem eleg a nagy meleg, most egy kicsit fuj a szel de a fiokak negyon ehesek. Pontasan egy oraja nezem es nincs sehol.

  1557. Magdolna

    Jo napo es szep hetet kivanok a Milvus grup minden tagjanak ,A tegnap, vasarnap estefele figyeltem felvalamire:Valoszinu , anyuka otthagyott valamit ,mert az egyik fioka ,nagyon kezdte csipegetni , amikor megjott , elvette tole , bizonyara eger volt es tovabb kezdte balole adogatni az etelt. Miutan megetette oket felult a kantnira es egesz ejjel ott gubbasztott .Lehetseges az , hogy mar szoktassa hozza oket a csipegetesre? Vagy nagyon ehes volt a fioka??Koszonet.

  1558. Magdolna

    Jo reggelt kivanok .Anyuka koran reggel megetette oket ,most pedig alszanak mint a bunda. Anyuka elment vadaszni.

  1559. Magdolna

    Jol megetette a fiokakat ket alkalommalis , ugy 7 oratol errefele.Majd kiult o is pihenni. szepalmokat kivanok neki mert jol kidolgozta magat !!!

  1560. DANIELA

    ……..Ce scumpici sunt……o zi buna fetitelor si baieteilor…..si mamei putere la carat….

  1561. Gina

    Cel mic n-a papat nimic (

  1562. Magdolna

    Jo napot kivanok .Meg nem lattam anyukat ilyen sokaig a deszkan pihenni. Persze a csalad mar el van nyulva a jollakottsagtol.!!!!

  1563. Gina

    Tocmai a plecat mami după mâncare!

  1564. Magdolna

    Jo estet kivanok . Jol latom ,hogy ugy ossza meg az etetest ,hogy amikor egyik „csapat „”evett ,felrehuzodnak es csak a kovetkezo „turaban „kapnak .????Addig ezek pihennek???

  1565. Gina

    Sunt 6. Dar unul sigur n-a mancat.

  1566. Gina

    Acum vad doar 4 pui care mananca si unul care sta in colt intins pe jos 🙁

  1567. DANIELA

    …..Buna dimineata…ne bucuram noi privitorii ca tot ce comentam si ne place…grupul Milvus ne urmareste…ne citeste..ne apreciaza…colaboreaza…..MULTUMIM…..!!!!SA AVETI O ZI FRUMOASA!!!!

  1568. Gina

    Puii mamii, pui! sunteti niste scumpi!

  1569. Magdolna

    Erdekes dologra lettem figyelmes.Jott az apuka es hozott egeret,letette de egyik sem nyult hozza .Anyuka addig nem cspegetett amig apuka ott volt . Miutan kirepult apuka nekifogott kiosztani a kajat .

  1570. Manuela

    Adorabili! Să trăiască fericiți!
    Felicitări „părinților adoptivi”, adică îngerilor păzitori!

  1571. Burger Éva

    Sokszor a him vadászik,átadja a tojónak,és az viszi a fészekbe.Ez nagyon érdekes munkamegosztás.

  1572. Fenya Edit

    Pár perc mulva, az anyuka elrepült és nemsokára vissza is tért egy nagy egérrel, már eteti is a fiokákat, Lehet ,hogy az apukától kapta?

  1573. Fenya Edit

    Jött az apuka, egy nagy egér volt a szájába, nem tette le és elrepült !!

  1574. Magdolna

    Az anyuka sokaig elvolt menve, visszajott szetnezett es megint elment ,de megjelent apuka is egy nagy egerrel amit anya nyomban ossza is ki nekik .Nagyon szepen fejlodnek mar a szarnyaik vegen sotetedik . Fantasztikus , hogy minek lehetunk tanui a Milvus nak koszonhetoen. Minden elismeres az onoke :Milvus grup

  1575. DANIELA

    …….Si aici ..ca la berze..trebuie sa fie unul mic..care nu apuca..nu se baga in fata…nu papa…pofta buna….

  1576. Nicolae

    Femela vaneaza din ce in ce mai mult, iar masculul nu mai apare. Oare el a patit ceva ? A nőstény egyre inkább vadászik, és a hím már nem jelenik meg. Valamit szenvedett?

  1577. Super

    Niste puiuti superbi ! Ador !

  1578. Gina

    Ce frumosi sunt!

  1579. Magdolna

    Nagyon szepen fejlodnek ,ok is csak esznek es alsznak !!!

  1580. DANIELA

    O ADMIRATOARE INTARZIATA..ASTAZI V AM DESCOPERIT..SA CRESTETI MARI…

    1. Milvus Group

      Mulțumim!

  1581. DANIELA

    O ADMIRATOARE INTARZIATA..ASTAZI V AM DESCOPERIT..SA CRESTETI MARI…

  1582. Magdolna

    Na ez asztan a tartalek!!!!!Biztosan apuka hozta!!!!!.Nagyon szepen fejlodnak a kis fiokak,a kis feher puffok!!.Koszonet onoknek hogy olyansmit figyelhettunk meg ,onoknek koszonhetoen amit nem is gondoltuk volna, hogy ennyire szep .Tovabbi szep munkat Onoknek .

  1583. Gina

    Uraaaa! Am văzut si eu 6 pufuleț! Sa creșteți mari cu toții!

  1584. Magdolna

    Jo reggelt kivanok ebben az esos idoben. Koszonet hogy visszaalt a kozvetites. Latom hogy mar 6 kisfiokat etet anyuka.6dr. kis vattacsomo!!!!!Szep napot onoknek.

  1585. Ibolya

    Teljes a család. Megvan a 6. is! Lesz mit etetni!
    Familie completă. A apărut și al șaselea. Va fi nevoie de multă mâncare!

  1586. Fenya Edit

    Valami probléma van, egy kamera sem megy !!!!

  1587. Magdolna

    Jo reggelt kivanok . Ugy latom hogy meg van egy tojas! Anyuka nagyon beosztoan eteti a fiokakat, , hogy mindenkinek egyforman jusson. Szep napot mindenkinek .

  1588. Magdolna

    Jo napot kivanok es egy szep hetet,a Milvus csapatanak. Meglett az 5. fioka is . Anyuka hozott egy egeret megtette a nagyokat ,a picike meg szaritkozik. Persze miutan ettek, el vannak lakva es alszanak is . Anya is visszault melegiteni a picit , Nem lattam apukat mostanaban .

  1589. Judit

    Van már 4 fióka! Sunt deja 4 puiuți!

  1590. Magdolna

    Most latom ,hogy meg van 2 tojas. Anyuka csipeget az egerbol es eteti a fokakat.

  1591. Lucian

    Sunt 4 puisori si o provizie de 3 soareci . Vanturica ciuguleste din ouale eclozate

  1592. Magdolna

    Igen most felrement ,megevett egy egeret , es jol lehetett latni a fiokakat . Igen 4 van beloluk es meg 2 tojas. Edesek feherek .

  1593. Magdolna

    Azegyikrol most takaritotta ki a hejat .Alatta kicsi feher halmocskakat lattam .Talan meg van ket tojas!! Ugyeske,anyuka!!!

  1594. Magdolna

    Annyira megorvendtem , hogy elfelejtettem magkerdezni onoket Milvus-osokat , tobb mint ket napja az eger a sarokban van , mi okbol nem eszi meg ? vagy mar nem is fogja???Vagy azzal fogja etetni a fiokakat???Koszonom .

  1595. Magdolna

    Hoppa!!!!! Harom tojashej ki van dobva a feszekbol !!!!!!!Meg nem latom a fiokat .

  1596. Jozsi

    Mami este foarte agitata, avem deja 2 pui.
    A mama nagyon izgatott, van már 2 fióka.

  1597. Seica Sandor

    Mar ket kicsi van, lattam oket egy pillanatra

  1598. Ana G.

    Primul puișor!

  1599. Seica Sandor

    Ugy latom kikelt az elso kis ragadozo madarka, az ures tojas hej szerint

  1600. gabriela zugravu

    Buna dimineata ! Ora 7.05 Am vazut un puiut .

  1601. gabriela zugravu

    Buna dimineata !7.05 Am vazut un puiut .

  1602. Magdolna

    Jo napot kivanok.Nagyon mozgolodnak de meg sehol semmi .Varunk Varunk!!!!!!!!!

  1603. Magdolna.

    Hat sajnos meg nincsenek fiokak de meg varunk, turelmesen.

  1604. Kelemen Mária

    Inca nu sunt pui. Azi la 7:25 am văzut 6 oua întregi.

  1605. Virgil

    Dupa cum se agita cred ca are pui !!

  1606. Gina

    Mulțumesc, @Zsozsi !

  1607. Zsozsi

    Nu am vazut, asteptam si noi cu nerabdare.

  1608. Gina

    Buna dimineața! A văzut cineva puișori?

  1609. Burger Éva

    Most láttam első alkalommal mind a 2 vércsét a fészeknél (kotlás csere volt).Nagyon jól lehetett látni melyik a hím és melyik a tojó.
    Mind a 6 tojás még ép.Szerintem nincs rajtuk repedés.

  1610. Jo napot kivanok . Elkaptam egy pillanatot a mikor az anyuka felalt a tojasrol, jollatom hogy megvan ket tojas serulve???? Varhato itt is a fioka?? Nem lehet tudni , hogy mennyi a kotlasi ido??? Koszonjuk hogy ittis varakozhatunk .
    Szep hatat kivanunk Onoknek .
    es viagyazzanak magukra.Udvozlettel M .

  1611. Vagasi Zsuzsa

    Sunt 6 oua in cuib!! Cu greu ii poate acoperi… 6 tojas van a feszekben, nehezen tudja befedni mindannyit..

  1612. Jo napot kivanok Meglatogattama vercse feszket is Csodas madar .Mar varom a golyak kolteset a 2 es kameran . Azt nem jegyeztem meg hiogy a vercse mikor kolt ???Kivanok szep napot onoknek is .Koszonjuk hogy lehetove teszik megcsodalni ezt az elo eletet is!!!

  1613. Gina

    Cam cat durează clocitul?

  1614. Gina

    Vanturi ca clocește si face nani!

  1615. craciun Lucian

    Dl Sandor, aveti perfecta dreptate. Mea Culpa .Vanturelul care clocea avea capul si coada gri, nu brun cum gresit am scris eu . Dimorfismul sexual la vanturei este destul de evident. Fata noastra e maronie , iar baiatul nostru are capul si coada gri si deocamdata vine rar la cuib (doarme prin vecini )si o schimba pe ea la clocit.

  1616. Seica Sandor

    D – ul Craciun Lucian, sper ca nu va jignesc daca fac o erata la cele scrise de Dvs.
    „Descriere
    Pasăre răpitoare de talie mică. Sexele au coloritul general similar, dorsal fiind maroniu-roșcat, însă la mascul culorile sunt mai intense, iar capul gri-albăstrui (la femelă maroniu). Pe burtă coloritul este mult mai deschis, cu pete dense, închise la culoare.” Citat din portalul „Păsări din România” – http://pasaridinromania.sor.ro/Vanturel-rosu

  1617. craciun lucian

    Vantureii clocesc cu schimbul. El cel cu coada si capul brun sta mai putin,ca nu-l lasa doamna si sunt 6 oua

  1618. Gina

    Sunt ambii vânturei in cuib

  1619. Balázs

    5 ouă în cuib!

  1620. Gina

    Buna dimineața. Ce cuminte sta pe oua!

  1621. Seica Sandor

    Mar 4 tojas van, lesz gond az etetessel

  1622. Szakacs Katalin

    Mar 3 tojas a feszekben

  1623. Zsozsi

    Mar 3 tojas van! avem 3 oua! Bravo

  1624. Zsozsi

    Mar ketto tojas van!

  1625. Judit

    Még egy tojás! Încă un ou!

  1626. Gina

    Mulțumesc, Kelemen Maria.

  1627. Fenya Edit

    Ha jól látom egy tojás, csak egyik fele látszik,egy vércse sincs a fészekbe !!!

  1628. Kelemen Mária

    Itt van az első tojás! Primul ou!

  1629. Gina

    Ce este in cuib? Ca nu îmi dau seama!

  1630. Burger Éva

    Úgy látom megvan az első tojás.

  1631. Zsozsi

    Van egy tojas!!

  1632. Burger Éva

    Vajon a vércse családnál is van tojás ?Majdnem egész nap a fészeknél vannak.

  1633. Seica Sandor

    Mar van egy tojas

  1634. Burger Éva

    Még nincs tojás, de nagyon remélem,hogy lesz.

  1635. tavi

    puteti cadra camera mai bine….eventual una in lateral sa se poata vedea si din alt unghi,nu doar spatele….probabil ar fi cativa interesati din domeniu sa va ajute fara a deranja…

  1636. Gina

    E ora 21:53 si ei nu sunt in cuib!

  1637. Gina

    Buna dimineața si La multi ani tuturor celor care au nume de flori. Un vânturel e in cuib. Oare clocește?

  1638. craciun lucian

    sunt doi,probabil un el si o ea

  1639. knut

    A hím hátoldala gesztenyevörös, sötét cseppfoltokkal, hasoldala sárgás, elszórt fekete pettyekkel, feje és farka hamuszürke, a farok vége fekete.

  1640. jeno

    A hím hátoldala gesztenyevörös, sötét cseppfoltokkal, hasoldala sárgás, elszórt fekete pettyekkel, feje és farka hamuszürke, a farok vége fekete.

  1641. Gina

    Vaaai, ce frumos ești!

  1642. Burger Éva

    Ma délelött láttam vércsét ,de úgy látszik a tojásrakással még várnak.
    Nem tudom mi a külömbség a him és a tojó között.Valaki elmagyarázná?

  1643. Gina

    Buna ziua, dragi iubitori de păsări! A venit si perechea?

  1644. Fenya Edit

    Ma 17,10 kor itt volt mind a kettő, sajnálom nem tudtam fényképet késziteni !! Rövid időt töltöttek, s el is mentek!!

  1645. Stanescu Dan

    Ce bucurie, a aparut si primul locatar ! Multumim, cu stima, Dan

  1646. Stanescu Dan

    Uraaaa, ce bine ca ati deschis si aceasta camera. Asteptam sa apara pasarelele, multumim frumos, Dan

  1647. Stanescu Dan

    Pacat ca inca nu este pornita aceasta camera ! Cu stima, Dan

    1. Milvus Group

      Camera cu vânturei a fost pornită! Vizionare plăcută!

  1648. Stanescu Dan

    Pacat ca inca nu este pornita aceasta camera ! Cu stima, Dan

  1649. miki

    Mikór indul el végre a webkamera a vörös vércsékkel?

  1650. miki

    Egész délelött a fészekben tartozkodott a vércse leány. A him háromszor is hozott neki egeret, amit még nem is tudott megenni egészen. Nem tudom mi lessz a folytatás, talán ujra le fog tojni? Most érkezett megint a him egy pocokkal!!!!!! Átadta és el is tünt egy másodperc alatt. It csak készűl valami érdekes dolog. Majd meglátjuk, kövessük figyelemmel!!!

  1651. Alex Gabriel

    In aceasta dimineata, am observat un vanturel (mascul) la cuib (probabil unul din pui). Incepand de la 08.50 si pana 09.40 n-a paraasit cuibul

  1652. miki

    Vadgalambok próbálnak fészket rakni. Már hoztak egy jópár ágat de állandó rettegésben vannak, mert a vörös vércsék gyakran meglátogatják a fészküket és elkergetik öket.

  1653. Fenya Edit

    A tegnap láttam a vércse mamát meglátogatta a fészket, elég sok időt töltött ott, s ma már új lakó, egy galamb ül az általuk rakott fészken.

  1654. Stanescu Dan

    Noi locatari ! Dupa Vanturei, au venit Porumbei, la casa ” noua” curata ! O zi buna va doresc, Dan

  1655. miki

    Ma este a két kisvércse testvérpáré a fészek. Ugy mozognak mintha nem is lettek volna elmenve egy pár napig. Csodálkoznak a kirakaritott fészken. Otthonosen mozognak.

  1656. Stanescu Dan

    Va multumesc frumos ca ati curatat cuibul; e placut sa vezi ca cineva se ocupa si de aspectul asta, mai putin spectaculos dar atat de necesar ! Cu stima, Dan

  1657. Kelemen Mária

    Új lakók (vagy vendégek?) a kitakarított fészekben: két vadgalamb.

  1658. miki

    Az idös pár ma délután sorra meglátogatta a fészket miután ki lett takaritva. Elég sokat időztek a fészekben külön-külön. Jó volt látni öket ujra sok idő után!

  1659. Réka

    Ma volt vissza egyik vércse. 🙂

  1660. Fenya Edit

    Űress a fészek, nem tértek vissza éjszakára sem, Nagyon hiányzik a látvány –

  1661. BURGER ÉVA

    Nagyon gyorsan felnőttek.Furcsa,hogy üres a fészek.
    Remélem jővőben is csodálhatjuk a vércsék szaporulatát.
    Köszönjük a Milvus csoportnak.

  1662. miki

    Kirepült mind a két kis vércse. Keveset tartozkodnak a fészekben. Övék a szabad világ. Biztosan a szülők már a szabadban etetik és tanítják vadászni őket. Remélem az éjjszakákat még a fészekben tőltik.

  1663. dan florin

    La ora 8 si 38 min. s-a lansat in zbor si al doilea.

  1664. Fenya Edit

    Köszönjük az élményt, a fészekfoglalástól néztem a vércse-család életét, sajnáltuk az anyukát, mert mindig csak őt láttuk etetni, aztán ő is csak ételt hozott, a tegnap láttam kirepülni az egyik fiókát, a másik próbálkozott,de nem volt elég bátorsága, ma egyedül volt, látom most együtt vannak,

  1665. Fenya Edit

    Nagy élmény volt követni az életmenetüket, sajnáltuk az anyukát,mert mindig csak őt láttuk etetni,aztán ő is ételt hozott nekik,de nem volt ott velük, már megnőttek , egyik már kirepűlt a tegnap ,ma visszatért, ha kirepül mind a kettő akkor még visszatérnek,az anyuka még hoz ételt nekik, már rég nem láttam !!

  1666. miki

    Visszatért a fészekbe két nap után a kirepült kisvércse! Nagy öröm mindkettőjük számára és a mi számunkra is. Nem győzik csokolgatni egymást. Gyönyörű képek!!! Fantasztikus!!!

  1667. miki

    Ma reggel kirepűlt az egyik kis vércsefióka. A másik is probálkozik, de egyelőre nincs bátorsága a kalandhoz. Ha kirepűltek, még visszatérnek a fészekbe az idén? Ha nem hát sok szerencsét kivánok nekik! Nekünk nagyon fognak hiányozni. Köszönjük a Milvusnak a szép élményt. Általuk sok mindent megtudtunk a vörös vércsék életéről.

  1668. Réka

    Valaki látta? Az egyik fióka már kirepült? A másik is próbálgatja a szárnyait. 🙂

  1669. BURGER ÉVA

    Hamarosan kirepülnek a fészekből.

  1670. Zsuzsa Vágási

    Mi van az egyik fiókával? Csak nem fog szomjanhalni?? *** Ce se întâmplă cu unul din pui? Doar nu o să moară de sete??

  1671. iON

    Vin si eu cu o rugaminte: Se poate incadra mai bine cuibul in cadru?
    Multumesc anticipat!

  1672. BJudit

    Nagyon szépen köszönöm az információkat! Az igazság az, hogy legtöbbször nem az józan eszünket használjuk, hanem az érzelmi oldalunk győz és mivel már „tojás” koruk óta követjük a fiókák fejlődését, szeretnénk ha mind életben maradnának. Mindenesetre egy élmény részese lenni a vércse- és gólyacsaládok mindennapjainak.

  1673. jeno

    ” tépázni!!!Burger Eva,Z vel minden analfabeta posztol!!!!

  1674. BURGER ÉVA

    Komoly közelharc volt a kajájért.Sajnos nem tudtam felismerni mi volt amit tépásztak.
    A fost o lupta serioasa pentru mancare.Din pacate nu am putu identifica ce era asa de gustos.

  1675. Roxana

    Multumim pentru detalii! Au venit numai bine. Succes in continuare si felicitari pentru aceasta initiativa, fiindca ne bucuram mult sa putem vedea cum cresc aceste pasari frumoase.

  1676. Andrei I.

    mulțumim pentru informații!

  1677. BURGER ÉVA

    Köszönjük szépen a hasznos információkat.
    Mulţumim frumos pentru informaţii.

  1678. Milvus Group

    Vânturelul roșu este o pasăre de pradă. La păsările de pradă numărul puilor care pot fi crescuți depinde în fiecare an de disponibilitatea hranei. Dacă hrana este din belșug – 5-6 (sau chiar mai multe) pui părăsesc cuibul. Dacă nu este suficientă hrană vântureii pot să crească doar 1-2 pui. 
    În caz normal, când pui sunt mici, masculul aduce hrană, mai apoi ambii părinți. De obicei, la început numai femela împarte hrana la pui. Sunt perechi la care masculul nu intră în cuib decât foarte rar, iar hrana adusă la cuib este predată femelei în afara cuibului. Din acest motiv nu putem să fim siguri de faptul că femela a rămas singură cu creșterea puilor și acesta este motivul pentru care nu toți puii au supraviețuit ori este un an foarte sărac în hrană. În orice caz, oricât de mult ne doare – nu este cazul să intervenim, pentru că puii crescuți în captivitate de om au șanse mult mai puține să-și găsească locul în natură.

    A vörös vércsénél, mint más ragadozó madarak esetében is, a kirepülő fiókák száma minden évben a táplálék bőségétől függ. Ha bőven akad ennivaló, 5-6 vagy akár annál több fióka is elhagyhatja a fészket. Ínség esetén pedig csupán 1-2 fiókát nevelnek.
    Normális esetben a hím szállítja az élelmet amíg a fiókák kicsik, a tojó pedig szétosztja köztük. Egyes párok esetében a hím madár nem száll be a fészekbe, csak átadja a közelben a zsákmányt a tojónak. Ezért ebben az esetben nem tudjuk eldönteni hogy a tojó egyedül maradt és emiatt nem maradtak meg a kikelt fiókák vagy épp táplálékban szegény év van.
    Bármennyire is fájdalmas, egyik esetben sem avatkozhatunk be a madarak életébe, hiszen az ember által nevelt fiókák nem fogják megtalálni helyüket a természetben.

  1679. knut

    Pacat ca nu te-a mancat pe tine(Ion)am scapat de un PROST!!!

  1680. B.Judit

    Nem lehetne besegiteni az etetésbe? Az az érzésem mintha egyfolytában éhesek lennének a fiókák. Az anyavércsének nehéz lehet magának is, meg a két fiókának is eledelt szerezni, ráadásul egyedül. Legalább ez a két fióka maradjon életben.
    Nu s-ar putea ajuta la hrănire? Am impresia că puii sunt tot timpul flămânzi. Cu siguranță e greu pentru vânturelul mamă să facă rost de mâncare atât pentru ea, cât și pentru cei pui, în condițiile în care a rămas singură. Măcar aceștia doi pui să rămână în viață.

  1681. iON

    A zis mamica puilor: „Uite-l si pe mititelul asta, manca-l-ar mama”… Si l-a mancat :))

  1682. BURGER ÉVA

    Pina la urma nu am aflat ce s-a intimplat cu al treilea pui. Stie cineva ?
    Végül nem tudom mi történt a harmadik fiókával. Valaki tudja ?

  1683. BURGER ÉVA

    Biztos minden vércse így neveli a fiókákat ,lehet ez a normális a vércsefamilikba.
    Mi izgulunk nekik,mert nem ismerjük a vércsék utódnevelési módszereit.
    Szerintem elevenek és nőnek….

  1684. Simona D

    De dimineata, in jur de 8.30 mamica a venit si a adus o soparla. Unul din pui a inghitit-o imediat. Celalalt nu a prins nici macar un varf de coada si umbla bezmetic de foame. Dar mamica a vanit doar sa lase soparla si a si plecat. Asta inseamna ca puii nu sunt abandonati. Ce bine!

  1685. Mimi

    Nincsenek magukra hagyva a fiókák. Ma délután tépásztak egy pockot és elég elevenek. Az anya este megjelenik es az éjszakát velük tölti. Napközben bedob nekik ennivalot, igy késziti őket a nagybetüs életre.
    Puii nu sunt abandonați. Mama vine seara şi noaptea stă cu ei. Azi dupămasa mâncau un şoarece, înseamnă că le-a adus de mâncare.

  1686. Alice Dumitrescu

    E ok. Ne-am speriat degeaba. 🙂
    Cica e normal ca parintii sa lipseasca mai mult. Se mai intampla.
    Atata timp cat nu se depasesc 24 ore de lipsa..

  1687. BURGER ÉVA

    Az este sötétedés elött a szülők közül az egyik ott volt a fészekben. Azt nem láttam,hogy etett-e vagy nem.
    Aseara unul dintre parinti era in cuib. Nu am vazut daca a adus si ceva de mancare.

  1688. Alice Dumitrescu

    Li s-o fi intamplat ceva rau parintilor. 🙁

  1689. Andrei I.

    probabil puii au fost abandonați. Ce trist.

  1690. Andreea Dutu

    Erau trei puisori. Acum sunt doi. Ce s-a intamplat cu unul din ei? 🙁 Iar mama lor nu mai vine… O sa moara de foame!!! De ce nu fac ceva cei care monitorizeaza aceste cuiburi??? :((

  1691. Joco

    A-si dori sa intreb persoanele care urmaresc mai des acest cuib, cat de des sunt hraniti acesti puisori ?

  1692. BURGER ÉVA

    Jön a vihar és magukra vannak !!!!!!!
    Vine furtuna si sunt fara parinti !!!!!!!

  1693. Camelia

    Cati pui mai sunt? Au fost trei acum nu vad decat doi…..

  1694. Ana

    va rog, puteti ajuta acesti 2 puisori amarati neglijati de mama, sa nu moara de foame?

  1695. BURGER ÉVA

    Látom az egyik fióka megdöglött. Mi történt ?
    Ce s-a intimplat cu puiul ?

  1696. Simona D

    Astazi nu prea a dat mamica pe la pui…. Si un vanturel(mascul) da tarcoale cuibului de vreo 2 zile. Oare puiutii sunt in pericol?

  1697. Simona D

    De ieri, un vanturel da tarcoale cuibului. Azi s-a oprit chiar pt cateva secunde pe margine. Poate fi un pericol pt puiutii acestia?

  1698. BURGER ÉVA

    Magukra maradtak,fészkelődnek,mert honfoglalás van.

  1699. BURGER ÉVA

    Dorm foarte liniştiţi.Nagyon nyugisan alusznak.

  1700. Bakos

    Köszönjük a lehetőséget!

  1701. Sas Pintyoke

    Vajon nem stresszelitek a kamereval oket??!!!!idiotak!!Titeket is be kellene kamerazi 24-24 orat s mutujok bamuljanak!!!

  1702. Aura

    Cred ca un puisor a murit. Masculul nu a trecut de cam multe zile pe la cuib

  1703. Diana

    Ce frumosi sunt!

  1704. Vágási Zsuzsa

    Az egyik fióka háton feküdt, vergődött, élettelennek látom…vajon, nincs baj?

  1705. miki

    Szegény kicsik halnak étlen! Az egyik már ki van nyúlva. Ma nem nagyon kaptak enni. Ennek nem lesz jó vége! Szegénykék, pedig olyan szépek.

  1706. BURGER ÉVA

    Ügy mint a gólyáknál itt is van egy tojás,miból nem lesz kismadár.

  1707. Ana

    Urmaresc zi de zi evolutia vantureilor. azi am observat ceva care m-a speriat: pare a fi o pasare moarta in cuibul lor, puii nici nu mai au loc.

  1708. Judit

    Köszönöm a lehetőséget,hogy élőben nézhetem őket,óriási élmény.
    Nagyon aranyosak a kicsik.Hetek óta nem látom a hímet, lehet,hogy elpusztult?
    Mivel a hím nem segít,a tojónak kell egyedül gondoskodni a kicsikről.
    Van esélyük,hogy túléljék ilyen körülmények között?Volt már erre példa?

  1709. BURGER ÉVA

    Láttam az etetést.Olyan szép puffos fehérek a fiókák.

  1710. BURGER ÉVA

    Care e diferenta dintre femela si mascul ?
    Mi a diferencia a tojó és a him között ?

  1711. Réka

    Tegnap reggelre kikelt 4 fióka, de nem mozdul a fészkéről, a párja nem hoz ételt, … ahogy láttuk a tojások héját adogatta oda a kicsiknek… Lesz mit így enniük?

  1712. Roxana

    Nu l-am mai văzut de mult timp pe mascul. A mai venit la cuib? Cum se descurcă cu mâncarea mama şi puii?

  1713. iON

    Chiar patru puiuti!

  1714. Roxana

    Dar tatal mai vine pe la cuib? Nu l-am vazut de cateva zile… Sau mi-a scapat mie? Daca el nu vine cum mananca mama, ce se va intampla?

  1715. iON

    AVEM UN PUISOR !!!

  1716. Gogu

    Un pui tocmai a iesit din ou.

  1717. Virgil

    Cam mult timp au stat ouale neacoperite !!

  1718. Milvus Group

    Femela clocește neclintită. Așteptăm puii și sperăm ca masculul va fi mai activ.
    A tojó kitartóan kotlik. Várjuk a fiókákat és reméljük, hogy a hím aktívabb lesz.
    The female incubates. We wait for the eggs to hatch and hope that the male will become more active.

  1719. BURGER ÉVA

    Én mindig csak 1 vércsét látok. Nem vátják egymást,mint a gólyák ?

  1720. BURGER ÉVA

    A vércse is annyi idő alatt költi ki a tojásokat mint a gólya, vagy kevesebb idő alatt ?

  1721. Milvus Group

    Femela se descurcă destul de singură. A apărut și masculul, dar nu adus mâncare. Sunt 4 ouă în cuib.

    A tojó elég sokat van egyedül. Időnként felbukkan a hím, de eledelt nem hoz. Négy tojás a fészekben.

    The female is trying all the best alone. Finally, the male also appeared but he didn`t bring any food. There are 4 eggs in the nest.

  1722. ionica porumbel

    felicitări pentru inițiativă! vânturelul văd că este foarte activ în cuib

  1723. BURGER ÉVA

    Hol lehet megnézni a többi hozzászólást ?Amit én írtam az is eltünt.

    1. Milvus Group

      Összesen 4 helyen lehet hozzászólni a kamerák esetén, ön az összefoglaló oldalon írt hozzászólást: http://milvus.ro/Hu/webcams/, ezenkívül mindhárom kamera alá külön is lehet beszélgetést indítani.

  1724. BURGER ÉVA

    Hol lehet megnézni a többi hozzászólást ?Amit én írtam az is eltünt.