Întâlniri de informare pentru cadrele didactice din siturile Natura 2000 din zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt

În cursul anului 2012 Grupul de Lucru Educație Ecologică al Asociației „Grupul Milvus” a organizat întâlniri de informare intitulate „Cele mai bune metode educative pentru promovarea rețelei Natura 2000” în cadrul proiectului POS Mediu „Pentru natură și comunități locale – bazele unui management integrat Natura 2000 în zona Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt” cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională. Proiectul este implementat de WWF România, în parteneriat cu Fundația ADEPT, Fundația Mihai Eminescu Trust, ARPM Sibiu și Asociația EcoTur Sibiu. Cele șase sesiuni au avut loc în patru orașe din Transilvania: Agnita, Dumbrăveni, Rupea, Sighișoara, în limba română și maghiară. Aceste întâlniri de informare au durat câte două zile. Reprezentanții Grupului Milvus au susținut prezentări despre flora și fauna zonei proiectului, Hârtibaciu – Târnava Mare – Olt, despre noțiunile Natura 2000 și plățile de agromediu. Pe lângă acestea, au prezentat diferite metodologii, jocuri și idei pe care cadrele didactice le pot folosi în instruirea elevilor. Obiectivul acestor întâlniri a fost cunoașterea, îndrăgirea și protejarea faunei și florei sălbatice de către pedagogi și prin intermediul lor, implicit de către elevi. Cei 232 de pedagogi prezenți în total la întâlniri au beneficiat de câte un pachet cu publicații și postere editate de Grupul Milvus și de organizațiile participante din proiect, ulterior ei vor primi și un pachet pedagogic realizat de Grupul Milvus în cadrul acestui proiect POS Mediu.

Lăsați un comentariu