În perioada 10-20 ianuarie, a avut loc tradiționalul Recensământ Internațional al Păsărilor de Apă (Midwinter Count), organizat de
Wetlands International. În România evenimentul este coordonat de către
Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus.
Vremea rece din perioada premergătoare a evenimentului a făcut, ca în Transilvania și nordul Moldovei o parte din bazinele acvatice să fie înghețate parțial sau complet. Vremea caldă a favorizat apariția ceții, în special în jumătatea sudică și partea de vest a țării, fapt care a îngreunat observațiile.
La eveniment au participat un număr de 108 observatori, specialiști ornitologi și voluntari, care au acoperit la nivel național 249 de locații. În total au fost înregistrate 496606 de păsări, dintre care 402532 de exemplare (81,1 % din total) aparțin speciilor acvatice, care sunt ținta acestui recensământ anual. Au fost identificate 169 de specii, dintre care 87 (51,5 %) sunt acvatice sau dependente de zonele umede.
Dintre speciile acvatice, cele mai numeroase efective au aparținut următoarelor specii (efectivele numărate se referă doar la locațiile acoperite de program):
- rață mare (Anas platyrhynchos) – 124648
- lișiță (Fulica atra) – 67522
- gârliță mare (Anser albifrons) – 46769
- pescăruș râzător (Chroicocephalus ridibundus) – 42158
- gâscă de vară (Anser anser) – 14931
- rață cu cap castaniu (Aythya ferina) – 13422
- pescăruș pontic (Larus cachinnans) – 9727
- pescăruș sur (Larus canus) – 10546
- rață mică (Anasa crecca) – 10155
- cormoran mic (Microcarbo pygmaeus) – 8428
Dintre speciile ne-acvatice, cele mai numeroase efective au aparținut următoarelor specii:
- cioară de semenătură (Corvus frugilegus) – 17602
- porumbel domestic (Columba livia f. domestica) – 13026
- stăncuță (Corvus monedula) – 3450
- graur (Sturnus vulgaris) – 2728
- vrabie de câmp (Passer montanus) – 2563
- coțofană (Pica pica) – 1631
În cadrul recensământului au fost observate și câteva specii cu apariție sporadică la noi sau altele, care pot fi considerate interesante pentru această perioadă: lebăda mică (
Cygnus columbianus – 44 ex.), gâsca de semănătură (
Anser fabalis – 5 ex.), rața catifelată (
Melanitta fusca – 2 ex.), rața neagră (
Melanitta nigra – 1 ex.), pescărușul argintiu (
Larus argentatus – 4 ex.), pescărușul asiatic (
Larus ichthyaetus – 3 ex), pescărușul negru (Larus marinus – 2 ex.), stârcul de cireadă (
Bubulcus ibis – 1 ex.).
Dintre speciile de interes conservativ ridicat, identificate în cadrul acestui recensământ, amintim gâsca cu gât roșu (
Branta ruficollis – 362 ex.), gârlița mică (
Anser erythropus – 4 ex.), pelicanul creț (
Pelecanus crispus – 95 ex.) și rața cu cap alb (
Oxyura leucocephala – 3 ex.).