Sumarul recensământului Internațional al Păsărilor de Apă din 2020

Post published:februarie 26, 2020
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

În perioada 10-20 ianuarie, a avut loc tradiționalul Recensământ Internațional al Păsărilor de Apă (Midwinter Count), organizat de Wetlands International. În România evenimentul este coordonat de către Societatea Ornitologică Română și Asociația pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupul Milvus. Vremea rece din perioada premergătoare a evenimentului a făcut, ca în Transilvania și nordul Moldovei o parte din bazinele acvatice să fie înghețate parțial sau complet. Vremea caldă a favorizat apariția ceții, în special în jumătatea sudică și partea de vest a țării, fapt care a îngreunat observațiile. La eveniment au participat un număr de 108 observatori, specialiști ornitologi și voluntari, care au acoperit la nivel național 249 de locații. În total au fost înregistrate 496606 de păsări, dintre care 402532 de exemplare (81,1 % din total) aparțin speciilor acvatice, care sunt ținta acestui recensământ anual. Au fost identificate 169 de specii, dintre care 87 (51,5 %) sunt acvatice sau dependente de zonele umede. Dintre speciile acvatice, cele mai numeroase efective au aparținut următoarelor specii (efectivele numărate se referă doar la locațiile acoperite de program):

rață mare (Anas platyrhynchos) – 124648
lișiță (Fulica atra) – 67522
gârliță mare (Anser albifrons) – 46769
pescăruș râzător (Chroicocephalus ridibundus) – 42158
gâscă de vară (Anser anser) – 14931
rață cu cap castaniu (Aythya ferina) – 13422
pescăruș pontic (Larus cachinnans) – 9727
pescăruș sur (Larus canus) – 10546
rață mică (Anasa crecca) – 10155
cormoran mic (Microcarbo pygmaeus) – 8428

Dintre speciile ne-acvatice, cele mai numeroase efective au aparținut următoarelor specii:

cioară de semenătură (Corvus frugilegus) – 17602
porumbel domestic (Columba livia f. domestica) – 13026
stăncuță (Corvus monedula) – 3450
graur (Sturnus vulgaris) – 2728
vrabie de câmp (Passer montanus) – 2563
coțofană (Pica pica) – 1631

În cadrul recensământului au fost observate și câteva specii cu apariție sporadică la noi sau altele, care pot fi considerate interesante pentru această perioadă: lebăda mică (Cygnus columbianus – 44 ex.), gâsca de semănătură (Anser fabalis – 5 ex.), rața catifelată (Melanitta fusca – 2 ex.), rața neagră (Melanitta nigra – 1 ex.), pescărușul argintiu (Larus argentatus – 4 ex.), pescărușul asiatic (Larus ichthyaetus – 3 ex), pescărușul negru (Larus marinus – 2 ex.), stârcul de cireadă (Bubulcus ibis – 1 ex.). Dintre speciile de interes conservativ ridicat, identificate în cadrul acestui recensământ, amintim gâsca cu gât roșu (Branta ruficollis – 362 ex.), gârlița mică (Anser erythropus – 4 ex.), pelicanul creț (Pelecanus crispus – 95 ex.) și rața cu cap alb (Oxyura leucocephala – 3 ex.).

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!