Bearded Vulture LIFE

Foto: Hansruedi Weyrich

Acest proiect internațional, care a început la data de 1 august 2023, își propune să reintroducă vulturul bărbos (Gypaetus barbatus) în Bulgaria și în Peninsula Balcanică. Coordonatorul proiectului, Green Balkans, are zeci de ani de experiență cu specii de vulturi europeni și a finalizat deja cu succes mai multe proiecte de reintroducere. Proiectul urmărește și consolidarea populației de vulturi negrii (Aegypius monachus), deja reintroduși.

Proiectul „Bearded Vulture LIFE” implică opt organizații din trei țări: „Green Balkans – Stara Zagora”, Fondul pentru Floră și Faună Sălbatică, Fundația EkoObshtnost, EVN – Elektropradelenie Yug EAD, Severozapadno Darzhavno Predpriyatie – Vratsa, Direcția Parcului Natural „Sinite kamani” din Bulgaria, Vulture Conservation Foundation din Olanda și Asociația ‘Grupul Milvus’ din România.

Activitățile principale ale proiectului acoperă și multe alte domenii cheie.

Pentru a îmbunătăți condițiile de cuibărit:

Amplasarea platformelor artificiale de cuibărit pentru Vulturul negru.
Management forestier pentru a crea habitate de cuibărit pentru vulturul negru pe termen lung.

Îmbunătățirea sursei de hrană:

Sprijinirea crescătorilor de animale locali, promovarea creșterii extensive a animalelor.
Reintroducerea caprei negre în Parcul Natural Sinite Kamani.
Consolidarea populațiilor de potârniche de stâncă, popândău european și broaște țestoase de uscat în zonele cheie ale proiectului.

Reducerea amenințărilor:

Izolarea stâlpilor electrici periculoși pentru a reduce mortalitatea prin electrocutare.
Activități de prevenire și depistare a infracțiunilor împotriva naturii, cum ar fi montarea de momeli otrăvitoare, braconajul și altele. Creșterea capacității instituțiilor naționale responsabile și altele.

Urmărirea rezultatului reintroducerilor:

Marcarea păsărilor cu transmițătoare și urmărirea mișcărilor
Crearea unei rețele eficiente de susținători locali pentru a salva vulturii aflați în dificultate în Bulgaria și în țările vecine.

Promovarea și transferul de experiență:

Transferarea experienței partenerilor din Bulgaria privind reintroducerea vulturilor către partenerul din România.
Activități educaționale pentru elevi.
Activități de promovare a vulturilor și a amenințărilor la adresa lor.
Ateliere cu grupurile țintă: autorități naționale, regionale și locale, vânători, fermieri etc.

Durata proiectului este de 7 ani (din august 2023 până în iulie 2030).

„Bearded Vulture LIFE” (project #101113869 LIFE22-NAT-BG-Bearded Vulture LIFE) este finanțat prin programul LIFE al Uniunii Europene. Bugetul este de 5 173 446,71 EUR, din care Uniunea Europeană asigură o cofinanțare de 3 880 085,05 EUR.

Rolul Grupului Milvus în cadrul proiectului este de a localiza, gestiona și elibera vulturii rătăciți, slăbiți sau răniți în România. Pe lângă acordarea de asistență, echipa noastră s-a angajat să realizeze un studiu de fezabilitate pentru a evalua condițiile, posibilitățile și riscurile reintroducerii vulturilor în România și să dezvolte o strategie pe termen lung pentru etapele practice ale unei eventuale reintroduceri.

Citiți mai multe pe pagina oficială a proiectului.

Știri despre vulturi:

Aterizare forțată de vultur

Fremuth, vulturul negru despre care v-am povestit luna trecută a...

Citește mai mult

aprilie 18, 2024

Vizita unui vultur negru în România

Un vultur negru imatur, pe nume Fremuth, care a vizitat...

Citește mai mult

martie 29, 2024

Proiect internațional pentru vulturi

În România, vulturii au dispărut de aproape un secol, în...

Citește mai mult

octombrie 17, 2023

Despre centre de reabilitare și programe de reintroducere a vulturilor

În fiecare an, Bursele Alfred Toepfer pentru Patrimoniul Natural sprijină...

Citește mai mult

aprilie 20, 2022

Opiniile exprimate în știre aparțin exclusiv autorului și nu reflectă neapărat cele ale Uniunii Europene sau ale CINEA. Nici Uniunea Europeană și nici finanțatorul nu pot fi trași la răspundere pentru acestea.

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!