Într-o zi de august, noi tocmai ne prezentam activitatea la standul amenajat în cadrul Festivalului Vâltoarea Mureșeană. Șansa a făcut ca Örs Kézdi să se oprească la cortul nostru și să afle despre tot ceea ce facem. Au trecut lunile, iar el a ajuns într-un moment al vieții în care și-a dorit să ajute, să facă un bine. Avea și ceva timp liber la dispoziție, iar asta, completată de iubirea lui pentru bufnițe – iubire pe care nici el nu știe de unde a răsărit – i-a pavat drumul către noi, mai exact către Centrul de Reabilitare a Animalelor Sălbatice.

În acel moment crucial, Örs ne-a sunat și și-a oferit ajutorul. Asta se întâmpla în luna aprilie a acestui an. De atunci, o dată pe săptămână – sau la nevoie – el hrănește animalele rănite din centrul nostru.

Pentru cineva care a crescut la bloc și nu prea a avut de-a face nici măcar cu animale domestice, implicarea lui este impresionantă. Deși această muncă are o încărcătură emoțională, el înțelege că nu toți pacienții supraviețuiesc. Totuși, prima dată când s-a confruntat cu decesul unuia dintre ei l-a afectat – mai ales că era vorba despre o cucuvea, căci vorbeam de dragostea lui pentru bufnițe. L-am întrebat dacă i-a fost vreodată frică de animalele din centru, pentru că păsările de talie mare, pot inspira o oarecare teamă, în special pentru cineva care nu este obișnuit. Fără să se gândească prea mult a răspuns „nu”, cu toate că încă „poartă” pe braț urmele lăsate de ciocul unei berze, întrucât barza s-a speriat în momentul în care Örs tocmai o muta dintr-o volier în alta. 

Ne-a impresionat devotamentul său, faptul că pune mâna pe telefon și ne sună ori de câte ori se confruntă cu o situație nouă și vrea să fie un îngrijitor bun pentru aceste animale. Iar, când am avut în grijă o prigorie, care avea nevoie de hrană vie, nu a ezitat, s-a dus să prindă greieri cu mâna goală, deși nu mai făcuse asta niciodată.

Din aprilie și până acum, viața lui s-a mai schimbat. Pe lângă job, a început și masteratul. Recunoaște că timpul lui liber este limitat, dar nici nu-i trece prin minte să renunțe la voluntariatul de la centru.

După atâtea luni de voluntariat, dorim să-i mulțumim pentru tot ceea ce a făcut și face ca animalele rănite din centrul nostru să aibă hrană și atenția cuvenită.