Natura din oraș

Post published:octombrie 25, 2024
Post category:Știri
Post comments:0 Comentarii

Beneficiile naturii și biodiversității în zonele locuite

Prezența unei flore și faune bogate în oraș aduce beneficii multiple, nu doar estetice. Spațiile verzi contribuie la un aer mai curat și la reglarea climei, îmbunătățesc astfel calitatea vieții în mediul urban și au un impact pozitiv asupra sănătății mentale a locuitorilor. Aceasta este influențată în mare măsură de cantitatea și calitatea spațiilor verzi și de numărul de specii de animale pe care le observăm.

Despre importanta diversității biologice în zonele urbane, puteți afla mai multe informații aici:

Importanța arborilor bătrâni și scorburoși în zonele locuite

Arborii bătrâni și scorburoși, atât în pădure cât și în zonele locuite, ar trebui păstrați cât mai mult timp posibil și nu ar trebui subestimați și îndepărtați imediat, deoarece aceștia oferă adăpost, locuri de cuibărit și hrană pentru multe specii. Cu cât un copac este mai putred, cu atât găsim mai multe specii care depind de el pentru supraviețuire.

Despre importanța arborilor bătrâni din zonele locuite: 9 Reasons Our Cities Need Mature Urban Trees.

Cum se formează scorburile?

Scorburile, adică golurile din trunchiurile arborilor, sunt importante pentru multe specii de animale: asigură locuri de cuibărit pentru animalele care își cresc puii acolo și adăpost pentru speciile care se odihnesc sau își petrec iarna aici cu proviziile acumulate. Scorburile pot fi rezultatul proceselor naturale de descompunere (1) sau pot fi create de către specii de animale, precum ciocănitorile (2).

Speciile de ciocănitori contribuie la crearea scorburilor, asigurând astfel adăpost pentru alte specii care NU își pot construi propriile locuințe. Acest lucru este crucial pentru supraviețuirea și diversitatea vieții sălbatice. În localități putem întâlni mai ales următoarele 2 specii de ciocănitori:

Aici puteți asculta sunetul produs de ciocănitoarea pestriță mare:

Aici puteți asculta sunetul produs de ciocănitoarea de grădini:

Chiriașii scorburilor din orașe – cine locuiește în scorburile abandonate de ciocănitori și în alte scorburi naturale sau artificiale?

Scorburile goale, chiar și în orașe, pot găzdui multe specii de păsări, cum ar fi speciile de pițigoi, vrabie, muscar, codroș, țiclean, graur, chiar și stăncuța sau huhurezul mic. Dintre mamiferele întâlnite în oraș, diverse specii de lilieci, pârși și veverițe, de asemenea, se vor bucura de aceste scorburi.

*1 – pițigoi mare; 2 – pițigoi albastru; 3 – pițigoi sur; 4 – țiclean; 5 – muscar gulerat; 6 – huhurez mic;*

*7 – vrabie de casă (mascul); 8 – vrabie de câmp; 9 – stăncuță; 10 – ciuș; 11 – graur; 12 – codroș de pădure (femelă, mascul)*

Ce putem face noi?

Să prețuim și să ocrotim arborii bătrâni, parțial putreziți și scorburoși, deoarece aceștia oferă loc de trai pentru numeroase specii. În loc să fie îndepărtați rapid, acești arbori ar trebui să fie păstrați cât timp nu reprezintă un pericol pentru trecători. Dacă avem un astfel de arbore în grădina noastră, se recomandă să nu-l tăiem, ci să-l apreciem. În orașe și în multe păduri nu sunt suficienți arbori bătrâni și scorburoși, iar pentru a ajuta animalele care depind de acești arbori, se pot construi și amplasa scorburi artificiale.

Cum să construim o scorbură artificială?

Mai întâi, trebuie să decizi ce specii de păsări vrei să ajuți și care dintre acestea se regăsesc în mediul tău. Fiecare specie are anumite cerințe în ceea ce privește forma și dimensiunea deschiderii cuibului artificial. Tabelul de mai jos îți va fi de ajutor în alegerea dimensiunii potrivite și îți oferă indicații privind amplasarea corectă a căsuței:

Cum se taie eficient o scândură?

Când să amplasezi un cuib artificial?

Primăvara, păsările utilizează scorburile pentru cuibărit – pentru depunerea ouălor, clocit și creșterea puilor – iar iarna pot să le folosească drept adăpost pentru noapte. Din acest motiv, îți sugerăm să instalezi cuiburile artificiale toamna, oferindu-le astfel un refugiu pe timpul nopților reci. Multe dintre păsările sedentare din zona noastră, care nu migrează, își caută scorburile pentru cuibărit, iar primăvara vor prefera locurile deja familiare. De asemenea, ai șanse mari să atragi un nou „vecin” în grădină dacă amplasezi căsuța încă de la începutul primăverii!

Unde să montezi cuibul artificial?

Acestea pot fi amplasate în orice zonă cu arbori. De asemenea, scorburile cu deschidere dreptunghiulară pentru codobatură albă și codroș de munte pot fi montate și pe pereții clădirilor. De obicei, oamenii le plasează în apropierea casei, pentru a putea observa mai ușor activitatea din interiorul lor. Acestea se fixează pe trunchiul copacilor sau chiar pe o creangă. Nu toate cuiburile artificiale vor fi ocupate de păsări sau de mamifere. De aceea, este recomandat să montezi 3-4 cuiburi, pentru a crește șansele ca unul să fie locuit. E bine să le amplasezi la distanțe mari între ele, deoarece păsările sunt teritoriale și își apără zona, nepermițând altor păsări să se apropie prea mult. În afara orașelor, cuiburile artificiale pot fi amplasate și în habitate naturale, cum ar fi pădurile, contribuind astfel la susținerea cuibăritului păsărilor.

Îți dorim mult succes și sperăm că noii tăi prieteni înaripați îți vor aduce multe bucurii!

Dacă vrei să afli mai multe despre păsările din România, descarcă aplicația gratuită “Determinator de păsări”, din PlayStore și din AppStore.

Lăsați un comentariu Anulează răspunsul

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!