Program sistematic de educație ecologică în județul Mureș, prin pedagogia durabilității

Perioada de derulare a proiectului: octombrie 2007 – octombrie 2008

Grupele țintă: preșcolari și elevi din clasele I-IV din Tg.Mureș și Pănet, precum și dascălii acestora. Ne-am orientat spre această clasă de vârstă fragedă fiindcă pe baza experiențelor noastre din anii anteriori și pe baza experiențelor din străinătate, ne-am dat seama că acești copii pot fi influențați și pot fi îndrumați cel mai ușor pe „calea” cea bună de a îndrăgi și de a ocroti natura. În acest proiect, educația ecologică convențională a fost combinată cu pedagogia durabilității.

Rezultatele proiectului:

– Am susținut 240 de prezentări: timp de 10 luni, sistematic, lunar câte o prezentare la cele 24 de grupe ținte (în total aprox. 570 de copii). Tematicile erau preponderent din lumea păsărilor, dar am realizat și o prezentare despre CITES și una despre amprenta ecologică. Fiecare prezentare PowerPoint s-a finalizat cu o activitate practică, un joc diferit în funcție de vârsta copiilor, prin care am dorit să întărim unele informații din cadrul prezentării.

Instituțiile participante:

· Grădinița cu PP nr.14, Tg. Mureș

· Grădinița Pițigoi, Tg.Mureș

· Grădinița cu PP nr.6, Tg.Mureș

· Gimnaziul L. Rebreanu – Clubul ornitologic Acvila, Tg. Mureș

· Liceul Teoretic F. Bolyai, Tg. Mureș

· Școala Generală “Kádár Márton”, Pănet

Fotografii despre prezentările susținute:

– Pentru grupele participante am organizat două excursii de câte o zi, la Școala Codrului din Rigmani, comuna Neaua. În excursiile de toamnă, copiii au avut ocazia să învețe tainele coacerii pâinii și să viziteze Muzeul Satului din Sînsimion, precum și ferma tradițională de aici (bivoli, curci și curcani, porci de Mangalița, gâște, rațe). În funcție de condițiile meteo, unele grupe norocoase au urcat la locul taberei, unde s-au prins și s-au inelat păsări. În excursiile de primăvara, copiii au vizitat un apicultor din Neaua, un potcovar din Ghinești și unele grupe au avut ocazia să treacă și pe la sculptorul în lemn.

Fotografii despre excursii

– În lunile aprilie-mai 2008, am organizat un curs de perfecționare sub denumirea de “Cu păsări pentru durabilitate”, curs dedicat cadrelor didactice din învățământul preșcolar și școlar primar, unde le-am arătat persoanelor interesate cum am predat noi, ce metode am folosit pentru o mai bună înțelegere de către copii a noilor noțiuni.

Fotografii despre cursul de perfecționare:

Cursul a fost susținut separat în limba română și maghiară și a constat dintr-o serie de 5 sesiuni. Cele 115 de educatoare și învățătoare înscrise la curs, în final au beneficiat de o excursie în Școala Codrului, unde au avut ocazia să vadă ce oportunități poate asigura Grupul Milvus, dacă sunt interesați în viitor de excursie pentru grupele proprii.

Fotografii depre excursia organizată pedagogilor:

Scopul cursului a fost trezirea interesului pedagogilor pentru dezvoltarea durabilă, precum și ambiționarea și pregătirea cadrelor didactice pentru a susține ele însele activități de același gen cum am predat și noi. Pentru a ușura munca lor și pentru a ajuta pe cei mai mici în identificarea speciilor, am editat o serie de publicații:

1. Posterul despre hrănirea păsărilor în timpul iernii, cum și cu ce trebuie să le hrănim, care păsări ne pot vizita iarna hrănitoarea.

2. „Miniatlasul viețuitoarelor” din zonele deluroase ale Transilvaniei – este dedicat mai ales copiilor, dar și iubitorilor de natură amatori. Cuprinde cele mai caracteristice 353 de specii de animale și plante pe care le putem întâlni în regiunea mai sus amintită. Desenele au fost realizate de Deák Attila, Deák M. Ria și Deák Barna.

3. “Îndrumarul metodologic pentru predarea durabilității”, intitulat tot “Cu păsări pentru durabilitate” – un ghid adresat cadrelor didactice, care cuprinde toate informațiile pe care le-am predat de-a lungul prezentărilor.

4. Ilustrarea ciclului de prezentări– un toolkit, o colecție de fotografii, care vine în completarea ghidului, al îndrumarului metodologic.

Un alt obiectiv din proiect a fost organizarea unei tabere la Rigmani în lunile iunie-iulie 2008, unde au participat elevi mai mari, din clasele IV-VIII, din Tg. Mureș, Pănet, Dumbrăvioara și Saschizd. Participanții au fost cazați în iurte și grație proiectului s-au achiziționat saci de dormit, izolir, lanterne pentru fiecare participant. Ca parte integrantă a taberei, a funcționat și un punct de inelare a păsărilor, copiii având ocazia să intre în contact direct cu păsările – o experiență unică care poate influența definitiv atitudinea tinerilor față de natură. Înafară de ornitologie, ne-am ocupat și de cunoașterea tradițiilor, dintre care sculptura în lemn a avut un mare succes. Elevii au participat la diferite discuții libere, despre amprenta ecologică, despre astronomie, despre ursul brun, au vizitat un bârlog de urs, au învățat cum se colectează și cum se determină o plantă, au vizitat Muzeul Satului din Sânsimion și ferma tradițională de aici. Înafară de aceste activități, am jucat diferite jocuri ecologice: de orientare după miros, de observație, de camuflaj, războiul numerelor desfășurat în pădure (renumitul joc “catch the flag”) care se bazează pe cinste și onoare (aveam copii care încercau să trișeze…). Au mai participat la diferite jocuri de încredere, de reținerea numelui, iar pentru cei interesați le-am asigurat echipament pentru tir cu arcul.

Fotografii despre tabără:

Proiectul a fost finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu (www.afm.ro).

Lăstun de mal (Riparia riparia)

Cea mai mică specie de rândunică, lăstunul de mal, poate fi observată mai ales de-a lungul râurilor şi lacurilor mari. De obicei nu vedem numai un singur exemplar, este o pasăre sociabilă, umblă în stoluri. Coada este puţin bifurcată. Specia se poate identifica şi pe baza stilului de zbor: planează mai puţin, nu schimbă des altitudinea, nu zboară aşa de graţios şi cu uşurinţă ca rândunica sau lăstunul de casă. În afară de asta, rândunica are coada mult mai bifurcată, iar la lăstunul de casă se pot observa foarte uşor burta şi partea supracaudală albă. Ca şi celelalte specii de rândunici, lăstunul de mal coboară rar pe pământ, dar nici nu se înalţă prea sus în aer. Are un glas jos, dizarmonic şi strident “ciurr-ciurr”, iar cântecul e un ciripit încet. Îl găsim mai ales lângă ape, pe lângă oferta abundentă de harnă aici găseşte pereţi verticali, locuri potrivite pentru săparea galeriilor. Nu e legat foarte mult de apropierea apelor, cuibăreşte aproape oriunde dacă găseşte pereţi verticali în cariere de margă şi nisip, în gropi de balastieră. În Dobrogea, în jurul ruinelor cetăţii Histria folosesc cu precădere peretele gropilor săpate de arheologi. Uneori aleg locuinţe ciudate, ca tuburile de drenaj ale malurilor betonate sau găurile pereţilor de stânci. Cea mai “înaltă” colonie a fost înregistrată în Himalaya, la o altitudine de 4.500 metri. Cuibărește în colonii. Într-o colonie numărul galeriilor ocupate este de obicei în jur de 50, dar nu sunt rare nici coloniile cu peste o sută. Pe cel mai lung râu din Transilvania, Mureşul, pe o perioadă de 18 ani şi o lungime de 650 de km, numărul perechilor clocitoare a variat între 4.500 şi 11.000. De multe ori galeriile sunt ocupate de alţi chiriaşi: vrabia de casă şi de câmp, prigoria, pescărelul albastru, graurul, etc. Este o specie migratoare, de lungă distanță. Sosesc ultimele dintre speciile de rândunici, la jumătatea lunii aprilie. Masculii încep să construiască noile galerii, în această fază fără ajutorul femelelor. Formarea perechilor se leagă strâns de săparea galeriilor. Să vedem, cum se petrec primele momente ale acestei “logodne”: după ce masculul sapă până la o adâncime de 25-30 cm, aşteaptă la intrare domnişoarele lăstun de mal. Dacă una zboară aproape, el se desprinde de perete şi face un cerc în faţa intrării cântând. Domnişoarele însă nu sunt uşor de convins, vizitează mai multe găuri înainte de a face această grea alegere. Dacă decid să rămână, ajută şi ele la săparea galeriei. Proaspăta “doamnă” apoi va alunga cu vehemenţă celelalte femele cu gânduri seducătoare, uneori chiar şi pe alesul său. Masculii care nu reuşesc să atragă o femelă vor începe să sape altă galerie, desigur pe o altă porţiune a coloniei. Din această cauză fiecare colonie are mai multe găuri decât numărul efectiv de perechilor cuibăritoare. Când perechea tânără săpat până la o lungime de 60-70 de cm, face o cameră terminală cu diametru de 10-15 cm pentru viitorul cuib. Pământul este săpat cu ajutorul picioarelor şi al ciocului şi este scos afară ieşind cu spatele. Pentru asta le sunt de ajutor penele mai tari de la picioare, numite şi “pinteni de pene”. Spre finele lucrărilor femela devine din ce în ce mai activă, masculul nu mai umblă după ea. Cu 3-5 zile înainte de depunerea ouălor masculul îşi păzeşte intens perechea, deoarece în această perioadă are loc împerecherea. Masculul nu se îndepărtează mai mult de un metru de femelă – în fiecare clipă poată să apară un rival neinvitat. După aceste zile obositoare, perechea înnoptează împreună în cuib. Mai ales femela cloceşte cele 4-6 ouă, dar şi masculul preia o mare parte. De pe burta femelei cad penele, iar pielea formează riduri; circulaţia sângelui se intensifică pe acel loc formând aşa-zisa pată de clocire, devenind un adevărat “calorifer” pentru încălzirea ouălelor. Puii golaşi, numai cu câteva pene, ies din ouă după două săptămâni. Cu ochii închişi, imediat cer de mâncare cu ciocurile larg deschise. Hrana este adusă de amândoi părinţii: muşte, ţânţari, afide, efemeroptere, etc. prinse în aer. Căutând hrană, adulţii nu se îndepărtează mult de colonie, şi de altfel nici nu pot, fiindcă puii trebuie hrăniţi din ce în ce mai des. De obicei aduc hrana de 4-5 ori într-o oră; mai frecvent pe vreme ploioasă. Noua generaţie iese din galerie după cca 22 de zile, dar încă o săptămână puii sunt hrăniţi de părinţi. Puii dintr-o familie sunt recunoscuţi după sunetele emise. Juvenilii deveniţi independenţi părăsesc colonia, iar părinţii încep a doua clocire. Uneori femela părăseşte încă din timpul creşterii puilor familia şi cu un alt mascul începe depunerea unei a doua ponte. Dacă o pasăre răpitoare (şoimul rândunelelor, vânturelul roşu, uliul păsărar, uliul porumbar) se apropie de colonie, toate păsările din colonie se ridică în aer, emiţând sunete de alarmă. Pericolul poate veni şi dinspre sol, în chipul nevăstuicii, hermelinei, vulpii sau şobolanului sur. Înainte de migraţie, lăstunii de mal se adună în stoluri mari şi înnoptează în stufărişuri. Păsările unei anumite zone de obicei rămân împreună şi în timpul migraţiei. Zboară ziua spre sud, noaptea se odihnesc (majoritatea păsărilor cântătoare insectivore zboară noaptea şi se hrănesc/odihnesc ziua). Efectivele din Europa petrec iarna în regiunea Sahel a Africii. Precipitaţiile acestei regiuni au o corelaţie strânsă cu supravieţuirea lăstunilor de mal: după un sezon secetos numai o mică parte din păsări se întorc la locurile natale. Mortalitatea este ridicată şi în condiţii normale, cu valori între 50-70 %, fiind mai puţin ridicată în rândul tinerilor. Dintre exemplarele inelate unul a atins vârsta de 9 ani. Factori periclitanți, rol ecologic Amenajările cursurilor de râu şi prezenţa oamenilor periclitează în multe locuri coloniile lăstunilor de mal. Să ocrotim deci habitatele, coloniile acestor păsări ca să le mai admirăm încă mult timp!