Estimarea gradului de ocupare a habitatului și probabilitatea detecției reptilelor și amfibienilor din situl Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii (ROSCI0074)

Studiu realizat în cadrul Bursei Milvus al Asociației pentru Protecția Păsărilor și a Naturii Grupului Milvus, în anul 2019, Simon Brigitta

Estimarea gradului de ocupare a unui habitat poate fi un factor important în stabilirea mărimii populației unei specii și statutul acesteia. Această metodă de estimare este mai rapidă și mai ieftină decât cele tradiționale, bazându-se pe vizite multiple, în sezonul și condițiile meteo adecvate pentru detectarea speciei. Cu ajutorul istoriei de detecție (adică datele de prezență/absență) se poate estima în manieră naivă gradul de ocupare a sitului de către specia vizată, respectiv probabilitatea de detecție a acesteia, prin adăugarea unor parametrii, sau fără. Probabilitatea de detecție se poate folosi pentru a estima numărul minim de vizite, pentru a confirma în intervalele de încredere de 95% și 99% prezența sau absența unei specii, respectiv posibilitatea ca o specie prezentă să rămână nedetectată.

Scopul cercetării mele a fost estimarea gradului de ocupare a habitatului și probabilității de detectare a speciilor de amfibieni și reptile din situl Natura 2000 Făgetul Clujului – Valea Morii (ROSCI0074), pe baza vizitelor repetate și testarea eficacității refugiilor artificiale. Speciile țintă au fost: Anguis colchica, Lacerta viridis, L. agilis, Natrix natrix, Vipera berus, Emys orbicularis, Rana dalmatina, R. Temporaria, Bufo bufo, și Bombina variegata.

Pe parcursul celor opt vizite, din mai până în octombrie, am notat speciile detectate (și numărul acestora) în fiecare dintre punctele unde au fost amplasate refugiile și cele întâlnite pe segmentele de drum dintre acestea. În total au fost amplasate șase refugii din bitumen de 100×40 cm și au fost luate în considerare șase segmente de drum.

Cu ajutorul istoricului de date colectate, am aplicat două modele: una dintre ele ia în considerare lungimea drumurilor parcurse, iar cealalaltă nu. De asemenea, am estimat numărul minim de vizite necesare pentru a confirma prezența speciei într-un interval de încredere de 95% și 99%. Conform rezultatelor, cea mai des întâlnită specie este izvorașul cu burta galbenă (Bombina variegata), iar cele mai greu de detectat în această pădure sunt broasca roșie de pădure (Rana dalmatina) și șopârla de câmp (Lacerta agilis).

Pe baza cercetărilor, am ajuns la concluzia că se pot obține date mult mai clare despre ocuparea habitatului de către specii, respectiv despre dinamica populației, cu ajutorul unei cercetări mai ample, de mai mulți ani, cu transece standardizate, ținând cont de anumiți parametrii de mediu. Ar fi recomandabil să se continue cercetarea pentru a afla dacă speciile cu o probabilitate mai mică de detectare sunt într-adevăr rare sau dacă metoda de eșantionare nu este potrivită pentru detectarea lor.

Lăsați un comentariu