E vremea taberei de vară!

Ce înseamnă amprentă ecologică?

Joacă, odihnă și învățare activă. Sunt elementele cheie ale taberei de vară de la Mitrești, organizată de Grupul Milvus pentru 25 de copii care provin din ariile Natura 2000 de-a lungul râului Mureș. Pentru ei, Școala Naturii este cu atât mai importantă cu cât trăiesc într-o arie protejată cu valori desemnate, unele cu o deosebită valoare naturală.
Însă, ca să cunoști, trebuie să înveți, să ai parte de mentori.
Ceea ce acești copii au avut din plin.

Inelarea păsărilor

Tinerii au asistat la capturarea și inelarea păsărilor, învățând ecologia diferitelor specii, cum ar fi ghionoaia sură, pescăraș albastru, turturica etc. Mamiferele nu au fost uitate, cu o prezentare amănunțită a celor care trăiesc de-a lungul râului Mureș, dar și metodele de cercetare a acestora. Mai mult, tinerii au participat activ la capturarea mamiferelor mici cu capcane vii!

Cum funcționează camera capcană?

Și tot din învățarea activă a făcut parte și analiza ingluviilor, amplasarea camerelor capcane și prezentarea interesantă a amfibienilor și a reptilelor – sperăm că astfel și-au spulberat temerile!
Cum multe dintre siturile în care trăiesc copiii au fost desemnate tocmai pentru pești, un accent a fost pus pe importanța lor. Colegul nostru ihtiolog i-a prins și prezentat pentru a puncta importanța lor pentru natură și nu numai.
O lecție de botanică este întotdeauna bine venită! Mai ales când o faci jucăuș și implici participarea activă.
Cum și când e necesar să salvezi o pasăre sau ce se întâmplă într-un centru de reabilitare a animalelor sălbatice, sunt informații primite în cadrul unei dimineți….chiar înainte de excursia taberei: vizita casetei timpului din Parcul Arheologic de la Călugăreni.
Și tot în capitolul activităților interesante se înscrie analiza calității apei pe probe provenite din diferite surse de ape. Poate chiar și un îndemn de a avea grijă de râul Mureș!

Evident, scăldatul nu a lipsit. Nici jocurile. Doar, în definitiv, suntem în vacanța de vară!
Această activitate a fost realizată în cadrul proiectului “Planuri de management pentru ariile protejate ROSCI 0210, ROC+SCI 0367, ROSCI 0368, ROSCI 0369, SMIS 117254”și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructură Mare, axa prioritară 4 – Protecția mediului prim măsuri de conservare a biodiversității, monitorizarea calității aerului și decontaminare a siturilor poluate istoric, OS 4.1 Creșterea gradului de protecție și conservare a biodiversității și refacerea ecosistemelor degradate.

Lăsați un comentariu