Cuibul, cea mai frumoasă casă – episodul 2

În primul episod al seriei noastre, personajul nostru principal – barza albă – sosea din îndepărtata Africă și punea bazele cuibului ei de peste vară. Atente la detalii, păsările au început procesul de împerechere și au reușit să depună ouăle. Ce s-a întâmplat cu micuții locatari aflați în noul episod! Textele și vocea: Szabó D. Zoltán și Iulia Vizi Toată lumea cunoaște și iubește barza albă. Dar oare știm de unde sosește, ce mănâncă, cum își crește puii, ce primejdii o pândesc în timpul cuibării și a migrației? În cele patru episoade ale seriei noastre vom răspunde la toate aceste întrebări, dar veți afla și alte informații interesante despre berzele noastre. Fiți alături de noi! La finalul primului episod, în cuibul nostru apăruse un ou. Barza încă nu începuse să cuibărească, o va face doar după ce va depune ultimul ou, iar din momentul acela va cloci în continuu. Dar, deocamdată, în zilele care urmează continuă împerecherea, evident cu clămpăniturile de rigoare. La fiecare două zile, în cuib mai apare câte un ou! Poate depune până la șapte, dar cel mai des, doar patru. În România, cele mai multe cuburi sunt pe stâlpii de electricitate. Nu a fost tot timpul așa, păsările obișnuiau să-și construiască cuibul în hornurile caselor, pe grajduri sau acoperișuri, chiar și în arbori. Cuibăritul pe stâlpi nu e lipsit de pericole, crengile care atârnă pot cauza scurtcircuite, puii de barză care abia zboară se pot lovi de fire sau și mai rău, se electrocutează. O soluție pentru toate aceste probleme ar fi amplasarea suporturilor de cuib, care prin construcția lor ridică nivelul cuibului din perimetrul cablurilor. O rezolvare benefică atât pentru animale, cât și pentru oameni. Clocitul durează 33 – 34 de săptămâni. În principal, femela este cea care stă mai mult pe ouă, dar cât timp pleacă să se hrănească, masculul îi ia locul. Între timp, în jurul lor, primăvară sosește cu alaiul ei, micile păsări cântătoare se reîntorc, copacii înverzesc și înfloresc, ajung și prietenoasele rândunici, care preferă, și ele, apropierea vecinătății umane. Posibilitățile de hrănire a berzelor cresc pe zi ce trece. LA TIMP! În cuib, cinci ciocuri galbene a cinci ghemotoace de puf, cer înfometate de mâncare! Pentru început, meniul e compus din insecte mici – lăcuste, călugărițe sau râme. Toate aceste minunății le culeg de pe terenurile înverzite de cereale. Puii abia eclozați nu au mai mult de 80 – 90 de grame, ciocul mic abia are doi centimetri. Cresc destul de repede, la 45 de zile au deja trei kilograme jumătate. Când vor începe exercițiile de zbor, vor mai scădea în greutate. Pe măsură ce puii cresc, și cantitatea de mâncare transportată spre cuib va crește. Meniul este destul de variat, în funcție reușita vânătorilor, dacă se poate, nu departe de cuib. Șoareci de câmp, broaște sau mormoloci, șopârle, pești, toate pot fi o masă numai bună. Hrana este purtată de părinți în cioc, o vor regurgita în mijlocul cuibului, unde cei mici se vor înfrupta din bunătăți. Oooo și ce întrecere între cei mici, cine apucă cea mai bună bucată!?… Într-un sat transilvănean, puii de doar o lună aud un zgomot ciudat și un cap ciudat apare lângă cuib. Care a fost sfârșitul acestei întâlniri neobișnuite veți afla în episodul următor. Material realizat în cadrul proiectului „Barza albă – ambasadorul ariilor protejate” finanțat de Fundația pentru Parteneriat și MOL România.

Lăsați un comentariu