Clipe din viața puilor de acvilă țipătoare mică

Mici, pufoși, singuratici și neputincioși la început de drum, aventurile puilor au început în iunie, anul trecut. Camerele montate în trei cuiburi ale acvilei țipătoare mici (Clanga pomarina), cu ocazia inelării puilor în miez de vară (iulie), ne-au relevat date interesante despre creșterea acestora. Astfel, am reușit să monitorizăm evoluția lor constantă, iar prin această metodă am studiat obiceiurile de hrănire din primele luni de viață. Una dintre cele mai interesante observații este că acvilele din valea Mureșului au inclus o specie protejată, hârciogul (Cricetus cricetus) în dieta lor, cel puțin în perioada în care își cresc puii! De altfel, studiul și monitorizarea acvile țipătoare mici din zona Niraj – Târnava Mică este printre preocupările noastre de mai bine de un deceniu. Vă invităm să urmăriți acest scurt material video realizat cu cadre din unul dintre cuiburile de acvilă țipătoare mică:

Lăsați un comentariu