Vulturii negri, doar într-o scurtă vizită în România

Juan, înainte de a fi capturat

Un vultur negru, o specie dispărută din țara noastră, a survolat mai multe teritorii, și obosit, a decis să se odihnească în zona Sibiului. Pasărea a fost dotată cu un transmițător satelitar de către colegii ornitologi din Bulgaria, de altfel cei care depun eforturi consistente de a reintroduce specia în zona balcanică (în această zonă, momentan, este consemnată o singură populație în Grecia).
O echipă Milvus a plecat într-o expediție de recunoaștere, și spre surprinderea tuturor, pasărea dădea semne de slăbiciune. După consultări cu partenerii bulgari, pasărea a fost prinsă și transportată la Tîrgu Mureș, unde medicul Borka Levente de la Asociația Vest4Wild a decis să îi monteze o perfuzie deoarece a considerat că păsarea este deshidratată.

Juan în Centrul de Reabilitare a Grupului Milvus

Juan, vulturul negru s-a aflat în grija Centrului de Reabilitare aproape o lună.
La doar câteva zile după ce Juan a fost prins, un alt vultur negru, o femelă cu numele de Kutelka, de asemenea dotat cu transmițător satelitar, a ajuns în condiții similare la Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice (ACDB) din Focșani. După capturarea sa, pasărea slăbită a ajuns la Centrul pentru Reabilitarea Faunei Sălbatice de lângă orașul Focșani.
Capturarea celor doi vulturi a fost realizată doar după consultări cu specialiștii bulgari, cărora le-a aparținut decizia. Slăbiți și înfometați, vulturii nu aveau șanse bune să-și continue peregrinările, fapt pentru care s-a ales această soluție.
După mai bine de trei săptămâni în care păsările au fost îngrijite și hrănite în câte o volieră spațioasă, la Târgu Mureș și respectiv Focșani, specialiștii de la Federația Green Balkans au sosit în România pentru a prelua cele două păsări rare. Acestea au fost duse înapoi în Bulgaria, unde o să fie ținute sub observație o vreme, înainte de a fi eliberate din nou.
Pentru transportul vulturilor a fost nevoie de emiterea unui certificat de transport intracomunitar pentru care Asociația Grupul Milvus și Asociația Vest4Wild au colaborat cu instituțiile competente.
Păsările fac parte dintr-un amplu proiect de reintroducere a vulturilor în Balcani desfășurat în Bulgaria, de o întreagă comunitate internațională, coordonată de către Federația Green Balkans. Juan a primit numele unui reputat cercetător spaniol, care a lucrat în introducerea vulturilor în Spania, Mallorca.

Lăsați un comentariu

This Post Has One Comment