Determinator de bufnițe

La sfârșitul anului 2017 editura Institutul Herman Ottó Nonprofit Kft. a publicat un ghid practic menit să ajute determinarea și protecția practică a celor 12 de specii de bufnițe (și a caprimulgului) din Ungaria și România: Ghid de identificare a Strigiformelor din Ungaria și conservarea practică a lor.

Carte aduce un aport semnificativ literaturii de specialitate în acest domeniu, pe lângă cheile de identificare a speciilor, ajută și la determinarea vârstei și sexului păsărilor. Astfel, pe teren putem colecta informații valoroase despre exemplarele ținute în mână. Unele capitole din carte au fost scrise de către colaboratori, cu o bună experiență în domeniul conservării naturii și inelare a păsărilor. Prin urmare, pe lângă literatura internațională, cartea se bazează în mare măsură pe datele de teren ale coautorilor, dar și pe experiența practică în conservarea naturii a acestora. Ghidul este un material ajutător practic pentru specialiști, dar în aceleași timp oferă informații utile fiecărui cititor.

Editorii cărții sunt Hámori Dániel și Csörgő Tibor, dar unele capitole au fost scrise de către diferiți experți din Ungaria și România. Printre aceștia, doi colaboratori (Daróczi J. Szilárd és Marton Attila), membri ai Grupului Milvus.

Momentan, cartea este disponibilă numai în limba maghiară și poate fi comandată de la Institutul Herman Ottó Nonprofit Kft.

Lăsați un comentariu